Am o întrebare, simplă: de ce a stat senatorul Voicu UN AN în arest preventiv? Dacă era un caz atât de evident, dacă totul era documentat-beton de DNA, acum ar fi trebuit să se şi fi dat sentinţa definitivă, de vreme ce dosarul se judecă doar la ÎCCJ. Dar totul este o farsă sinistră. traian băsescu şi-a sărbătorit victoria în alegeri pentru primul mandat, arestând şi ţinând în arest vreo câţiva pe care i se pusese pata: Tender, Iacubov, Păturiciu, a încercat şi cu Năstase. La al doilea mandat a sărbătorit cu Voicu şi cu Vântu. Cam puţin, dar poate repara, nu-i timpul pierdut!
Şi dacă Voicu e găsit nevinovat? Cine-i redă un an din viaţă? Apropo: nu protestează nimeni din societatea civilă pentru acest abuz? Un an în arest preventiv? Aşa, simplu? Într-un stat de drept?
Nu ştiu dacă este vinovat sau nu. Ştiu doar că manipularea de presă a fost eficientă. Oricine ar încerca să obiecteze faţă de un abuz evident ar fi etichetat drept "corupt", pentru că ia apărarea corupţilor. Şi schema funcţionează. Mă întreb ce ar zice nişte unii dacă, ascultat vreo câţiva ani, lui Liiceanu i s-ar face un dosar, subţire, şi ar sta şi el vreo câteva luni în arest preventiv? Ar mai fi atât de tăcuţi, sau ar ţipa ca din gură de şarpe?
Asta e Românica: ţara în care principiile sunt bune doar de şters la cur cu ele...
5 comentarii:
chestiile cu democratia si statul de drept sint doar zvonuri. n-au existat niciodata nicaieri! functionare partiala sau doar atunci cind au vrut niste elite si doar a ceea ce le-a trebuit lor nu inseamna nimic.
"Voicu Catalin : Baga-mi-as p.... in Geoana si cu toti americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Suprema, ca multi au dosare. Si cu toate golancile, cu seful organizatiei PSD de la Dolj. Suta aia cu serele, cu tot...Pai, sefa doamna Cristea de la Dambovita, la fel si nu-ti mai dau nume, ca nu-i frumos. Multi! Dom'ne, i-am rezolvat pe toti, dom'ne, ca unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puscarie, altii le-a dat 10 ani, unul dintre avocati zice: "Dom'ne, nu-i e rusine, dom'ne?" "Dom'ne, zic, asta a fost!" (...)
Voicu Catalin: ...asta, sa ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, s-atunci .....se duce la negociere, vreau Internele. Daca nu ma duc la Interne, da....
Mazare Alexandru: Eu am vorbit cu Radu...
Voicu Catalin: Asculta-ma un pic! Daca eu m-am dus la Interne, omule, ai toata Procuratura Romaniei, ai toata Justitia in mana, ai toata Curtea...
Mazare Alexandru: Da' ai sa arestezi? Dumneavoastra?
Voicu Catalin: Da, am Politia, vreau sa-l arestez pe Ontanu, vreau sa-i fac dosare lu' Oprea, credeam ca poate vine de la ...de la...de jos dosaru', sus merge snur! Pentru ca eu sunt singuru' personaj care am tot...toata cane...conexiunea in mana, si-ai vazut ca Procuratura, in Justitie si...
Mazare Alexandru: Am o intrebare ca sa inteleg...
Voicu Catalin: Da.
Mazare Alexandru: Sunteti cu Vanghelie, da?
Voicu Catalin: Da. (....) Colegule, asculta ce-ti spun! Daca ma duc acolo, in trei ani de zile pot face toata reteaua din Romania! Acu', daca pierdem alegerile, reteaua e in functiune. Eu acuma am....(neinteligibil)... da' greu. pana acum n-am ....(neinteligibil) ...ministeru' asta...(neinteligibil) ....intelegi? Ai retea, rezisti ca sa facem gherila urbana....(...)".
Da, si mie mi se pare ca a stat nevinovat pe tubulatura. Da las' ca se intoarce el si ii popeste pe toti... A, si va repune "cooperativa" pe roate...
Şi e cineva atât de dobitoc să creadă că astea sunt dovezi de vinovăţie? Nişte tâmpenii spuse la un şpriţ? Atunci să facem din România cea mai mare puşcărie din lume!
Ceva mai consistent? Nişte fapte, cu urmări, consecinţe, în sensul spuselor?
În logica asta hai să-l băgăm la bulău pe băsescu, pentru că a promis că va cumpăra DOAR F 16! Ăla nu e act de corupţie? Parcă nu el decide, sunt nişte legi, un proces de selecţie de oferte, o obligaţie de offset, una, alta. Sau asta nu se pune? Atunci poate se pune încălcarea separaţiei puterilor în stat, aia cu dosarele lui Năstase? Sau poate încercăm cu Roberta şi cu musiu Cotoi. A, nu se pune, ei e de partea bună a puterii! Măi, să fie!
Dl. gen. Voicu Costica a fost la un vot (sau doua) de functia de ministru de interne. Sunteti prea inteligent ca sa credeti ca astea sunt niste vorbe la un sprit; cred ca stiti destul de bine ca aparati pe cine nu trebuie...
Cat despre avioanele multirol ma indoiesc sincer ca decizia privind achizitia lor ar putea fi un proces obiectiv care ar decurge conform cu ceea ce scrieti dumneavoastra; nu cred ca polonezii (de pilda) au cautat offset-ul cand i-au ales pe americani in detrimentul francezilor si suedezilor. Sincer, credeti ca Europa va putea (sa incerce macar) sa ne asigure securitatea?
Oricum, ar fi bine ca (macar in cazul acesta - cu avioanele) sa nu il acuzati pe betiv ca este corupt; mita nu poate fi decat la EADS... La americani este caz de stat pe tubulatura!
O, da! Şi fără EADS aveam acum îndeplinite toate condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen! Iar americanii nici nu sunt în acţionariatul EADS! Şi ei nu dau şpagă! Nu, doar discret plocoane! Şi un nou mandat prezidenţial, spre exemplu...
Iar chestia cu securitatea este relativă. Cine să ne atace? Şi de ce? Hai să fim serioşi: dacă iese cu bubuială, adio şi-un praz verde! Pentru toţi! Cu toate garanţiile de securitate posibile şi imposibile! Radiaţiile nu iartă pe nimeni...
Trimiteți un comentariu