Despre starea națiunii

Suntem în pragul nebuniei, și nu e departe momentul în care vom face o criză...

Peisaj cu proști

 

 

Conducând PDL pe ultimul său drum

 

Cam așa ar putea fi intitulat un tablou care ar surprinde ceea ce se întâmplă acum în PDL. Partidul realizează brusc că este aproape o ficțiune, până acum fiind doar un magnet pentru oportuniști, că n-a crescut un singur lider credibil, de când la conducerea partidului a venit(și a rămas!) traian băsescu, că organizațiile locale și județene se destramă, iar pregătirea Congresului, sau cum s-o fi numind paranghelia ce se pune la cale, a declanșat o păruială generală în partid. Iar colac peste pupăză vine și băsescu să toarne gaz peste foc, prin susținerea Fecioarei din Pleșcoi, în dauna buldogului portocaliu.

 

Că acum se succed replicile și contrareplicile între diverșii combatanți, exponenți ai taberelor aflate în luptă, nu e nici de mirare, nici o noutate. Furatul împreună, cât au fost la guvernare, a ținut capacul pe poala în fierbere a PDL. De fapt, furatul împreună plus frica de brațul înarmat al băselului, DNA. Acum tot DNA va juca rolul de pacificator în PDL, dacă ast se mai poate, după refuzul Monei Pivniceru de a-i nominaliza pe Morar la conducerea Parchetului General, și probabil o altă slugă a lui băsescu la DNA: băsescu le promite că pedeliștii nu vor fi deranjați de respectivele organe, dacă sunt cuminți și nu-i ies din cuvânt.

 

Dacă Fecioara din Pleșcoi îl învinge pe buldog, cu ajutorul lui băsescu, agonia PDL va fi scurtă. Dacă învinge buldogul, PDL va avea parte de o lungă agonie. Pentru că adevărata problemă a partidului este aceea de a-și găsi un rost, o valoare de întrebuințare pe scena politică, un public rezonabil și cât de cât fidel. Iar cu băsescu ubră tutelară așa ceva nu este posibil. PDL va rămâne jucăria lui, folosită doar în jocuri cretne de putere, ca și până acum. Asta nu aduce nimic românilor. Și nici membrilor și simpatizanților partidului. Oricum ar fi, discuția despre PDL nu se referă la a fi sau nu de drepta, ci la a fi sau a nu mai fi partidul lui băsescu. Deocamdată rămâne în ghearele Pulimii Sale. Cu sau fără udrea, cu sau fără blaga și ai lor în fruntea PDL.

 

Peisaj cu proști, ce mai! 

 

PS: ce-mi plac ăștia trei! Au și ei o opinie, și nu sunt de acord cu ea?!

 

 

 

UPDATE: un șobolan din pivnițele din Modrogan mă înjură cu sârg. De unde se vede că-i ustură adevărul. Asta e: cu cât idioții ăștia dispar mai repede de pe scena politică, ei bine, cu atât mai respirabilă va fi atmosfera... 

Dor de boc

 

 

Pe traian băsescu l-a apucat dorul de boc. Și pentru ca să și-l stingă, a dat o fugă la Cluj, să-l întâlnească. Și să-l convingă să revină în fruntea PDL. Se pare că e nostalgic. Și nici nu-i surâd alternativele. Pe Blaga nu-l suportă visceral, ca să zic așa. Iar pe Nuțica o consideră ușor necopată, politic vorbind, și evident nepopulară. Dar dacă ar fi să aleagă între ea și Blaga, ar alege-o fără ezitare pe Nuțica.

 

Totuși, voi nu v-ați plictisit de ăștia? Iarăși boc? Iarăși băsescu în fruntea PDL? Iarăși ăia de-l aprobă pe băsescu și când dă o bășină? Vai de mama ei de politică!

Sunt unii mai proști ca noi, românii!

 

 

Scandalul cărnii de cal a scos la iveală un fapt care, deși pare din ciclul ”Să moară și capra vecinului”, ne mai ridică și nouă moralul. Am văzut că există națiuni și mai mizere moral ca a noastră, care au o părere prea bună despre ele și prea proastă despre alții, am văzut rasism, xenofobie, munți de prostie, de incultură, de nombrilism național, de ignoranță, de lașitate și de iresponsabilitate, de lăcomie, încât chiar ne putem relaxa. Și cine știe, poate vom aborda lucrurile cu mai multă demnitate, curaj și determinare. Face bine la feng shui să știi că există și mai proști ca tine!

O țară, după chipul și asemănarea pulii lui băsescu

 

 

Țara asta se conduce din ce în ce mai mult după principiul băsescian: ”Așa vrea pula mea!” Toate instituțiile au adoptat această atitudine perfect totalitară, și pentru ele nu mai contează nimic: nici Constituție, nici legi, nici tratate internaționale, nici drepturi, libertăți și obligații cetățenești.

 

Construite după chipul și asemănarea dementului de la Cotroceni, un imbecil care a făcut mai mult rău României decât oricare alt conducător din epoca sa modernă, DNA și ANI au depășit orice limite ale relei-credințe instituționale. Spectacolul oferit azi de procurorul DNA în procesul lui Adrian Năstase este un delir totalitar, de care ar fi fost mândri înaintașii săi naziști și staliniști, care se pare că fac obiectul adorației țulușilor de la DNA.

 

Lui Adrian Năstase i s-a constituit un regim aparte de detenție, și se pare că a fost judecat după principii care nu sunt parte integrantă a sistemului legislativ actual. Azi se confirmă statutul său de deținutt politic, iar scopul pedepsei nu este sancționarea unei încălcări a legii, ci distrugerea lui, ca om și ca lider politic, la comanda lui traian băsescu.

 

Nu pot să nu remarc, iarăși, refuzul sistematic al DNA și al ANI de a-i cerceta pe apropiații lui traian băsescu din PDL, atitudine care face parte din ceea ce am numit principiul ”Așa vrea pula mea!”   DNA și ANI nu se supun niciunui control al societății, lucru inacceptabil într-o democrație. Și, colac peste pupăză, infestarea sistemului de justiție cu ofițeri sub acoperire ai serviciilor secrete face lucrurile și mai grave.

 

Lupta împotriva corupției nu poate justifica limitarea drepturilor constituționale ale nimănui. Nu este cazul să ajungem în situația în care cineva este pedepsit nu pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce spune că ar fi făcut o instituție precum DNA, pentru că așa vrea pula unuia sau altuia dintre puternicii zilei, în disprețul total al regulilor democrației.

 

DNA și ANI trebuie să dispară la revizuirea Constituției, pentru că au devenit un pericol pentru societate, prin puterile discreționale pe care le au, ca instituții, și pentru că au ajuns mai presus de lege și de voința oamenilor.  

