Responsabilitatea statului

Vreţi să înţelegeţi sursa eşecului nostru, ca naţiune, şi starea mizerabilă a fiecăruia dintre noi? Ea este rezumată azi cât se poate de bine de spusele lui băsescu în Secuime: ""Se încearcă acreditarea ideii că statul, guvernul, este responsabil pentru fiecare cetăţean. Nu-i adevărat. Statul nu mai are resursele comunismului. Pe vremea comunismului toate pământurile erau ale statului, toate veniturile veneau la stat şi atunci statul îşi asuma responsabilitatea pentru fiecare cetăţean...Cine vrea comunism nu poate fi partenerul nostru politic, care reprezentăm o mişcare de centru-dreapta hotărâtă să pună în valoare omul şi nu statul. Va trebui să continuăm să explicăm oamenilor că niciodată statul nu va reuşi să se îngrijească de fiecare cetăţean".

Mă tem că n-a înţeles nimic din ceea ce reprezintă statul, şi nici ce înseamnă să fii primul om în stat. A rămas acelaşi bişniţar de Port Said, care ştie doar un lucru: cum să se descurce pentru el, eventual pentru familia lui. Nu-l interesează ce e în stânga, ce e în dreapta, ăilalţi îl încurcă. El nu vrea să împartă nimic cu nimeni. Iar statul, care i-a fost cel mai crunt duşman, pentru că nu-l lăsa cu buful la vedere, asta înseamnă: să împarţi cu alţii şi rezultatele muncii tale, şi responsabilităţi politice, şi responsabilităţi sociale. 

În lumea noastră, complexă şi plină de sfidări şi pericole, de riscuri care nu pot fi gestionate decât în comun, nu există viaţă normală în afara statului. Care, aşa cum tot spun de m-am plictisit, nu este statul opresiv al regimurilor totalitare. Statul contemporan are câteva funcţii clare: gestionarea riscurilor care nu pot fi gestionate de fiecare individ în parte, redistribuţia bogăţiei, asigurarea păcii sociale, securitatea internă şi externă, planificarea strategică. Eu, ca individ, nu pot fi simultan şi poliţist, şi pompier, nu pot să-mi construiesc singur nici drumuri, nici diguri de apărare, nici altele de acest gen. 

Nimeni nu cere statului să-i fie doică. Dar pentru a-şi afirma deplin capacităţile şi pentru a se împlini, individul are nevoie, în afară de efortul propriu, şi de un stat funcţional, care să-i garanteze condiţiile de care are nevoie pentru a se afirma: o educaţie de calitate, o stare bună de sănătate, un mediu curat, infrastructuri de calitate.

Americanii îşi caută cu mai mult sau mai puţin succes fericirea în cel mai puternic stat din lume. Ţările nordice din Europa au cele mai înalte standarde de viaţă pentru că au cele mai extinse state, ca funcţiuni şi resurse. Şi, contrar celor pe care le crede băsescu, tocmai în aceste state se munceşte cel mai mult şi mai bine, pentru că indivizii nu au pe cap o serie de griji precum românii, care să-i abată de pe drumul afirmării lor. Acolo statul are grijă de fiecare cetăţean în parte, pentru că "grija" nu se rezumă, cum crede băsescu, doar la bani.

Statul român actual a cheltuit mai mult, în termeni reali, decât statul comunist, realizând, practic, nimic. De banii ăştia avem dezindustrializare, şomaj de masă, circa 35% din români sub pragul de sărăcie, dintre care cam 70% sunt în sărăcie extremă, nu avem şosele, căi ferate, autostrăzi, sisteme de canalizare, apa potabilă este o problemă cam pentru întrega populaţie rurală şi pentru destui orăşeni, agricultura e la pământ,  educaţia şi sănătatea la fel, iar enumerarea poate continua în ceea ce priveşte "beneficiile" statului "liberal" sunt cohorte!

România este condusă acum de interesele celor foarte bogaţi, care s-au îmbogăţit şi prosperă pe spinarea statului. Iar băsescu a devenit purtătorul lor de cuvânt. "Bă, boilor, ia purtaţi-vă voi de grijă, că de banii voştri avem noi grijă să nu-i mai vedeţi!"

Doar că foarte bogaţii României sunt nişte cretini, de vreme ce nu înţeleg că se pot pişa pe banii lor, dacă nu se pot bucura de ei în România, unde nu au ce face cu maşinile lor de lux, de casele lor de lux, de ambarcaţiunile lor de lux, de avioanele şi elicopterele lor de lux şi unde tot mai mulţi ar vrea să le ia gâtul, la propriu.

Nu am înţeles de ce a ajuns România campioana mondială a anti-etatismului. Dar asta explică multe dintre cele mai răsunătoare şi mai usturătoare eşecuri ale noastre. Şi vom continua să mergem din eşec în eşec, până la prăbuşirea finală.