miercuri, 6 februarie 2013

M-am săturat de UDMR!

 
 
”Războiul steagurilor” nu este altceva decât o nouă formă de șantaj din partea UDMR. Care vrea să intre la guvernare, unde e cald și bine. Au uitat cum e în opoziție. Ei bine, să pună mâna să învețe! Că n-am ajuns slugile unor gigei aroganți, care n-au aflat că Imperiul Austro-Ungar e mort și îngropat!
 
Nu vreau să mai aud de unguri! Nu vreau să învețe limba română! Nu vreau să învețe istoria și geografia României! Nu mă interesează nimic din ceea ce fac! Vor să-și transforne Ținutul Secuiesc într-un ghetou de cretini? N-au decât! Vor să se separe de România? Cu atât mai bine! O belea în minus!
 
Cea mai bună soluție, pentru a-i învăța că ne datorează același respect pe care îl datorăm noi lor, este ignorarea lor. Să ne purtăm ca și când nu ar exista. Suntem suficient de puternici pentru a trece peste eventuala secesiune a Ținutului Secuiesc, care e și acum mort, din punct de vedere economic și social. Cum ar arăta în mijlocul unei țări ostile, și furioase din pricina afrontului adus prin secesiune?
 
Dar de ce să gândească Kelemen și compania? Ei au pierdut ciolanul, și acum orice este bun pentru a reveni la el. Inclusiv confruntarea cu majoritatea și șantajul ordinar, făcute și cu mâna Budapestei, pentru a ne enerva și mai tare. Ăștia de la UDMR sunt mai odioși(deși la odioșenie nu prea există grad de comparație!) decât politicienii mioritici. Și merită o lecție cât mai dură. Acum!   

4 comentarii:

Karakas spunea...

Man, in nici o tara din lumea asta nu se permite abordarea in instituiile statului a altor insemne decit ale statului repectiv. Acasa la ei pot sa puna si steagul Piratilor si sa atirne ouale lui Attila The Hun de el. Ce vor ei. Dar nu in institutiile statului. Se poate arbora drapelul Romaniei in Parlamentul Ungariei?

pacos spunea...

Cred ca, de data asta, UDMR-ul a fost lasat in offside. Nici nu cred ca si-au dat seama ce li se pregateste.

Mai intai, la presiunea publica, au fost lasati pe-afara de la guvernare. Evident, electoratul lor a fost nemultumit. Prilej pe care PPMT-ul, sustinut puternic de Tokes, Fuzes si Szolt, nu-l putea rata. Asa ca au luat fata UDMR-ului cu aceste actiuni evident antiromanesti, sprijinite si intretinute de guvernul Ungariei.
Ce se intelege din asta:
- daca maghiarii nu sunt la guvernare inseamna ca sunt oprimati, deci trebuie sa-si obtina drepturile prin orice mijloace (s-au facut suficiente declaratii in acest sens, niciuna dintre ele neprimind o replica pe masura din partea autoritatilor romane, de orice culoare politica ar fi fost ea);
- daca UDMR-ul n-a fost capabil sa mentina etnia maghiara la guvernare, PPMT trebuie sa devina noul "far calauzitor" al maghiarimii din Romania. Prin actiuni de acest gen.
- asemenea actiuni vor continua, pe fondul lipsei de reactie adecvata a Romaniei in astfel de cazuri.

Pe acest fond, devine din ce in ce mai evident faptul ca UDMR-ul pierde teren in fata PPMT. De-aici si reactiile liderilor UDMR, mai ales ale lui Kelemen si Frunda, pe marginea art. 1 din Constitutie.
Nu spun ca astia sunt mai breji decat Tokes & comp. Doar ca astia sunt mai "spalati".

In rest, nimic nou sub soare. Nu am avut si nu avem reactie, nu am stiut si nici acum nu stim sa contracaram activitatile antiromanesti ale maghiarilor, nu avem ministru de externe adevarat, nu mai avem specialisti in domeniu. Si rezultatele se vad. Chiar daca ceea ce vedem acum e numai varful icebergului.


Anonim spunea...

Dacă nu simţi în asta mînuţa pricepută a băselului şi a credincioaselor servicii înseamnă că a reuşit în cele din urmă să te ducă şi de tine de nas...
Individul ăsta e destul de cinic să pornească un război civil şi destul de nebun să asiste hăhăind la desfăşurarea lui. Alături de şogorul Orban şi prietenii din Harcov la care merge vara să-şi trateze cu cuburi de gheaţă răceala paharului. Crede-mă, e doar un alt "Testing, testing USL, 1-2-3..."

Anonim spunea...

Traiesc in Germania si va spun cu mana pe inima asa ceva intr-o tara civilizata occidentala nu ar fi posibil.
Dar cred ca ultima problema a unei tari ca Romania e UDMR-ul.Mai degraba revenirea din lumea a treia in aceea in care vrem sa fim parte!