Mi-e rău din fleacuri!

 

 

Prieteni, cum în România totul se desfășoară după scenariul obișnuit, ca în ”Ziua cârtiței”, cum v-am mai spus, nu văd ce aș putea să adaug în plus față de ceea ce vedeți(în cazul în care vă mai uitați la televiziunile de ”știri”). În lipsa unui proiect național, facem-și fac și ei, politicienii-ce putem. Iar de unii singuri nu putem prea multe. Asta se vede în tot ce se întâmplă în jurul nostru.

 

Până punem de-un astfel de proiect, până redescoperim solidaritatea socială și națională, lucrul și viața împreună, ne va fi permanent rău din fleacuri...  

Europa, bre!

 

Summitul Consiliului European a dovedit că în Europa ajungerea la un consens este din ce în ce mai greu de realizat. De ce? Pentru că nu mai avem de-a face cu neînțelegeri privitoate la alocațiile bugetare. Acum se înfruntă viziuni despre viitorul Europei. Faptul că aceste viziuni sunt ascunse în spatele unor chicițe de contabilitate nu face decât să complice lucrurile. Marea finanță internațională, în numele căreia vorbește Cameron, cea care vrea să reducă proiectul european la doar un spațiu de liber-schimb, este pe care să distrugă UE, văzută ca un instrument de reglementare prea puternic, pentru a fi pe placul ei. De aici întrebarea: pe cine reprezintă, de fapt, șefii de stat și de guvern strânși din vreme în vreme la Bruxelles?

        Legat de asta: care a fost, de fapt, poziția României, pe care Traian Băsescu se zice c-ar fi susținut-o la Consiliul European? Sigur, nu s-a întrebuințat prea mult, și nu s-a bătut pentru banii europeni. Am luat-o în mână cu deplin succes! Dar cum spuneam, nu banii sunt acum miza, ci viitorul Europei. Care este viziunea României? Care ne sunt aliații? Ce vrem, de fapt, de la această construcție? Singurele poziții cât de cât clare, exprimate de Traian Băsescu, privesc tot aspecte economice, gen Tratatul Fiscal, care oricum nu ne sunt de ajutor, pentru că privesc în primul rând statele din zona euro. Nouă ne aduc ponoase, și niciun folos.

        Refuzul lui Băsescu de a semna, alături de Ponta, Antonescu și Zgonea, scrisoarea către liderii europeni privitoare la Schengen este nejustificat. Dacă vrea să ne spună că această scrisoare i-ar fi ”supărat” pe ceilalți lideri, și i-ar fi redus ”capacitatea” de negociere, ne minte.  Capacitatea lui de negociere este zero! El nu negociază, el votează după cum îi arată Merkel cu deștu! Iar marea majoritate a aliderilor europeni sprijină România în efortul de aderare la acest spațiu. Este vorba doar de poziția negativă a Olandei, deși cred că și această opoziție a devenit o problemă de orgoliu, nu una motivată tehnic sau politic. Și, îi place sau nu Pulimii Sale, această întârziere, care este un eșec, i se datorează, și nu doar lui, ci și guvernului Boc. Se știau pozițiile Finlandei, Olandei, Franței și Germaniei încă din 2010.

        Colac peste pupăză, nu avem nimic mai bun de făcut decât să redeschidem o discuție inutilă, și lipsită de sens, începută de ministrul de externe Baconschi, referitoare la Croația, și legată de Schengen. Acum Monica Macovei cere MCV și pentru Croația, pentru a înfuria încă o dată Germania, cel mai puternic sponsor al aderării Croației la UE. Această dualitate a politicii externe, cu un centru la Cotroceni, și cu altul la Guvern, ne pune adesea în situații imposibile. De aceea este urgentă modificarea Constituției și precizarea strictă a limitelor de competență pentru fiecare instituție a statului român. Deocamdată multe dintre interesele noastre au ajuns la remorca PPE și a unora de la Bruxelles, care joacă în aceeași echipă cu PPE.

 

În rest, suntem ca în bancul ăla cu bicicleta și Volga, de lșa Radio Erevan: nu ni s-a dat, ci ni s-a luat, dar oricum nu contează: Parlamentul European este furios, și sunt mari șanse să vedem un nou buget european. Cu norocul nostru spart în cur, avem destule șanse să plângem după bugetul ăsta mutilat. Europa, bre! 

M-am săturat de UDMR!

 

 

”Războiul steagurilor” nu este altceva decât o nouă formă de șantaj din partea UDMR. Care vrea să intre la guvernare, unde e cald și bine. Au uitat cum e în opoziție. Ei bine, să pună mâna să învețe! Că n-am ajuns slugile unor gigei aroganți, care n-au aflat că Imperiul Austro-Ungar e mort și îngropat!

 

Nu vreau să mai aud de unguri! Nu vreau să învețe limba română! Nu vreau să învețe istoria și geografia României! Nu mă interesează nimic din ceea ce fac! Vor să-și transforne Ținutul Secuiesc într-un ghetou de cretini? N-au decât! Vor să se separe de România? Cu atât mai bine! O belea în minus!

 

Cea mai bună soluție, pentru a-i învăța că ne datorează același respect pe care îl datorăm noi lor, este ignorarea lor. Să ne purtăm ca și când nu ar exista. Suntem suficient de puternici pentru a trece peste eventuala secesiune a Ținutului Secuiesc, care e și acum mort, din punct de vedere economic și social. Cum ar arăta în mijlocul unei țări ostile, și furioase din pricina afrontului adus prin secesiune?

 

Dar de ce să gândească Kelemen și compania? Ei au pierdut ciolanul, și acum orice este bun pentru a reveni la el. Inclusiv confruntarea cu majoritatea și șantajul ordinar, făcute și cu mâna Budapestei, pentru a ne enerva și mai tare. Ăștia de la UDMR sunt mai odioși(deși la odioșenie nu prea există grad de comparație!) decât politicienii mioritici. Și merită o lecție cât mai dură. Acum!   

Sictir, golane!

 

 

băsescu a ajuns un soi de diriginte al nației, care împarte felicitări elevilor buni și urecheli elevilor răi, care scade nota la purtare celor care sunt prinși că nu cad în limbă de admirație în fața inspectorilor de la Bruxelles. Discursul lui de azi este o mizerie, o probă de slugărnicie și un atentat la adresa interesului național. Această jigodie ar accepta orice din partea revizorilor de la Bruxelles, dacă asta înseamnă că poate să-și facă în continuare micile lui jocuri cretine de putere. Ce contează că ăia fut în cur cu sârmă ghimpată o națiune, câtă vreme mai poate fute el pe unul sau pe altul de la București? 

