Lustraţia Maxima

Văd că iar ne cuprinde febra lustraţiei. Că de mâncat avem ce mânca, probleme sociale n-avem, criza economică s-o gătat, şi, în general, n-avem ce face cu timpul şi cu nervii noştri şi ai altora. Aşa că, de ce să nu fim radicali? Ne permitem luxul, doar trăim în cea mai bună dintre lumi.

Decât să facem lucrurile de mântuială, eu propun lustraţia maximă: niciun român dintre cei care aveau şapte ani sau mai mult în 1989 să nu mai aibă dreptul de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică. Cu alte cuvinte, de la Preşedinte până la ultimul consilier local şi de la senator la secretar de primărie, cine are mai mult de 27 de ani, afară! La fel şi profesorii, şi medicii, şi poliţiştii, şi militarii, şi procurorii, şi judecătorii, toţi afară de la stat! Nu contează că au fost sau n-au fost comunişti, utecişti, uasecerişti, şloimi ai patriei.

De ce aşa? Păi, simplu: plecăm de la ipoteza că cine a trăit mai mult de şapte ani în comunism, e infectat pe vecie de microbul acelui regim criminal. Aşa, avem cea mai radicală reînnoire a clasei politice şi a administraţiei, a justiţiei. Modernizăm definitiv şi irevocabil statul.

Acum, nu garantez că ne va fi mai bine. e posibil să ne fie şi mai rău. Dar dacă-i bal, bal să fie. Doar România e un veşnic carnaval. De ce ne-am priva de un spectacol în plus?

O ţară de vânzători

Un idiot din turma libertarienilor trepanaţi(să ne înţelegem, nu arunc anatema asupra unui curent de gândire economică, şi politică, legitim ca oricare altul, ci doar asupra celor cărora "ideologia" le întunecă mintea şi le anulează judecata critică) propune ca statul să vândă ce acareturi mai are, începând cu Palatul Parlamentului şi sfârşind cu CFR. Şlagărul îl ştiţi: găuri negre.

Nu ştiu ce a făcut tembelul la viaţa lui. Dacă în afară de vorbe a mai produs şi altceva. Pentru că avântul ăsta vine din necunoaşterea realităţii. Îmi pierd vremea dacă încerc să-i explic ceva unui asemenea om. Dar dacă ar da nasul mai zdravăn cu realitatea ar vedea că românii au ajuns o naţie de vânzători. Ei nu mai produc nimic, nu mai crează nimic, ci doar vând. Ideile altora, produsele altora, şi dispreţuiesc profund tot ce-a mai rămas din producţia internă. Nu pentru că ar fi proaste, ci pentru că nişte ticăloşi le-au spălat creierii şi le-au inoculat ruşinea de a fi român. Tot ce-i românersc este prost, oricine zice ceva de bine despre un produs românesc este desfiinţat. Uitaţi-vă numai la delirul care se dezlănţuie pe forumuri când este vorba de Dacia.

Într-o ţară de vânzători nu e loc pentru altcineva: nici pentru ţărani(încercaţi să cumpăraţi acum o lobodă sau o ştevie în pieţe!), nici pentru muncitori, nici pentru ingineri, nici pentru majoritatea educatorilor(ca să vinzi roşii turceşti şi tenişi chinezeşti nu-ţi trebuie mare ştiinţă de carte!), nici pentru cercetători(ca să înfigi scobitoarea'n mic nu ai nevoie de doctorat în aeronautică!), şi nici pentru altcineva. În fond, fiica cea mare a preşedintelui ne-a arătat că bunăstarea stă în vânzările anterioare.

E firesc ca toţi cei care nu mai au niciun rost într-o ţară de vânzători să-şi caute un loc acolo unde este nevoie de ei şi pentru altceva. Şi să pună umărul la bunăstarea unor naţiuni care au bunul simţ să nu se ia după orice idiot care le propăvăduieşte dispariţia statului. Numai că se apropie momentul decontului, când va trebui să plătim ce vindem. Atunci să văd pe unde scoatem cămaşa şi ce mai vindem...

S-o bagi în pizda mă-sii de politică!

Teo Trandafir este alegerea PDL pentru alegerile parlamentare parţiale din sectorul 4 al Capitalei. Atât pot portocalii? Niciun greu al partidului? Doar o "vedetă" ieşită la pensie? S-o bagi în pizda mă-sii de politică!

Cum era DNA să păgubească România de 110.000.000 de dolari

Să recapitulăm: nişte golani, de la o firmă obscură, care au câştigat(cum?) operarea magazinelor duty free din aeroportul Otopeni, au dat statul român în judecată pentru că nu li s-a mai prelungit contractul. care nu mai avea cum fi prelungit, din motive de condiţii de la coana Europa. Motivul lor? Că le-a cerut şpagă Năstase.

După 2005 golanii au adus în sprijinul afirmaţiilort lor o casetă, drept supremă dovadă. Casetă pe baza căreia presa căcănie a început obişnuitul ei linşaj la adresa lui Năstase. Deşi se dăduse un NUP la PNA, în 2003, dosarul EDF se redeschide, ţuluşii luând de bună caseta.

Doar că ăia de la Tribunalul Arbitrar de la Washington nu sunt nişte fazani, şi au trimis caseta la un laborator al FBI. Care FBI a spus că este un fals grosolan, deci ăia care o invocă să şi-o bage în cur. Drept pentru care EDF, care cerea 110.000.000 de dolari, a luat-o în mână.

Acum vine partea frumoasă. EDF a fost reprezentat în faţa tribunalului de la Washington, împotriva statului român, de un fost ministru al justiţiei şi mare luptător împotriva corupţiei, care a dezincriminat bancruta frauduloasă, cât să scape nişte moguli de bine, parcaţi acum în curtea PDL. Aţi ghicit, e vorba de Valeriu Stoica, pe care îl găsim bâzâind şi pe căcatul de la Marco Internaţional, ăla cu aluminiul de la Slatina.

Deci un procuror român deschide în 2006 un dosar penal pe baza unui fals? Nu are curiozitatea să vadă ce şi cum? De ce a făcut-o? Pentru că, prieteni, DNA a sărit în sprijinul EDF, anchetându-l pe Năstase, în timp ce la Washington se desfăşura procesul de arbitraj. Le-a oferit ălora probe în sprijinul variantei lor, anume că Năstase a cerut mită să le prelungească licenţa. Deci DNA a dat o mână de ajutor ca statul român să fie jefuit de golanii ăia de 110.000.000 de dolari? Ei bine, da! Şi asta nu este atingere adusă siguranţei naţionale? Ba da, dar cui îi pasă? Noi suntem ocupaţi cu pălăvrăgelile lui Voicu!

Cum spuneam, ţară de căcat, popor aşişderea!

PS: s-a dus dracului şi meseria de ambasador! Când te apuci să comentezi cazul Voicu şi să mângâi pe frunte ţuluşii, e semn că dobitocii au pătruns şi aici. Aş vrea să-l întreb pe ambasadorul Franţei cum comentează el faptul că Vinci a reuşit recordul mondial la costul pe kilometrul de autostradă taman în România şi taman cu Berceanu la Ministerul Transporturilor, şi pe cel al Germaniei despre melcii handicapaţi care se "ocupă" cu refacerea căii ferate Bucureşti-Constanţa, melci care vorbesc nemţeşte. Pe cel britanic nu-l mai întreb de nimic: Mittal e indian, doar scrisorile de "recomandare" sunt ale lui Blair.

O zi degeaba

Ramona Mănescu este europarlamentar PNL. Şi singura care a avut curajul să spună Comisiei Europene ceea ce ştim cu toţii, dar ne facem că plouă: avem o instituţie inutilă, DNA, care a devenit un instrument politic în mâna lui traian băsescu, instituţie care toacă banii de pomană, în timp ce corupţia face ravagii. Şi care a reuşit teribila performanţă să demonstreze că NICIODATĂ corupţii nu provin de la cei care se află la putere, şi doar de la Opoziţie.

