Avem dreptul la o explicaţie

Stolojan trebuie să dea o explicaţie în legătură cu gestul său. Dar una care să nu ne jignească inteligenţa. Nu e cazul să avem o ţară condusă de răzgândaci! Şi nici de indivizi care pun mai presus de interesul public interesele personale.

Personal, nu cred că Stolojan e bolnav, că nu l-au ţinut nervii sau că şi-a văzut îngrădită libertatea de a-şi alege miniştrii. Este foarte probabil să se fi retras ca urmare a unor conflicte interne din PD-L, în care Traian Băsescu să nu-l fi sprijinit. Era clar că fără ajutorul şi sprijinul lui Băsescu Stolojan nu ar fi făcut mare lucru în fruntea Guvernului. PSD l-a acceptat pentru că, probabil, liderii lui şi-au că-l pot face să coopereze, pentru că îl cunosc.

Se prea poate că această perspectivă nu le-a convenit celor din PD. De aici şi intervenţia lui Băsescu, aia cu "să dăm o şansă tinerilor". Era un mod de a îndepărta din viitorul guvern nişte cotoi bătrâni, precum Berceanu, Blaga şi alţii ca ei, care sunt greu de strunit. Şi care i-ar fi făcut zile fripte lui Stolojan, prin faptul că s-ar fi autonomizat şi ar fi făcut ce-i taie capul.

În plus nu i-au surâs nici complicităţile dintre cei din PD şi cei din PSD. Care se pare că au de gând să marginalizeze radicalul liberal din compoziţia PD-L. Şi astfel să-l izoleze în fruntea guvernului.

Sigur, toate astea sunt speculaţii. Pentru a nu ne mai stoarce creierii pentru a găsi o explicaţie logică, Stolojan trebuie să se explice. Ne-o datorează, avem dreptul de a şti adevărul. Asta nu e o nuntă eşuată, în care mireasa se sperie în faţa altarului şi îşi ia lumea în cap, lăsându-l pe ginerică fluierând a pagubă, cu buzele umflate.

Problema este cât se poate de serioasă. Nu poţi construi o guvernare solidă pe astfel de premize. Nu poţi fi credibil, când ai asemenea oameni în fruntea partidelor. Acum se joacă soarta a milioane de români, care trebuie să treacă peste o criză economică despre care nu ştim mare lucru, dar care se manifestă tot mai virulent. Jocurile politicianiste ar trebui date uitării. Iar Traian Băsescu ar face bine să se abţină. Nu este Machiavelli, şi nici Machiavelli o marcă de vizichi. Şi mai toate jocurile astea pe care crede că le conduce eşuează cel mai adesea lamentabil.

Nimic nu se poate constru dacă oamenii implicaţi în proiect nu au încredere unii în ceilalţi. Şi aici se află probabil explicaţia renunţării lui Stolojan. A simţit că nu mai poate avea încredere în onestitatea demersului şi susţinerii lui Băsescu. Ceea ce este grav, pentru că această neîncredere îl va marca şi pe Boc, care este şi mai obedient Marelui Cârmaci. Şi va duce inevitabil la eşecul guvernării. Este o problemă de "când", nu de "dacă".

Iar chestia asta de mai jos e leit clasa politică românească! În care King Julian de la Cotroceni se visează fluieraş...

Ciupico şi Mordechai prezintă

Boc! Traian Boc! Ce ar mai fi de comentat? Toată lumea râde, cântă şi dansează! Să te ţii rating de ţară!

Dragă Stolo spune "pa!"

Kafka, dacă ar fi trăit în România zilei de azi, s-ar fi simţit umilit! Stolojan îşi depune mandatul. Previzibil, până la un punct. Dar vestea i-a luat sigur pe nepregătite pe cei din PD-L. Boc era negru de supărare! Se citea stupoarea pe feţa lui, în timp ce liberalilor le-a revenit sângele în obraji. Începe acum goana frenetică după un nou candidat, dacă nu cumva Traian Băsescu ştia despre asta, o premeditase, pentru a obţine un acord politic cu un candidat de premier acceptabil pentru ambele părţi, şi acum vine cu adevăratul premier, o persoană care probabil nu convine nici celor din PSD, nici celor din PD-L. Oricum e cu "va urma", pentru că la 12,30 cuvântă Marele Conducător!

Si non e vero...

E ben trovato! Umblă vorba prin zvonosferă(care este o parte consistentă a blogosferei) că Angela Merkel are evidente dificultăţi în a înţelege comportamentul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy. Şi pentru a nu mai fi luată prin surprindere, se antrenează vizionând filme cu Louis De Funes! Corectă alegere!

Pantoful se întoarce!

Vă mai amintiţi scena de la Naţiunile Unite, când Hrusciov bătea cu pantoful în pupitru?

Ei bine, pantoful, ca instrument politic, face o revenire spectaculoasă, la Baghdad, de data asta. Unde Bush s-a întors, precum criminalul la locul crimei, să vadă roadele politicii sale înţelepte şi pline de viziune, compasiune şi inteligenţă.

Un irakian recunoscător s-a descălţat şi a aruncat cu pantoful spre Bush, aflat la tribună împreună cu premierul Irakului. Omul avea şi un mesaj de dragoste pentru Bush: "Ăsta e sărutul de adio, câine!" Bine spus, din suflet, cu patos! Un motiv al recunoştinţei în găsiţi în Raportul ăsta. Care este o cronică în 508 pagini a eşecului reconstrucţiei Irakului şi felului în care s-au dus ştim noi cui de suflet 100 de miliarde de dolari.

Protocolul celor două Românii

Am citit protocolul "Parteneriatului pentru România", şi, fără a fi cârcotaş cu program, e o apă de ploaie, făcută să înţeleagă oricine ce vrea din el. O colecţie de enunţuri vagi, de generalităţi banale(pentru că pot fi generalităţi interesante, care lasă loc unei aşteptări pozitive), de principii superficiale, care se vor un semn al consensului.