 

Am o singură nedimerire: cum se poate identifica un potențial infractor de la conducerea unei televiziuni? Dacă are buze moi și calde, e de bine, dacă respectivul îl mușcă de cur, e viitor client de cremenal? Securistul tot securist rămâne...

Un experiment periculos pentru viitorul Europei

 

 

România a ajuns subiectul unui experiment periculos al birocrației de la Bruxelles, care pune în discuție viitorul Europei. Prin intermediul MCV se ajunge, practic, la controlul tuturor mecanismelor politice și sociale ale societății românești. MCV a ajuns un instrument diabolic, care, în loc să ajute România, a dus la ruinarea Justiției, la demonizarea Parlamentului, și, mai nou, și a presei critice, care nu răspunde ”criteriilor” noilor stăpâni de la Bruxelles. Prin intermediul unor alte mecanisme, de natură economică, economia României a fost distrusă, iar hălcile cele mai profitabile au fost însușite de marile corporații occidentale, care scot profituri de negândit în țările lor de origine, prin jefuirea consumatorilor români, iar statul a fost redus la tăcere și nu-și mai poate apăra cetățenii.

 

Episodul de azi, când s-a modificat prevederea Codului Civil, care prevedea returnarea comisioanelor bancare abuzive, în cazul existenței unei sentințe definitive împotriva băncii, la cererea expresă a FMI, spune multe. O tâmpită, șefa CNA, a sărit imediat din baie, pentru a declara că va modifica legislația care reglementează audio-vizualul, în lumina recomandărilor din Raportul MCV.

 

Proiectul european își arată fața hidoasă. Bruxellesul vrea să ia locul Moscovei, din vremea comunismului? Așa se pare. Glasul națiunilor europene nu se mai aude, sau nu-l mai ascultă nimeni de la Bruxelles. Instituțiile democratice, precum Parlamentul European, sunt puse între paranteze. Apropo: mi se părea firesc ca Raportul, după ce este întocmit de cei de la Comisie, să fie dezbătut și aprobat de parlamentarii europeni. N-o să vedeți așa ceva!

 

România trebuie să se trezească și să refuze acest experiment. Dacă după șapte ani MCV nu a produs decât un instrument de intervenție brutală în afaceri care nu au nimic în comun cu partea de suveranitate națională cedată UE, intervenție în folosul unor cercuri de interese politice și economice, și care aduc atingere gravă intereselor națiunii române, atunci MCV trebuie respins fără ezitare, și fără drept de apel. Numai că politicienii români nu se ridică la înălțimea responsabilităților lor, iar unii sunt pur și simplu parte a acestui experiment scelerat.

 

Sunt trist scriind aceste rânduri. Sunt un pro-european convins. Dar nu orb, și nici lipsit de judecată. Respingerea MCV este un gest în favoarea, nu împotriva proiectului europan, care nu trebuie să fie o altă construcție imperială, ci una a concertului națiunilor care sunt egale în drepturi și obligații și împart același sistem de valori. 

Popor cu nevoi de stânga, conducători cu idei de dreapta

 

 

Aflu, cu neplăcere, mărturisesc, că, prin angajamentele pe care și le-a luat față de FMI, guvernul Ponta ar putea fi cel mai liberal din istoria României. Sincer, nu pentru așa ceva am votat, ci pentru un guvern mai social, care să compenseze austeritatea cretină a precedentelor guverne și să atace adevărata problemă a României, pauperizarea masivă a cetățenilor săi. Și ce avem? Absolut nicio măsură socială reală, pentru că revenirea vechiul nivel a salariilor și pensiilor și indexarea acestora din urmă nu înseamnă, practic, nimic. Sigur, puteau să nu facă nici asta.

 

Că statul român nu vrea să-și administreze proprietățile, că toate companiile de stat au devenit vaci de muls pentru toate partidele care se rotesc la putere, e una. Că statul renunță la orice fel de proprietăți publice, sub acest pretext cretin, că nu poate să oprească jaful, permițând astfel scurgerea din țară a profitului înregistrat de aceste companii și acum, dar mai ales după privatizările forțate, impuse de FMI și CE, acest lucru este inacceptabil. Și totuși se va întâmpla. 

 

Ce a câștigat România de pe urma privatizărilor? În afară de Dacia, ce se întâmplă cu marile unități productive? Cimentul se reduce la procesul de obținete a clinkerului, care este poluantă și intensiv energetică, în rest cimentul îl fac alții, în afara României. De metalurgie se cam alege praful, deși, după privatizare s-au băgat în continuare bani publici în curul întreprinderilor, suub diverse forme, în special prin prețurile preferențiale la energie și gaz metan. OMV Petrom se laudă că a investit patru miliarde de euro. Da, dar câți din acești bani au rămas în România? Ceva spre zero, pentru că nici echipamentele de la Cetrala Electrică Brazi nu sunt fabricate în România, nici altele care intră în sediul ăla futuristic de la marginea Bucureștilor. Cât privește distribuțiile de energie, deliciile întreruperilor de furnizare le întrec pe cele ale Epocii de Aur.

 

România nu va câștiga nimic de pe urma privatizărilor, iar puținii bani obținuți vor lua calea plăților împrumuturilor făcute de băsescu-boc la FMI, BM și CE. Nu se va investi nimic în dezvoltare. Chiar dacă noii proprietari vor investi, banii vor merge oriunde, numai în România, nu. Țara noastră are cel mai mare parc eolian terestru din Europa, dar nu fabrică nici măcar un șurub din centralele eoliene instalate până acum. Și noi ce obținem? Un supliment de preț la KW, pentru că, vezi Doamne, avem energie ”verde”.

 

Și atunci, de ce mai avem un guvern condus de un lider social-democrat, când respectivul partid nu are nici măcar miniștrii de la Muncă și de la Sănătate? În schimb a fost bătaie pe portofoliile ”lucrative”, care promit parandărăt substanțial? 

 

România nu mai are politicieni și nici partide de stânga. În schimb are un popor cu nevoi de stânga. Divorțul de politică și de politicieni este inevitabil. Dar cui îi pasă, câtă vreme nimeni nu răspunde pentru halul în care a ajuns țara asta după 23 de ani de ”reforme liberale”...

 

Fără scăpare!

 

 

Prieteni, ne agităm degeaba. Ne-am pierdut, ca națiune, autonomia de a decide ce e bine și ce e rău pentru noi. procesul a fost mai rapid decât ne-am fi imaginat, când ne bucuram, ca tâmpiții, în decembrie 1989. Scăpasem doar dintr-o cușcă, pentru a intra în alta. O cușcă și mai constrângătoare, doar că are zăbrelele aurite cu ”drepturi și libertăți”. Sincer, m-aș bucura să fim o colonie, dar nici asta nu mai suntem. Suntem un teritoriu ocupat, unde ocupanții, fie că se numesc UE, FMI, BM, multinaționale, au drept de viață și de moarte asupra noastră. N-o mai fac cu biciul, cu plutonul de execuție, cu vătafii. O fac cu ”acordul de împrumut”, cu ”criteriile de convergență”, cu ”uniunea monetară”, și altele de genul ăsta.

