marți, 19 februarie 2013

Cum să urăști Occidentul, pro-occidental fiind

 
 
Modul în niște scursori politice din Franța, Germania, Olanda și Marea Britanie ne tratează pe noi, românii, dar și pe ceilalți cetățeni europeni proveniți din fostele țări socialiste, dă măsura imbecilității, ipocriziei și rasismului elitelor occidentale, care acum nu trebuie să-și mai ascundă disprețul față de ”popoarele inferioare” din Est. Dispreț pe care îl transformă într-un instrument al dominației politice și economice. Am mai spus, o repet: doar pentru niște proști idealiști din Est revoluțiile din 1989 au fost despre libertate și democrație. Pentru cei mai mulți lideri politici și ”intelectuali” publici din Vest, dar mai ales pentru un capitalism aflat și el într-o criză la fel de profundă ca și sistemul economiei planificate din Est, 1989 a însemnat renașterea colonialismului și imperialismului. Și amânarea, pentru vreo două decenii, a unei crize devastatoare, precum cea de acum.
 
Nu este de mirare că țările cu atitudinea cea mai disprețuitoare și mai discriminatorie față de cetățenii din Est, țările cele mai rasiste și mai xenofobe sunt cele care au avut imperii: Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda. Poate li s-ar fi alăturat și Spania sau Italia, dar anumite circumstanțe istorice și economice le-au împiedicat s-o facă. Puseul anti-românesc din Italia s-a stins repede, din lipsă de combatanți, dovadă că era unul fabricat. Pe când în țările citate este vorba de convingeri profund înrădăcinate în mintea oamenilor simpli, care fac posibile mizeriile politicienilor.
 
Nu suntem, noi, românii, nici cetățeni perfecți, nici o culme a civilizației, dar nici animalele pe care se străduiesc să ne convingă că suntem cei care ne urăsc cu metodă. Trec peste confuzia voită cu rromii. Or fi ei vizibili și agasanți, adesea violenți, dar nu sunt nici pe departe la fel de periculoși precum propriii cetățeni ai țărilor care refuză să accepte că au probleme interne, că au eșuat în integrarea cetățenilor lor, unii de etnie rromă.
 
Așa că mă piș pe recomandările Berlinului, care nu știe pe ce lume se află. Ce să facem? Să introducem vizele de ieșire din țară, ca pe vremea preaîmpușcatului? Se poate, dar ce rezolvăm cu asta? Ne dă Berlinul bani să combatem activ sărăcia, care generează emigrație? Păi, tocmai programul cretin de austeritate, impus UE de madam Merkel, a făcut zeci de milioane de noi săraci, în special în Est.
 
Uite așa ajungi să urăști Occidentul, pro-occidental fiind...   

3 comentarii:

Karakas spunea...

Ce usor este pentru Merkel sa dea "indicatii" despre incluziunea romilor. Da, si Romania trebuie sa faca un efort, dar si UE. Problema romilor nu este doar romaneasca ci in primul rind europeana. De ce nu le creaza Merkel niste joburi bine platite? De ce nu ii roaga pe Mercedes, BMW, VW-Audi, Siemens etc sa investeasca in Romania masiv si sa creeze oportunitati de joburi? Cum au investit in Ungaria, asa ar putea sa investeasca si in Romania...dar...nu vor!

Romania e saraca si guvernul nu are bani sa investeasca in romi. Poate ceva bani ar fi daca s-ar lua de la culte...asa, pe Biserica o doare-n cot de romi.

Realitatea e ca UE nu mai e ce a fost, si s-a deplasat prin PPE spre interesele nationale ale Germaniei, Angliei si tarilor bogate. Acum UE este acolo sa existe siguranta ca tarile din Est nu prospera. Sarace colonii bune de muls de ai bogati. Doar enlezii, nemtii, olandezii au experienta de secole cum sa asupreasca alte popoare. Acum se face mult mai rafinat: se numeste UE.

SorinPLATON spunea...

Foarte bun articolul!

omul cu elice spunea...

şi comentariul lui Karakas... :D

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...