Ce mă îngrijorează în toată această afacere, dincolo de dispariţia de facto a opoziţiei politice(PNL va lua drumul DNA, iar UDMR îl va urma, dar asta însemnând şi că se va refugia în iredentism şi separatism) este faptul că, în urma acestei guvernări se va accentua fragmentarea puterii în România. Ineficienţa statului vine în principal din această fragmentare iraţională, în numele "descentralizării", "subsidiarităţii"(un concept care are sens în justiţie, de unde a fost împrumutat, dar care este absolut cretin în administraţie).

Ce vor să facă drăguţele mioare acum la guvernare? Să numească politic prefecţii, deşi funcţia tocmai se depolitizase, chiar dacă formal, astfel încât ei să facă pereche cu preşedinţii de Consilii Judeţene de aceeaşi culoare, iar acolo unde cele două partide nu au preşedinţi, dar au interese, să negocieze numirile. Ghiciţi ce se va întâmpla? Vom avea două Românii: una protocalie, mai ales în Ardeal şi în Banat, şi una roşie, cu mici pete de culoare galben-verzi. Care vor fi, de fapt, două mari baronii, ce vor administra discreţionar banii publici şi vor decide cine şi cum va primi lucrări pe bani europeni.

Alianţele politice sunt stabile atunci când au interese comune şi pot accesa în mod egal resursele statului. Şi aşa se explică totul. Inclusiv această alianţă, pe care cei mai mulţi nu o considerau posibilă, nu o doreau, mai mult, o urau, chiar dacă era doar o virtualitate. Se vor obişnui cu ea, vor învăţa să trăiască în prezenţa ei şi, cine ştie, dacă nu se aruncă de pe bloc între timp, intelectualii publici ne vor învăţa cum s-o iubim.

Pe de altă parte Traian Băsescu nu putea lipsi din poza marii şi fericitei familii de cleptocraţi de partid şi de stat. Şi-a câştigat dreptul de a numi ministrul de justiţie, care echivalează cu dreptul de a interveni în politica internă a partidelor de la guvernare şi de a face remanieri cu mâna DNA.

Şi guvernarea asta va eşua în ridicol, certuri, isterie mediatică, afaceri de corupţie. Ca şi cea căreia îi ia locul. Iar dacă Traian Băsescu mai stă o tură la Cotroceni, ca şi aceea care îi va urma.

O ultimă nedumerire: a înviat CoCoPo? Nu ştiţi cine a fost CoCoPo? Consiliul de Coordonare Politică, de pe vremea defunctei guvernări a CDR, în care PD a jucat rolul agentului destructurant. Acum găsim în protocol o frază ciudată: " Încetarea prezentului Protocol are loc în următoarele situaţii:...(3)prin încălcarea, de către o parte, a prevederilor prezentului Protocol, a Programului de guvernare prevăzut la art.6. şi a altor înţelegeri ulterioare, constatată în cadrul BPCC." Cine pana corbului mai e şi BPCC ăsta şi ce vrea el, pentru că nu este definit nicăieri în Protocol. Pe surse s-a mai aflat câte ceva, şi anume că acest organism se reproduce şi în teritoriu. Şi este un soi de Comitet Politic Executiv al defunctului PCR, care va decide ce face şi ce nu face guvernul. Iar se introduce un element în plus în lanţul de decizie, care va face guvernarea şi mai dificilă şi mai ineficientă. În ţara asta nimeni nu învaţă din erorile trecutului? Sau suntem atât de tâmpiţi încât nici prostii noi nu mai suntem în stare să facem?

PS: Doamne ajută! Aşa au rostit cei doi glumeţi din fruntea PSD şi PD-L la semnarea Protocolului. Tare aş vrea să ştiu ce dorea fiecare de la Bunul Dumnezeu. Să-i ajute să nu-şi frângă gâtul în guvernarea asta? Nicio şansă! Bunul Dumnezeu iubeşte pe toată lumea, dar are şi el o ordine de priorităţi. Aş pune pariu că de pe listă cei doi lipsesc. Asta e!

Frumuseţe în stare pură

Poate acum...

Vă vine să credeţi? Constructorii americani de automobile au putut gândi şi în mic, nu doar în mare spre uriaş. Se întâmpla la începutul anilor 50, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu prea le-a ieşit, atunci. Poate acum, cu criza asta. Pentru mai multe detalii, mergeţi aici.

Plymouth Deluxe

Henry J

Nash Rambler convertible şi Metropolitan

Willys Aero

Noi şi ai noştri

Nu vreau să fac proces de intenţie nimănui. Dar văd vehiculându-se în presă tot felul de nume pentru posturile de ministru din viitorul cabinet Stolojan. Numai personaje unu şi unu! Unul mai mediocru decât celălalt! Pedeliştii îi prezintă pe Ionuţ Popescu la Finanţe şi pe Sever Voinescu la Cultură. Ce jos a ajuns în zilele noastre demnitatea de ministru, dacă astfel de personaje emit pretenţii să o ocupe! Ce politici publice în domeniu a conceput până acum Sever Voinescu? A fost ţucălarul lui Pleşu la Externe, după care făcea o penibilă revistă a presei cu Dana Deac la "Antena 1". Pe vremea aia Voiculescu era un mogul de bine!

Dar ce mă deranjează cel mai mult e cuplul Ilie Sârbu-Victor Ponta. Ginerele şi socrul în acelaşi guvern e nepotism ca la carte! Nu mai există decenţă, nu mai există bun simţ? Ce dracu au ăştia doi cu social-democraţia? Ce facem? Naştem dinastii politice? Închidem spaţiul elitelor politice? Ne limităm la câteva personaje, care fac din exercitarea demnităţilor publice o afacere de familie? Conducerea PSD nu are nimic de spus? Asta nu-i compromite în ochii electoratului?

