LA MULŢI ANI!

Nostalgie

Ceasul şi timpul

O glumă care circulă în rândul militarilor americani din Afganistan: "Voi, americanii, aveţi ceasuri, noi avem timpul". Cât se poate de realist. Într-un astfel de conflict timpul este determinant, şi nicio putere, oricât de mare ar fi ea, nu poate suporta la infinit costurile unui conflict.

De fapt, gluma este citată de profesorul Paul Kennedy, istoric, într-un foarte interesant articol din FT, construit în jurul ideii că "a conduce(în sensul de a guverna) înseamnă a alege". Este vorba despre alegerile Americii lui Barak Obama, judecate din perspectivă istorică. Războiul din Afganistan începe să-i doară mai tare pe americani decât celălalt război, cel din Irak. Pentru că irakienii aveau şi ei ceasuri, şi deci mai puţin timp. Cu alte cuvinte, irakienii nu-şi pot permite nici ei un conflict prea îndelungat, pentru că au de pierdut şi altceva decât timp.

Afganii nu au nimic de pierdut, cu sau fără război viaţa lor este fix aceeaşi, şi de vreme ce nu se schimbă nimic, de ce ar adopta modul de viaţă al altora? Ca să ce? Şi atunci aşteaptă, până ce costurile pe care naţiuni civilizate nu le pot accepta la infinit, devin atât de mari încât trebuie să renunţe la război.

Văd că a trecut neobservată ştirea că Joe Biden a discutat cu traian băsescu despre Afganistan şi despre suplimentarea trupelor româneşti în zonă. Întrebarea este: războiul din Afganistan mai merită purtat, oricât de moral şi de justificat ar fi el? Şi o altă nedumerire: mai este el un război anti-terorist, sau lucrurile s-au complicat şi a apărut o nouă agendă, care nouă ne scapă?

Şi dacă tot este vorba despre alegeri, adică despre guvernare, poate aflăm şi noi ce şi de ce alege România în acest caz. Pentru că este importantă şi alegerea, dar şi modul în care se face nu poate fi trecut cu vederea. Pentru că dacă suplimentăm trupele din Afganistan numai pentru ca traian băsescu să-şi cumpere un bilet de intrare la Casa Albă, n-am făcut nimic...

Viitorul social

Republică, măreaţă şatră absurdă!

Azi e 30 decembrie. În principiu, cu sau fără Mihai I în ţară, abdicat de bună voie sau "abdicat" cu mâna strânsă în uşă, asta ar trebui să fie Ziua Republicii. Acum, democraţii pot fi şi monarhiile constituţionale, şi republicile, aşa cum regimuri totalitare pot fi şi sub monarhii, şi în republici. Aşa încât contează mai puţin cum s-a născut Republica în România, ci unde se află acum.

Aici lucrurile sunt simple: Republica noastră este o şatră absurdă! Un sistem politic haotic şi absurd, în care ultima grijă a cetăţenilor şi a politicienilor este respectarea instituţiilor şi a regulilor, în care deciziile se iau după cele mai absurde şi mai cretine criterii, în care scandalul ca la uşa cortului ţine loc de dezbatere şi în care datul cu jula este sport naţional.

Stau şi mă întreb: dacă în 1990 am fi revenit la monarhie, ar fi fost altceva? Sau de zece mai scriam, pe blog, evident! "Monarhie, măreaţă şatră absurdă!"? Nu ştiu ce mă face să cred că totul ar fi fost la fel, doar că băsescu ar fi premier! Acum e doar un monarh în devenire.

Poate că e semnul unui progres. Poate evoluăm spre "Republică, măreaţă monarhie absurdă!" Deşi putem şi altfel: "Şatră, măreaţă monarhie absurdă!" Oricum, absurdul va fi constanta vieţii noastre, în vecii vecilor, amin!