E plină România de tâmpiţi care acum bălesc de fericire la auzul veştii că senatorul Voicu a fost arestat preventiv. Dar se întreabă vreun cretin din ăştia ce judecător ar fi îndrăznit să ia o altă decizie, după linşajul mediatic din ultimele săptămâni? Se întreabă vreunul de ce toată lumea de la Procuratură, în frunte cu başchetbalista, tace mâlc, deşi un general, fost demnitar al statului, şi fost director al SPP, aduce acuze de corupţie SRI, mai mult, le reclamă şi unui procuror? Se întreabă cineva câţi ani a fost, de fapt, ascultat Voicu? Cât de legale au fost ascultările? Dar şi mai grav: practic, mai nimeni din conducerea PSD n-a scăpat de ascultări. De ce credeţi c-au dezertat ăia pe capete? Că i-a apucat admiraţia faţă de doctrina Generalului Izmenelor Prezidenţiale? Sau că au fost şantajaţi?

Sigur, am uitat repede de vizita Directorului FMI. Care a dat nas în nas nu doar cu doi analfabeţi în materie de economie, băsescu şi boc, ci şi cu inevitabilii şi tot mai tembelii libertarieni de Dâmboviţa. Care o ţin langa cu obsesiile lor, incapabili să înţeleagă un lucru elementar: asta este natura capitalismului financiar, iar cauza crizelor, începând de la criza Dot.Comurilor încoace, este şi va fi decuplarea economiei reale de economia bunurilor simbolice, adică decuplarea capitalismului industrial de cel financiar.

Doar un cataclism de genul Revoluţiei Bolşevice, la scară globală, mai poate să le facă pe cele două să se pupe şi să se întoarcă la raţiune. Până atunci statul va tot interveni pentru a strânge căcatul lăsat în urmă de capitalismul financiar. Alternativa este una la care nimeni nu se gândeşte, pentru că ea presupune dispariţia civilizaţiei, aşa cum o ştim acum, într-un haos generalizat. Şi cine scapă o ia de la capăt, repetând, mai mult ca sigur, greşelile noastre, dar asta-i altă poveste.

Dar Strauss-Cahn a spus o serie de lucruri pe care le-am tot spus şi eu: să nu grăbim cu adoptarea euro, să nu ne gândim că scăpăm de creşterea taxelor şi impozitelor, iar luminiţa de la capătul tunelului nu-i pentru mâine. Iar dacă nu venea el nu aflam că legea salarizării unice şi cea a pensiilor nu fac parte din condiţionările pentru împrumutul FMI, ci vin din puţul înţelepciunii autohtone.

De criza asta lumea nu va scăpa aşa uşor. Şi mă repet: Occidentul îşi va pierde supremaţia şi relevanţa în urma acestei crize. Polul economic se mută definitiv în Asia, şi acolo va fi noul pol de putere politică şi militară al planetei. Şi, din păcate, asta duce la o evoluţie antidemocratică. băsescu a înţeles asta, că se potriveşte pe mintea lui antidemocratică. Şi acţionează în consecinţă.

Doar că uită un mic amănunt: dictatura la români nu-i proiectată de Mao, ci de Caragiale, deci şi el va eşua în ridicol, ca şi înaintaşii lui: Carol al II lea şi Ceauşescu. Dar ne vom ocupa viaţa cu nimicuri, pentru ca unii să poată stoarce şi ultimerle picături de resurse din economia României. Şi la circul general va contribui, fără îndoială, şi TVR, care va avea un nou director general. Că va fi Turcescu, că va fi Culcer, tot un drac! Adică începe "Cântarea Băsescului". Care ne va ţine de foame, fără îndoială!

Aşa că, să trăiţi bine!

PS: când un ziarist ajunge să gândească aşa, e semn că trebuie să ne luăm tălpăşiţa din ţara asta! Arestarea lui Voicu este un soi de act ritualic, o demonstraţie că i se poate întâmpla ceva şi unui politician: "Populatia a inceput sa-si piarda increderea in ideea de justitie in astfel de cazuri, pentru ca n-a vazut rezolvarea, bagarea in puscarie. Daca se judeca in libertate, e ca si cand nu i s-ar fi intamplat nimic, se poate victimiza. A devenit un menuet pe care il joaca arestatii cu justitia", zice CTP, care a ajuns o zdreanţă, moral vorbind. Acum, cum eu am frustrări în legătură cu presa, aştept să i se întâmple asta şi unui jurnalist. Lui CTP, dacă se poate. Ca să vadă şi el cum e la diribau, şi ce fericit eşti când ajungi exemplu pentru o naţie de imbecili. Să vedem, îi mai dă mâna să scrie prostii?

Ce căutăm noi în lumea civilizată şi de ce ni se pare că suntem o democraţie?

Un popor de căcat

Argumente în plus la afirmaţia din titlu, aici.

Iar despre ruşi

Mi-a produs o imensă scârbă modul în care au fost "dezbătute" azi la "minunatele" noastre televiziuni cauzele şi consecinţele atentatelor de la Moscova. Totul a fost în cheia "şi-au meritat-o, futu-le muma-n cur de ruşi! În loc să-i fută grija de scut, mai bine făceau şi dregeau!"

În primul rând, strategic vorbind, pericolul principal pentru Rusia este NATO şi încercuirea din partea Occidentului, nu terorismul. Terorismul nu este o noutate pentru Rusia, cel puţin în ultimii două sute de ani. Au şi o istorie cel puţin agitată în materie de mişcări anarhiste, au avut destule meciuri cu popoarele caucaziene. Se descurcă ei, nu-i plâng. De fapt, eşecul nu este atât al puterii de la Moscova, cât al celor care folosesc astfel de metode pentru a-şi atinge obiective de natură politică, economică sau socială. Cu sau fără ruşi în Caucaz, zona nu va fi în veci liniştită, pentru că acolo toată lumea se încaieră cu toată lumea de când se ştiu. Şi motive de "distracţie" vor găsi mereu.

De altminteri recrudescenţa terorismului anti-rus în Caucaz coincide cu sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, când Occidentul a sprijinit fără ruşine aceste mişcări teroriste, din dorinţa de a accelera descompunerea URSS. Şi este foarte probabil să le sprijine şi acum. Un astfel de exemplu este Georgia. Unde teroriştii ceceni şi islami8şti din Caucaz au găsit un sanctuar în anii 90, moment în care se strică şi relaţiile, altminteri destul de bune, între Moscova şi Tbilisi. De fapt, unul dintre motivele intervenţiei armate din 2008, din Georgia, este tocmai tăierea gheruţelor unor astfel de grupuscule teroriste, aciuite prin zonă, şi care au avut contacte cu serviciile secrete americane. Sigur, ăia erau "liberi de contract", ca să zic aşa, dar când afli că CIA şi alte servicii americane de informaţii şi-au "externalizat" unele activităţi, începi să ai oarece bănuieli. Mai ales când ştii antecedentele.

Nu văd de ce Rusia ar trebui să aplude şi să fie fericită că un bloc militar impresionant ca forţă se aşează la porţile ei şi-i controlează rutele comerciale şi de transport al energie, care este una dintre sursele de venit. Cinic vorbind, la Moscova mor mai mulţi beţivi într-o noapte cu ger decât au murit azi în atentatele din metrou. Dar câte victime ar fi dacă Rusia nu ar mai putea exporta ceea ce produce?

