miercuri, 13 aprilie 2011

Condamnaţi la subdezvoltare


Prezentul, o fereastră spre viitor


Portugalia a fost obligată să apeleze şi ea la "colacul de salvare" pe care i l-a băgat pe gât UE. Putem discuta dacă trebuia să apeleze sau, dacă a trăit peste puterile ei sau nu, dacă a investit sau nu inteligent banii europeni. Un articol interesant pe tema asta publică Liviu Voinea în JN, reluat şi pe "CriticAtac".


Şi Grecia, şi Portugalia, şi Spania, şi Irlanda plătesc acum dorinţa lor(de fapt necesitatea!) de a reduce decalajele de dezvoltare. Acelaşi lucru l-au făcut şi ţările foste socialiste. Au fost acuzate de fix aceleaşi lucruri(în deciziile economice, să fim clari! Anti-comuniştii de profesie sunt rugaţi să mă pupe în cur!), doar că punctul de vedere al criticii privea hiper-centralizarea şi planificarea economiei. Portugalia, Spania, Grecia, Irlanda(să nu-i uităm, totuşi, pe macaronari, că sunt şi ei pe listă!) au fost economii de piaţă, capitaliste. Se presupunea că piaţa alocă optim resursele, că piaţa nu greşeşte, că ia cele mai bune decizii. Ştiu, unele investiţii au fost urmarea unor decizii ale guvernelor. Să le punem cruce din start ăstora(deşi nu e cazul, dar o fac de dragul discuţiei!), chiar dacă este vorba despre infrastructuri, educaţie, sănătate, etc.


Dar, prieteni! Cele mai cretine decizii şi cele mai proaste investiţii le-au făcut entităţile PRIVATE! Miliardele ălea multe se vor duce către bănci private. Da, unele au împrumutat statul. Dar au şi dat credite aiurea, munţi! Comuniştii nu ştiau "calcul economic", cum spun boii ăia "labertarieni". Dar să nu ştie asta capitaliştii lu' peşte? Până peste poate! Ei bine, se poate! Pentru că nu despre calcul economic este vorba în cazul "capitalismului", ci despre lăcomie, iraţionalitate, efect de turmă, corupţie şi foarte multă incompetenţă!


Ce se va întâmpla? Păi, acum acestor state, şi indirect unor ţări precum România, li se spune clar să-şi ia gândul de la dezvoltare, să stea dracului în banca lor şi să se întindă fix cât le este plapuma. Şi să facă ce zice "popa", nu ce face el! Rezultatul va fi mărirea decalajelor de dezvoltare şi apariţia unei noi Cortine de Fier, de data asta economică, între nordul şi sudul UE. 


Cred că ne putem trezi din visele noastre: nu vom trăi NICIODATĂ ca în Occidentul dezvoltat, mai mult, vom fi o ţară de mâna a doua, care se află în UE doar pentru că astfel poate deveni cu acte în regulă o piaţă de desfacere, la periferia unui sistem colonial de o factură inedită.


Nu ar trebui să trecem cu vederea şi un alt pericol, subliniat de sociologul american Robert M. Fishman într-un editorial din NYT: acela că obligarea guvernelor din ţări precum Portugalia de a lua decizii după cum cer interesele agenţiilor de rating şi ale pieţelor financiare este o cale de slăbire a democraţiei.


Concluzia v-o las vouă. Dar nu e departe de ceea ce scria Dante: "Voi, cei care intraţi aici, lăsaţi orice speranţă!" Nu vom depăşi niciodată statutul de subdezvoltare. Pur şi simplu nu avem cum.  Suntem condamnaţi definitiv la subdezvoltare. Fără drept de apel. Aşa au decis "pieţele". Şi puterea politică execută ordinele. Că ne vinde căcatul ambalat în discursul "modernizării statului" nici nu mai contează. E doar un detaliu. Sau o ultimă ticăloşie...   

11 comentarii:

Stefan Jianu spunea...

Curat ambalat cacatul asta conasule, dar vad ca ne ambaeaza la coparseu. Se pun cu greul pe noi. Propun un concurs, vreau sa aud injuratura injuraturii la adresa lui Csheke si Arafat. Conasule daca o sti, spune!

Karakas spunea...

Am mai discutat mult aici despre "pietele libere". Sunt unii libertarieni care acum se refera doar la teoria pietelor libere, care acum ar trebui "eliberate" de politic. Pot sa stea si sa mai astepte citeva secole.

Ai dreptate, tari ca Romania sunt sortite esecului in acest sistem "global", de fapt un imperialism de rit nou. UE se dovedeste a fi doar un vis frumos. In realitate dog eats dog. Si asta sub luminoasa conducere a DREPTEI. Sub stinga mai exista speranta, dar dreapta a luat-o si a dat-o celor care azi praduiesc lumea.

Karakas spunea...

De fapt in acest "post-capitalism", nici pentru tarile dezvoltate nu se intrevede un viitor prea bun, tinind cont de criza petrolului si a resurselor minerale, a decaderii democratiei, a crizei financiare prelungite (datorii suverane mari + acelasi status-quo pentru banci). Statele si-au dat duhul in bratele industriei financiare. Asta e noul tip de "parteriat public-privat", in care privatul ii comanda statului citi bani trebuie sa ia cu japca de la iobagi ca sa le salveze lor industriile aduse in faliment de lacomia lor. Ca pe urma sa se poata plinge ca statul nu le-a creat conditii sa investeasca.

