Cui serveşte?

Nu ştiu ce au realizat cei care l-au arestat, sub un pretext penibil, pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks. Este o nouă palmă dată valorilor pe care Occidentul le implementează cu tancul şi Predatorul prin lume. Şi oricum răul este făcut. Dacă aşa cred guvernele vizate de dezvăluirea documentelor care le-au parvenit celor de la WikiLeaks că îşi repară imaginea, înseamnă că s-au dilit de tot!

Cred în continuare că acţiunea lui Assange nu este opera lui, el fiind doar un paravan pentru alţii. Oameni din interiorul sistemului, care vor să atragă atenţia asupra a ceva. Ei bine, în loc să vedem ce ar putea fi acel ceva, noi ne oprim la anecdotică, la senzaţionalul din documente. Remarcam acum câteva zile interesul special al americanilor faţă de o serie de aspecte sensibile ale construcţiei europene şi ale relaţiilor României cu UE. Niciun bou din presă n-a "văzut" asta, şi nici ălora de se dau analişti pe bloguri nu par să le fi atras atenţia paragraful.

Sunt curios când se va activa parola aia de 256 de caractere şi ce cuprinde "poliţa de asigurare" care se află în fişierul parolat. Oricum publicarea documentelor va continua, şi va continua până când cei din umbră îşi vor atinge scopurile. Iar ei sunt în SUA, nu în altă parte.

Ce face Assange nu este în legătură nici cu ideologia, nici cu libertatea de exprimare, nici cu liberul acces la date de interes public. Este partea vizibilă a unui joc de putere, care se poartă în subteran, şi care este greu de bănuit ce miză are, până nu vedem cine sunt primele victime cu adevărat importante ale dezvăluirilor. Până acum nu s-a urmărit decât ostilizarea şi antagonizarea unor puteri regionale din Europa şi din Asia cu SUA. Deşi toate neagă, o fac atât de puţin convingător, încât dau de înţeles că dacă cineva asta şi-a propus, se poate felicita: a reuşit!

Este posibil ca un grup de decidenţi, nu neapărat din rândul politicienilor americani(mai degrabă din rândul armatei) să fi ajuns la concluzia că SUA nu mai au mijloacele de a proiecta forţă la nivel global, că un imperiu global este o utopie priculoasă, şi că e vremea să se restrângă la cât le permite actuala plapumă. Poate îşi dau seama că a juca din nou în doi, ca pe vremea Războiului Rece, cu China pe post de URSS, este păgubos şi periculos. Sigur, jocul în doi ar simplifica lucrurile. Dar cu datoriile pe care le are SUA jocul ăsta, mare consumator de bani, ar fi ultima lor tâmpenie.

Întrebarea este la ce anume ar fi dispuse să renunţe Statele Unite? Sigur, nu vor renunţa la Europa. Este evident din chestionarul trimis ofiţerilor de informaţii de la Ambasada lor de la Bucureşti. Aş pune pariu că, într-o proporţie de 90% întrebările se regăsesc în toate chestionarele, trimise tuturor ambasadelor din Europa. La fel, nu vor renunţa la Japonia şi la anumite ţări asiatice. În India îşi împart influenţa cu ruşii, la fel şi piaţa armamentelor. Africa nu pare să-i intereseze prea tare, şi oricum s-ar călca pe bătături cu chinezii. Nici America Latină nu mai este terenul lor exclusiv de vânătoare, vezi Brazilia, vezi Venezuela.

Bun, eu speculez. Dar lucrurile cam aşa stau, dacă citim cu atenţie unele dintre documentele "scăpate" presei. De aceea, cu sau fără Assange în libertate, proiectul din spatele WikiLeaks merge mai departe. Cu ce efecte, vom vedea.