Câtă vreme NATO şi Occidentul vor trata în fapte, nu în vorbe, Rusia drept un adversar, ca acum, Rusia are dreptul să facă tot ceea ce depinde de ea pentru a-şi asigura securitatea. Şi nu cred că România are de dat lecţii. Dacă ne gândim cum am rezolvat noi problema asta în anii 40, ar trebui să intrăm în pământ de ruşine. Iar acum o ţinem cu fiare vechi cumpărate ca noi, cu afaceri scandaloase cu armament, cu corupţie şi cu inconştienţă politică. Iar politica noastră externă a devenit o umbră pe perete. Dar dăm lecţii altora.

PS: niciun cuvânt de compasiune pentru victimele de la Moscova din partea preşedintelui şi nici din partea premierului. Şi vrem să avem relaţii normale cu ruşii?

PPS: citiţi ce scrie tanti asta în The Guardian, rusoaică fiind, şi ce replici îi dau cititorii. Englezi. Merită de meditat.

Obiceiuri de Paşti la politicienii populişti

Populismul politicienilor ia adesea forme burleşti. Ce mai nouă „mostră” de populism este oferită de Barack Obama, care celebrează Paştele evreiesc la Casa Albă. Ipoteze pentru justificarea acestui gest sunt mai multe, de la o concesie făcută lobbyului evreiesc până la un gest menit să faciliteze reluarea procesului de pace.

Atitudinea rigidă a guvernului Netanyahu în privinţa construcţiei de locuinţe într-o zonă a oraşului Ierusalim cucerită în 1967 de la arabi a generat o gravă criză în relaţiile statului Israel cu SUA. Întâmplarea face ca în trecut cele mai bune relaţii între cele două state să coincidă cu Administraţiile democrate. Doar că ultima Administraţie Bush a generat o altă dinamică. Şi se pare că israelienii regretă frumoasele vremuri din ultimii opt ani, când poziţiile lor erau, practic, obligaţii pentru Washington.

Este foarte posibil ca Administraţia Obama să nu fi digerat faptul că, prin acţiunile armate de la sfârşitul lui 2008-începutul lui 2009, Israelul a pus noua Administraţie într-o poziţie dificilă în Orientul Mijlociu, când se impuneau o serie de decizii delicate legate de Irak şi de Iran.

Israelul vrea să aducă Administraţia Obama pe poziţii de confruntare cu Teheranul în ceea ce priveşte programul nuclear iranian. Lui Obama i se reproşează că a respins opţiunea militară, adică atacarea facilităţilor nucleare iraniene.

Tot lui Obama i se reproşează faptul că are de gând să forţeze adoptarea unui calendar pentru rezolvarea conflictului cu palestinienii, care înseamnă apariţia unui stat palestinian.

Vizita lui Netanyahu la Washington a fost un eşec, pentru că Israelul a vrut să impună agenda sa, fără să ţină cont de poziţiile americane. Au eşuat şi negocierile ulterioare vizitei, de data asta de la Ierusalim, dintre Netanyahu şi George Mitchell, trimisul special american pentru Orientul Mijlociu.

Israelul este şi sub presiunea Uniunii Europene, ca parte a cvartetului. În UE sensibilităţile faţă de soarta palestinienilor sunt şi mai mari decât în SUA. Lucru care s-a văzut în atitudinea multora dintre eurodeputaţii prezenţi la seminarul de luni, când i-au reproşat lui Blair atitudinea lipsită de fermitate faţă de Israel. UE pare tot mai convinsă de faptul că singura soluţie pe termen lung a conflictului este crearea unui stat palestinian, recunoaşterea drepturilor naţionale ale palestinienilor, alături de recunoaşterea drepturilor naţionale ale israelienilor. UE a acţionat în conformitate cu ceea ce a declarat şi a devenit partener al procesului de pace din Orientul Mijlociu, ceea ce a avut un efect asupra comportamentului actorilor din regiune. Dar este prea puţin faţă de aşteptările celor din zonă.

Uniunea Europeană a cerut insistent guvernului de la Tel Aviv să stopeze construcţia de locuinţe în Ierusalimul de Est. Înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate al Uniunii Europene, Catherine Ashton a făcut această declaraţie pe 23 martie la Bruxelles, în faţa miniştrilor de externe ale statelor membre ale Uniunii, după vizita întreprinsă săptămâna trecută în Fâşia Gaza, ca parte a unui turneu în regiune.

Catherine Ashton a declarat că există o dorinţă din partea ambelor popoare de a trăi în pace. Însă, pentru acest lucru, este nevoie şi de unele acţiuni concrete ale autorităţilor, atât din Israel, cât şi din Palestina. "Aţi văzut deja evenimentele din ultimele zile. Trebuie să oprim violenţele din regiune. Unica modalitate de a implementa acest lucru pentru termen lung, atât în favoarea israelienilor cât şi în cea a palestinienilor, este identificarea unei soluţii prin negocieri, care va duce la încheierea unui tratat de pace pentru Orientul Mijlociu."

Miniştrii de externe ai statelor membre UE au pledat pentru crearea unui stat palestinian, care va împărţi Ierusalimul cu Israelul. Bernard Kouchner, ministrul de Externe al Franţei a declarat: "Noi am confirmat deja că pledăm nu pentru colonizare, ci pentru crearea unui stat Palestinian, alături de Israel. Noi dorim ca Ierusalimul să fie o capitală, împărţită de ambele state."Ministrul de externe din Luxemburg, Jean Asselborne, la rândul său a declarat că are speranţa că preşedintele SUA, Barack Obama, va fi la fel de insistent în procesul de negocieri dintre palestinieni şi israelieni, aşa cum a făcut în obţinerea proiectului de lege pentru sănătate.

Relaţiile Israelului cu o serie de state europene sunt încordate şi ca urmare a asasinatului unui lider Hamas în Dubai. Problema este că serviciile secrete israeliene au folosit datele de identitate ale unor cetăţeni europeni pentru a oferi acte false agenţilor săi. Deja un funcţionar al ambasadei Israelului la Londra a fost expulzat, şi alte state se pregătesc să facă la fel.

Ideea de bază a Bruxellesului este, aşa cum o văd eu, aceea de a deveni un actor mult mai important şi mai prezent în Orientul Mijlociu, mai ales în rezolvarea conflictului dintre israelieni şi palestinieni, care a fost mai degrabă o exclusivitate americană. Nu este vorba doar de faptul că UE este un mare donator către palestinieni, că este implicată în dezvoltarea instituţională şi economică a zonei. Este o problemă de principiu, care ţine de adâncirea integrării, şi care decurge din Tratatul constituţional de la Lisabona. Este nevoie de o politică externă a Uniunii, demnă de acest nume, şi ea se poate proba doar în astfel de jocuri cu miză mare.

PS: chestia asta nu e de natură să facă lucrurile mai simple. Este vorba despre un scenariu de criză, declanşată de un atac asupra facilităţilor nucleare iraniene din partea Israelului, fără binecuvântarea americanilor. Nu ştiu de ce, dar unii chiar au de gând să intre cu lumânarea aprinsă în depozitul de praf de puşcă...

Exportaţi, exportaţi, exportaţi!

Aş vrea să văd reacţia tuturor imbecililor care urlă pe unde văd o tribună că piaţa este singura care ne salvează la "indicăţiile" preţioase ale FMI: "Tarile din Europa emergenta vor trebui sa-si regandeasca modelele de crestere si sa reduca dependenta de sectoarele bancar, constructii si imobiliar, care au explodat inainte de criza, si sa se concentreze pe prezenta pe pietele internationale". E acelaşi FMI care, prin Consensul de la Washington, a distrus aparatul productiv al Estului, a obligat statele din zonă să privatizeze tot, pe nimic, să lase "piaţa" să lucreze. Şi a lucrat: dezindustrializare, distrugerea agriculturii de tip industrial, distrugerea unor largi sectoare industriale. Acum cine să mai exporte?