 

De asta se va alege praful de această guvernare mai repede decât de oricare alta de după 1989: pentru că oamenii vor descoperi-au descoperit deja!-că este la fel de neputincioasă ca și celelalte, că este sub tutelă, că nu poate face nimic pentru cetățenii acestei națiuni. S-au pus mari speranțe în *USL, mai ales speranța că cineva va ține cont și de nevoile și așteptările lor. Nimic din asta nu se va întâmpla. Între cerințele FMI și așteptările și nevoile românilor, guvernul va alege cerințele FMI. Faptul că nu are de ales sau că o face de bună-voie nu mai contează, pentru că efectul acestei alegeri este același pentru cetățeni: pauperizarea continuă.

 

Văd tot felul de dobitoci care cred că demisia lui Voiculescu, faptul că ANI inventează incompatibilități, că DNA cere 11 ani pentru Becali, că băsescu vrea să negocieze posturile de la Parchetul General sau DNA, chiar contează pentru români. Nu contează, pentru că nu ține de agenda lor, pe care există o singură poziție: supraviețuirea.

 

Nu avem nimic de așteptat de la nimeni. Pentru stăpânii lumii suntem niște ființe inferioare, și suntem tratați ca atare. Nimeni și nimic nu pot schimba astea. Nu ne rămâne, ca și pe vremea lui ceaușescu, decât libertatea interioară, și visul că, într-o zi, vom scăpa de opresiune. Doar că de data asta nu mai avem scăpare. Nu mai avem la ce cavaler salvator visa. Speranța a murit, și asta spune totul...   

Unde-i diferența?

 

 

L-am înjurat pe boc pentru că încălecase Parlamentul și legifera ce și cum vroia pula lui băsescu. L-am înjurat degeaba! Acum aflu că ”USL”(a se citi Guvernul, recte Ponta) a interzis deputaților și senatorilor ei să depună amendamente la Buget. Dacă tot n-au făcut Bugetul în octombrie, cum cere Legea, și nu l-au aprobat până la sfârșitul lui 2012, câteva zile în plus și în minus nu mai contează. Dar măcar se salvau aparențele. Așa, o s-o ducem tot într-o încălcare a Constituției, dar și a bunului simț.

 

Atunci, îmi spune și mie cineva care e diferența între ăștia de acum, și portocalii? Uite așa se duce dracului încrederea în democrație. băsescu jubilează, nu-i așa? Îi crește inima: țara e pe mâini bune! 

Plutonul de execuție

 

 

Nu știu, poate că singurul răspuns de bun-simț la tot ceea ce se întâmplă în țara asta și la felul în care se fură banii publici, în timp ce oameni mor de foame sau din lipsa medicamentelor, ar fi plutonul de execuție.

Un găinar lipsit de onoare

 

 

băsescu iar a delirat într-o conferință de presă pe temele lui preferate. Nu vă plictisesc, cred că vi s-a luat ca de mere  pădurețe de ele. Dar cred că ar merita să-i vedem zilele astea figura, când Ponta, Antonescu și Daniel Constantin i-ar pune pe birou demisiile din Parlament ale parlamentarilor USL, spunându-i: ”Demisia, coane, așa cum ai promis. Și organizăm în 30 de zile și alegeri parlamentare, și alegeri prezidențiale! Hai, nu te codi! Fii bărbat, ce dracu, Antena 3 e aici, nu e cazul să te oftici!”

 

Punem pariu că nici așa nu vom vedea un adevărat bărbat ținându-și cuvântul? băsescu nu e decât un găinar politic, lipsit de onoare și de demnitate, care a făcut în fruntea țării contrabandă cu interesele ei, așa cum pe vremuri făcea contrabandă cu blugi, țigări și ”zgârci”. Ieșirea de astă-seară a fost doar un inutil și rizibil exercițiu de ipocrizie, o încercare de a dovedi lumii că mai există. De fapt, pentru România și pentru interesele națiunii române el nu mai este decât un cadavru politic, care se descompune, împuțind atmosfera și încurcând pe toată lumea... 

Mi-e frică!

 

 

Văzând valul de prostie care se revarsă de pe micile ecrane, din jurnale și reviste, din discursul public al oricui vreți, mi se face frică. Cu oameni care se prostesc precum iau gripa, este greu să construiești ceva. O astfel de țară nu are viitor.

Desființați DNA, acum!

 

 

Am fost un adversar al DNA încă de pe vremea în care se numea PNA. Motivul este simplu, și nu trebuie să fii un geniu în materie de drept, ca să înțelegi de ce: o instanță extraordinară, precum DNA, care nu este supusă NICIUNUI control democratic, care are puteri absolute și este TOTAL netransparentă se va transforma, inevitabil, într-o unealtă totalitară, pe care fie un politician, fie un grup de interese, va pune mâna și o va transforma într-un instrument anti-democratic.

 

DNA este un astfel de instrument, folosit de un grup de interese politico-economice, grup condus de traian băsescu, cel puțin la nivelul vizibilului, pentru că am serioase motive să cred că deasupra lui băsescu există niște persoane din străinătate, cu interese în economia României, și nu numai. DNA a ajuns un stat în stat, și contrazice ideea de justiție. Ultima sa ispravă, descinderea, fără temei legal, la CSM, pentru a ”ridica” probe,  este picătura care a umplut paharul, și care justifică desființarea lui imediată, și trecerea lui sub controlul DIICOT.

 

Un avocat, Adrian Ghica, pune câteva întrebări pertinente, formulate și de mine, la nivel de bun-simț, încă de ieri, pe Facebook: 

 

”1. Daca aceasta perchezitie a fost incuviintata de sectia pentru judecatori a CSM, conform Legii 303/2004, care la art. 95 alin.1 precizeaza ca „Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

2. Daca a existat acest aviz, care a fost modalitatea de desfasurare a lucrarilor in sectia pentru judecatori ? Legea nr. 317/2004 mentioneaza la art. 26, alin. 1 ca lucrarile sectiilor CSM sunt prezidate de presedintele institutiei sau, dupa caz, de catre vicepresedinte. In lipsa acestora “membrii sectiei aleg un presedinte de sedinta, cu votul majoritatii celor prezenti”. Avand in vedere ca actualul presedinte este un procuror, deci nu poate prezida lucrarile sectiei pentru judecatori, iar un vicepresedinte nu este ales, cine a condus sedinta de incuviintare a perchezitiei ?