12 ruşi furioşi

Daniel ne îndeamnă să vedem un film al lui Nikita Mihalkov, 12. Am să-i urmez sfatul. Până atunci, graţie YouTube, am încercat să-mi fac o idee, cu atât mai mult cu cât scena dansului este realmente impresionantă. Nu este, cum s-ar crede, un simplu remake al celebrului "12 oameni furioşi". Şi se pare că e mai mult decât o lamentaţie, de genul: "vai, ce sistem juridic de căcat are Rusia!".

Am fost un admirator al şcolii sovietice de film, care a dat opere remarcabile. Atenţie, e vorba de filmul-film, nu de făcături propagandistice. Astea-s proaste peste tot! Ruşii ştiu să povestească, şi mai ales nu-şi propun să dea lecţii altora: "ce buni suntem noi, şi ce proşti alţii!" Din fericire, cu rare excepţii(acelaşi Mihalkov, cu "Bărbierul din Siberia") nu imită Hollywoodul, fără ca din cauza asta filmele lor să fie ieşite din "epocă". Nu, sunt foarte moderne, iar actorii adesea cu o clasă-două peste vedetele americane. Păcat că nu lucrează şi regizori occidentali cu ei. Sau poate mai bine, că se putea întâmpla să-i strice!

Iată câteva secvenţe din film, inclusiv cea despre care am vorbit, cea a dansului.

Politica la crâşmă

Traian Băsescu e la "Clubul Diplomaţilor", la o paranghelie a PD-L, care sărbătoreşte cu întârzire victoria în alegeri. Mă rog, una dintre victorii, că noi avem două criterii de victorie: votul popular şi numărul de mandate. PSD nu şi-a sărbătorit victoria, ocupat fiind s-o clameze şi apoi să se ruşineze de ea.

Evident, Marele, Înţeleptul Conducător, Cârmaci şi Machitor, şi Cel Mai Admirat Român al anului(ce dracu' or găsi românii de admirat la Băsescu: tupeul, nesimţirea, talentul la dat paharul peste cap, lipsa de principii?) profită de ocazie să le ţină o lecţie de politică şi hăhăială aleşilor portocalii.

Chiar nu vrea să înţeleagă nimeni dintre politicieni că politica făcută la crâşmă nu dă bine la bizonul mediu românesc, pentru că o percepe ca pe o formă de dispreţ? Politica se face fie strângând mâini, fie în Parlament şi în sediile partidelor, în general în spaţii publice consacrate, care au o simbolistică a lor. Crâşma este un spaţiu privat, unde se fac şuete şi se discută eventual afaceri. Nu pe şerveţele, printre farfurii, tacâmuri şi pahare se fac guverne şi se scriu programe de guvernare.

În plus, e indecent acest chef politic în vremuri de criză. Cu ce sunt mai puţin vrednici de dispreţ politicienii care petrec decât idioţii ăia din conducerea AIG, care sărbătoreau cu şampanie, caviar şi femei goale prostia statului, care-i scosese din faliment?

Începe prost epoca guvernării roş-portocalii. Şi ce începe prost, se termină şi mai prost! Iar în "prostul" ăsta intră şi lipsa de autonomie a PD-L. Această dependenţă de Traian Băsescu a pedeleilor este un handicap pentru guvernare. Toate deciziile guvernului vor trebui supervizate la Cotroceni, ceea ce lungeşte lanţul de decizie, şi creşte şi timpul de reacţie al guvernului. Ambele penalizante pentru performanţa guvernării în vreme de criză.

Scandalul taxei auto

Mare miting mare în Piaţa Victoriei. Neatorizat, că doar suntem în România, unde fiecare face fix ce-l taie capul, când îl taie capul. Cu BMW şi Merţane second hand, mutre de interlopi şi jandarmi cu priviri "tandre", care abia aşteaptă un motiv să facă încălzirea cu bastonul din dotare. Sigur, printre mitingişti sunt şi oameni de bună credinţă, care au luat plasă cu această mărire de taxe. Dar măsura guvernului are, printre alte efecte, şi pe acesta: scoate la iveală dimensiunea traficului cu maşini second hand şi mai ales pe aceea a evaziunii fiscale.

Flăcăii ăia care protestează şi care, mai nou, blochează drumul spre Vama Borş, sunt furnicuţele unui vast trafic cu maşini second hand, ei sunt permanent pe drum. Aş vrea să ştiu(măcar eu, că Poliţia şi Garda Financiară sunt prin statut instituţii discrete!) câte maşini au adus şi au vândut până acum indivizii ăia cu mutre şi apucături de interlopi, care urlau ca apucaţii prin Piaţa Victoriei. Pe unii probabil că i-a apucat noua taxă cu un stoc de maşini în bătătură, de aia sunt atât de furioşi. Dar nu e cazul: nu plătesc TVA, nici alte taxe şi impozite, ei fac concurenţă neloială importatorilor şi vânzătorilor organizaţi de maşini second hand, care sunt cam pe dric.

Poate că aşa se va pune ordine şi în acest domeniu, pentru că una este să mă duc eu să-mi iau o maşină de acest tip din străinătate, şi alta e acest trafic ilegal, care aduce prejudicii şi statului, şi cumpărătorilor, care nu primesc nici garanţie, cum ar primi de la o firmă autorizată, şi nici nu au un istoric al maşinii.

