marți, 5 ianuarie 2016

Costurile alungării lui Ponta de la guvernare



Știu, mă repet. Dar ”conspirația” nu trebuie s-o căutați în clubul ”Colectiv”. Conspirația trebuie s-o căutați în DNA. Și nu privește ”mâna criminală care a pus focul”. Privește mâna interesată care a atașat în dosarul ăla de dare și de luare de mită transcrierea discuției ăleia inepte. Incendiul a fost accidental. Scăparea transcrierii în presă a fost ”crimă cu premeditare”. Și privește jocurile de putere din DNA-și foarte probabil și din SRI-declanșate de procesul de selecție și de numire a unui nou(vechi)șef la DNA. Poate că declarația ambiguă a noului ministru al Justiției, madam Prună, le-o fi dat unora idei, și speranțe.

Altceva este interesant însă în legătură cu incendiul din clubul ”Colectiv”. Felul în care s-au desfășurat evenimentele dovedesc faptul că exista un scenariu pentru îndepărtarea lui Ponta. Scenariu care începuse să se desfășoare, deși lipsea un pretext solid pentru a genera și o presiune din partea străzii. Rapiditatea cu care s-au desfășurat lucrurile după tragicul eveniment dovedește că lumea era în dispozitiv, iar moartea amărâților ălora a putut fi speculată prompt și profesionist.

Este evident că Ponta știa ce i se pregătește, cine îi pregătește și de ce. Altele sunt motivele pentru care a plecat. Oricât de proaste ar fi fost relațiile lui cu Iohannis și oricât de mult i-ar fi vrut pielea în băț și alții de la Cotroceni, dar și din propriul partid, nimeni n-ar fi riscat să se cațăre pe cadavre, pentru a schimba Guvernul. Totuși cineva a făcut asta. De ce? Care este adevărata agendă a lui Cioloș? Sau Cioloș e doar un paravan pentru alții?

Nu încerc să-l scuz pe Cioloș. Mie tipul mi se pare o legumă, incapabil să conducă un guvern. El e bun doar ca o rotiță într-un angrenaj, gândit și operat de alții. Nu s-a insistat asupra faptului că a venit cu un guvern în plic, făcut de alții, că nici acum nu pare să știe ce e cu unii dintre miniștri, ce vor ei și ce interese servesc. Cine i-a făcut guvernul este și cel care a comandat lichidarea lui Ponta. Asta este de domeniul evidenței. Dar este și lucrul cel mai greu de aflat.

Una peste alta, suveranitatea României a fost lichidată definitiv, acțiunea guvernamentală este paralizată, Parlamentul neutralizat, Cotrocenii sunt în plină confuzie-vedeți cum a bătut câmpii Mihalache, în emisiunea lui Radu Tudor-iar populația și mai confuză. Pospaiul ăsta de zăpadă a arătat incoerența și inacțiunea administrațiilor locale, cele mai multe cu șefi interimari, restul cu șefi care nu mai iau decizii, de frica DNA. Dacă se întâmpla ceva cu adevărat dramatic ne lua dracu scurt și fără drept de apel.

Cum episodul transcrierilor sper să-i vindece de iluzii și pe cei care cred că DNA și SRI pot conduce România în locul politicului, concluzia ar fi că, de fapt, nimeni nu conduce România. Ocupantul este, la rândul lui, incapabil să-și asume această sarcină. Explicit ar fi un dezastru de imagine pentru el, care s-ar adăuga altor fapte ce ar pune semnul egalității între el și puterea sovietică. Implicit nu are cu cine.

Am putea crede că alegerile pot rezolva această criză. Doar că nimeni nu mai are încredere în ele, iar presiunea asta tembelă pentru înlocuirea politicului cu ”societatea civilă” va da drept rezultat o situație și mai gravă. Recompunerea puterii politice este o sarcină aproape imposibilă. Pentru noi răul abia începe. Deja aceia care decid în economie încep să-și pună întrebări. Neîncrederea lor se va reflecta cât de curând în realitatea de zi cu zi a economiei. Urmează neliniștea socială, deja în creștere, și tot așa.

Alungarea lui Ponta se va dovedi extrem de costisitoare pentru toată lumea. Nu pentru că ar fi Ponta vreun geniu politic. Ci pentru că alungarea lui excede limitele funcționării normale a unui sistem democratic. N-o fi democrația soluția tuturor problemelor, dar lipsa ei este sigur sursa lor, a problemelor. Acum nimeni nu-și mai asumă sarcina prezervării sistemului democratic. Putem discuta motivele. Dar faptul, ca atare, este inacceptabil.

Ne-am întors în timp, în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Când la fel totul era blocat, iar lucrurile mergeau din rău în mai rău, și nimeni nu vedea vreo soluție în cadrul sistemului. Asta a dus la schimbarea violentă din decembrie 1989. Nu ar fi inimaginabilă încă o schimbare violentă, dacă sistemul nu găsește resurse să funcționeze normal, fără amestecul unor grupuri de interese, interne și externe, care să nege interesul public și să exercite puterea în locul celor aleși de populație s-o facă.

Dacă oamenilor nu li se respectă libertatea de a alege, mai devreme sau mai târziu și-o vor lua cu forța. Cu toate costurile care derivă de aici. Ar fi trist să nu mai putem face lucrurile să funcționeze normal decât punând mâna pe par...

3 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...

Nu ştiu cum să spun, dar libertatea de a alege nu e totul. Pentru că, libertatea de a alege nu e, la urma urmei, decît un drept procedural. Unul firesc, democratic, dar... unul îngăduit. Este, dacă vreţi, un spectacol de circ interactiv, oferit drept mită politică clovnilor. Căci dacă nu pentru clovni pîine şi circ, atunci pentru cine? Clovnii, cît de înderîdere pot fi luaţi, au şi ei tristeţile şi sensibilităţile lor, ba chiar şi gîndurile lor, orişicît, şi nu riscă nimeni să le vină cumva niscaiva idei. Prin urmare, procedural, vom avea pe mai departe îngăduinţa de a alege, de a... proceda la introducerea hîrtiei în urna de vot, adică de a participa la spectacolul burlesc. Ca să rămînem clovni!

Dacă ei îşi permit, vedem bine, să ignore rezultatul alegerilor – cazul lui Băsescu – ba chiar să răstoarne un asemenea rezultat – cazul lui Ponta –, atunci despre ce „libertate de a alege” mai vorbim? Ca să parafrazez vorba unui simpatic realizator tv, om fi noi clovni, dar nu sîntem proşti! Sigur, n-avem ce face, deocamdată. Eu nu instig şi nu îndemn pe nimeni la nimic, facă fiecare ce crede şi cum crede că e mai bine, dar, în privinţa asta nu sînt decît două variante: să mergem în continuare la vot sau să boicotăm alegerile. Boicotul îi înspăimîntă pe ei. Boicotul electoral echivalează pentru sistem cu revoluţia socială. Paşnică şi pe deplin democratică. Singura posibilă azi. În ce mă priveşte, eu clovn nu îmi mai permit să fiu de mult. M-am lămurit...

Mai am ceva de spus pe marginea altei idei interesante din articol. Voi reveni.

T-Rex spunea...

Mi se pare interesant si relevant ca Ambasada a sustinut demonstratiile "tinerilor frumosi si liberi", si nu a criticat in nici un fel, nici macar nuantat, plecarea lui Ponta, care a pus Romania intr-o situatie de stat nedemocratica: adica o minoritate rastoarna un guvern instalat de o majoritate. Lucrurile astea NU se intimpla in "Republica Fortei Binelui". Si nici o alta Ambasada, care de obicei este foarte vocala la orice miscare "nedemocratica", nu a comentat in sensul ca in Romania puterea s-a schimbat in mod nedemocratic. Sigur, si in alte tari guverne demisioneaza, sau Prim Ministru si Cabinetele lor, dar tacerea acestor "comisariate externe" mie imi demonstreaza ca plecarea Guvernului Ponta nu a fost intimplatoare, ci dorita si elaborata.

Poate ca Ponta a fost santajat cu dosarul. Poate ca si serviciile l-au "ajutat" sa plece. Faptul ca nici PSD nu s-a mobilizat e alt argument ca acest partid a fost cumva fortat sa taca. Faptul ca insusi Ponta nu a ales sa mearga in Piata, sau sa discute cu reprezentanti ai acelei "miscari civic tineresti", imi spune ca omul a fost fortat sa ia o anumita cale.

Si apoi,unde este acel partid "Alba Ca Zapada" promis de reprezentanti tinerilor din piata? Am vazut o serie de fete cu cosuri la TV, care afirmau candid ca urma sa se intilneasca sa stabileasca o noua platforma politica, pentru a se organiza politic. Daca nu au facut pasul decisiv inseamna ca ceva s-a intimplat: fie din start nu era vorba de a crea o noua miscare politica ci doar o acoperire pentru un plan de inlaturare a lui Ponta, fie acesti tineri sunt prea slabi, si nemerituosi, fara energia si vointa necesara sa se tina de cuvint. Fapt care ii pune pe ei si miscarea care a rasturnat un Guvern instalat democratic intr-un fotoliu foarte neplacut. Atunci niste mincinosi au fost iar folositi ca masa de manevra pentru a schimba o putere, evident, in mod nedemocratic. Si Ambasada aplauda pe mincinosi si schimbarea puterii, in loc sa atentioneze ca un adevarat prieten despre instabilitatea politica ce ar urma, si modul procedural corect, dar esential nedemocratic in care s-a facut schimbarea.

Azi mi se pare acest sir de evenimnte lucrat in laborator. Traiasca Democratia si Libertatea etc, etc...

Nicolae Nicu spunea...

Lucrurile merg din rău în mai rău. În articol se spune că pentru noi răul abia acum începe. Într-un fel, da, căci şi răul îşi găseşte de fiecare dată un nou început. De fiecare dată cînd în spatele răului pîndesc interese nesatisfăcute şi scopuri neîmplinite. De fiecare dată, „cineva”, în singular sau în colectiv, se va căţăra pe cadavre, pe aceleaşi sau pe altele noi, că nu contează pentru cineva, pînă ce se vor satisface interesele şi se vor împlini scopurile. Nu aşa este de mai bine de un sfert de veac? Şi, de ce este aşa încă? Nu am făcut atunci o revoluţie? Sau a fost o contrarevoluţie? Şi, oricum o fi fost, am făcut-o noi sau a făcut-o cineva cu mîinile noastre? Dar, s-a făcut şi s-a terminat sau nu s-a împlinit ce era de împlinit şi mai e de făcut şi de terminat? Cineva ştie. Toate statele naţionale est-europene renăscute la 1918 după spargerea infamelor imperii medievale devenite anacronice, au fost dezmembrate după fatidicul an 1989. Toate, cu o singură excepţie. România. Asta dacă nu considerăm că, dimpotrivă, România a păţit-o, de fapt, prima, la începutul ultimului război mondial (oare, ultimul?).

În colo, repet, lucrurile merg din rău în mai rău şi răul îşi găseşte de fiecare dată un nou început. Chiar, ne-am obişnuit cu el, ca şoarecele cu otrava. El e muc şi sfîrc, libertatea cîştigată, el democraţia, el şi Devesel! De vreun an de zile cel puţin, ni se reagită pe la ferestre bau-baul revizionismului teritorial pluridirecţional la adresa României. Adică, ni se arată iar pisica. Dar, cum pisica, veche de vreo sută de ani, este cam împăiată şi ne-am obişnuit cu ea, ca... cu răul, desigur că nu prea îşi face efectul. De fapt, pe asta mizează şi agitatorii de pisică. Pe puterea obişnuinţei noastre sinucigaşe. Pe puterea obişnuinţei noastre cu răul. Şi pînă cînd? Pînă vor reuşi să ne scoată cu ceva din obişnuinţă şi vom exploda. Şi-atunci, le va sosi vremea. Vor învia pisica!