Ce influenţă mai are statul în economie? Recomandări de astea sunt valabile poate în China, nu în România. Exporţi ce produci, doar că acei care deţin aparatul productiv au alte gânduri. Ei fug acolo unde se face dumping social. Dacă şi românii au ajuns să delocalizeze producţia în ţări cu mână de lucru mai ieftină, deşi aici se moare de foame din salariu, păi despre ce export mai poate fi vorba?

Ce să facem pentru a exporta mai mult? Nimic! Pentru că nimeni nu ascultă de stat, un stat care nu mai foloseşte nimănui. Germania are un stat puternic, care aplică politici industriale şi stimulează exporturile, pentru că economia germană este construită în jurul intervenţiei statului. La fel Franţa. Pe cine a ajutat statul român să se dezvolte? Să exporte? Pe nimeni! Cel mult banii noştri au mers spre transnaţionale, gen Ford şi Renault, care la ele acasă tot aşa procedează.

Cineva îmi bătea obrazul că sunt dur cu Isărescu. Păi o merită, că politicile lui tembele au facilitat distrugerea aparatului productiv al ţării, făcând importurile mai avantajoase. Ca şi acum: aprecierea leului descurajează exporturile şi încurajează importurile.

Cât ar dura să construim un aparat productiv orientat spre export, şi mai ales cât ar costa? Că capitaliştii noştri de căcat au făcut bani cumpărând ieftin şi vânzând scump averea publică, în cârdăşie cu statul, şi acum dau la peşte. Capitaliştii altora n-au nicio obligaţie faţă de România. Aşa că vom exporta fie forţă de muncă, dacă şi câtă va mai fi, fie curve, cerşetori, hoţi de buzunare, şi alte orătănii de genul ăsta. Ne plătim datoriile cu ei? Nu! Şi atunci? Atunci nimic! Vindem ce mai avem, şi aşteptăm sfârşitul lumii. Care rezolvă toate problemele, spre fericirea unui popor de toată jena...

De Florii

Obstacole în calea creaţiei

Spuneţi-mi!

Spuneţi-mi că nu am vedenii, că trăim într-o ţară normală! Spuneţi-mi că ProTv nu şi-a deschis principalul jurnal de ştiri cu zguduitoarea veste că o tută s-a răzbunat pe concubinul infidel muşcându-l de penis, şi nici că nu a dedicat un canal de satelit pentru o transmisiune în direct pe tema asta din faţa unui spital de provincie! Spuneţi-mi că astea nu se întâmplă într-o ţară profund afectată de criză, în spitalele căreia se moare din lipsă de medici, de medicamente şi de echipament performant! Spuneţi-mi că agenţiile de presă n-au băgat vestea pe fluxurile de ştiri! Spuneţi-mi că nu e adevărat, că doar am visat eu!

De ce nu are nevoie România

Isărescu a ajuns foarte guraliv de la o vreme. Doar că am din ce în ce mai mult impresia că vorbeşte gura fără el. Citiţi puţin aceste pălăvrăgeli de la un soi de Seminar ţinut la Râmnicu Vâlcea:

"Isărescu prezintă cele 7 lucruri de care NU are nevoie România: 1. "Avem şanse de creştere economică dar NU ne trebuie un boom economic". 2. "NU ne trebuie creştere economică cu inflaţie, atât timp cât inflaţia este un eroziv de încredere pe termen lung" 3."NU avem nevoie de creştere care să reia deficitul extern" 4. "NU avem nevoie de o creştere economică de natură să inflameze datoria publică, peste ceea ce înseamnă în prezent situaţia Greciei" 5. "NU avem nevoie de o creştere economică cu şomaj" 6. "NU" ne trebuie o creştere economică cu deficite bugetare mari, cu impozite mari" 7. "NU se poate să crească salariile fără restructurare. Niciodată, niciodată, niciodată!"

Întrebare: de ce pula mea mea îşi ia ăsta banii? Ca să debiteze tâmpeniile astea cu aerul unei bufniţe înţelepte? Păi de aici rezultă că NU AVEM NEVOIE DE CREŞTERE ECONOMICĂ! Doar aşa se vor întruni toate condiţiile cerute de el. Pentru că, să fim serioşi: chiar şi la ratele alea mari de creştere ale PIB, în România nu a fost un boom, nici măcar în construcţii. Au fost doar nişte idioţi prin Bucureşti şi prin vreo două-trei oraşe mari care s-au visat Donald Trump, şi şi-au luat-o maxim, împreună cu proştii care au cumpărat de la ei.

O creştere de 2%-3% pe an este egal cu zero pentru România, care are de recuperat faţă de celelalte ţări membre ale UE. Fără o rată mare a creşterii economice vedem scurt pe dracu, în materie de serviciu al datoriei publice.

Creştere economică plus deflaţie este o imposibilitate în lumea noastră. Sigur, poate ar trebui să ajungem pe la vreo 1%-2% inflaţie pe an, dar cum? Toţi vor vrea să dea drumul la inflaţie, la nivelul actual al datoriilor publice. Şi cum facem parte din UE şi din globalizare, vom importa inflaţie, deşi suntem perfect calificaţi să o producem şi noi. Aşa că să ne spună care este inflaţia ce se "asortează" cu o creştere economică "virtuoasă". Dacă ştie. După veselia cu care ratează de ani buni "ţinta de inflaţie" mai bine tace.

La actuala strctură (ne)productivă a economiei româneşti orice creştere economică, moale sau mai vioaie, se va transforma automat în deficit extern. Dar când era premier, prin 2000, era fericit că s-au desfiinţat ramuri productive întregi, pe care le-a radiat cu mâna lui din statistici. Nu a fost el unul dintre teoreticienii şi promotorii doctrinei înlocuirii producţiei interne cu importurile? Aşa că şi aici ciocul mic!

Datoria publică n-a fost inflamată de creşterea economică, ci de prăbuşirea economiei. Probabil vrea să spună că nu mai putem împrumuta pentru investiţii, pentru că că am împrumutat pentru a salva băncile străine şi fotoliul lui Pulea Vodă. Păi să plătească "beneficiarii"!

Nu suntem în cazul SUA, care au făcut creştere economică din servicii financiare, cu bani publici, fără ca în economia reală să se întâmple ceva pozitiv în materie de ocupare a forţei de muncă. Nu, noi vom avea mereu creştere economică însoţită de şomaj ridicat, ca în Spania. E mult de discutat de ce, aşa că luaţi-o aşa cum spun. Dacă nu era ridicarea vizelor, noi am fi avut constant circa 2 milioane de şomeri, oficial. I-au ocupat alţii, care au nevoie de forţă de muncă. Noi nu avem nevoie, că oricum nu mai producem nimic.

Deficitele mari şi impozitele mari nu vin din creşterea economică, ci din lipsa ei. Dar se repetă.

Iar ca să ştim ce vrea să spună cu salariile care nu pot creşte fără restzructurare, trebuie să ştim la ce se referă. Dar orice dobitoc poate da afară, ca să crească productivitatea, şi cumva salariile, dacă nu e prea lacom. Doar că există nişte limite ale "restructurărilor", după care se duce dracului şandramaua. Noi suntem la momentul "se duce dracului şandramaua".

A cam venit vreea să avem alt guvernator la BNR. Unul care să înţeleagă cum funcţionează economia reală, nu să bată câmpii.

PS: bunul simţ ne spune că nu scăpăm nici de creşterea impozitelor, nici de cea a TVA. Că nu se poate!

