O criză care părea că se rezumă strict la Statele Unite ale Americii se întinde cu o viteză nebănuită la nivel global. Panica a început să cuprindă pieţele financiare internaţionale, bursele scad, iar din ce în ce mai multe bănci anunţă pierderi incredibile, de ordinul zecilor de miliarde de dolari şi de euro. Bine, asta nu i-a împiedicat pe mulţi dintre preşedinţii consiliilor lor de administraţie să încasezte prime de-a dreptul nesimţite de Crăciun!
Că Statele Unite ale Americii trăiesc pe datorie nu mai este un secret. Că marea majoritate a gospodăriilor americane sunt supraîndatorate, aşişderea. Cu toate astea nimănui nu pare să-i pese de consecinţe. Un soi de "după noi, potopul!"
În fapt, criza asta poate fi deosebită de celelalte de acest gen, care au la origine supraexpunerea la îndatorare a gospogăriilor şi a guvernului americane. Supraîndatorarea a avut o explicaţie: banii ieftini. Până de curând, economia americană a fost motorul economiei globale, iar dolarul a dominat copios celelalte monede. Peste 80% din economisirea la nivel global era investită în economia americană. Acum au apărut, pe fondul slăbiciunii cronice a economiei americane, mai ales din pricina deficitelor externe care par tot mai greu de finanţat, alternative mai bune pentru investitori. O astfel de alternativă este Uniunea Europeană- iar euro devine tot mai atractiv ca monedă de rezervă- la fel India şi China.
În ciuda dinamismului ei, economia americană are o serie de slăbiciuni, care abia acum încep să apară la iveală. Sigur, rămâne foarte atractivă şi competitivă, mai ales prin prisma capacităţii ei de a inova. Dar a şi renunţat la multe sectoare productive, preferând delocalizarea, pentru maximizarea profitului. Iar o serie de măsuri protecţioniste nu au ajutat cu nimic industrii care au disperată nevoie de reforme şi de modernizare, cum se vede şi din recentele crize din industria auto. La toate astea se adaugă costurile halucinante ale războiului din Irak şi Afganistan.
Dubiile rezonabile despre starea economiei americane sunt o explicaţie, poate singura cu adevărat raţională, din noianul de explicaţii care însoţesc aceste turbulenţe de pe pieţele financiare internaţionale. Restul sunt fie o colecţie de clişee( gândirea în clişee dominând copios dezbaterea publică peste tot în lume) fie explicaţii de-a dreptul rizibile.
Capitalismul nomad îşi urmează transhumanţa în turmă. Şi dacă "berbecul" o ia spre prăpastie, oile îl urmează instinctiv. Efectul de turmă nu este o necunoscută pentru cei care iau decizii în lumea finanţelor internaţionale. Şi cu toate astea, nimeni nu învaţă nimic din crizele trecute. Este ca şi cum pieţele financiare nu ar avea memorie. Merită să facem din asta un subiect de meditaţie.
Revenind la oile autohtone, lucrurile stau cu totul astfel. Spre norocul nostru, nu suntem prea adânc "înfipţi" în procesul de globalizare. Asta nu înseamnă cu nu vom suferi. Dar vom suferi din prostie şi din ceea ce unii numesc "exuberanţă iraţională". Iar această iraţionalitate este dată de incapacitatea noastră de a percepe la adevărata sa dimensiune riscul. Nu ştim să evaluăm corect riscul, şi ca urmare, în timp ce alţii au aversiune faţă de risc, nouă nu ne pasă de el. Decizia economică nu este un joc de tipul "totul sau nimic".
Nu am înţeles care sunt motivele reale pentru care leul s-a apreciat atât de mult-deşi în chestia asta decizia liberalizării contului de capital a jucat rolul principal-dar începem să înţelegem de ce se depreciază atât de rapid. Turma a luat-o la vale, către prăpastie. Câte "mioare" vor supravieţui? Greu de spus. Poate cele "surde", poate cele "oloage", poate cele care au nervii tari şi-şi spun că tot răul spre mai bine.
Acum cel mai prost lucru pe care l-am putea face ar fi să imaginăm, imitând Administraţia Bush, un plan de relansare a economiei. Ar fi bani cheltuiţi de pomană. Nu am face decât să mărim consumul, adică deficitul comercial. Această criză ne spune doar un singur lucru: trebuie să ne gândim serios la susţinerea reindustrializării României.
Până la urmă, nu din speculaţii şi din produse financiare exotice, inventate de tot felul de indivizi care au minte, dar nu şi valori morale, trăieşte o naţiune şi îşi construieşte bunăstarea.
Atunci când economia simbolică se decuplează prea mult de economia reală, mai devreme sau mai târziu apare o criză majoră. Adevărata stare a unei economii nu se vede pe ecranul calculatoarelor, oricât s-ar iluziona unii că pot prevedea, prin modele matematice, viitorul. Când au făcut asta, au provocat crize precum cea a fondului de investiţii LTCM din a doua jumătate a anilor 1990, care, la rândul ei, a prefigurat turbulenţele de pe pieţele din Asia, Rusia şi America Latină, din 1998. Vladimir Putin este consecinţa prăbuşirii rublei şi a consecinţelor sociale ale acestui traumatism economic.
Starea economiei se vede acolo unde se creează cu adevărat valoare. Fostul premier al Franţei, Pierre Beregovoi spunea: "când vreu să văd cum funcţionează economia franceză, nu mă uit în statistici. Mă duc şi număr camioanele pe autostrada Paris -Orleans. " Poate că "berbecii" finanţelor globale, înainte de a se arunca în prăpastie, cu turma după ei, ar trebui să se ducă să numere camioanele de pe autostrăzile americane, europene sau asiatice. S-ar putea să aibă nişte surprize extrem de plăcute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu