joi, 21 ianuarie 2016

Leac pentru ger



Afară e un ger de paralizezi. Asta cere ceva care să te încălzească pe dinlăuntru. Cum nu sunt prieten cu alcoolul, ci cu Coca Cola(știu, ucigașul lichid, plaga civilizației, dușmanul omenirii!), mi-am zis, intrând pe ușă, cu țurțuri în barbă: ”Ce bună ar fi acum o ciorbă fierbinte!” Și iar am căzut în butoiul cu amintiri. Pitești, casa veche, unde locuiam la comun. Pe ai mei nu-i dădeau banii afară din casă. Dimpotrivă: trăgeau-și trăgeam-mâța de coadă în stil mare. Noroc cu bunicii, care aduceau de-ale gurii de la țară, fie vară, fie iarnă. Așa că ciorba cu carne cea mai des ”fabricată” era fie cea din coadă de vacă, bou, că sub formă de coadă e greu să deosebești genurile! și cea de ”șir” afumat, cu zeamă de varză. Asta, da, se găsea din belșug! Și de ce să n-o folosești la ceva util și plăcut? Coada era, practic, cea mai ieftină carne de vită, iar șirul afumat, la fel, dar din porc. Iarna exista o probabilitate de 100% să găsești una din cele două în strachină/farfurie. Doar prin cine știe ce minune poposea în oală și vreun pui/găină, aduse de tata Badea de la Țuțulești. Cum erau din rase crescute pentru ouă, nu pentru carne, erau ațoase, și fiertul dura o veșnicie, până le făceai comestibile.

Azi m-a lovit un dor năpraznic de ciorba aia din coadă de vacă. Carne mai bună nu-mi aduc aminte să fi mâncat! E drept, pregătirea ei, simplă, dura la fel de mult, dacă nu mai mult, ca și atunci când în oală poposea pomenita orătanie, scoasă la reformă. Când carnea se dezlipea de os, se scotea într-un castron mare, și peste ea se punea un mujdei de usturoi, subțiat cu zeama în care fiersese, alături de morcovi, ceapă, păstârnac,  pătrunjel și țelină, pomenita coadă. Dacă avea timp și chef, maică-mea o dregea cu gălbenuș de ou, bătut cu zeamă de lămâie. Ne plăceau mâncărurile acre. Acream cu orice: lămâie, oțet-mai ales neuitatul oțet de prune al bunicului-zeamă de varză, aguridă(asta era mai ales pentru ciorba de găină), corcodușe, borș.Maică-mea făcea borș, avea un borcan mare, care stătea pe masa cu primusul, pe holul ce servea pe post de bucătărie. Toți găteau pe hol, care cum putea.  

Îi spun maică-mii ce poftesc. Nu era nicio aluzie! Să și vrei, n-ai de unde cumpăra acum coadă de vacă. Sau nu știu eu să fie prin comerț. Din motive care-mi scapă, a cam dispărut din măcelării undeva la sfârșitul anilor 60. Știu eu ce-or face cu ea, la ce o fi folosită? La care maică-mea îmi servește, în loc de ciorbă, o reîmprospătare a memoriei. 

Povestea e simplă: era tot iarna, tot pe un ger de crăpau pietrele. Prin nu se știe ce minune, taică-meu se înființase acasă mai devreme ca de obicei. Drept pentru care maică-mea îi pune în brațe plasa, îi dă ultimii bani din casă, și-l trimite la Matei, măcelarul, care-și avea dugheană în hala veche a Piteștilor(dărâmată pentru a face loc sediului actual al Prefecturii și al Consiliului Județean), să cumpere ”carne”. După care pornește primusul(unealta Diavolului, nu trebuia să-l scapi din ochi, mai ales că holul ăla, galerie, ce-o fi fost, era din lemn, și aveam toate șansele să ardem ca șobolanii, el fiind și singura cale de acces către curtea interioară, și apoi către stradă), care, dacă începea să fileze, dădea un delicat gust de gaz lampant mâncării(n-am uitat nici acum mirosul ăla de gaz, s-a lipit de memoria olfactivă!), și pune la fiert zarzavatul. După care se pune pe așteptat. În principiu, n-ar fi trebuit să aștepte mai mult de o jumătate de oră. Hai, vreo patruzeci de minute, dat fiind gerul. În principiu.

