Democraţia, ca marfă

N-am scris acum vreo două zile despre declaraţiile tembele ale lui Donald Trump, acelea cu: "Daţi-ne un cec de cinci miliarde de dolari, şi vă scăpăm de Gadhafi!" Ele puteau fi citite ca un soi de încercare a mării cu deştu', în perspectiva posibilei sale candidaturi la nominalizarea din partea republicanilor, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012. După care m-am mai gândit. Şi mi s-a părut că, de fapt, ele sunt cât se poate de serioase, şi reprezintă o gândire dusă la extrem despre piaţă. Pur şi simplu Trump, şi cei ca el, consideră democraţia şi libertatea, drepturile omului simple mărfuri, care se supun cererii şi ofertei. "Bă băieţi! Vreţi democracy şi freeedom? Săriţi cu banu'!"

Sigur, acum lucrurile astea sunt spuse cu voce tare de un individ care iubeşte lumina reflectoarelor şi-i place să se bage în seamă. Ştie că, la o adică, o poate da la întors. Nu e un oficial al statului american, ci doar o maşină de făcut bani. Lui cinismul şi extremismul viziunii i se iartă, e un soi de clovn al finanţelor. 

Dar dacă stăm se ne gândim bine, noi, cei din Est, am fost primii care am plătit pentru democraţie şi libertate, ca mărfuri ale post-capitalismului. Noi, de pildă, doar din deficitul balanţei de plăţi externe am plătit până acum pentru "libertate" şi "democraţie"o sută şi mai bine  de miliarde de euro, şi urmează încă vreo sută, datorii publice şi private. Nu mai vorbesc despre distrugerea bazei productive a ţării, în industrie, agricultură, cercetare-dezvoltare. Nu mai vorbesc de scăderea speranţei de viaţă, şi de multe, multe altele.

Veţi spune că am primit totuşi ceva de banii ăştia: suntem membri ai UE şi ai NATO. Da, şi? La ce ne folosesc astea?  Să generăm ceremonii chicioase, precum plecarea la "răzbel" a unei copăi ruginite, numită pompos corvetă, care nici balene nu ar putea vâna? Sau pentru dubioasa onoare de a ne trimite soldaţii să moară sau să fie schilodiţi în războaiele altora? 

Acum se pare că nici măcar păstrarea aparenţelor, ca în anii '90, nu-i mai interesează pe indivizii care iau decizii la nivel global. Orice are un preţ, şi cine-l poate plăti, bine, cine nu, nu. Şi uite aşa în loc de cetăţeni, cu drepturi şi obligaţii egale, avem consumatori de democraţie. Şi de "libertate". De pe urma cărora trebuie să se obţină un cât de mare posibil profit!

Întrebarea este: noi, ăştia, amărâţii, ce obţinem, pe banii noştri? Guvernări tot mai proaste şi mai corupte? Servicii publice tot mai proaste, şi mai scumpe? Distrugerea solidarităţii sociale? Negarea tuturor valorilor umaniste? Un consumerism cretin şi orb?  Libertatea de a ne vinde trupul şi sufletul lui Mammon?

Despre un subiect asemănător scrie azi Paul Krugman, în NYTimes: "Pacienţii nu sunt consumatori".  But something else struck me as I looked at Republican arguments against the board, which hinge on the notion that what we really need to do, as the House budget proposal put it, is to “make government health care programs more responsive to consumer choice.”

Here’s my question: How did it become normal, or for that matter even acceptable, to refer to medical patients as “consumers”? The relationship between patient and doctor used to be considered something special, almost sacred. Now politicians and supposed reformers talk about the act of receiving care as if it were no different from a commercial transaction, like buying a car — and their only complaint is that it isn’t commercial enough. What has gone wrong with us?

What’s wrong with this idea (aside from the grossly inadequate value of the proposed vouchers)? One answer is that it wouldn’t work. “Consumer-based” medicine has been a bust everywhere it has been tried. To take the most directly relevant example, Medicare Advantage, which was originally called Medicare + Choice, was supposed to save money; it ended up costing substantially more than traditional Medicare. America has the most “consumer-driven” health care system in the advanced world. It also has by far the highest costs yet provides a quality of care no better than far cheaper systems in other countries.

Medical care, after all, is an area in which crucial decisions — life and death decisions — must be made. Yet making such decisions intelligently requires a vast amount of specialized knowledge. Furthermore, those decisions often must be made under conditions in which the patient is incapacitated, under severe stress, or needs action immediately, with no time for discussion, let alone comparison shopping.
 The idea that all this can be reduced to money — that doctors are just “providers” selling services to health care “consumers” — is, well, sickening. And the prevalence of this kind of language is a sign that something has gone very wrong not just with this discussion, but with our society’s values."

Reduşi la dimensiunea de consumatori, foştii cetăţeni îi vor urma pe cei ca Trump, ferm convinşi că au făcut cea mai bună alegere a vieţii lor...