Pentru cine lucreaza agentiile astea de rating care dau stele fiecarui stat? Va dati seama cit de escrocate sunt statele care vor sa ia lumina de la Uncle Sam si "democratie vestica"? Odata prinse in vraja mitului prosperitatii occidentale, sunt pierdute.

Karakas spunea...

Iata dovada ca orice tara din "alianta trans-atlantica" poate sa devina prada pentru sistemul financiar global. Frate, frate dar doar pe bani. Cu referire la cazul Portugaliei, fortata sa isi schimbe guvernele, si obligata sa ceara "bail-out" de la institutiile financiare:

"The crisis that began with the bailouts of Greece and Ireland last year has taken an ugly turn. However, this third national request for a bailout is not really about debt. Portugal had strong economic performance in the 1990s and was managing its recovery from the global recession better than several other countries in Europe, but it has come under unfair and arbitrary pressure from bond traders, speculators and credit rating analysts who, for short-sighted or ideological reasons, have now managed to drive out one democratically elected administration and potentially tie the hands of the next one."

http://www.nytimes.com/2011/04/13/opinion/13fishman.html?_r=1&ref=global-home

Apropo de condamnarea la saracie. Ia sa cuplam cu stirea asta:

'FMI: Sectorul bancar global va trebui să refinanţeze în următorii doi ani datorii de 3.600 mld.dolari"

Aha, deci te obliga sa te indatorezi, si pe urma refinantezi datoriile pentru ca esti pe copca, cu un picior in groapa, si e musai sa-l tragi si pe celalalt dupa tine...

Glorioasa alianta asta!

Anonim spunea...

De vina sunt: lacomia, slaba organizare a institutiilor de stat si slabiciunile sistemului juridic. Peste tot in lume, nu numai la noi.

Totusi Germania si alte state cu societati mai speciale (unele si resurse mai speciale) s-au repliat rapid, au facut si n-au pierdut timpul sa-i asculte pe toti fraierii.

Oare de ce nu listam Romania pe bursa de la Frankfurt :) ?
Eu as vota "pentru" si mi-as plati singur cursurile de germana.

Karakas spunea...

Uite o explicatie simpla de ce preturile la aceleasi produse difera intre diverse piete. In Canada de exemplu, preturile la aceleasi produse sunt cu aprox 20% mai mari decit in SUA. Pentru ca producatorii au "preturi pe tara"

"Manufacturers and distributors often charge Canadian retailers more than American stores, what's called “country pricing,” said Diane Brisebois, president and CEO of the Retail Council of Canada.

Si exista vreo institutie supra-statala care sa asigure ca aceste preturi diferite pe acelasi produs au si o explicatie rationala? Nu exista, "piata libera" ii da producatorului putere sa jecmaneasca orice fraier dispus sa cumpere.

Dragos Bora spunea...

La noi un Kindle e 700 de lei.
In UK este echivalentul a cam 550 de lei.
In USA este echivalentul a cam 430 de lei.

Mi se pare normal din moment ce noi avem salariile cele mai babane, nivelul de trai cel mai ridicat. CA sa nu mai vorbim de setea de cultura... :(

Constantin Gheorghe spunea...

Bun, să-i scoatem din discuţie pe hamburgherezi, că n-au TVA. Da' de ce mai scump ca-n Anglia? De ce mai scump ca oriunde în coana Iuropa?
A, şi 700 e aia doar cu WiFi. Cu 3G e 900 de lei!
Cu setea de cultură nu ştiu. Eu beau doar bere!

Fluieratorul spunea...

Neocolonialismu', taica, avea dreptate nea Nicu. De prosti ce sintem, au facut din noi mai mult decit au vrut... Misto postistoria.

Karakas spunea...

Am vazut chiar ieri un documentar despre cum a distrus FMI economia din Jamaica. Tot prin anii '70, din cauza crizei petrolului si a cresterii preturilor la produsele importate de Jamaica, guvernul a fost nevoit sa apeleze la FMI pentru un imprumut pe termen scurt. Primul ministru de atunci isi reamintea in documentar cind i-a intrebat pe FMI-isti: "bine, dar dupa ce se termina acordul, raminem tot cu problema, ce facem?". "Nu este treaba noastra" au raspuns cei de la FMI (Not our busness). Ei insa si-au facut treaba, pentru ca au impus tarii un acord cu efecte devastatoare pentru agricultura. I-au obligat sa "liberalizeze" piata, si astfel au inundat-o cu produse ieftine din USA. Producatorii jamaicani nu au putut face fata competitiei si au disparut, ducind cu ei si agricultura, pe care se baza majoritatea populatiei.

Iata calea pentru a coloniza si saraci o tara intreaga. FMI a avut un rol nefast si in Romania, pentru ca a obligat statul (si Guvernul Boc a fost fericit sa ia pozitia culcat) la masuri de austeritate care nu erau urgente, si se puteau implementa in alte moduri. Faptul ca Guvernul PDL inchide spitale (chiar si ilegal) fara sa sustina si sa dezvolte in paralel sistemul public, e un semn clar de obedienta fata de dreapta internationalista.

Acordurile de la Bretton Woods care au stabilit FMI si Banca Mondiala au fost folosite de SUA pentru interesele sale pe termen lung. Sunt mult prea multe exemple in care FMI au distrus pur si simplu tarile pe care le-au imprumutat, in general tari mici si fara economii puternice.

Dragos Bora spunea...

Uite-l si la nemti, 139 Euro = 556 de lei: http://www.amazon.de/gp/product/B003DZ1Y8Q

La noi, tot 700 de lei. 950 cel cu 3G.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...