 

3. Actiunea procurorilor DNA are vreo legatura cu faptul ca magistratul Toni Neacsu a cerut public demisia d-nei Haineala din functia de presedinte al CSM? In caz ca acuzatiile aduse de DNA si ANI au legatura cu opiniile judecatorilor Dumbrava si Neacsu, suntem in fata unui grav abuz de drept exercitat de anumite institutii ale statului.”

 

Eu vin cu o a patra întrebare: acțiunea DNA a avut drept scop culegerea de probe, sau plantarea de probe? Vă mai aduceți aninte că în cazul  de ”trădare, cel cu bulgarul Stanișev, SRI a făcut o ”percheziție în orb”, adică doi hăndrălăi din serviciu i-au spart omului casa, mai pe românește. Fără martori, ca și în cazul DNA, ăia au pălantat acolo dovezi, mai mult ca sigur. De asta trenează mizeria aia de proces de ani de zile. Și e amestecat și DNA în tărășenie! Deci: acțiunea procurorilor DNA a fost măcar filmată, pentru a dovedi că ea a respectat legea? Cine a ordonat-o, cine a executat-o?

 

Părerea mea este că procurorii DNA acționează pentru a pune capăt, în forță, acțiunii judecătorilor, care s-au săturat de abuzurile celor care, fiind în sistemul de justiție, acționează abuziv, la ordinele acelui grup de interese interne și externe. După cum evoluează lucrurile, revolta judecătorilor nu mai poate fi oprită. Dar răul este deja făcut. Și nu poate fi îndreptat fără o reorganizare radicală a Ministerului Public, care să desființeze DNA, care trebuie să devină o secție a DIICOT. Altminteri, după modelul băsescu, se va găsi și altcineva care să-și subordoneze DNA și să-l folosească în scopuri care nu au legătură cu legea și cu binele public.  

 

Nimic nou în România!

 

Nimic nou în România! Deci, nimic nou pe blog. M-am săturat de aceleași și aceleași subiecte, de cretinismul celor care încearcă manipularea realității, de imbecilitatea actorilor politici, care își bat joc, la rândul lor, de cei care i-au trimis să-i reprezinte fie în Parlament, fie prin alte locuri. Lupta pentru putere s-a transformat într-o bălăceală generalizată în căcat. Nu sunt eroi pozitivi și eroi negativi, ci doar jigodii mai mari sau mai mici. Cele câteva excepții cred că și-ar pune ștreangul de gât, dacă ar avea instincte sinucigașe, văzând ce regulă confirmă. Nu mai există rațiune, ci doar instincte joase. Nu mai există binele public, ci doar interese individuale și de grup ale unor prădători rapace, care calcă pe cadavre.

 

Țara asta mai are puțin șui se duce dracului, se destramă. Nu mai are o rațiune de a exista, nimic nu ne mai ține împreună. De ce mi-ar mai păsa? De ce aș mai investi emoțional în niște oameni care mă disprețuiesc profund, pe care îi doare în cur de mine, cetățeanul român?

 

Nu știu; dacă mai am chef, am să mai scriu, cu condiția să-mi pot învinge scârba față de mizeria morală în care ne zbatem cu toții. Dacă nu, nu. Asta e, mi-a ajuns!

Ce să căutăm noi în zona euro?

 

 

 

Nu încetează să mă uimească imbecilitatea analiștilor economici de la noi, și de aiurea. Cred că dacă ți-au trântit un grafic într-o analiză, gata, toți trebuie să cadă în cur de uimire! Nu, bă băieți! România nu are ce dracu căuta în zona euro! N-ați înțeles nimic din pățaniile Greciei? Nu faptul că niște unii au mânărit vreo doi sau trei ani mărimea deficitului a dus Grecia unde este acum, ci faptul că a adoptat euro prematur, cu o structură a aparatului productiv extrem de defavorabilă. Ce se va întâmpla cu România, dacă aderă la fel de nepregătită la euro? Va putea avea performanțe precum economia germană?

Tot vorbim despre reforme structurale, dar nimeni nu le definește conținutul. Lucrurile sunt mult mai simple: trebuie să producem bunuri și servicii tangibile! Adică să investim, și nu doar statul, ci mai ales ”capitaliștii” locali. Doar că noi nu avem capital, deci nici capitaliști, și, mai mult, statul trebuie să ramburseze datorii făcute aiurea, care nu au produs nimic bun pentru economie și societate.

Ne place sau nu, României i-a mers mai bine în CAER decât în UE, dintr-un motiv foarte simplu: disparitățile de dezvoltare dintre membri erau mult mai mici decât în sânul Uniunii. În plus, oricât ar părea de irelevant, CAER era o structură mai democrată decât UE, și dominația URSS nu era atât de opresivă precum dominația birocrației de la Bruxelles și a Germaniei.

Din păcate, nu aveam de ales, dar acum dau dreptate celor care spuneau că aderarea la UE a României se produce prematur. Poate că un aranjament care să fi permis o aderare în trepte, cu integrarea economică pe ultimul loc, ne-ar fi fost de folos. Așa, am fragilizat și mai mult economia, supunând-o unor condiții și unei concurențe pentru care nu era pregătită, și acum aceste condiții devin și mai dure. Mirajul ”banilor europeni” ne-a luat mințile. Ei nu ne sunt accesibili decât dacă îi avem întâi noi, apoi ne sunt rambursați. Ori problema noastră mare este că nu avem bani pentru a obține gratis bani! Și ca atare nu ne putem dezvolta suficient.

A ne propune aderarea la euro drept ”ancoră”, pentru a face ”reforme”, este o imbecilitate sinucigașă pentru economie. Ar trebui să ne propunem dezvoltarea capacității productive a țării, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, creșterea calității forței de muncă, dezvoltarea infrastructurilor, diversificarea piețelor pe care exportăm, crearea măcar a unei bănci mari cu capital exclusiv românesc, care să finanțeze proiecte de dezvoltare, nu să trăiască din împrumuturi acordate statului. Asta așa, la prima vedere.

În schimb, noi ne bucurăm că niște unii speculează pe leu, și l-au întărit, pentru ca peste câteva zile să-l dea de-a berbeleacul...

Isteria mediatică

 

 

Greu de scos un subiect inteligibil din obișnuita isterie mediatică, pe care nu o mai suport. Acum, ar fi multe de discutat, legate și de sănătate, și de educație, și de construcția bugetară, și de protecția socială. Dar e greu de găsit ceva util în isteria generalizată, pentru că datele sunt puternic distorsionate, prezentate nu partizan, că ar fi bine, ci de-a dreptul propagandistic, adică falsificate, pentru a susține o teză sau alta.

