Într-o recentă intervenţie televizată, preşedintele Republicii Franceze, Nicholas Sarkozy, a lansat sintagma "politica civilizaţiei", într-un context politic dominat atât de dezbaterea pe marginea conţinutului şi consecinţalor reformelor propuse de preşedintele francez în campania electorală din primăvara anului trecut, cât şi de apropierea alegerilor locale. Mai ales acestea din urmă sunt văzute ca un test pentru popularitatea unui om politic care iubeşte cu disperare lumina reflectoarelor şi care a încălcat un consens tacit în sferele puterii franceze: acela de a nu amesteca viaţa privată cu viaţa publică.
Destui jurnalişti şi oameni politici francezi, dar şi universitari de prestigiu s-au întrebat şi continuă să o facă: ce înseamnă, de fapt, această "politică a civilizaţiei"? Sigur, sintagma este una cu impact mediatic, numai că ea are o istorie în spate, şi descria, în momentul apariţiei ei, o cu totul altă realitate.
În 1997 a apărut o carte, " Politique de civilisation", semnată de Edgar Morin şi Sami Nair. Într-un interviu acordat cotidianului "Liberation" şi publicat în ediţia de astăzi, 18 ianuarie, Sami Nair spune câteva lucruri care ceea ce înţelegeau cei doi autori atunci în legătură cu politica civilizaţiei. Cartea era, spune Nair, un răspuns la întrebarea "încotro se îndreaptă lumea?", mai precis, o analiză a unui sistem mondial deja existent, dominat de procesul de mondializare. O mondializare intrată deja într-un nou stadiu, graţie prăbuşirii comunismului şi integrării în economia globală a economiilor emergente ale Chinei şi Indiei.
Acum, atrage atenţia Sami Nair, lucrurile s-au schimbat, în sensul agravării lor. "În Franţa, privatizarea legăturii sociale, intim legată de procesul de globalizare, conduce la o criză fără precedent a statutelor sociale:interesul general este pervertit, serviciile publice sunt dezmembrate, dinamica distructivă a războiului, a tuturor împotriva tuturor, plasată în chiar inima dispozitivului economic. Ideea, civilizată prin excelenţă, a "bunurilor publice universale", aflate în afara constrâgerilor pieţelor, care acoperă printre altele, domenii sensibile precum educaţia, sănătatea, locuirea, liberul acces la informaţie, este delegitimată prin constrângerea transformării lor în marfă. Statul nu mai este încarnarea voinţei generale care tinde spre lărgirea ariei de manifestare a solidarităţii, el are chipul încruntat al administraţiei, care nu încetează să se plângă de neputinţa sa...
Dacă civilizaţia înseamnă, în cea mai bună tradiţie europeană a Luminilor, instaurarea unei lumi în care ar prevala egalitatea şanselor şi solidaritatea umană, atuci trebuie să constatăm că ea se află acum într-o criză profundă."
În fond, Sarkozy foloseşte abuziv sintagma. "Politica civilizaţiei" constituia, în concepţia celor doi, Morin şi Nair, un instrument al prezervării şi chiar extinderii unui model economic şi social care, prin valorile şi mai ales efectele sale benefice în viaţa fiecărui individ, reprezintă substanţa unei civilizaţii, cea franceză, şi, prin extensie, cea occidentală. Pentru Sarkozy este doar un mod de a face "comestibile" reformele sale, după ce grevele de la sfârşitul lui 2007 i-au pus în discuţie intenţiile sale de a ataca o serie de privilegii sociale (în sensul propriu şi lipsit de încărcătură negativă) ale unor categorii profesionale.
În fond, "politica civilizaţiei" poate sta alături de "sistemul ticăloşit" într-un dicţionar al discursului populist. Pentru că, să fim oneşti: dacă pentru Edgar Morin şi Sami Nair "politica civilizaţiei" descrie o realitate, cu limitele de rigoare ale oricărei grile de citire a ei, pentru Sarkozy ea nu este altceva decât o etichetă sclipitoare pentru un proiect controversat. Alegând să evoce lucrarea unor oameni de stânga, Sarkozy continuă efortul său de a aduna adepţi şi de la stânga, şi de la dreapta, în ideea de a demonstra că, la rigoare, se poate guverna şi fără opoziţie. Şi, apoi, de ce nu, şi fără un model social bazat pe solidaritate şi pe valorile justiţiei sociale.
Dacă lumea occidentală renunţă, sub presiunea promotorilor mondializării economice, la modelul ei social şi continuă să accepte ca pe o fatalitate golirea de conţinut a democraţiei reprezentative, îşi pierde cel mai important instrument de a influenţa mersul evenimentelor la nivel global.
Un comentariu:
Iti urez mult succes cu blogul tau. Sunt convinsa ca profunzimea analizelor tale si subiectele pe care le vei ridica vor reusi sa starneasca interesul oamenilor. Ma bucur mult ca, in sfarsit, iesi putin din carapace. Cu drag, Corina
Trimiteți un comentariu