Cei care şi-au cumpărat maşini second hand pentru ei nu sunt acum în stradă. Ei şi-au rezolvat treburile fără scandal. Scandalagii sunt cei care şi-au făcut meserie din acest comerţ la negru. De ce mi-ar fi milă de ei? Dacă e să mă preocupe soarta cuiva, în această afacere a taxei auto, atunci este vorba despre muncitorii din industria auto şi din industriile conexe ei. Care fac şi export, care plătesc şi taxe şi impozite. Bişniţarii să mă scutească de mutrele lor şi de scandalul ăsta, peste care toarnă gaz nişte televiziuni cretine, ce întreţin, adesea interesat, o adevărată isterie pe marginea taxei auto.

O poveste americană

Natura umană e aceeaşi, indiferent de longitudine, latitudine, rasă, sex sau poziţie socială. Iar povestea asta ne mai scoate din cap ideea excepţionalismului nostru. E o poveste cu o casă, cu doi preşedinţi, şi cu multă ranchiună.

Peste drum de Casa Albă se află o reşedinţă oficială, Blair House, unde sunt cazaţi oaspeţii preşedintelui SUA. Acolo au stat şi Ion Iliescu, şi Emil Constantinescu, atunci când au fost invitaţi la Washington. Bun, Barack Obama a cerut să se mute acolo cu 10 zile înainte de data obişnuită în cazul schimbului de putere, adică pe 5 ianuarie, în loc de 15 ianuarie. Motivul? Fetele lui trebuie să înceapă şcoala pe 5 ianuarie. Cererea i-a fost refuzată. Cum refuzată a fost şi cererea jurnaliştilor de a li se spune cine ocupă această reşedinţă oficială, de nu poate fi folosită de preşedintele ales. Motiv pentru unii să considere refuzul drept o şicană.

Şicană sau nu, refuzul nu a picat tocmai bine pentru o Administraţie care şi aşa lasă amintiri dintre cele mai neplăcute, politicos vorbind. Dar merită să citiţi şi comentariile cititorilor. Mie, unuia, îmi dau de înţeles că există o polarizare a opiniilor extrem de accentuată, şi chiar accente de ură când e vorba de Obama. E clar că dincolo de faţada unui soi de corectitudine politică, rasismul este în continuare o componentă puternică a mentalului american.

Negocieri

Bun, negocieri e un eufemism pentru ceea ce se întâmplă între PSD şi PD-L. E de fapt un soi de învârtit în jurul cozii: Stolojan e mai neutru decât Elveţia, el neparticipând la negocierile politice. Se ocupă doar cu "scenariile". Care scenarii par să descrie criza şi posibilele răspunsuri. Dar ştie cineva cu adevărat ce înseamnă pentru Româniua criza asta şi cu ce se mănâncă? N-aş băga mâna în foc!

Pentru PD-L de negociat negociază Băsescu. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe: Boc e doar un alt nume al lui Băsescu. Cineva povestea o scenă de comedie pură: cum ajungea într-un punct delicat al negocierilor, Boc dădea fuga la telefon, să-l întrebe pe Licuriciul de la Cotroceni. Şi ca să fie clar pentru ai lui care sunt directivele de la Cotroceni, punea telefonul pe speaker!

Pentru PSD se face că negociază Mircea Geoană, dar de fapt negociază dorinţa de nestăpânit a unora de a ajunge la caşcaval. De aici şi cedările pe care le fac pesediştii cu toptanul! Totul este să nu se trezească la un moment dat că au negociat pielea ursului din pădure, pentru că în spatele lor Traian Băsescu şi mâna lui înarmată cu pix şi microfon, DNA, pun de-o altă formulă de guvernare, cu oaste de strânsură. Vă daţi seama ce se porneşte în PSD, dacă negocierile eşuează? După ce s-au compromis şi şi-au nemulţumit profund electoratul, aliindu-se cu aceia care i-au înjurat în fel şi chip timp de un deceniu şi mai bine, care le-au pus tălpi la Internaţionala Socialistă, i-au pârât la Bruxelles şi au făcut tot ce e posibil să-i discrediteze? E jihadul în varianta celor trei roze!

Şi sunt şanse să se ajungă la un eşec. Pentru că rămâne problema UDMR. Pe care Băsescu o va folosi pentru a forţa eşecul negocierilor. Se vede asta din condiţiile pe care le pune la numirea miniştrilor: să nu fie "pătaţi", să nu fie primari sau preşedinţi de consilii judeţene, şi în general să nu fie pesedişti!

Traian Băsescu nu-şi doreşte un guvern cu PSD. Dar o anumită conjunctură l-a obligat să accepte aceste negocieri, pentru a câştiga timp, în vederea găsirii sprijinului pentru un guvern minoritar format de PD-L şi de UDMR. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla la alegerea structurilor de conducere ale celor două Camere, pentru a şti cât de mult îşi doreşte Băsescu această alianţă. Dacă acordul politic între cele două partide se va semna până luni, înseamnă că n-a găsit o alternativă. Dacă nu se semnează, e semn că ne aşteaptă surprize mari.

În caz de eşec, maxim ce poate obţine PSD este un post de vicepreşedinte la Senat şi unul la Cameră. În rest, jale mare! Poate că îşi merită soarta cei din PSD. Când joci la două capete şi nu ai nici serviciile, nici DNA de partea ta, mai devreme sau mai târziu o iei în freză!

Traian Băsescu nu e nici pe departe geniul politic pe care ni-l prezintă presa portocalie şi pupincuriştii de genul TRU. Nu, este doar mai imoral, mai lipsit de scrupule, mai nesimţit decât ei toţi la un loc. Şi mai decis ca oricând să nu lase să-i scape al doilea mandat. Are nevoie mai mult ca oricând de el. Într-un fel e disperat, şi nu se dă în lături de la nimic să-l obţină. El are cu adevărat o miză!