 

 

Așa că azi nu pot produce mai mult decât aceste puține rânduri. Vă cer iertare!

De neamu lu criză

 

 

România o ține tot într-o criză. De fapt, avem criză în criză în criză, și peste ele criză, și criză și criză. Iar românii o țin, la rândul lor, tot într-o criză de nervi. Cum altfel, de vreme ce la criza economică se adaugă criza din educație, sănătate, infrastructuri, din justiție. Criza datoriilor publice și private rânjește și ea în poză, cu un ochi la criza investițiilor străine. E vecină cu criza locurilor din creșe și grădinițe, și la stânga lor e criza de locuri în băncile Parlamentului.  În PNL e criză, în PDL, la fel, se aruncă diverse anateme, se fac liste cu excluși, se convoacă pentru asta Congrese.

 

Avem și o criză a locurilor de muncă, și una a ocupării forței de muncă. Asta se ia de mână cu criza din agricultură, care e cum o știm, și, colac peste pupăză, crește și criza sistemelor de irigații. Nici în armată nu-i mai bene: nu mai avem resursă la avioanele de vânătoare, e criză în dotarea de tot felul. Dar crizele din Poliție ce cusur au? Hărțuire sexuală, înfrățirea cu interlopii, criza drepturilor restante, criza de mijloace materiale.

 

O criză este, de obicei, un punct de plecare pentru o reformă de sistem. Pentru neamu lu criză, orice criză e un punct de plecare spre o altă criză, care, la rândul ei ascunde altă criză, vezi mai sus. Unii se simt ca peștii în apă în supa asta de crize. Fac bani cu nemiluita. De unde și interesul lor de a perpetua crizele. Deocamdată le merge de minune. Și, cum nimeni nu pare să-și pună serios drept obiectiv rezolvarea a măcar unora dintre aceste crize, profitorii au un viitor luminos în fața lor. Ceilalți crizați sunt doar consumatori de calmante, de la Xanax la două p-o cracă. Să crizați bine! 

Imposibila dezbatere publică

 

 

Prieteni, suntem o țară de nebuni! Dar nebuni-nebuni! Dacă faci ceva, se reped la tine haite de idioți, care îți vor reproșa măsurile luate, îți vor demonstra că ești un dobitoc, care nu mai merită să facă umbră pământului, dând de înțeles că știu ei mai bine ce e de făcut. Sigur, unii dintre ei, când au avut ocazia să demonstreze ce pot, au făcut căcatul praf!

 

Dacă nu faci, e la fel! Din diverse motive, situația României impune continuitatea unor politici publice. Ei bine, alte haite de isterici sar pe tine: ”de asta am luptat noi la pașopt, ca să nu le-o trageți ălora de-i dădurăm noi jos pentru voi?! Tăiați în carne vie! Jos FMI, MMI, PPI!” Ce mai contează că FMI, MMI, PPI au pâinea și cuțitul, și sadismul de a le folosi cum cred ei că ne pot pedepsi mai bine pentru nerespectarea angajamentelor României?

 

De aici imposibilitatea unei dezbateri publice decente, care să ducă la formarea unui consens în privința unui proiect pentru România. De 23 de ani ne luptăm degeaba unii cu alții, ne înjurăm, și ne pierdem timpul în dispute sterile, fără nicio relevanță. În loc să evoluăm, involuăm. Ne ascundem în spatele unor pseudo-ideologii, încercăm să imităm modele despre care știm că nu ni se potrivesc, obsedați de părerea celorlalți despre noi, vrem să intrăm pe sub pielea puternicilor zilei, cu un servilism care le face greață până și lor, și rătăcim în căutarea societății capitaliste perfecte, în care nimeni nu mai are grija nimănui, pentru că de toate se ocupă Dumnezeul-Piață.

 

Zic să fim sănătoși! Cum ne așternem, așa vom dormi. Până acum am avut parte mai mult de coșmaruri. Și lucrurile nu au cum fi mai bune, câtă vreme tot punem bolovani ascuțiți sub saltea... 

De la populație la națiune

 

Prieteni, fotografia asta exprimă cum nu se poate mai bine ce simt, legat de calitatea ”dezbaterii” publice în România. Nu mă refer numai la televiziunile de știri. mă refer în primul rând laoameni cu pretenții de intelectuali, școliți prin cele străinătăți, care au o viziune primitivă, lipsită de nuanțe, asupra realității, și o grilă de citire a ei care ar face din cei mai crânceni staliniști niște figuri luminoase!

 

 

În spatele cuvintelor ”potrivite” nu găsesc decât ură, ranchiună, frustrări, lipsă de empatie, egoism feroce, dorința de a se lepăda cât mai repede de o identitate percepută ca un handicap. Găsesc în schimb mai mult bun simț la oamenii obișnuiți, care nu au nimic de dovedit, și iau viața așa cum este, încercând s-o facă mai suportabilă.

 

 

Avem un drum lung până să devenim o societate ”normală” Poate că el ar fi mai ușor, dacă ar avea cine să ne arate acest drum, să ne conducă pe el. Nu avem, pentru că aceia care se presupune că ar fi elitele acestei țări sunt prea ocupați să se încaiere între ei, să-și tragă unul altuia scaunul de sub cur, să se excludă unii pe alții, să se demaște ca dușmani ai poporului, într-un joc pe cât de infantil, pe atât de periculos.

 

 

Ce-i de făcut? Sincer? Nu știu! Chiar nu știu. Un singur lucru știu: că soluția nu mai poate fi individuală. Cu alte cuvinte, dacă vrem scgimbarea, și una în bine, trebuie să evoluăm de la stadiul de populație la stadiul de națiune. Dacă a putut evolua maimuța, noi de ce nu am putea?

Partidul Puterii

 

 

 

Sunt din ce mai puțin interesat de ceea ce numim-abuziv!-viață politică în România. Motivul este simplu: după 1989 am importat, odată cu instituțiile democrației reprezentative, și criza ei, care, în Occident, începuse undeva la mijlocul anilor 70 ai secolului trecut. Momentul 1968 se află printre motive. Crizele care au urmat primului șoc petrolier, la fel. Revanșa neo-liberală e și ea pe listă. Deplasarea spre centru a politicii, dezideologizarea partidelor, toate astea i-au îndepărtat pe oameni de spațiul public. Acum abia undeva între 1% și 3% dintre cetățeni se declară deschis membri ai unui partid politic, față de 25% în anii 70. Partidele au ieșit de sub controlul cetățenilor și au intrat pe mâinile unor cercuri de interese economice și financiare, interesate de banii statului.