Nixon în România

(PRESIDENT NIXON IN RUMANIA)

Este un moment de istorie. Pe care trebuie să-l judecăm şi dintr-un alt unghi de vedere. Eu văd în el momentul naşterii naţional-socialismului, ca instrument de disoluţie a sistemului comunist. Americanii au folosit naţionalismul românesc şi pe cel polonez(întâmplător singurele ţări foste socialiste care în acel moment aveau acces la banii FMI şi ai BM, erau primite în GATT, printre altele, adică instituţii dominate de americani) împotriva sovieticilor. De la periferia sistemului socialist european aceste reacţii naţionaliste s-au mutat în graniţele URSS, la sfârşitul anilor 70, şi s-au amplificat în timpul preşedintelui Gorbaciov. Destrămarea URSS este produsul extremismelor naţionaliste, induse şi stimulate de americani, şi în mai mică măsură de europeni, pentru că Europa nu poate uita cele două războaie mondiale şi zecile de milioane de victime.

Nimic nu este întâmplător, şi nimic nu este gratis pe lumea asta.

PS: pentru a vedea filmuleţul, faceţi click pe imagine)

Primul cavaler al Apocalipsei

Începe măcelul în rândul bugerilor! Să trăiţi şi mai bine!

Istoria dudei

Începuturile.

Acum, că mi-am luat dudă, trebuie să-i aflu şi istoria, nu? Ei bine, duda nu e aşa bătrână: împlineşte doar zece anişori! Şi a început ca un soi de pager cu două căi. Voi aţi avut pager? Eu unul, da. De la Motorola. Era o cutie neagră, cu un ecran monocrom, pe care primeai scurte mesaje, de cele mai multe ori numărul de telefon la care să suni. Pentru a apela pe cineva, sunai la o centrală, spuneai numărul de pager şi o rugai pe centralistă să noteze mesajul. Bun, era mai mult decât nimic! Dar tot aiurea rămânea, pentru că erai dependent de telefonul fix.

RIM, firma care a produs platforma tehnologică BlackBerry, ce nu este un simplu telefon, ci un serviciu care îţi permite accesul instant la contul de email, a mizat de la început pe email, în sectorul corporatist.

Trebuie să recunosc că-şi merită fiecare bănuţ, şi pe măsură ce te obişnuieşti cu sistemul de operare şi cu facilităţile pe care le oferă, devii dependent.

Aveţi aici istoria completă a dudei. Dacă vă interesează, merită citită. Pentru că ilustrează perfect ce ar trebui să facem noi în economie, şi nu facem. Adică să ne bazăm dezvoltarea pe acest tip de inteprinderi inovatoare, pe produse cu valoare adăugată mare, din domeniul noilor tehnologii. Dar aici nu e de furat, ca la asfalt...

Tehnologii desuete

Am găsit pe The Huffington Post un soi de profeţie tehnologică, să-i zic aşa. Este vorba despre 12 lucruri ce sunt parte din viaţa noastră, şi pe care noile tehnologii le fac să devină desuete. Ele ar fi în ordine:

• Apelurile telefonice, înlocuite cu sms, mms, ciripeli pe diverse reţele de socializare.
• Anunţurile de mică publicitate din jurnale.
• Internetul pe dial-up(aici am îndoieli, dar, mă rog, dacă zic ei...)
• Enciclopediile tipărite(oare?)
• CD ca mediu de stocare, dar mai ales ca mediu suport pentru muzică şi filme.
• Telefonia fixă.
• Fotografia clasică, pe peliculă.
• Pagini Aurii şi cărţile de telefon.
• Cataloagele de firmă tipărite.
• Faxul
• Conexiunile prin cablu între diversele aparate electronice.
• Scrisorile scrise de mână.

Care dintre chestiile astea ar trebui să devină "specii protejate"? Care v-ar lipsi cu adevărat, de care vă despărţiţi fără regrete? Sunt şi alte tehnologii cărora nu le vedeţi un viitor?

Ai noştri tineri...

Azi s-a mai consumat un episod din divorţul de realitate al clasei politice. Este vorba de modul în care a fost impus drept candidat al PDL pentru alegerile parţiale din Colegiul 1 Bucureşti Honorius Prigoană. Nu ştiu cine este Virgil Tudorache, cel care fusese desemnat de Organizaţia de Bucureşti a PDL drept candidat. N-am auzit să fi făcut cine ştie ce fapte de vitejie, şi cred că ar fi fost la fel de inutil în Patlament ca şi numitul Honorius. Dar nu asta este problema.

