Hotărât lucru, băsescu are o obsesie: să controleze cu orice preţ Justiţia, pentru a scăpa de toate belele potenţiale până în 2014, dar mai ales după. Azi oficiosul, ca porta-voce a Cotrocenilor, ne anunţă că Luluţa vrea postul lui Morar, în fruntea DNA. Şi invers, pentru că ăsta a fost de la început planul lui băsescu, Gitenstein şi Macovei.
Va fi interesant să vedem cum, cu Mona Pivniceru ministru, acest plan mai poate fi aplicat. Sigur, cu ţuluşii din dotarea lui Morar, e posibil să fie discreditaţi toţi cei care s-ar înscrie în competiţie, împotriva celor doi. băsescu va face un casus belli din schimbarea celor doi din fruntea Parchetelor. Vor protesta şi veşnicii Barroso, reding, Macovei şi compania.
Nu ar fi de mirare ca băsescu să-şi impună voinţa. Cum nu ar fi de mirare ca asta să se transforme rapid într-un nou prilej de suspendare. Totul este posibil, cu băsescu la Cotroceni, şi stăpânii lui făcând presiuni asupra guvernului. Oricum ar fi, războiul româno-român are frumoase perspective...
2 comentarii:
Morar: “S-a constatat că există persoane fantome, persoane care nu există. Seria şi numărul de buletin şi cod numeric personal nu au fost identificate în baza de date. Există persoane care nu au votat, ele erau plecate la muncă în străinătate, dar apar că ar fi votat şi în mod corespunzător buletinele au fost introduse în urmă. Există persoane din teatrele de operaţiuni, militari care se află la Kandahar sau unde se află, care au votat acolo sau nu – nu ştim sau probabil ştim, nu am amănuntul acesta -, dar cu siguranţă au votat în localităţile lor natale în condiţiile în care ei erau în Afganistan. Există persoane decedate care figurează că au votat. Există persoane care se aflau în penitenciar în acea zi, în executarea unor pedepse, şi care au votat iarăşi în localităţile natale”, a afirmat, la Realitatea TV, Daniel Morar
Foarte interesant. Deci, cind Guvernul a vrut sa faca acel “mini-recensamint”, ca sa se corecteze neregulile de pe liste, li s-a spus “Nu!” de la UE, Ponta renuntind la idee. Azi, stiindu-se da exista nereguli, pe baza acestora, s-a deschis o ancheta impotriva domnului Dragnea la DNA. Morar nu sufla o vorbulitza de romanii din strainatate, de a caror identitate electorala se ocupa Papa de la Roma. I-a verificat cineva pe ai de la Paris, care au schimbat balanta electorala in defavoarea lui Geoana? A deschis Morar vreo ancheta impotriva celor de la PDL?
Genial! Iti pui adversarii politici la colt, cu ajutorul bosului dela UE, apoi, ii duci la parnaie, tocmai pentru ca nu au operat ceea ce UE a interzis sa se faca.
http://www.mediafax.ro/social/morar-la-referendum-au-votat-in-localitatile-de-domiciliu-militari-aflati-in-afganistan-detinuti-decedati-10044019
Astea sunt tampeniile lui Morar.Sunt curios cati sunt?Nu oricum 2.5 milioane cum se omoara sa demonstreze
caraghiosii lui Morar.S-a demonstrat ca cateva mii nu conteaza.Deci un "bluf"pentruca americanul a apucat sa-i scape porumbelul auzit de scelerat.Ca sa se demonstreze asa ceva trebuieste cam 3 ani.Si bataia pe care o s-o manance portocalii dupa 3 luni o sa le scoata din cap prostiile DNA-ului.
Trimiteți un comentariu