sâmbătă, 11 decembrie 2010

O veste proastă pentru Fecioara din Pleşcoi


Evident, poza e din Caţavencu!


Nu că aş vrea să-i stric buna-dispoziţie şi şi nici să-i duc în bernă optimismul debordant Fecioarei din Pleşcoi, care, luată de val, declara azi la Conferinţa PDL Ilfov că "PDL guvernează acum cum niciun partid n-a făcut-o până acum", dar la fel guverna PCR în ultimii ani de domnie ai lui ceauşescu. Tot un Iubit Conducător aveam în fruntea ţării, tot conferinţe de partid cu final cunoscut, tot candidaţi unici la funcţiile de conducere, tot osanale la adresa mai marilor partidului, şi tot sărăcie, mizerie morală, corupţie şi sfidarea cetăţenilor de către guvernanţi. Şi aveam tot o Elenă pe post de piază-rea!


Nu mă îndoiesc că se vor găsi destui tâmpiţi să creadă spusele tutei ăsteia sau pe cele ale Domnului cu Coasa, care se prezenta azi ţării ca salvatorul ei: " Ştim de unde am plecat, unde ne aflăm şi unde mergem. PDL şi Guvernul pe care îl reprezint au salvat România de la colapsul economic, a stabilizat economia, iar acum ne pregătim să mergem spre creşterea economică în 2011".


Poate va fi creştere economică în 2011, poate nu. Mai degrabă nu, pentru că în 2009 şi 2010 nu s-a întâmplat nimic în structura aparatului productiv al României, din lipsă evidentă de proiecte, de resurse financiare şi, mai ales, de strategii guvernamentale şi de politici industriale. M-am săturat de toţi dobitocii care recită poezia cu prostia statului, care nu-i capabil să facă  nu-ş ce calcule economice. Statul înseamnă oameni. Dacă cei care îl conduc sunt proşti, să lase locul altora. Statul, în sine, este o abstracţie, el nu există în afara cetăţenilor şi a voinţei lor. 


Dar e mai simplu să propovăduieşti din amvon binefacerile pieţei libere şi ale capitalismului, ca apoi la bordel să împarţi banii publici cumetrilor de capitalism. După care să te dai salvatorul naţiei, pentru că ai luat pâinea de la gura bătrânilor şi suzeta din cea a copiilor şi ai mai făcut un milion-două de săraci.


Dacă vrea să vadă ce a însemnat "salvarea" asta, să citească jupân boc o ştire, care spune totul: în doi ani vânzările de alimente au scăzut cu 25%.  Să nu-mi spuneţi de auto-consum, că nu mi-am văzut vecinii crescând roşii în balcon şi porci în baie! Românii, cu rare excepţii(circa 1%), cheltuiesc circa 50% din venituri pentru hrană.   Interesant(apropo de autoconsum) este faptul că în mediul rural cheltuielile cu alimentele sunt mai mici cu doar 39 de lei decât cele din mediul urban. Încurajator, nu? Să trăiţi...pardon! să munciţi bine! De trăit bine, trăiesc şi pentru voi Fecioara din Pleşcoi şi gaşca ei de oranjgutani în călduri.


PS: am o mică şi nevinovată curiozitate. Ăstora de ne conduc nu le-a produs niciun fior de spaimă, niciun coşmar, cât de mic, păţania prinţului Charles şi a cabalinei ăleia de-i este soţie(după Diana, Dumnezeule mare!), atacaţi de studenţii furioşi în plin centrul Londrei? Se bazează pe faptul că mămăliga nu explodează? Le dau o veste proastă: până şi mămăliga, supraîncălzită, explodează! Să nu uite asta!  

3 comentarii:

Karakas spunea...

Acum citeva zile citeam ca Basescu se dadea cu subsemnatul fata de popor, ca nu minte, si ca isi tine promisiunile, el si Partidul.

Hai sa vedem cit de cinstit e negustorul Basescu:

"Traian Basescu i-a asigurat pe romanii din Italia ca, in urmatorii 3-4 ani, salariile din Romania vor fi foarte aproape de salariile platite in prezent de italieni. "

Asta declara in 2008. Stiu inca nu au trecut 3 ani, mai sunt citeva luni. S-au mai vazut minuni, mai ales ca Basescu se declara optimist acu' vreo doua zile. Numai el stie de ce...

"Presedintele a afirmat ca statul roman, care nu mai este atat de sarac cum era acum cativa ani, devine tot mai puternic"

Pai, pina si Popeye mai ramine citeodata fara spanac!

"Romania are nevoie de voi acasa in perioada urmatoare, asa cum astazi are nevoie de banii vostri in bancile din Romania. In concluzie, in cel de-al doilea mandat al meu, va astept acasa", a spus Traian Basescu.

In al doilea sau mandat, doar anul acesta in primele noua luni au plecat 400,000 romani in strainatate. Are foarte multi romani de asteptat presedintele...

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-4257142-traian-basescu-catre-romanii-din-italia-cel-doilea-mandat-meu-astept-acasa.htm

ama spunea...

Din nefericire, mamaliga nu prea da semne sa explodeze...

Anonim spunea...

"la fel guverna PCR în ultimii ani de domnie ai lui ceauşescu. Tot un Iubit Conducător aveam în fruntea ţării, tot conferinţe de partid cu final cunoscut, tot candidaţi unici la funcţiile de conducere, tot osanale la adresa mai marilor partidului, şi tot sărăcie, mizerie morală, corupţie şi sfidarea cetăţenilor de către guvernanţi. Şi aveam tot o Elenă pe post de piază-rea!"

...Şi tot cam pe atunci s-au făcut podurile noi de la Cernavodă şi noul pod Grant. Se brodeşte şi mai bine.

După campania de propagandă "comuniştii nu erau aşa de răi, de fapt când e vorba de sărăcie, politica anti-avort, spionaj, turnătorie, interceptări occidentalii sunt mai răi, partizanii pieţei libere nişte dobitoci mizerabili şi epigonul lor Băsescu la fel", care ţine de câţiva ani buni, comparaţiile cu piticul creţ numit Ceaşcă sunt cam ciudate. Iar adăugarea comentariilor cu "ăia care au murit la Revoluţie" din ultimele luni e cam... indecentă.

Întorsul ca la Ploieşti cam seamănă cu 23 August.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...