Între timp vine și mătușă-mea de la spital(era asistentă medicală), și se pun amândouă pe așteptat. Degeaba. Taică-meu dispăruse în ceața după-amiezii geroase de iarnă. Sting primusul, mănâncă amândouă ce apucă, și se mută la postul de observație: fereastra dormitorului, de unde se vedea ușa restaurantului ”Argeșului”, unde, tot în principiu, se putea să se fi proptit taică-meu. Dar de unde bani, că era lefter, iar ce-i dăduse maică-mea de cheltuială era o glumă? 

Ei bine, într-un târziu îl aud intrând pe poartă și urcând, cu greu, scara cu treptele tocite, ce protestau vehement ori de câte ori urcai sau coborai. Ies pe hol, la timp să vadă apărând pe ușă plasa, ținută de un braț întins și țeapăn, braț urmat de trupul unduitor al tatălui meu, beat mangă! Nu e foarte clar ce a văzut el în acel moment. Cu un ultim efort trântește, triumfător, precum vânătorul primitiv halca de brontozaur, pachetul cu ce târguise el la măcelărie, în ușa Lolei, vecina noastră, după care se prăbușește, eroic, pe dușumea! 

Cu efortul conjugat al maică-mi(e drept, ea fiind piticuț de felul ei, efortul a fost mai degrabă simbolic, Lola și mătușă-mea fiind de bază!), al Lolei(atrasă de zgomot) și al mătușă-mii, eroul a poposit în patul conjugal, unde a început să sforăie, cu mulțumirea celui care și-a dus la îndeplinire misiunea, trecând peste toate obstacolele întâlnite! 

Cele trei au acum de lămurit o enigmă: de unde dracu a avut taică-meu bani de băutură? Carne cumpărase, și apoi cu banii pe care îi primise de la maică-mea nu avea cum se face mangă. Cădea și varianta întâlnirii cu amicii, la Argeșul. Luau toți salariul în aceeași zi, și mai mult ca sigur erau la fel de lefteri ca și taică-meu. Poate să fi primit vreunul plocon vreo damigeană cu vin. Dar puțin probabil. 

Purced la o percheziție sumară a făptașului. Și, spre surprinderea lor, îi găsesc în buzunar vreo 50 de lei. Bani mulți, în anii ăia. Clar, avea de dat explicații! Care nevastă tolerează așa ceva: să ascunzi banii de ea? Explicațiile vor veni, a doua zi, după ce va face priză cu realitatea: pe drum spre măcelărie, a dat peste un vânzător de loz în plic. O paranteză: de când mi-l amintesc eu pe taică-meu, în ziua de Anul Nou fiecare dintre noi primea de la el câte un loz în plic. Pe care-l deschideam la masa de la prânz, după petrecerea de Revelion. Până când a murit, acest obicei s-a păstrat neclintit. În ultimii lui ani de viață le cumpăram eu în locul lui. Și-o fi zis că merită să riște, dacă nu câștiga se înțelegea el cu Matei, măcelarul, și-i ducea banii lipsă când lua salariul. Nu era singurul păcătos cu credit la Matei! Ei bine, minune! A câștigat! Una sută lei! Plătită pe loc!

Câștigul a fost udat pe măsură, la o crâșmă din hală, împreună cu pomenitul măcelar și cu alți doi-trei cunoscuți, trimiși și ei de hainele neveste, pe gerul ăla, după cumpărături. O fi făcut și el cinste, o fi dat vreun rând-două și măcelarul, o fi fost paharul mare, cert este că s-a pilit temeinic. E drept, n-a avut niciodată probleme cu alcoolul. Dar avea astfel de momente, când scăpa hățurile. Și, ca orice bărbat care se respectă, îi zicea câteva de dulce maică-mii, sau își aducea aminte de cine știe ce tâmpenie făcută de mine sau de frate-meu-cine se nimerea atunci în calea lui-și uite așa își găsea repede o scuză pentru exces: alții erau vinovați pentru beția lui, altminteri el era un îngeraș, numai bun de pus în ramă!

A regretat amarnic beția aia: comitetul de batere la cap, maică-mea și mătușă-mea, a avut grijă să i-o scoată pe nas multe zile de atunci înainte. Aveau antrenament, erau perseverente, cu imaginație. Sigur, coada aia a poposit în oală, că doar nu era să arunce bunătate de carne! Dar l-au făcut s-o înghită cu noduri! 

Ultima oară când maică-mea a gătit ciorba asta a fost prin 87 sau 88. Tot taică-meu a adus coada de vită de undeva, din provincie, pe unde îl purtase slujba. Lămâie n-au avut. Au dres ciorba cu oțetul ăla oribil, de surcele, că și oțetul din mere se găsea greu. Usturoi, slavă Domnului, se mai găsea.