Problema este Honorius, şi mai precis rolul jucat de banii lui Prigoană sr. în această desemnare. Pur şi simplu Pliciman i-a cumpărat progeniturii un loc de parlamentar. Honorius este ieşit de-a dreptul din Eminescu:

"Ai noştri tineri la Paris învaţă

La gît cravatei cum se leagă nodul,

Ş-apoi ni vin de fericesc norodul

Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul,

Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,

Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…

Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:

Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele

Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.

Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,

Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,

Pretind a fi pe cerul ţării: stele."

Acum noul Paris e America, birja a fost înlocuită cu Lamborghini şi avionul personal, ţigarea cu cocaina şi marihuana, diploma în drept cu MBA. În schimb nepotismul a rămas acelaşi, selecţia prin bani, la fel. Dacă traian băsescu i-a făcut cadou mezinei sale un post de euro-parlamentar, de ce nu i-ar cumpăra Prigoană un loc de deputat loazei sale? Ce, el e mai prost?

Acum vă explicaţi de ce urăsc să scriu despre Revoluţia din 1989? Pentru că am crezut ceva, şi s-a întâmplat altceva. În formă, Revoluţia a fost un progres. În fond, nişte indivizi precum Prigoană, băsescu, şi gaşca de profitori au făcut din Revoluţie opusul ei: o contrarevoluţie, pusă sub semnul lui restitutio in integrum. Ne-am întors în timp. La vremea lui Eminescu. Şi a racilelor veştejite de el. Dar cui îi pasă? Banul e combustibilul care ţine politica în mişcare. Cine are bani, are puterea. Şi-şi poate permite orice. Nu mai avem nimic de sperat.

Mascaţi şi ipocriţi

Care va să zică, circa 50 de arme militare au fost regăsite, rătăcite precum curca, în lemne, cam la un an după ce au făcut picioare din depozitul de la Ciorogârla al Aviaţiei române(mă rog, parodia de-i zice "aviaţie"). Timp de un an armele astea ar fi putut ucide. Timp de un an securiştii patriei se zice că au umblat după ele. Iar acum se dedau la un joc de artificii, cu mascaţi câtă frunză, câtă iarbă, de-ţi vine să râzi în barbă şi să-i laşi pe drumuri pe toţi amărâţii care zic că ne apără!

În astă vreme nişte oameni au stat la bulău, fără să ştim de ce. Nu ştim cine a comandat furtul. Nu ştim mobilul lui, pentru că armele nu au fost folosite. În schimb, azi se evoca o posibilă "cumetrie" între militari şi grupuri infracţionale organizate. Mişto perspectivă, nu-i aşa?

Mi se face silă de circul ăsta! Armele au zăcut sub nasul "anchetatorilor" tot timpul. Atunci, în momentul furtului, cineva s-a folosit de ocazie pentru a scăpa de un personaj incomod, care nu vroia vechituri pentru a înlocui bătrânele Miguri. Acum cine profită de pe urma "capturii"? Cine mai ia o stea? Cine mai urcă în ierarhie? Ce politicieni sau oameni de afaceri mai trec pe la DNA? Cine mai trădează pe cine?

Avem un joc al aparenţelor şi al ipocriţilor, un labirint al oglinzilor deformante, din care joc nu mai deosebim adevărul de minciună. Jocul ăsta amorţeşte spiritul critic. În fond, cu sarmaua şi şpriţul sub nas, cine se mai întreabă care este adevărul în "cazul Ciorogârla"? Au găsit armele? Foarte bine! Ura şi la gară! Restul sunt amănunte! Să mai vină o baterie!

Gabriel Oprea, şeful mafiei personale a preşedintelui băsescu

Mare chef ieri, la o cabană de lux de pe Valea Prahovei. Fecioara din Pleşcoi, care stă cu curucu pe vreo patru miliarde de euroi, buget de "criză" la ministerul pe care îl păstoreşte, şi-a sărbătorit ziua de naştere. Cu tot fastul nesimţirii parvenitului. Evident, nu puteau lipsi de la paranghelie Pulea Vodă, dar şi subordonaţii Nuţicăi, Boc cel Mic şi Tâmp, duduia Anastase, şi noul ministru al Apărării, generalul de izmene Gabriel Oprea.