Un popor de căcat

"Bă, ţuluşilor, Voicu a ieşit din spital! Nu-l arestaţi? Ce dracu' facem noi azi?" Cam ăsta e înţelesul insistenţei cu care televiziunile de "ştiri" deschid jurnalele cu vestea externării senatorului. O televiziune i-a proptit carul de reportaj în poartă. Se fac un soi de pariuri: îl iau azi, ba nu, aşteaptă să treacă săptămâna patimilor. Sau nu aşteaptă. Tocşoaie, jurnalişti cretini, analişti şi mai cretini, şi foarte multă mizerie umană.

Citiţi articolele, dar mai ales comentariile la ele, privitoare la intervenţia chirurgicală pe cord deschis suferită de Nicolae Văcăroiu ieri. "Bă, n-ai murit? Dumnezeii mamei tale de comunist!" "Huo!" "Să te ia dracu'!" Iar a posta la mizeriile astea de jurnale şi de agenţii de ştiri pe Internet e greu, tată! Trebuie să dai o mulţime de date despre tine, eşti cenzurat dacă nu zici de bine de Iubitul Conducător. Dar dacă joci tontoroiul pe mormântul adversarilor săi politici eşti valabil, îţi aprobă orice mizerie.

Că nu mai există de multă vreme măcar un pic de ruşine în presa românească e de înţeles. Neruşinarea face rating, vezi mizeriile de la "Acces direct" a lui Mădălin Ionescu, parcă. Dar avem un CNA. Care are doar misiunea de a-i amenta pe ăia de zic de rău de Pulimea Sa? Nu are de reproşat linşajul mediatic în cazul senatorului Voicu? Se vede treaba că nu. Dar ce, a făcut-o vreodată? Membrii săi au zis ceva când a fost linşat Năstase? Sau Remeş? Sau alţii ca ei?

Aştept cu nerăbdare o TVR condusă de Turcescu, şi cu Lupea, Mircea Marian şi Tolo în consiliul de Administraţie, cum propunea vaca aia de Muuu-Pippi în RL. Dacă-i bal, bal să fie! Că tot suntem un popor de căcat, căruia nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Care nu are nici Dumnezeu, nici bun-simţ, nici cultură, nici ruşine. Ci doar instincte primare...

Minte de analist

Dan Andronic a trecut pe la toate partidele. Ca analist, ca expert, ca dracu' mai ştie ce. I-a aburit pe toţi, i-a băgat în diverse căcaturi, le-a luat banii şi apoi i-a pupat pe portofel şi s-a dus la alţi proşti. Cu bani. Ca nu cumva banii să rămână la proşti.

Acum a aterizat în curtea PDL. Şi ce şi-a zis el: ia să le dau ăstora idei pentru a folosi "stenogramele". Aşa că le-a zis ălora din Modrogan să răspândească zvonul că Geoană l-a propus pe Voicu secretar de sta la Interne şi apoi prefect de Ilfov. Cum n-a nimerit-o cu manipularea, bagă o rectificare pe blog. Dar uită să-i spună şi lui Blaga că s-a schimbat modificarea, sau ăla era prea beat ca să ţină minte. Aşa că Blaga o dă pe goarnă la "Gândul", împreună cu aia cu SRI.

Încolţit de jurnalişti cu întrebări despre nota SRI care l-ar fi scos pe Voicu din cărţi pentru postul de secretar de stat la MAI, boc s-a făcut că plouă. Blaga o să tacă şi el. În fond, obiectivul a fost atins. Şi în jocul ăsta adevărul nu contează. Contează aparatul de propagandă cel mai puternic şi minciunile cele mai gogonate. Asta e! Succesuri pe toată linia!

Binele public în vremea lui Pulea Vodă

Nu ştiu ce mă face să cred că şi "afacerea Voicu" este un nou fâs al DNA, care se îndreaptă către un proces lung şi plin de amânări. Mai mult, eu cred că ţuluşii au mizat pe respingerea cererii lor în Parlament, şi acum, când nu le-a ieşit şmenul, nu prea ştiu cum să se descurce. Ceva din tot dosarul ăsta e putred, şi dacă intră pe mâna unui judecător serios, le dă în cap cu el. Nu ar vrea să rişte aşa ceva, după toată nebunia pe care au stârnit-o, dând publicităţii transcrierile. De aceea trag de timp, poate tot le mai pică ceva la audieri.

Dar mai este clar un lucru: DNA a jucat pentru băsescu şi pentru PDL. Puteau publica oricând transcrierile. De ce au apărut acum? Pentru că ele folosesc la debarcarea lui Geoană. Nu ştiu dacă aţi observat obstinaţia cu care oficinele portocalii încearcă să-l lege pe Geoană de Voicu.

Iar azi la căruţa denigrării lui Geoană s-a înhămat şi Blaga. Care scoate un porumbel: anume că SRI are drept de veto la numirea demnitarilor. Adică, vezi, Doamne, Voicu, pus pe lista secretarilor de stat la Interne de Geoană, nu a fost aprobat de boc, la sfatul SRI, care a evocat nu se ştie prea bine ce. Adică omul nostru e bun patru ani expert al CSAT, şi încă vreo cinci parlamentar, iar SRI face ciocul mic, şi cum se apropie de dosarele lui doi şi-un sfert, cum devine un pericol... Maior, bagă-ţi Steaua aia în cur!

Vreau să ştiu şi eu unde scrie că SRI supervizează numirile în posturile politice, şi care sunt criteriile şi mecanismele legale prin care culeg date despre politicieni. Sub pretextul "luptei împotriva corupţiei" oricine se poate trezi ascultat şi urmărit, doar pentru că e mai colţos cu Pulea Vodă. Acum înţelegeţi de ce a plouat cu stele la SRI?

Dar dacă s-a recurs la tot spectacolul ăsta pentru a-l putea schimba pe Geoană, atunci e din ce în ce mai evident că băsescu urmează să iasă o vreme din scenă, şi pedeliştii vor să aibă la Cotroceni un om al lor. Ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar genera o situaţie de gravă instabilitate politică, suprapusă peste instabilitatea socială şi peste criza economică. O criză economică şi financiară care nu se dă dusă.

Mi-e din ce în ce mai scârbă de toţi şi de toate. Războiul ăsta politic este stupid şi lipsit de orizont. De fapt, e un război pentru controlul resurselor publice. Atât. În vremea lui Pulea Vodă binele public şi-a pierdut raţiunea de a fi. A murit. Şi de obicei mortul de la groapă nu se mai întoarce...

PS: cât de nesimţit să fii, să asmuţi DNA împotriva foştilor colegi de partid, când tu eşti 100% puşcăriabil? Uite că Generalul Izmenelor Prezidenţiale e foarte nesimţit. Cât despre Diaconescu şi Sârbu, nimic de rău, ca despre morţi.

Îţi mulţumim, Iubit Conducător!

Îţi mulţumim, Iubit Conducător, că în marea ta înţelepciune, ai pariat pe un cal mort, în detrimentul unuia învingător! Tu, stăpânul Serviciilor, cel mai informat dintre români, să te laşi dus de nas de nişte nemţălăi? Şi de ticăloşii ăia de ruşi, care sug sângele poporului consumator de gaze, în cumetrie cu aceiaşi nemţălăi?

E, nu se poate! Tu nu poţi greşi! Poate erai doar beat când ai luat decizia să mizezi pe Nabucco. Aşa că ia o aspirină(sau un pahar mai mare de Chivas ) şi citeşte ce zice nenea ăsta, comisar european pentru energie: "Proiectul Nabucco este mai mult o "viziune măreaţă pentru viitor" decât o prioritate a Comisiei Europene, pentru că ar reduce dependenţa energetică a Uniunii Europene faţă de Rusia începand doar din 2018."

Superb! Nemţii conduc Europa, şi o fac mână în mână cu ruşii. Iar noi luăm şuturile în cur, că avem şi noi conducător "vizionar". Doar că viziunile lui sunt un coşmar pentru portofelul nostru. Al lui e plin...