 Ce bine mi-ar fi prins și mie, azi, o farfurie din ciorba asta, fierbinte în draci, cu carnea stropită cu mujdei, alături. Și, în mod excepțional, cu o tărie, în loc de Coca Cola...  

6 comentarii:

Ando spunea...

Haioasă întâmplarea, dar şi mişto scrisă !

Prietene, merită să te iei de mână cu C.D.Mocanu de la noi
cu ale lui amintiri culinare din Vitan:

http://www.simplybucharest.ro/?p=33008

Nicolae Nicu spunea...

Domnu' Constantin, mă faci de-nghit în sec, p-aci! Auzi dumneata? Da' ceva despre o ciorbă de prune uscate, cu ciolan afumat, n-ai? Că matale, argeşean fiind, bag seamă ştii despre ce vorbesc. La mine, doar mama, sărăcuţa, mai face cînd o rog, şi mă cheamă la ea să mă servească. Ăstelalte ale mele, mă contrează ca întotdeauna, că lor nu le place: "Cei aia?! De prune uscate?!Hm!". Este situaţia cînd, n-am ce le face şi le iert, căci se răscumpără imediat cu o supă de vărzuţă mehedinţeană sau un borş moldovenesc de purcel, cu mămăliguţă şi ardei iute, de se varsă rachiul pe gît! Ce să spun...

Nicolae Nicu spunea...

Erată: "Ce e aia..." şi nu "cei aia". Mea culpa.

T-Rex spunea...

" Interesul nostru este ca Republica Moldova să nu o ia spre Est. (...) Pentru noi, un guvern controlat de la Moscova la Chișinău este o amenințare la adresa siguranței naționale ", a spus Băsescu, "

Modul in care e pusa problema de Basescu e fals, si periculos. "Moldovenii" in majoritatea lor nu au vrut niciodata unirea cu Romania dupa 1990. Doar o minoritate vrea asta, sau oameni politici nationalisti. Recensamintul din 2004 arata ca doar 2.1% s-au declarat romani. Rusi sunt 5.4%, ucraenieni 8,34%.

Are cineva curajul sa faca un Referendum in Moldova, sa se vada clar cit la suta din populatie vrea unirea cu Romania? Nu, pentru ca asta ar fi un mare pericol pentru pozitia romaneasca, si un vot "NU" ar fi dezastruos pentru Romania si unionisti.

Rusii stiu asta, si o unire pripita ar declansa cred eu un conflict similar cu cel din Ucraina, in sensul ca Rusia nu ar recunoaste niciodata o unire facuta fortat, artificial si fara consens majoritar in Moldova. Si asta ar fi o pozitie corecta!

Vedeti, Basescu spune exact ce vor rusii sa auda: ca Guvernul de la Chisinau se vrea a fi controlat de Romania. Ori asta este o palma data moldovenilor, pentru ca ei nu ar vrea sa fie controlati nici de Vest nici de Est.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Republicii_Moldova

Nicolae Nicu spunea...

"Recensamintul din 2004 arăta ca doar 2.1% s-au declarat romani. Rusi sunt 5.4%, ucraenieni 8,34%".
Hai, bre, s-o lăsăm jos că măcăne! Ba, chiar, mi se pare că rage ca măgaru-n pantă... Păi, lăsînd la o parte faptul că datele recensămintelor în R. Moldova sînt obţinute şi, implicit, interpretate pe vechile criterii sovieto-ţariste, adică - dacă îmi permiteţi - pe criterii de sociologie politică din raţiuni de politică sociologică, nici noi pe-aicea nu sîntem nişte ageamii sau consumatori de gulgute la copcă! Dacă luăm de bază fie şi aceleaşi criterii, şi tot găsim că aproape 75% din populaţia de dincoace de Nistru a republicii - aşadar nu includem şi populaţia din Transnistria - este vorbitoare a limbii române, ca limbă maternă! Chit că majoritatea, fie din conformism civic, cei mai mulţi, fie, în rest, din ignoranţă involuntară, declară că vorbesc limba... moldovenească. Evident, toate datele exprimă realitatea demografică rece şi nu sînt menite a exprima realitatea istorică anume căreia i se subscriu. Iar realitatea istorică la fel de rece, de insensibilă geo-politic, e a dracului de simplă: Republica Moldova stă pe fundamentul bisecular al unui rapt teritorial imperialist. Este parte reintegrantă a pămîntului românesc, şi punctum.

Nicolae Nicu spunea...

În dialogul acesta cu T-Rex, sîntem off-topic... Scuze, gazdei.