Ceilalţi pot trăi foarte bine şi la putere şi în opoziţie. El nu. Cu toate serviciile, cu tot DNA, el este cel mai expus dintre toţi. Are poziţia cea mai fragilă, politic vorbind. Mandatul ăsta a fost un eşec, şi nu mai are la dispoziţie decât câteva luni pentru a schimba imaginea despre el. Şi nu o poate face decât cu un guvern obedient, care să nu-i iasă din cuvânt. Deşi s-ar putea să fie prea târziu pentru o schimbare, trebuie să încerce. Şi eşecul acestor negocieri ar fi începutul acestei schimbări de imagine, i-ar da ocazia să pozeze în salvatorul naţiunii, să ofere imaginea unui politician responsabil, care oferă ţării un guvern într-un moment în care alţii nu vor decât ciolanul.

Rămâne o întrebare: şi dacă PSD îi face surpriza, acceptă toate condiţiile şi gace guvernul, după care îi pune tălpi? Pe unde scoate cămaşa Băsescu? E un joc pe muchie de cuţit... Un soi de ruletă rusească.

Domestice

Ieri, surpriză! Nema Internet acasă! Nu e totuşi o mare surpriză, s-a mai întâmplat. De câte ori face Romtelecom vreo manevră prin centrală şi prin servere, pică şi Internetul. După care îşi revine. Doar că ieri mi-au tăiat şi serviciul de voce. Pe motiv de neplată. Numai că eu tocmai plătisem factura. Telefoane, melodii leşinate timp de vreo oră, dau de cineva de la comercial. "Staţi să verificăm" "Stau, zic eu, că am antrenament la stat! Dar stau pe bani mulţi, că dau telefon de pe mobil!" "Verificăm" Bine, verificaţi!"...Miau, miau miau, iar se vaită robotul, chipurile să-mi facă şederea mai plăcută. "Ne scuzaţi, banca a confirmat cu întârziere plata. Vă recuplăm." N-am apucat să-i mai zic mersi!, că a şi închis.

Internetul, canci. Iar o oră de ascultat melodii cretine, de pe fix de data asta, şi sfaturi, de genul "nu închideţi, să nu vă pierdeţi prioritatea la preluarea apelului." Care prioritate, robot idiot? Sun la alt număr, unde un robot îmi dă un sfat: "sună mata la o898989... şi pentru 5 Euro plus TVA îţi răspunde imediat cineva. Dar nu-ţi garantăm că se va întâmpla ceva pozitiv."

Sun, îmi răspunde un ameţit, îi spun despre ce este vorba. Răspunsul a fost de milioane! "Vă rugăm să aveţi răbdare, durează cam 48 de ore până se restabileşte legătura!" Şi pac, a închis! Cinci euro! Plus TVA! Aha! Ca să dea un clik cu şobolanul într-un program ălora de la Romtelecom le trebuie 48 de ore? Uite că da! Păi şi un pui de melc handicapat s-ar mişca mai repede!

Dar nu s-a terminat! Pentru că am strâns nişte puncte la Vodafone, m-a mâncat în fund să-mi cumpăr de la ei un telefon. Că, deşi gratis, tot din banii mei e! Nokia 2630. O mizerie de telefon, care a refuzat cu încăpăţânare să funcţioneze: pierdea sau nu avea semnal, şi una-două îmi cerea codul pin!

Ia-o prin Bucureşti, cu el la service. Acum aştept un SMS de la ei. Când l-or repara, numai bunul Dumnezeu ştie!

Eu înţeleg că trăim în România, şi că aici capitalismul e doar un alt nume pentru jaf cu acte în regulă, dar nici aşa! Poate că mai am şi altele de făcut decât să stau lângă telefon cu orele, pentru a obţine o informaţie de la operatorul meu de telefonie, pe care îl plătesc cât nu face, şi pe care îl doare fix în cur de nevoiele mele!

În general, noi, românii, nu avem o cultură a serviciilor. Oriunde te duci, eşti tratat ca un duşman al vânzătorului sau prestatorului de servicii. Te urăşte în mod profund, ar vrea să te vadă mort, doar pentru că l-ai deranjat cu prezenţa ta. Deşi îi dai bani, bani munciţi de tine, nu furaţi. Şi din banii ăia trăieşte el, nu din altceva.

Probabil că în România nu se moare de foame, pentru că dacă s-ar muri, s-ar schimba şi atitudinea faţă de muncă, şi de client. Dar acest lucru se şi învaţă, în familie şi la şcoală. Numai că o cultură care să fie propice economiei dominată de servicii trebuie să fie una neconflictuală. România este dominată de o cultură a confruntării, şi acest lucru se vede şi în felul în care eşti tratat şi de funcţionarii publici, şi de vânzători, şi de medici, şi de toţi cei a căror activitate se desfăşoară în spaţiul public.

Nimic

Ce mă bucur!

Ce muie a luat Mitrea de la Băsescu! Ce mă bucur! După ce Mitrea a adus PSD lângă PD-L la guvernare, acum primeşte răsplata de la slugile băsesciene de la DNA! Sechestru pe casa lui Mitrea! Ura! Ura! Ura! Trăiască Republica Ţuluşă România!

Avem premier, avem alianţă!

Avem premier, o prospătură, o tânără speranţă a politicii româneşti, dragă Stolo, care-şi primeşte, ce-i drept cu patru ani întârziere, pomana pentru rolul interpretat în telenovela "Te-am zărit printre morminte!" Avem o coaliţie care reprezintă visul de aur al democraţiei originale de pe plaiurile mioritice: 80% din numărul deputaţilor şi senatorilor. Încă un efort, domnule Preşedinte! Se poate şi cu 100%!

PSD şi-a luat-o iar în freză! Ceea ce, cu Geoană la cârmă, devine mai mult decât firesc! Ne-am fi mirat să fie altcumva! Ce dracu or căuta unii în politică?

Acum vindecaţi de iluzii, urmează sărbătorile de iarnă, cu dioxina în sarmale!