 

Din partide clasice, construite pe baze ideologice, cu programe diferite, care permiteau o alegere reală, acestea s-au metamorfozat în partide ale puterii, între care, în afară de nume, nu există nicio altă diferență. Suntem în regim de partid unic, ca pe vremea comuniștilor, și ne conduc când o aripă, când alta, a Partidului Puterii, partidul unic al democrației reprezentative. De fapt, în afară de alegeri, relativ libere, care funcționează pe post de supapă socială, nimic nu mai justifică regimul democratic în România și aiurea.

 

De asta nu-mi fac iluzii în legătură cu USL, Ce va spune azi Ponta au spus, înaintea lui, și Năstase, și Tăriceanu, și mulții boci, și MRU. Situația României este aceea pe care o știm cu toții, și limitările impuse de FMI, CE și BM nu lasă niciun grad de libertate politicii economice a guvernului Ponta. Vom plăti din greu datoriile publice, și chiar și pe unele dintre cele private. Nu ne vom dezvolta. Creșterea economică va fi insuficientă pentru a se vedea în viața fiecăruia dintre noi. Statul va fi la fel de slab, la fel de ineficient și de neputincios. Solidaritatea va fi tot o vorbă în vânt.

 

Așa că nu există salvare până când nu vom avea din nou partide care să reprezinte clase, segmente ale societății, care să se confrunte cu adevărat, nu să mimeze concurența, care să se bazeze pe valori politice, morale și etice, și nu doar pe banii sponsorilor. Asta depinde doar de noi, cetățenii. Dar deocamdată refuzăm să fim cetățeni, să ne asumăm responsabilitățile care ne revin. Așa că democrația va rămâne una de fațadă, iar țara condusă de indivizi din umbră, care stabilesc agenda guvernării în funcție de interesele lor. Nu sună încurajator, dar măcar este o poziție realistă. Auto-amăgirea nu ne ajută cu nimic...

Strategia lui băsescu

 

 

Mă rog, una dintre ele, când e vorba de Ponta și de guvernarea USL, este simplă, dacă nu primitivă, și tocmai de asta efectivă. Se folosește de sentimentele naționale ale maghiarilor și ale românilor, ca și de lupta dintre UDMR și cele două partidulețe maghiare anti-românești, pe care le sprijină mai prin dos, mai direct. Că doar nu credeți că s-a îndrăgostit de peisajele din Secuime! 

 

UDMR nu are cum nu răspunde acțiunii celor două partidulețe, când este vorba despre Ținutul Secuiesc și pretențiile secesioniste ale unor țicniți precum Tokes sau ale ălora de la PCM. Așa se face că, proaspăt numit consilier personal de Ponta, Frunda face declarații scandaloase în legătură cu caracterul național al statului român, caracter care, în paranteză fie spus, nu i-a împiedicat pe maghiari să obțină cele mai extravagante privilegii pe care le putea obține o minoritate etnică în Europa.

 

băsescu vrea să instrumenteze cele două naționalisme împotriva lui Ponta. Nu-l interesează consecințele actelor sale, cum nu l-au interesat niciodată în acești ani. Pe el îl obsedează controlul total asupra puterii. Vrea să fie singurul deținător al puterii. Altceva nu este acceptabil pentru el. deocamdată Parlamentul nu-i este adversar, a reușit să-l compromită, iar numărul crescut de parlamentari-lucru pe care l-a premeditat, când a ordonat jegurilor ălora de la CCR să respingă noua lege electorală-îl face și mai odios în ochii românilor. Deocamdată serviciile îl ascultă, și până luni și Justiția făcea același lucru. Cu șantajele de rigoare, se va calma și furtuna din CSM, iar la conducerea lui se va afla cine vrea mușchii lui. Pun pariu pe ce vreți voi că nici Constituția nu se va schimba așa ușor, oricum nu în acest an, chiar dacă trebuie făcută regionalizarea, din oricina noului exercițiu bugetar al UE.

 

Instabilitatea politică va fi cuvântul de ordine al strategiei. Iar USL nu face nimic pentru a contracara strategia lui băsescu. Nu mă refer la o altă suspendare, ci la un proces viguros și ferm de îndepărtate a băsiștilor din toate instituțiile statului. băsescu trebuie izolat, rupt de o bază de sprijin, inclusiv de serviciile secrete. În fond, în CSAT Guvernul este larg majoritar. Și îl blochezi până când băsescu acceptă schimbarea șefilor de servicii, care nu doar că au jucat mizerabil în favoarea lui, ci și au adus atingere interesului național în acest fel.

 

Să semnezi tot felul de înțelegeri cu băsescu nu înseamnă decât să-ți pui singur juvățul de gât. Iar să și crezi în ceea ce ai semnat înseamnă să-ți tragi singur scaunul de sub picioare...  

 

Anul cârtiței

 

 

După cum a început, 2013 nu va fi cu nimic diferit de ceilalți ani ai domniei lui Pulea Vodă. Vom avea în istoria României post-decembriste două prioade, Înainte de Pulimea Sa și După Pulimea Sa. Este singurul lucru dincolo de orice îndoială. Avem aceleași probleme, aceleași abordări cretine, aceleași obsesii, aceleași limitări, fie că e vorba despre condițiile FMI, ale BM sau ale CE, aceleași elite intelectuale ce simt o profundă durere în cur, când e vorba despre oamenii obișnuiți, ăia care le plătesc lor sinecurile de la stat, aceleași jocuri obscure în Justiție, și peszte toate, umbra serviciilor secrete, care-și apără cu ghearele și dinții omul pe care l-au impus, printr-o veritabilă lovitură de stat, în fruntea României, pentru a promova interese economice speciale, de aici și din exterior.

Așa că-mi este din ce în ce mai greu să scriu, pentru că mă repet. Vă plictisesc și pe voi, îmi alimentez și mie nevroza...  

Un mic bilanț al marii mizerii morale în cazul Sergiu Nicolaescu

 

 

A fost o săptămână nebună, deși nimic nu anunța așa ceva. Episodul ”Sergiu Nicolaescu” a scos la iveală fața și mai hidoasă a unei părți a populației României, talibanismul BOR a ajuns la un maximum-pe care sigur îl va depăși, a dovedit că are potențial!-iar cretinismul presei, mai evident ca oricând.

 

Este prea devreme să spunem care va impactul întâmplărilor legate de moartea lui Sergiu Nicolaescu, dar sigur ele nu vor rămâne fără urmări. Sigur este un lucru: BOR n-a ratat ocazia de a-și mai bate un cui în talpă. Și nu e departe momentul în care Mult Prea Fericitul Daniel va fi contestat deschis, pentru că, obsedat de bani, de putere, de dorința de a rămâne în istorie cu măgăoaia aia din Dealul Spirii, a uitat de menirea sa și a Bisericii pe care o conduce.