Cine ameninţă unitatea României?

Fratele meu locuieşte în Drobeta Turnu Severin. O citadelă portocalie, în care nu mai mişcă nimic: totul a fost falimentat, totul a fost vândut cui trebuie. Dar asta e o altă poveste, pe care sunt sigur că o voi citi, în cuvinte măiastre, povestită de Tapalabă, după "notiţele" DNA, pe HotNews(nu, nu consum nici alcool, nici etnobotanice! Cred în statul de drept!).

Ce vă voi spune priveşte unitatea statului român. Tâmpit să fii să crezi în asta: "ARTICOLUL 1(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. " Cum să fie "indivizibil", câtă vreme cum dă o ploaie şi o ia pământul la vale, hălci bune de ţară sunt rupte de facto de ea. De exemplu Banatul. După ce s-a întrerupt calea ferată pe undeva pe lângă Filiaşi, cu trenul nu se mai poate ajunge direct la Timişoara. Trebuie să ocoleşti pe unde şi-a înţărcat dracu copiii, şi faci o zi pe drum. Dacă ai bani de dat pe benzină, te duci de la Severin şi-ţi iei rudele de la Craiova. Dar numai până la Severin, că după Severin urmează infernul până la Timişoara. Mulţi o cotesc spre Serbia, că aşa ajung mai repede în Banat.

Până acum nu s-a mişcat un deget pentru repararea căii ferate. Şi nici nu se ştie când şi cum se va face. Înainte exista CCCF, a fost privatizată că, de, statul nu este "agent economic". Acum nu mai avem oameni specializaţi în domeniul construcţiilor de căi ferate, motiv pentru care modernizarea magistralelor Bucureşti-Braşov şi Bucureşti-Constanţa înaintează în ritm de melc cu handicap locomotor.

Astea se repetă peste tot. Starea infrastructurilor a devenit critică, şi degeaba dau cu zecile de mii afară de la CFR. Nu e vina oamenilor că statul nu mai vrea să întreţină reţeaua de căi ferate, că în mintea imbecilă a unora s-a înşurubat ideea vânzării CFR Marfă şi apoi a CFR Călători. Şi trebuie să le reducă valoarea de piaţă, ca să ia şi ei un şperţ, ceva, acolo.

Dar cine e tâmpitul ăla să cumpere nişte vagoane şi locomotive care nu au pe unde circula? Sau după ce le vând pe nimic, isteţii care conduc România vor lua cu împrumut un munte de bani, să repare ce e de reparat? Că doar n-or să investească "privaţii" în infrastructură! A construit cineva un centimetru de drum naţional sau de cale ferată din banii lui? Nu, ei le distrug pe cele publice!

În loc să urlăm ca apucaţii la tâmpeniile ălora din secuime, mai bine am vedea că cea mai mare ameninţare pentru unitatea României o reprezintă lipsa de infrastructuri de transport. Dacă nu devenim conştienţi de asta, o să vină o zi în care bucăţile au să zică: "nu mai vrem să fim parte a unui stat de căcat. Ne alipim unora care ştiu ce să facă la guvernare şi care cheltuiesc banul public în interes public, şi nu privat." Şi nu poţi să-i condamni.

Dusă de nas

Cum şi-a cumpărat traian băsescu un bilet de intrare la Casa Albă

Avionul săracului

Mare surpriză, ce să zic! La propunerea Generalului Izmenelor Prezidenţiale, CSAT a aprobat cumpărarea a 24 de avioane F 16 la mâna a doua. Asta e rata a doua din preţul biletului de vizitare a Casei Albe, după decizia de a accepta pe teritoriul Românioei a 24 de interceptoare Patriot din scutul antirachetă al Unchiului Sam.

Acum, sper că asta e şi ultima rată din preţ, că cine ştie ce ne mai aşteaptă...

Dar punem pariu că de banii pe care îi vom cheltui în final cu ruginiturile alea puteam să ne cumpărăm 24 de aviane noi, fie SAAB Gripen, fie Su 30? Că Eurofighterul chiar e scump! Încă o afacere portocalie, dar DNA e ocupat cu "debarasarea" microfoanelor de la cârciuma "Select". Şi nu ascultă pe "siguranţă naţională" şmenurile Pulimii Sale.

Un Parlament de laşi

Avem un Parlament de laşi şi de tâmpiţi, şi e firesc să fie aşa! Doar este votat de o ţară de tâmpiţi! Mi-este o imensă silă: dobitocii ăştia ar trebui să-mi apere mie drepturile şi libertăţile? Când ei nu ştiu pe ce lume trăiesc?

Nu mă interesează soarta lui Cătălin Voicu! Din partea mea să se ducă dracului! Pe mine mă interesează soarta unui sistem politic, democraţia. Pe care o mână de derbedei politici, cu un discurs de-a dreptul fascist, o golesc de conţinut şi o transformă într-o caricatură.

Argumentele celor care aprobă arestarea lui Voicu NU au legătură cu justiţia şi nici cu statul de drept. Ele au legătură cu frica. Frica de a-şi exprima cu adevărat poziţia. Frica de a se opune unei puteri tot mai abuzive şi mai totalitare. Frica de a lupta cu nedreptatea.

În România arestarea preventivă a devenit un instrument predilect de lucru al procurorilor, incapabili profesional. Metodele lor sunt securiste până în măduva oaselor. Îl bagi la beci şi îl umileşti, îl torturezi(câte se întâmplă în arest şi nu interesează pe nimeni), îl obligi să declare ce vrei tu, faci tot felul de târguri. E mai simplu aşa. Şi după aia lumea se miră de ce "corupţii" nu sunt condamnaţi!

Să vii, tu, parlamentar, şi să spui că încuviinţarea arestării este un act politic, şi că nici nu trebuie să ştii de ce vrea DNA să aresteze un parlamentar, că e suficient un VOT POLITIC, este o nebunie! Păi aşa ai desfiinţat instituţia opoziţiei! De aici până la partidul unic nu mai e mult! Acum înţelegem mai bine ce vroia să spună dementa aia de Pippidi cu prezumţia de vinovăţie! Ei bine, prin motivarea dată votului lor, cretinii din Parlament au consfinţit o nouă realitate: aceea a prezumţiei de vinovăţie. De acum starea noastră naturală este de vinovaţi. Ca atare justiţia nu va mai trebui să demonstreze că eşti vinovat, ci tu va trebui să demonstrezi că eşti nevinovat.

Iar dacă Parlamentul crede că astfel îşi spală imaginea, apoi nu ştie ce face! Nu este decât o adunătură de laşi, care se cacă pe ei de frică, ştiind că oricând li se poate fabrica un dosar, că pot fi deferiţi tribunalului poporului. Şi în loc să pună lucrurile în ordinea lor firească, mai bat un cui în coşciugul democraţiei.

Oricum, de acolo, de unde e, Ceauşescu priveşte la moştenitorii săi şi râde mulţumit şi fericit...

De ce?

De ce o oribilitate de "pasaj", de circa 1700 de metri, care nu trece nici peste hăuri, nici nu e cu pilonii ancoraţi de fundul mării, în oraş, nu în creierii munţilor, costă cât jumătate din viaductul de la Millau, cu 7 piloni, nu cu unul, ca la noi, dintre care cel mai înalt e de 343 de metri? De ce ajungem la costuri halucinante pentru un kilometru de autostradă? De ce e jefuită ţara asta fără ca nimeni să nu pună mâna pe par?

Aveţi mai jos câteva imagini de pe şantierul "capodoperei". Care vă pot da o idee şi despre ce ar însemna o autostradă suspendată în Bucureşti. Sigur, avem nevoie de soluţii pentru descongestionarea circulaţiei în anumite zone. Dar poate o integrare mai fericită în peisaj n-ar strica. Dar cui îi pasă? Oraşul ăsta nu mai are scăpare...