Ce mişto!

Cineva face mişto de intelectualii lui Băsescu! Cică la redacţii a ajuns cu poşta electronică misiva asta, semnată de "corifeii" epocii de vizichi, care-şi imploră stăpânul să nu se alieze cu ticăloşii din PSD. Luaţi la întrebări de jurnalişti, presupuşii autori şi semnatari se dau împuşcaţi în aripă.

Dar scrisoarea este exemplară prin colecţia de clişee pe care o conţine şi prin ura şi încrincenarea pe care o transmite. Cei care au compus-o nu sunt străini de gândirea "semnatarilor", de aceea documentul îi poate reprezenta pe băieţi fără nicio greţă! Se distrează lumea, se distrează! Pentru că alternativa la distracţie este laşitatea semnatarilor, şi cădem în Caragiale. O scriem, o dăm ca semnal, dar negăm c-am scris-o noi, important este să se vorbească şi să mobilizeze talibanii anti-PSD. Cam puţin şi cam târziu. Talibanii sunt acum sinecurişti şi trebuie să se pună bine cu noii stăpâni. Patapievici la mâna PSD! Ce poate fi mai minunat! Doamne, exişti!

Esenţa regimului politic românesc

Tot de la Ciupico şi Mordechai citire

Un avertisment

Are Mordechai o "bucată", "Sex and the SIM city" care se potriveşte de minune cu povestea care inflamează acum viaţa politică americană. FBI l-a reţinut pentru câteva ore pe guvernatorul statului Illinois, Rod R. Blagojevich, acuzat că ar fi "licitat" scaunul de senator lăsat liber de Barack Obama, după alegerea sa la Casa Albă. Las la o parte cretinismul situaţiei: dacă postul e liber, organizează neică alegeri, nu lăsa decizia pe mâna golanilor, că fix asta vor face, îl vor vinde celui care dă mai mult!

Dar ce mi se pare aiurea în toată această afacere este de acum tradiţionala ascultare a telefoanelor. Tot cazul se bazează pe ascultări, şi NYTimes scrie că o mai veche intervenţie a lui Obama la un personaj politic din Chicago, pentru a facilita adoptarea unei legi statale referitoare la etică în politică ar fi legată indirect de caz.

Dacă venim puţin şi la cazul României, vedem că ceea ce scrie Mordechai se confirmă: am ajuns toţi prizonierii cartelei SIM. Toate "afacerile de corupţie" din politică se bazează pe interceptări, şi ale dracului stenograme fac paşi şi se lăfăie pe prima pagină a ziarelor. Ca şi în cazul de mai sus, prilej pentru NYTimes de a face o lungă listă de persoane mai mult sau mai puţin onorabile din politică, de care Obama s-a lovit la Chicago, în timpul carierei sale politice.

Mă topesc eu după ingenuitatea unor jurnalişti deontologi, care prezintă lumea asta ca fiind una populată de îngeri, şi se dau şocaţi să afle că, de fapt, îngerii sunt mai mult sau mai puţin maculaţi, cu pene lipsă din aripi şi mirosind pe alocuri a pucioasă, ca în viaţă.

Bineînţeles că Obama s-a lovit de ei, că nu avea de cine alţii se lovi, dacă ăia erau tăticii locului. O campanie electorală se adresează întregii societăţi, nu doar "sfinţilor". Şi te împrieteneşti cu acela care este lider pe felia lui, şi care învârte roata. Să faci proces de intenţie e simplu. Să dovedeşti, cu subiect şi predicat, că s-a trecut de la vorbe la fapte e mai greu.

Nenea guvernatorul a fost dat afară din arest cu o cauţiune de numai 4500 de dolari, care spune ce crede judecătorul care a decis asta despre "soliditatea" probelor. Abia în ianuarie 2009 o curte va hotărî dacă se va da sau nu curs acuzelor procurorilor şi cercetarea va merge mai departe.

Mie toată povestea asta mi se pare un avertizment dat lui Obama: "flăcău, nu e cazul să faci exces de zel cu schimbarea ta! Cea mai bună schimbare e aia care lasă lucrurile neschimbate! Ia vezi tu ce faci!"

Bunul simţ economic

Am mai spus acest lucru: nu sunt economist, dar am serioase lecturi în domeniu. În fond, toţi ar trebui să avem cunoştinţe economice, indiferent de ceea ce facem în plan profesional. Şi mai ştiind eu despre ce şi cu ce se mănâncă "economia", atrăgeam atenţia, nu de ieri, de azi, că am intrat într-o logică ilogică, să zicem aşa, în materie de fiscalitate.

Statele moderne au, am mai spus şi asta, sarcina de a gestiona riscuri tot mai extinse şi mai complexe. Asta costă. Iar statele se finanţează prin taxe şi impozite. Cât de tâmpit să fii să nu vezi, şi fără să deţii un Nobel pentru economie, că nu se pupă creşterea costurilor de gestiune cu reducerea taxelor şi impozitelor?

Sigur, pentru început o reducere a lor poate da oamenilor o putere de cumpărare suplimentară, din care pot gestiona individual o serie de riscuri, de mică anvengură, legate de sănătate şi educaţie. Dar la un moment dat costurile acestui tip de gestiune se măresc şi cer o nouă reducere de taxe şi impozite.

Care este pragul optim al reducerilor? Depinde! Oricum greu de spus în condiţiile României. Cert este că efectul combinat al crizei economice şi financiare, al introducerii cotei unice de impozitare, al reducerii unor contribuţii sociale duce la ceea ce spune azi BNR: ORI MĂRIŢI IMPOZITELE, ORI NE ÎMPRUMUTĂM LA FMI! Şi ultimul lucru pe care îl vrem în acest moment este incompetenţa FMI! FMI NU s-a restructurat, nu s-a reformat şi nu a ieşit din dogma "Consensului de la Washington". Ne ajung incompetenţii noştri, nu e nevoie şi de incompetenţii FMI!