 

Sigur, presa va fi egală cu ea și de acum încolo. Cu oamenii care o populează, și o finanțează, acum, orice proces de conștiință este exclus. 

 

Rămâne o surpriză chiar plăcută reacția politicului la evenimente, de o decență și de o discreție de care nu-l credeam în stare. Ocaziile de dat în stambă nu au lipsit, dar politicienii care contează în ochii opiniei publice le-au refuzat sistematic. Excepția CVT confirmă regula din aceste zile. 

 

Sunt îmbucurătoare reacțiile celor care, într-un fel sau altul, constituie noua societate civilă, care, creștini, atei, agnostici sau ce-or mai fi fost ei, au avut reflexul sănătos al respingerii ferme a exceselor celor care au fost protagoniștii acestui episod imund de tabloidizare a vieții și a morții. E de bine!

 

PS: cum dracu să nu fii de acord cu Lenin, când cerea imperios: ”Învățați! Învățați! Învățați!”?  

Un strigoi inutil

 

 

Știm din ce în ce mai puține lucruri despre economia României. Motive sunt multe: de la partea uriașă a economiei informale până la excesul de legislație, de la politizarea funcției publice până la deprofesionalizarea ei. Statul este tot mai slab, un soi de strigoi care încurcă pe toată lumea, fără a fi util cu adevărat nimănui. Povestea cu PIB=ul recalculat în jos de INS este un bun exemplu. Fiecare agent economic a raportat ce a vrut, când a vrut, și, în general, cu gândul să fie cât mai nesincer cu putință, pentru a nu atrage atenția diverselor instituții de control asupra evaziunii pe care sigur o practică. La fel și incapacitatea Comisiei de Prognoză de a furniza datele necesare-care sunt, de fapt, doar niște ipoteze-pentru a construi Bugetul de Stat. Cât va fi creșterea economică, raportul leu-euro, și atât, că deficitul bugetar ni l-a stabilit FMI. Cu toate astea Comisia dă din umeri. 

 

Se spunea, cu trimitere la impozit, că prea mult impozit ucide impozitul. E la fel de adevărat că și prea mult stat ucide statul. România vrea să demonstreze că și contrariul este posibil: prea puțin stat ucide statul. Și poate demonstrează și că prea puțin impozit ucide impozitul. Sigur, nu e ușor de stabilit un optim; dar nici nu omorâm să-l căutăm!

 

Cred că marea eroare a tuturor guvernărilor este fărâmițarea puterii, prin delegarea atribuțiilor administrației centrale către o mulțime de ”autorități independente(de cine?!)”, care le-au transformat în feude, s-au rupt de interesul public, când nu au fost capturate de interese private, și lucrează împotriva statului. Și asta nu-i nimic: vine acușica regionalizarea: să te ții haos și fugă de răspundere. 

 

Îmi pare rău: or fi bune sistemele descentralizate, dar în materie de administrare a statului sunt un dezastru. Marile corporații au succes în primul rând grație centralismului feroce. Centralizarea scopurilor și mijloacelor le face funcționale și profitabile. Altminteri și-ar ocupa timpul cu gestionarea conflictelor și intereselor particulare ale diverselor entități componente. Știu, nu sună cușer, și nici politic corect. Dar este o realitate. 

 

Ponta s-a trezit acum în brațe cu un strigoi inutil, statul, ăla reformat de băsescu. Care băsescu a rezumat statul la instituțiile care-l pot ține departe de mititica, inclusiv prin eliminarea adversarilor politici. În rest nu l-a interesat nimic: nici economie, nici administrație, nici servicii publice, nimic. 

 

Cum să faci dintr-un strigoi un stat funcțional? Ei bine, Ponta are la ce se gândi!  

Liniște

Azi nu am chef de lucrurile despre care scriu obișnuit. Și nici nu-mi place să scriu despre oameni, la moartea lor. Pur și simplu nu pot. Și decât să scriu prostii, sau platitudini, mai bine tac.

 

 

Economia, extremă urgență!

 

 

 

Urmează doi ani foarte grei pentru toți românii, ani când trebuie să plătim datoriile făcute-degeaba!-de băsescu și gașca, sub pretextul ”salvării României de la dezastru”. Nu suma de plată ar fi, totuși, marea problemă, ci intervalul scurt de timp în care trebuie plătită și, mai ales, capacitatea extrem de redusă a economiei românești de a genera resursele necesare plății datoriei externe.

 

Ei bine, această problemă, a capacității economiei de a genera resurse, nu se poate rezolva peste noapte, și nu cu dogme economice. Ce mă îngrijorează la USL este atât absența unei gândiri economice coerente, cât și dogmatismul gândirii liberale, care, de fapt, se rezumă la a lăsa lucrurile la voia întâmplării. Să fim onești: PNL a irosit patru ani, în perioada 2004-2008, în care putea genera schimbări de substanță în structura aparatului productiv, pretextând că statul e prea prost pentru a face așa ceva în economie.

 

Nici acum nu văd mari schimbări în gândirea economică liberală. Risc o ”profeție”: dacă USL se va rupe, motivul rupturii acesta va fi: diferențele de viziune în plan economic. Nu lupta pentru putere, nu lupta pentru controlul banilor publici. Iar Crin Antonescu este incapabil să medieze astfel de conflicte.

 

Nu știu când va fi prima criză majoră în USL, dar ne putem da seama de unele lucruri cât de curând. Asta însemnând construcția Bugetului și Acordurile cu FMI, cel existent și cel viitor. Faptul că liberalii au ușuit FMI în timpul guvernării Tăriceanu este departe de a juca în favoarea României. Este cazul ca USL să înțeleagă că acum politica trece pe planul trei sau patru, pe unu urcând economicul și pe doi socialul, care nu se reduce la salarii și la pensii.

 

Poate că nu ar fi rău ca PSD, PNL și PC să constituie un grup de lucru, care să construiască o abordare comună a problemelor economice, inclusiv la nivel ideologic. În fond, USL este o mare coaliție centristă: nu ar trebui să fie prea greu să-și construiască o viziune în domeniu, pragmatică, și cât mai dezideologizată cu putință. Niciun subiect și nicio soluție nu trebuie să fie tabu, nici impozitarea, nici privatizarea, nici intervenția statului în economie, nici reformele în serviciile publice.

 

Economia României trebuie să rămână una mixtă, cu o prezență solidă a statului în domeniile strategice. Statul poate fi și bun administrator, și decident strategic, cu o condiție: să vrea. Iar din punctul meu de vedere unul dintre mesajele transmise de cetățeni statului, în 2012, a fost acela că a venit vremea să se ia în serios și să-și facă treaba cum se cuvine. Sper că USL a înțeles acest mesaj, și va începe să repună statul în funcțiile sale firești, începând cu economia.