Găsiţi aici un fotoreportaj absolut fabulos despre viaţa minerilor din Donbass. Pentru ei nu sunt bani, pentru stadionul ăsta, da.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.
Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...
-
Mi-a venit o idee, nu ştiu cât de nebunească o să vi se pară vouă: şi dacă reapariţia fantomei lui Hayssam are legătură cu ceea ce se întâm... -
Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru... -
Cel care scrie ce-i mai jos se numeşte Cristian Păun. Este profesor la ASE. Universitate de stat. E doar un amănunt. Relevant în măsu...
Un comentariu:
Un personaj care pe atunci era doar un tinerel, iar azi în calitate de matur înţelege mai bine cum stau lucrurile, a fost miner în Valea Jiului din primăvara până în toamna 1997. Adică înainte de disponibilizări, Costeşti, Stoeneşti etc, într-un moment în care sărăcia era maximă în toată ţara.
Acel personaj a explicat în scris cum stăteau lucrurile cu bravii mineri, stâlpii comunismului: mizerie, jeg, blocuri cu şobolani şi gândaci, minele erau semi-prăbuşite, accidentele mortale se ţineau lanţ, materialele şi piesele de schimb erau furate sistematic de oricine avea acces la ele, de la inginerul şef până la ultimul mânuitor de târnăcop. După mai puţin de un an şi după ce a fost martor la un accident din care a scăpat ca prin urechile acului, şi-a dat demisia. Pur şi simplu, leafa lui, aşa mare cum era, nu compensa condiţiile de rahat ale muncii şi vieţii acolo.
Cam stupid modul în care restul minerimii s-a ţinut cu dinţii de aceleaşi condiţii de rahat timp de ani buni.
~Nautilus
Trimiteți un comentariu