Generația pierdută a Războiului Rece

Actul gratuit de violență de vineri seară, de la Munchen, obligă, mai mult ca oricând, la o nouă abordare a motivațiilor ”atacurilor teroriste”, care să treacă dincolo de obișnuitul clișeu al ”ciocnirii civilizațiilor”, cu varianta sa ”războiul musulmanilor împotriva creștinilor”. Nu mă interesează prea tare ce spun ”analiștii”. Treaba lor. Eu încerc să înțeleg, cât poate fi înțeles, un fenomen, care se va generaliza. Și va lua aspectul unui război între generații, ceea ce este îngrozitor. 

Știu în ce termeni este definită ”generația pierdută” și la ce s-a referit/se referă sintagma. Doar că, în opinia mea, lucrurile trebuie extinse, pentru că atât Primul, cât și cele de-al Doilea Război Mondial au dat lumii propriile generații pierdute. Nu văd de ce Războiul Rece, care nu s-a terminat odată cu prăbușirea ”comunismului” și cu destrămarea URSS, nu ar fi născut propria generație pierdută. 

Din dezamăgirile și frustrările primei generații pierdute, cea a tranșeelor Primului Război Mondial, s-au născut fascismul și nazismul, dar și Revoluția bolșevică. Lucrurile au fost agravate-ca și acum-de o îngrozitoare criză economică și socială. Dezamăgirile și frustrările celei de-a doua generații pierdute au fost atenuate, până la un punct, de generalizarea, în Europa, SUA, Canada, și în alte câteva țări din fostele imperii coloniale, a Statului Providență. Asta nu a împiedicat apariția unor mișcări extremiste, de stânga și de dreapta, care, ca și acum, au ales violența extremă pentru a-și face auzite revendicările. Europa a cunoscut decenii de-a rândul terorismul basc, irlandez, corsican, pe cel al Brigăzilor Roșii, și tot așa. Tot cu morți, tot cu răniți, având drept consecințe tot restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești, tot golirea de conținut a ”democrației”

Războiul Rece nu avea cum să nu nască propria sa generație pierdută. Nu este o generație care a cunoscut tranșeele, deși, să nu uităm, SUA și-au avut trauma lor colectivă, generată de războiul din Vietnam, URSS pe a ei, generată de intervenția din Afganistan. Geneza acestei din urmă generații pierdute trebuie căutată în disoluția Statului Providență, care a dus la distrugerea tuturor mecanismelor de solidaritate. Nu doar a celor proprii Statului Providență, ci pe cele comunitare, în primul rând familia. Sărăcia și individualismul feroce au contribuit la înrăutățirea situației. 

Cei care ucid acum orbește-chipurile în numele lui Allah-oameni, nu doar în Europa(uităm ce este în Libia, în Siria, în Irak, în Yemen, în Israel?), nu sunt decât aparent motivați religios. Nu, principala mor motivație este ura, amestecată cu frustrări, față de o situație care-i împiedică să-și mai imagineze viitorul. Oamenii ăștia sunt prizonierii fără scăpare ai unui prezent mizerabil. Sunt oameni fără viitor. 

Mulți se miră, văzând că marea, covârșitoarea majoritate a celor care comit acte de violență și atentate sunt cetățeni europeni, generic vorbind. Născuți și crescuți aici, educați aici, parte a unui întreg pe care ne place să-l vedem ca unul fără egal în istorie. Ar trebui să se teamă, nu să se mire. Pentru că e foarte posibil ca nu doar tineri aceștia, cu legături în lumea islamică, să se fi radicalizat pentru că nu mai au viitor. Să ne gândim foarte serios la faptul că o întreagă generație nu-și mai imaginează viitorul: educație tot mai proastă, șomaj cronic, lipsa accesului la o locuință decentă, la credit, excluși, practic, din societate, cu legături tot mai slabe cu familia, ca mecanism de solidaritate-de vreme ce familia se destramă, sub presiunea sărăciei sau a ”alternativelor”-și cu un stat căruia nu-i mai pasă de ei. 

Realitatea virtuală nu ține loc de ”societate”, și nici rețelele de socializare de mecanisme de solidaritate. Să umbli ca nebunul, cu nasul în ecranul unui telefon, vânând ”pokemoni”, nu înseamnă că socializezi. Înseamnă că te alienezi. De ce să nu mă gândesc la faptul că un individ precum cel de ieri, care a ucis nouă oameni, înțelegea ce înseamnă să iei viața cuiva. Știu eu dacă nu cumva ieșise din realitatea virtuală? Dacă înțelegea grozăvia faptelor sale? La fel și în cazul celui care a intrat cu camionul în mulțime, la Nisa. 

Pot să mă gândesc că, dacă profitând de vulnerabilitățile acestei generații, după modelul recrutorilor islamiști, niște unii se întrebuințează să facă acest lucru și în mediile creștine, sau în orice alte medii? În fond lipsa viitorului este aceeași pentru toți. Ce ne desparte este doar felul în care ne raportăm la niște valori. Dar în esență nu suntem cu nimic mai buni decât ”ceilalți”, de vreme ce răspunsul la atacul de la Nisa, spre pildă, a fost intensificarea bombardamentelor franceze în Siria, care au provocat sute de morți și de răniți printre civili. 

Ce le oferă recrutorii acestor pierduți în afara lumii? Iluzia unui viitor. Adică le satisfac cea mai presantă nevoie. Deși, încăpuți pe mâna lor, chiar nu mai au vreun viitor! De ce nu vrem noi să le oferim, serios și onest, viitorul de care au disperată nevoie? Pentru că, fără tineri, nici noi nu avem viitor. De ce? Doar pentru că așa niște unii, foarte bogați deja, pot deveni și mai bogați? Pentru că, distrugând orice formă de solidaritate socială, și alimentând războiul tuturor cu toți, pot ei domina și acapara bogăția lumii? 

Ce va naște această nouă generație pierdută? Greu de spus. Oricum, totalitarismul este primul pe listă. Război între generații? Semne sunt, vezi ura generalizată față de bătrâni, care, vezi Doamne, distrug viitorul tinerilor, care sunt obligați să le plătească pensiile, și de asta nu pot ei trăi cum și-ar dori.  Un lucru este sigur: violența. Și ea va atrage și mai multă violență. 

Soluția, simplă, în aparență, ar fi să reconstruim societățile noastre, plecând de la Statul Providență. Nu cred că va fi posibil acum. Lumea trebuie să ajungă cu adevărat într-un impas, ca să accepte ideea echității, și a dreptului fiecăruia la o viață decentă. Mai e până când să putem oferi un viitor fiecărui om...