Aşa că principala măsură pe care trebuie s-o ia viitorul guvern este creşterea impozitelor. Prefer să văd o creştere la 19% a cotei unice, o renunţare la reducerea contribuţiei la fondul de pensii şi de sănătate, o defalcare a TVA pe cote: 5% la produse alimentare, cota actuală la celelalte produse şi 25% la produsele de lux. Mie TVA mi se pare inechitabil, pentru că reduce mult puterea de cumpărare a săracilor. Şi România este o ţară cu mulţi săraci, chiar mult prea mulţi!

Sper că nu ne vom lăsa purtaţi de un nou val de populism, şi vom aborda nedogmatic problema cotei unice. Trebuie să fim extrem de atenţi la cele spuse de oficialii BNR, pentru că acum chiar au dreptate. Dogma neo-liberală şi laxismul administrării economiei din ultimii patru ani au fragilizat foarte mult economia României. Creşterea economică nu este rodul cotei unice. Ea este conjuncturală: capitalismul nomad, plecat în căutare de condiţii necesare maximizării profitului, a poposit o vreme şi pe la noi, cum a făcut-o şi la unguri acum acum câţiva ani în urmă. Acum începe să-şi facă bocceluţa, cu ochii după alţi fraieri.

Întrebarea la care trebuie să răspundă noul guvern este: cum veţi relansa creşterea economică în actualul context economic global, ştiind care sunt slăbiciunile structurale ale economiei şi societăţii româneşti? Deocamdată cei doi amorezi, PSD şi PD-L, se ocupă cu tranşarea ciolanului. Ce-i drept, pe hârtie. După ce termină s-ar putea să constate că pe ciolan nu mai e cărniţă, şi că s-a dus dracului şi măduva. Iar la uşă bat promisiunile electorale neonorate.

Bref, mă aştept, cu un optimism moderat spre nul, la o doză, fie ea cât de mică, de bun simţ economic din partea noului guvern. Din păcate nu sunt premize, pentru că protagoniştilor le lipseşte bunul simţ comun...

UPDATE: vă recomand călduros acest articol din "Curierul Naţional". Flăcăul care-l semnează, Adrian Panaite, chiar se pricepe! Un sincer "Bravo!"

Despre Corina

De Corina Creţu mă leagă o lungă prietenie. În numele acestei prietenii, nu am obiceiul s-o laud, dimpotrivă. Avem, nu o dată, discuţii care pot fi extrem de contondente. Pe diverse teme. Deşi, evident, lucrurile se învârt cel mai ades în jurul politicii. Iar cei care n-o cunosc la fel de bine ca mine nu ştiu cât de tenace şi încăpăţânată poate fi, atunci când crede că un obiectiv merită efortul.

Poate că pe mulţi i-a surprins să vadă preocupările ei legate de problemele dezvoltării. Nu fac casă bună cu blondele! Ei bine, ea a înţeles miza, şi în anii ăştia de când se află la Bruxelles a dedicat mult timp problemelor cu pricina, intrând într-un mecanism din care România face parte foarte superficial. Noi nu ne vedem drept o ţară subdezvoltată, şi strâmbăm din nas când se vorbeşte despre Africa. Deşi, dacă analizăm realitatea nu din elicopter sau din Q7, vom vedea că multe dintre structurile, cauzele şi consecinţele subdezvoltării africane se regăsesc pe ici, pe colo, şi în România, şi anume chiar în matricea ei, satul românesc. Dar şi în anumite zone urbane.

Aflu cu plăcere că acum Corina este la Washington, la sediul BM, la o conferinţă, prilejuită de Ziua Mondială de Luptă împotriva Corupţiei. Sigur, astfel de conferinţe au fost şi vor mai fi. Nu asta e vestea importantă. Problema este că noi nu le prea luăm în serios. Nu participăm, dar ne plângem că suntem arătaţi cu degetul. Nu ne expunem punctele de vedere, dar ne plângem că nu suntem înţeleşi. Acum este şi o voce a României acolo, într-un moment în care trebuie spus: avem nevoie de banii şi de cunoştinţele BM. Statutul de membru al UE nu rezolvă peste noapte subdezvoltarea României.

Revenind la Corina şi la preocupările ei legate de dezvoltare. Poate că nu ar fi lipsit de interes dacă şi-ar face o Fundaţie dedicată acestui obiectiv: dezvoltarea durabilă a României. Care să facă şi teorie, şi practică. Şi care să devină unul dintre partenerii BM şi ai UE în domeniu, care să intre în dialog cu aceste organisme la nivelul societăţii civile, să prezinte şi alte puncte de vedere decât cele ale SAR, spre exemplu. Monopolul unor ONG în dialogul cu aceste organisme nu a produs nimic bun pentru România, pentru că a prezentat maniheist realităţile, şi a ierarhizat greşit priorităţile de dezvoltare. Ca atare şi banii daţi României au mers aiurea, nu se prea văd. E nevoie de o schimbare şi în acest domeniu. Ce zici, Corina?

Violenţa socială din Grecia

E prea simplu să spui că scenele de violenţă extremă de pe străzile Atenei şi ale Salonicului sunt doar manifestările anarhiste ale unor tineri radicalizaţi de excesele de brutalitate ale poliţiei. Sigur, uciderea unui tânăr de 16 ani de către un poliţist, într-un incident banal, până la urmă, într-un cartier pe jumătate boem, pe jumătate anarhist, al Atenei, nu este un act peste care se poate trece foarte uşor. dar dacă nu ar fi fost coapte condiţiile unei masive explozii de violenţă, lucrurile s-ar fi limitat la câteva vitrine sparte şi la un "duş" cu gaze lacrimogene, eventual la câteva cucuie. Am văzut lucruri şi mai rele la aşa-zisele derbiuri din campionatul nostru de rahat.