Societatea sfărâmată şi cioclii ei

Este o realitate de care nu mai putem face abstracţie: neo-liberalismul a născut propriul său totalitarism, care se poate transforma uşor în neo-fascism. El se numeşte libertarianism. Şi este negarea cea mai vehementă, mai radicală şi mai imbecilă(să nu ferim de cuvinte!) a statului şi a oricăror forme de solidaritate socială.

Am să lucrez cu "pielea clientului". De departe cea mai dementă(iar ştiu, dement nu are grad de comparaţie, e licenţă poetică!) intervenţie e cea a lui Mihai Giurgea, un nene care înţeleg că-i papă banii lui Vântu pe la Monkey Chanel, sau cam aşa ceva. Luaţi de savuraţi, cu agramatisme cu tot:

"Doar capitalismul salbatic ne mai salveaza.

Romania trebuie sa devina rentabila. Toate cheltuielile care au dus la falimentul statului trebuie oprite. Numarul de angajati ai statului trebuie redus la jumatate. Protectia sociala trebuie sa dispara. Subventiile trebuie sa dispara. Companiile de stat, falimentare de 20 de ani, trebuie sa dispara. Pensiile de stat trebuie sa dispara. Contractele de stat trebuie sa dispara. Coruptia trebuie oprita cu brutalitate.

Investitiile de stat, s-a vazut, nu rezolva criza. Statul trebuie sa plece din economie. El trebuie doar sa ofere firmelor un cadru favorabil. Firmele private au nevoie de o legislatie a muncii flexibila. Trebuie sa poata da afara pe cine vor, cind vor si pentru ce motiv vor ele. Romania i-a protejat pe angajatii slabi timp de 70 de ani. Salariatii trebuie sa isi plateasca singuri contributiile sociale – si numai daca doresc. Trebuie creata o alternativa legala la contractul de munca. Nu ne convine? Poate ne convine sa murim de foame."

Dobitocul ăsta a trecut printr-o facultate, are o licenţă, cel puţin. N-a învăţat nimic la istoria doctrinelor economice? Atât a înţeles din ceea ce a învăţat? Asta e viziunea lui despre evoluţia societăţii?

Veţi spune că e doar o opinie. Aşa e, doar că ipochimenul are şi o tribună pentru exprimarea ei, este un formator de opinie. Mai mult, că nu e singurul dement de genul ăsta, unii sunt profesori în învăţământul superior, inclusiv pe la SNSPA. Ce şanse are România, dacă încape pe mâna unor elite formarte de nişte extremişti, care vor gândi ca nişte extremişti?

Şi atunci, de ce nu ar fi firească o astfel de intervenţie: "Părinţii contra statului"? Iată ce declară pentru "Capital" Ionela Bălţătescu, membru Institutul Ludwig von Mises Romania, cercetător Institutul de Economie Mondială (Academia Română), doctorand economie Univ. Juan Carlos, Madrid:

"Problemele învăţământului de masă (în combinaţie cu legile care obligă copiii şi părinţii să participe într-un astfel de sistem) nu sunt doar locale şi de management, ci de filosofie a sistemului, filosofie ce concordă profund cu spiritul ingineriei sociale, care în prezent stă la baza proiectelor şi măsurilor politice economice de pretutindeni, fie că sunt sisteme totalitare sau democrate. Prin învăţământul de masă, spiritul acesta al ingineriei sociale s-a extins şi asupra persoanei, a omului ca entitate, şi s-a concretizat în primul rând în negarea naturii umane şi în încercarea de a o schimba şi/sau reconstrui pe alte baze – de a o face „predictibilă” – visul dintotdeauna al inginerilor sociali.

Conspirativ sau nu, intenţionat sau nu – logica, filosofia şi rezultatele învăţământului de masă indică faptul că acesta rămâne unul ideologizat şi ideologizant. Idealurile sociale şi politice ale vremii ajung într-o formă standardizată şi necritică pe băncile învăţământului de masă, fie că este vorba de idealul naţionalist, de valorile euro-atlantice sau de corectitudinea politică.

Diferenţa fundamentală a învăţământului de masă actual, în raport cu educaţia clasică (care era asigurată în mod tradiţional de părinţi sau tutori) constă în erodarea şi, în final, răsturnarea valorilor tradiţionale şi respingerea creştinismului ca element central al civilizaţiei occidentale (secularizarea). Locul valorilor tradiţionale clasice a fost luat de nihilism, relativism, corectitudine politică, acestea din urmă fiind prezentate în mod fals ca filosofii ale toleranţei şi fiind instituţionalizate prin legile împotriva discriminării „minorităţilor” (legi care, în fond, implică nerecunoaşterea drepturilor „majorităţilor” paşnice de a se comporta firesc, în acord cu propriile credinţe). Meritul formativ al educaţiei clasice constă, în primul rând, într-un anumit tip de raportare la valori şi norme, care nu poate fi înţeles în afara asumării creştinismului. Virtuţile nu sunt dobândite formal ca simple reguli şi constrângeri exterioare, sociale, ci acestea se nasc prin educarea inimii şi a minţii în spiritul iubirii de oameni şi a lui Dumnezeu."

Despre ce vorbim? Încotro ne îndreptăm? Evul Mediu se întoarce? Ăstea vor fi elitele noii Românii? Păi am mai fost pe acolo, şi nu ne-a mers tocmai bine! De unde ura asta faţă de accesul universal la educaţie? Apelul la Dumnezeu, într-o societate a cunoaşterii? Cercetător la Academia Română? E bine, tovarăşi!

Mai vreţi? Luaţi de aici! Cosmin Marinescu, Conf. Univ. Dr. Academia de Studii Economice (ASE), coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate (ECOL):

"Aproape toate sistemele educaţionale sunt, în prezent, adevărate bastioane prin care statul conduce mersul societăţii. Cu foarte puţine excepţii, educaţia formală este finanţată, reglementată şi furnizată de către guverne. Practic, din punct de vedere instituţional, educaţia formală este un veritabil monopol al statului. De aceea, educaţia (de stat) asigurată chiar de guvernele democratice ale celor mai dezvoltate ţări nu diferă fundamental, în concepţie şi organizare, de învăţământul (dialectic) din ţările foste socialiste. Şi într-un caz şi-n celălalt, cineva le spune celorlalţi ce este şi cum trebuie să se facă educaţia. De altfel, istoria ne arată că, atât în cazul sistemelor politice totalitare cât şi în cele democratice, şcoala publică a fost „mâna vizibilă” prin care statul a căutat continuu să insufle „ordine” în minţile oamenilor."

Din suflet spus! Cum le ştie el, bibicul! Doar că boul îşi ia banii de la stat! Dacă statul e atât de câh, de ce mai predă la ASE? De ce face jocul comunist al statului? A, el distruge sistemul din interior! Asta era! Ce prost sunt! Se mai fabrică Emetiralul?

De ce am ajuns aici, şi nu doar noi? Vă invit să citiţi editorialul lui David Brooks, din NYTimes, cu titlul sugestiv de "The Broken Society". El spune: "The United States is becoming a broken society. The public has contempt for the political class. Public debt is piling up at an astonishing and unrelenting pace. Middle-class wages have lagged. Unemployment will remain high. It will take years to fully recover from the financial crisis. This confluence of crises has produced a surge in vehement libertarianism. People are disgusted with Washington. The Tea Party movement rallies against big government, big business and the ruling class in general. Even beyond their ranks, there is a corrosive cynicism about public action."

El face trimitere la un articol al scriitorului englez Phillip Blond, şi continuă: "Blond argues that over the past generation we have witnessed two revolutions, both of which liberated the individual and decimated local associations.

