duminică, 3 iulie 2016

Prin mizeria orașului


Ceva drumuri prin jurul casei. Cum ieși pe stradă, intri în oala cu supă. Aerul nu e atât fierbinte, cât foarte umed. O umezeală care amplifică mirosurile, într-un mod bizar. Și după o noapte de sâmbătă, numai bine nu miros străzile orașului, cu toată ploaia de azi noapte.
Nu-mi aduc aminte de când n-am mai văzut un covor de frunze moarte de la sfârșitul lunii iunie. Și, totuși, pe unde treci, zici că ești la sfârșitul lui august, începutul lui septembrie, nu în primele zile ale lui iulie. Pe spațiul public, tot mai puține flori. Iar cele existente sunt lăsate să se descurce cum or putea. Nu se mai văd, ca în alți ani, angajați de la firmele de salubritate, care să îngrijească spațiile verzi.
Creșterea numărului de smochini prin grădinile din centrul orașului este o surpriză. Și un semn clar al schimbărilor climaterice. Am și eu unul în curtea blocului. Și-i merge bine, să nu-i fie de deochi. E drept că fructele sunt unor nașpa, dar bănuiesc că i se trage de faptul că e mai mult la umbră. Sau poate că trebuie să crească mai mult. Habar n-am. Există, deci îi convine clima. Asta contează.
Sunt pline băncile din parcul Ateneului, cele din fața fostului magazin Eva și din fața fostului sediu al ONT Carpați, din Piața Amzei, de oameni ai străzii, care dorm pe ele, dar și de țigani care vin din jurul Bucureștilor(cei mai mulți din Dâmbovița) și fac pe parcagii. E un mare și primitor dormitor comun. Nici jandarmii, nici Poliția, nu-i mai deranjează. E ca și când ai muta apă cu o sită. Cred că unii au amenzi neplătite de sute de mii de lei. Noi! E lipsit de sens să mai prăpădești chitanțierul, dând alte amenzi, care nu vor fi plătite niciodată. Pur și simplu nu are nimeni ce le face. Indivizii știu asta, și-ți râd în nas. Cel mult riscă să spele mașinile poliției, la secție, să măture prin curte, și, evident, să fie scuturați de banii obținuți din parcarea Primăriei. Și pentru ”scuturat” au găsit leacul. Banii câștigați sunt colectați de indivizi care nu stau pe acolo, se țin departe de mâna lungă a ”oamenilor legii”. Trustul cerșetorilor, ca și trustul parcagiilor, nu sunt mituri urbane. Se fac averi din asta. Cu complicitatea ”organelor statului de drept”.
Orașul este trist, oricât ar încerca idioții care umblă cu tuburile de vopsea la ei să-l ”înveselească”. Le lipsesc și talentul, și imaginația. Este mai degrabă un reflex, un gest mecanic, după principiul ”niciun zid fără un desen tâmpit!” Nu am înțeles ce vor să transmită indivizii. Sincer, nu mă duce capul. Sunt atâția care practică arta asta. Dar indivizii se străduiesc să spună ceva despre ei, despre societatea în care trăiesc, despre viața omului obișnuit. Dacă tot e să imităm, s-o facem abia după ce-i înțelegem pe cei pe care îi imităm. Dacă se poate!
Se pare că singura idee de afaceri în oraș, în afară de cele imobiliare, este ”cârciuma”. După ce au fugit din Centrul Vechi cârciumarii s-au oploșit prin jurul Pieței Amzei. Tot prin clădiri mai mult sau mai puțin zguduite de cutremure și degradate în timp. Se văruiește de zor, se fac reparații de ochii lumii. N-aș zice că-i dă și pe ăștia imaginația afară din casă. În ăst timp spațiile de la parterul fostei Primării din Piața Amzei sunt ocupate cam în proporție de 30% Și se dă faliment în draci în zonă. Asta e!
Pistele de biciclete de pe Calea Victoriei, deși mai animate, tot aproape goale sunt. Evident că e nevoie de mai mult decât o potecă de asfalt, mărginită de borduri, pentru a face din bicicletă un mijloc de transport alternativ. Și, mă gândesc, pistele astea ar trebui să ducă undeva. Deocamdată există doar ca un semn că suntem și ”noi” la fel ca ”ei”. Supply side aplicat și în urbanism.
Nu cred că se va schimba ceva în următorii patru ani. Noua administrație nu are nicio șansă. Nicu Șordan veghează! N-a trecut săptămâna de la instalarea primarului general și a primarilor de sectoare, și USB a reușit să blocheze un proiect în desfășurare. Lucrări abandonate, care se degradează, mizerie, materiale care se fură, cheltuieli aiurea. Dar băieții au mai salvat ceva prin oraș. Să fie primit!

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...