vineri, 24 decembrie 2010

Crăciun fericit!





Poate că mai potrivit ar fi fost cântecul celor doi, Simon şi Garfunkel, "Silent night, 7 o'clock news".  Pentru că atmosfera bucolică din clip este doar o iluzie. Viaţa noastră este violentă, plină de frustrări, de eşecuri, de mizerie morală şi fizică. Viaţa noastră nu este mai bună cu nimic decât aceea pe care am  dus-o în comunism. Nu-mi spuneţi că acum avem acces liber la tot felul de căcăţişuri, pe care le putem cumpăra fericiţi, ca după aceea să ne întrebăm tâmp: "Bine, şi ce nevoie aveam de ele?"


Suntem mai buni, mai solidari, mai responsabili? Ne pasă mai mult de cei de lângă noi? Priviţi tristeţea din ochii oamenilor, tristeţe care nu este doar apanajul românilor. Ce mai înseamnă, de fapt, naşterea Domnului? Eu sunt ateu, nu necredicios. Ceea ce este tragic este că ne-am pierdut credinţa, indiferent în ce credem. Religioşi sau nu, oamenii nu pot trăi fără să creadă în ceva. Să dai biserica pe hipermarket o fi un progres, sau nu? 


Nu ştiu dacă, după ce deschidem ochii mari şi privim în jurul nostru, mai putem spune cuiva "Crăciun fericit!" Să ne prefacem totuşi că totul este în ordine şi să ne urăm "Sărbători fericite!" Cine ştie, poate ni se şi întâmplă asta...

8 comentarii:

pacos spunea...

Sa ne uram, zic! "Sarbatori fericite!" domnule Constantin. "Craciun fericit" tuturor. Si sa ne fie un pic mai bine.

Corvin spunea...

http://casa-regala.blogspot.com/

Karakas spunea...

Te inteleg foarte bine. E greu sa mai urezi cuiva fericire, cind si anul trecut ne-am urat acelasi lucru, si o facem an de an, dar vedem cit de fericiti sunt oamenii in jur. Unii insa chiar sunt, au de toate, si vistieria e plina la ei. Putin le pasa ca in jurul lor oamenii nu mai au unde sa sarbatoreasca, sunt homeless sau banckrupt.

http://money.cnn.com/2010/12/23/pf/rich_wealth_gap/index.htm?hpt=T2

Pina si de Craciun asistam la acelasi spectacol al nedreptatii si inechitatii profunde din tarile "democrate". Ce sa mai spunem in alte tari...

Eu nu pot insa decit sa va urez mai bine. Speranta - intr-o lume mai buna - moare ultima.

carp popescu spunea...

Craciun Fericit inseamna un pic de speranta, o lumina in noapte, un motiv pentru a merge mai departe. Deci, Craciun Fericit, domnule Constantin

Anonim spunea...

La multi ani,
dar cum de domina aceasta tara incompetenta, lacomia dupa milioane de Euro si ura fata de aceasta tara? Oricine altul de era presedinte, chiar Geoana, aveam relatii normale cu toti si intram acum in Schengen. Am tacut si am crezut ca nu se ajunge aici. Ne-a mintit pe toti, ajutat de clientela lui politica, si pe care avem inconstienta sa-i vedemla TV.

Ovidiu Neagoe spunea...

Craciun fericit, domnule Constantin. Va doresc sanatate si liniste sufleteasca.

Anonim spunea...

daca romanii aveau un pic de minte ar fi insistat pt un statut de tara neutra. cum va merge astazi in troc cu porcii?! ce v-ar fi adus voua schengen?! ce aveti acum ca sinteti in e.u.? si oricine ar fi fost acolo in fata raminea constanta clasica: taran si servitor umil al vestului asa ca nu vad ce-ar fi fost altfel! pt vesticii normali e.u. si schengen sint un zero total.
constantin tanase a spus acum in jur de 75-80 de ani asa cind romania era tot sub talpa vestului: s' au venit experti cu droaia sa ne 'nvete ce-i aia si pin' la urma neica clei.
poata sa-mi spuna cineva care este diferenta fata de atunci? sint vesticii altfel sau tot turma aia de boi gata clei?! si de aici reiese clar si cine sint prostii insa va las voua placerea de-a face acesta constatare.

Anonim spunea...

de ce craciun fericit?! traiasca vestul luminos nu ajunge?!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...