First, there was a revolution from the left: a cultural revolution that displaced traditional manners and mores; a legal revolution that emphasized individual rights instead of responsibilities; a welfare revolution in which social workers displaced mutual aid societies and self-organized associations.

Then there was the market revolution from the right. In the age of deregulation, giant chains like Wal-Mart decimated local shop owners. Global financial markets took over small banks, so that the local knowledge of a town banker was replaced by a manic herd of traders thousands of miles away. Unions withered.

The two revolutions talked the language of individual freedom, but they perversely ended up creating greater centralization. They created an atomized, segmented society and then the state had to come in and attempt to repair the damage.

The free-market revolution didn’t create the pluralistic decentralized economy. It created a centralized financial monoculture, which requires a gigantic government to audit its activities. The effort to liberate individuals from repressive social constraints didn’t produce a flowering of freedom; it weakened families, increased out-of-wedlock births and turned neighbors into strangers. In Britain, you get a country with rising crime, and, as a result, four million security cameras."

Blond a publicat în februarie, în revista engleză "Prospect" un eseu, pe care îl puteţi citi aici. Citez doar asta, pentru că oferă o explicaţie procesului care ne-a adus în starea actuală. Deşi se referă doar la Marea Britanie, lucrurile nu stau cu mult diferit în întregul Occident, incluzând aici şi România.

"Since 1945 Britain has experienced two governing paradigms. The first—state sponsored Keynesianism—extended from 1945 through the oil shocks of 1973 to its death in 1979. The second—neoliberalism—ran from then until the global debt crisis of 2007-08. It is often assumed that these models represent genuinely different and mutually exclusive worldviews—yet, in spite of very real distinctions, they share important philosophical and economic assumptions, and both attracted cross-party support.

Look at the society we have become: we are a bi-polar nation, a bureaucratic, centralised state that presides dysfunctionally over an increasingly fragmented, disempowered and isolated citizenry. The intermediary structures of a civilised life have been eliminated, and with them the Burkean ideal of a civic, religious, political or social middle, as the state and the market accrue power at the expense of ordinary people. But if both 20th-century socialism and conservatism have converged on the market state, they have done so by obeying the insistent dictates of modernity itself. And modernity is nothing if not liberal.

To understand why the legacy of liberalism produces both state authoritarianism and atomised individualism, we must first note that philosophical liberalism was born out of an 18th-century critique of absolute monarchies. It sought to protect the rights of the individual from arbitrary abuse by the king. But so extreme did the defence of individual liberty become that each man was obliged to refuse the dictates of any other—for that would be simply to replace rule by one man’s will (the king) with rule by another. As such, the most extreme form of liberal autonomy requires the repudiation of society—for human community influences and shapes the individual before any sovereign capacity to choose has taken shape.

The liberal idea of man is then, first of all, an idea of nothing: not family, not ethnicity, not society or nation. But real people are formed by the society of others. For liberals, autonomy must precede everything else, but such a “self” is a fiction. A society so constituted would be one that required a powerful central authority to manage the perpetual conflict between self-interested individuals. So the unanticipated bequest of an unlimited liberalism is that most illiberal of entities: the controlling state. Even the most “communitarian” liberals—from philosophers like Michael Sandel to politicians like Ed Miliband—cannot promote community without big government. They see the state as the answer, when it usually makes the problem worse. The legacy of liberal individualism is the restoration of the very absolutism that it originally sought to overthrow—a philosophical tragedy that can be summed up as: “the king is dead, long live the king.”

Sigur, comunitarismul, la care face trimitere Blond şi este îmbrăţişat şi de Brooks, ca o soluţie pentru vindecarea societăţii sfărâmate americane, are şi el limitele lui, şi slăbiciunile lui. Ceea ce rămâne este ideea că individualismul cel mai feroce este o falsă soluţie, şi că este nevoie de solidaritate, înainte de orice, pentru a lipi cioburile. Că o organizează statul, sau o organizează comunităţile, puţin contează. Important este să revenim la solidaritate.

Ce este de remarcat, şi asta explică şi de ce lumea anglo-saxonă este mai creatoare, criza a declanşat o amplă dezbatere intelectuală, plină de vitalitate şi în care elitele intelectuale se implică, responsabil şi cu bună credinţă. De aceea nu pot încheia fără să vă semnalez remarcabila intervenţie a lui Tony Judt, "Un Manifest pentru o nouă politică".

Something is profoundly wrong with the way we live today. For 30 years we have made a virtue out of the pursuit of material self-interest: indeed, this very pursuit now constitutes whatever remains of our sense of collective purpose. We know what things cost but have no idea what they are worth.

The materialistic and selfish quality of contemporary life is not inherent in the human condition. Much of what appears "natural" today dates from the 1980s: the obsession with wealth creation, the cult of privatisation and the private sector, the growing disparities of rich and poor. And above all the rhetoric which accompanies these: uncritical admiration for unfettered markets, disdain for the public sector, the delusion of endless growth.

We cannot go on living like this. The crash of 2008 was a reminder that unregulated capitalism is its own worst enemy: sooner or later it must fall prey to its own excesses and turn again to the state for rescue. But if we do no more than pick up the pieces and carry on as before, we can look forward to greater upheavals in years to come. And yet we seem unable to conceive of alternatives...

Social inequality on a scale unmatched in western Europe; dependence on and deference towards the most irresponsible financial sector in the world today; an over-mighty state, in thrall to private media influence and increasingly deaf to the concerns of civil libertarians and lawyers; a governing class drunk on "reforms", "innovations" and the presumptive merits of the private sector: these should be at the heart of public conversation in Britain today. We need to rethink the state, and rearticulate the language of social democracy. Social democrats should cease to be defensive and apologetic. A social democratic vision of the good society entails from the outset a greater role for the state and the public sector. The welfare state is as popular as ever with its beneficiaries: nowhere in Europe is there a constituency for abolishing public health services, ending free or subsidised education or reducing public provision of transport and other essential services. We have long practised something resembling social democracy, but we have forgotten how to preach it. In the early years of this century, the "Washington consensus" held the field. Everywhere you went there was an economist or "expert" expounding the virtues of deregulation, the minimal state and low taxation. Anything, it seemed, that the public sector could do private individuals could do better...

The left has failed to respond effectively to the financial crisis of 2008 – and more generally to the shift away from the state and towards the market over the past three decades. Shorn of a story to tell, social democrats and their liberal fellows have been on the defensive for a generation, apologising for their own policies and altogether unconvincing when it comes to criticising those of their opponents. Even when their programmes are popular, they have trouble defending them against charges of budgetary incontinence or governmental interference...

The answer depends on what we think "useful" means: what sort of a society do we want and what sort of arrangements are we willing to seek to bring it about? The question of "usefulness" needs to be recast. If we confine ourselves to issues of economic efficiency and productivity, ignoring ethical considerations and all reference to broader social goals, we cannot hope to engage it. For too long, the left has been in thrall to the 19th-century romantics, in too much of a hurry to put the old world behind us and offer a radical critique of everything existing. Such a critique may be the necessary condition of serious change, but it can lead us dangerously astray. In the 19th century, "history" sat uncomfortably on the shoulders of a generation impatient for change. The institutions of the past were an impediment. Today, we have good grounds for thinking differently. We owe our children a better world than we inherited; but we also owe something to those who came before.

However, social democracy cannot just be about preserving worthy institutions as a defence against worse options. Nor need it be. Much of what is amiss in our world can best be captured in the language of classical political thought: we are intuitively familiar with issues of injustice, unfairness, inequality and immorality – we have just forgotten how to talk about them."

Mai mult ca oricare, societatea românească este una făcută fărâme. Din păcate, elitele ei, în loc să ofere soluţii pentru refacerea solidarităţii, este groparul ei. De asta România nu are viitor...