Numai că acum în Grecia nu despre huliganii din galeriile echipelor de fotbal este vorba, ci de ceva mult mai grav. Este vorba despre un eşec politic şi social profund, care îşi are rădăcinile în războiul civil care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi în "dictaura coloneilor", între 1967 şi 1974. Rănile acestea nu s-au vindecat, se vede treaba, pentru că pe nimeni nu a interesat cu adevărat să le vindece, făcând nu atât dreptate victimelor, deşi este un lucru esenţial, ci lucrând, aşa cum au făcut spaniolii(deşi nici ei până la capăt) pentru o adevărată reconciliere naţională.

Grecii nu s-au reconciliat cu trecutul lor, chiar dacă prosperiatea indusă de aderarea Greciei la UE putea să fie un factor favorizant. Corupţie endemică nu doar în rândul clasei politice, o justiţie cu două viteze, un stat practic privatizat şi pus în slujba puternicilor zilei, o polarizare socială fără precedent, şi în ultima vreme o scădere dramatică a nivelului de trai al claselor populare. Tinerii au fost cei mai afectaţi de politicile neo-liberale duse la extrem de guvernul de dreapta al lui Caramalnis jr.( şi asta dă prost în poză: formarea unui soi de dinastii politice, care îşi transmit puterea din tată în fiu, pervertind sistemul şi închizând cercul puterii).

Aşa că nu este de mirare că tinerii evocă deschis ideea unui "război civil". În centrul revoltei se află Universitatea Politehnică din Atena, de unde a pornit şi în 1974 mişcarea de protest care a precipitat că derea regimului "coloneilor". Nu sună bine deloc, pentru o ţară membră a UE. Dar cel puţin Grecia transmite un avertisment ţărilor membre: bunăstarea este fragilă, subdezvoltarea este tenace, iar renunţarea la modelul social european, de dragul imitării modelului american, care a dat un faliment răsunător, trăgând după el şi UE în abisul crizei economice şi financiare, devine cauza principală a violenţelor sociale.

Şi mai e ceva: politicul a mers prea departe în cultura sa de confruntare permanentă, de demonizare a adevrsarului, de transformare a luptei anti-corupţie în instrument de distrugere a adversarilor politici. Confruntarea dintre cele două partide principale ale Greciei, unul de centru-dreapta, unul de centru-stânga a mers prea departe, la ură, încrâncenare, la radicalizarea poziţiilor. Această încrâncenare s-a transmis şi societăţii, unde nu mai există loc de dialog, de compromis, de consens, ci doar de confruntare.

Din păcate, nici România nu este departe de situaţia Greciei: tot o clasă politică autistă, ocupată cu jocuri de putere cretine, tot o polarizare socială extremă, tot o nelinişte socială în creştere, tot o societate divizată, care nu este capabilă să se reconcilieze cu trecutul, pentru a-şi salva viitorul. Şi lucrurile se vor înrăutăţi, pe fondul crizei economice. Care va fi scânteia care va aprinde şi la noi focul nemulţumirii sociale?

Aveţi aici o scenă din filmul lui Costa Gavras, Z, din 1969

Aici sunt scene filmate pe străzile Atenei noaptea trecută

Albatrosul

Turambar îmi aduce aminte de anii de liceu, de profesorul meu de franceză de la Slatina, domnul Popescu, plecat de mult dintre noi, şi de "Albatrosul" lui Baudelaire. Nu sunt un iubitor de poezie, dimpotrivă! Dar "Florile Răului" a fost unul dintre puţinele volume de poezie pe care, cum spuneam, nu s-a aşternut praful. Era o carte interesantă, foarte elegantă, imita seria franceză "La Pleaide", fiecare poezie în franceză având mai multe variante de traducere, aparţinând unor poeţi români de secol 19 şi 20. Cred că era ideea lui Romulus Vulpescu.

Turambar are şi o traducere demenţială, stil "BUG Mafia". O fi o nouă metodă de a aduce clasicii literaturii la gustul zilei. Pentru "geniul" care a tradus, cele trei filmuleţe de mai jos. Ca să nu se răsucească prea tare bietul poet în mormânt!

Sinucidere plăcută!

În marea sa imbecilitate, PSD a ales să meargă la guvernare alături de PD-L! Crăpa rânza în Mitrea şi în câţiva golani din teritoriu, precum Oprişan, dacă nu intrau la putere! Ce poţi spune după ce vezi atâta mizerie, ieşită din lăcomie, lipsă de viziune, lipsă de principii? Sinucidere plăcută! România nu mai are stângă politică, începând din acest moment, şi nu mai este o democraţie! DNA face minuni! Şi guverne! Iar derbedeul ăla de la Cotroceni are, în sfârşit, un motiv să se îmbete de bucurie! Cu FSN a început democraţia, cu FSN se sfârşeşte! Şi apoi, la ce să te aştepţi de la o decizie luată în budă?

UPDATE: vine de se leagă! A dracu' potriveală: azi, nu vineri, nu marţi, DNA anunţă că o cercetează pe lidera PC, Daniela Popa, pentru că nu se potrivesc datele despre funcţiile unor membri PC implicaţi într-un dosar al lui Voiculescu, transmise de ea la DNA, cu acelea de pe site. De parcă ei n-ar şti că nu se ocupă nici dracu de aceste siteuri! Dar de ce să nu facă puţin scandal? Vreţi să faceţi economii la cheltuielile de funcţionare a statului? Desfiinţaţi DNA, nu daţi afară măturătorii şi femeile de serviciu!

Se dedică unui partid plecat cu sorcova, din social-democraţie în cleptocraţie!