Încă nu-mi dau seama de impactul pe care l-a avut dezbaterea de ieri, din PE. De un lucru sunt sigur: cei din PPE au avut o mare surpriză! Riposta liberalilor şi social-democraţilor europeni a fost atât de coerentă şi de dură, încât nu le venea să creadă. Ceea ce mă face să cred că, dacă suspendarea lui băsescu avea loc acum, după începerea lucrărilor PE, ne puteam lua adio liniştiţi de la el.
În absenţa Parlamentului, cei de la Bruxelles, Barroso şi Reding, printre alţii, au făcut ce-au vrut. Informaţiile au fost filtrate de PDL, mai simplu şi mai uşor. Manipularea lor a prins, până la un punct. PSD şi PNL au organizat riposta mai greu, tot din pricina vacanţei vectorilor lor de influenţă. A mai fost şi "efectul Merkel" asupra social-democraţilor germani.
De acum PDL n-o să mai poată spune ce-i trece prin minte la Bruxelles. Şi nici cuvântul lui băsescu nu va mai fi "literă de evanghelie". Sunt foarte curios să aflu care va fi adevăratul ton al discuţiilor pe care le va avea mâine la Bruxelles cu Von Rompuy, cu Barroso şi cu Reding. Că la declaraţiile de presă vor zice şi de bine, e una. Ce-i vor spune între patru ochi, e deja alta.
Văd că băsescu vrea să se adreseze "naţiunii". Diseară, la ora 19, către cerul senin al patriei, din vreo 7 milioane de piepturi, se va ridica un cor de înjurături la adresa sa, care ar dărâma şi o navă plină cu extratereşti curioşi! Chiar nu-şi dă seama că el nu mai există, ca legitimitate? Că nu mai vrea nimeni să audă de el? Că nu mai interesează pe nimeni? Că e un cadavru politic, de care nu mai are nimeni nevoie?
Cred că nici măcar ăia din PDL nu îl mai ascultă. Sigur, mai poate aduce la ordine câte un ciumete de gen Neamţu, care, luat de val, s-a "dat" la onoarea Udrei şi la "bărbăţia" lui MRU. În curând nici ăştia doi n-au să mai asculte de el...
Oricum, problemele noastre rămân, cu sau fără băsescu la Cotroceni. Dar fără el am fi avut mai multe şanse să le rezolvăm...
Un comentariu:
Basescu a rezolvat problema,conform unui pacient de psihiatrie.La ideea ca cine nu se gandeste la o problema si o ignora,nici nu exista.
Din pacate nimeni in politica nu poate ignora pe aceia care tin stampila in mana si se pregatesc sa te trimite la dracul.Trebuie ca este total terminat daca o face.Astept cu nerabdare telefonul de la Venetia ,ca daca comisia face ce le-a facut parlamentul UE ,pot sa inceapa sa-si faca "sepuku"
Trimiteți un comentariu