Cred că acum nimeni nu mai are dubii în legătură cu identitatea adevăratului premier al României. Fecioara din Pleşcoi e Dama de Fier a României, ea face şi desface. Şi, dacă aţi remarcat, cercul adevăratei puteri este foarte îngust. Iar faptul că în interiorul lui a intrat şi Gabriel Oprea mă face să mă întreb dacă nu cumva el a fost şi este şeful mafiei personale a lui traian băsescu.

Cred că pe cei doi îi unesc mai multe, şi într-un mod mai profund decât credem noi. Nu "trădarea" PSD în ianuarie 2009, când Oprea a făcut numiri la MAI după cum i-a cerut băsescu, trecând peste partid, a făcut din traian băsescu un fan al lui Oprea.

Timpul ne va spune ce a făcut cu adevărat Oprea şi cât de mult îi este dator băsescu. Vedem doar cum se structurează reţelele de influenţă în cel de-al doilea mandat al lui băsescu. Mai ales că se vor lua decizii privind dotarea Armatei, care implică numai în aviaţie peste 4 miliarde de euro. Adică parandărături substanţiale.

Echipa Udrea-Oprea va furniza grosul banilor pentru puşculiţa de partid, dar nu numai. Se pare că vremea asfaltangiilor a trecut. Mafia portocalie s-a făcut mare, şi aspiră la mai mult. O veste proastă pentru noi, dar şi pentru democraţie.

PS: vă invit să citiţi asta. Şi să-mi spuneţi dacă, schimbând "Sarkozy" cu băsescu şi "musulmani" cu "comunişti" şi "moguli, concluziile nu sunt îngrijorător de identice. Măcar la capitolul ăsta Franţa se putea abţine să ne fie un model...

Constante universale

Acum, că ne-am mai odihnit neuronul, iar unii dintre noi şi-au mai oblojit fie gripa(în variantele deja cunoscute, de porc şi degeaba!), fie ulcerul, fie mahmureala, să înceapă cârcoteala.

Nu ştiu cum vedeţi voi lucrurile, dar de Paşti, de Crăciun, de Anul Nou şi cu ocazia altor sărbători mai răsărite, în jurnalele de ştiri ale televiziunilor sunt câteva constante:

• Morţi, răniţi şi dispăruţi în marea bătălie cu "bunătăţile" de pe masă. Bilanţul îl fac medicii de pe ambulanţe.
• Morţi, răniţi şi dispăruţi provocaţi de stihiile naturii: viscole, ploi torenţiale, cutremure, secetă, caniculă, incendii de pădure, inundaţii, avalanşe, eventual atentate teroriste.
• Morţi, răniţi şi dispăruţi în accidente de circulaţie, comise de inevitabilii vitezomani şi teribilişti, cu maşini de zeci de mii de euro pe şosele de doi bani.
• Inevitabilele pene de curent şi întreruperi ale furnizării apei calde şi reci, a gazelor, cel mai adesea în momente de genul "sarmale pe foc şi friptura în cuptor".
• Unde îşi petrec respectivele sărbători şi ce pun pe masă "politicienii" şi VIP urile din tabloide.
• Toate scumpirile trebuie anunţate musai de sărbători, pentru a afla tot românul că distracţia costă!
• În fine, inevitabila reclamă mascată pentru tot felul de mici afaceri, de la pensiuni la săli de sport, şi de la tot felul de "produse ecologice" la agenţii de voiaj.

Mi-a scăpat ceva? Completaţi voi.

Post-festum tristae

Prieteni, ceea ce vedeţi sunt imagini dintr-un Bucureşti aflat, teoretic, în sărbătoare. Dacă voi descoperiţi un singur semn că e un oraş european, cu tot ceea ce înseamnă asta, daţi-mi de ştire!

Concert pentru Jeep şi percuţie

Ţine loc de ciorbă de potroace!

Crăciun fericit!

Că fu Ignatul...