marți, 6 aprilie 2021

Istoria, între tragedie și farsă.


 

Situația de acum, în ceea ce privește guvernarea, este similară celei de după 1947, când România era ocupată de trupele sovietice, puterea era deținută de PMR, fără asociați la guvernare.

Să ne uităm în primul rând la selecția cadrelor. Cele mai multe funcții înalte în administrație, în economia proaspăt naționalizată, în Armată și în servicii, erau ocupate de neica-nimeni, fără studii, fără experiență, dar cu o uriașă ură de clasă, gata să distrugă ”dușmanii poporului”, fără comentarii și fără regrete.
Evident, acești noi stăpâni au purces la ”epurare politică” în instituțiile și domeniile economice și sociale pe care le păstoreau. Opera lor scelerată a produs aproape instantaneu o criză economică și socială, care se putea termina foarte rău pentru noul regim. Și atunci, fără prea multă zarvă-deși vreo câțiva dintre zeloșii noului regim și-au luat porția de șuturi, iar vreo câțiva din torționarii regimului, și glonțul bine meritat!- mulți din gestionarii economici din vechiul regim au fost recuperați, apoi puși să repare ce au stricat fanaticii culeși de prin cine știe ce batalioane ale luptei de clasă. După o selecție la sânge a gestionarilor de la stat din vechiul regim, ei au luat locul fanaticilor, concomitent cu formarea-pe bune, nu pe puncte!-de tehnocrați crescuți în valorile noului regim.
Dar nu era vorba atât de ideologie, cât de un proiect de societate, servită de o economie predominant publică, de stat, spuneți-i cum vreți. Ideologia, fără să fie nici măcar pomenită direct, era servirea binelui public. Un etatism dur, dacă vreți, dar care se construia pe meritocrația ”comunistă”. În fond, de Gaulle exista și ca sursă de inspirație pentru comuniștii de la București, care aveau ceva idei despre esența unui regim fără ruși în țară, dar pe orbita Moscovei.
Uitați-vă acum la CV urile noilor stăpâni ai statului, pline de nimicul nimicului. Selecția lor a fost făcută după principiul ”maximizării pagubelor”. Nicio experiență în administrarea statului, fanatici, intoleranți, ei sunt talibanii care vor epura statul de oamenii vechiului regim, cel relativ democratic, și meritocratic, construit după 1989.
Întrebarea este dacă îi va mai putea scoate cineva de la butoane, și mai ales dacă există voința pentru așa ceva. Pentru că e cazul să fim onești cu istoria noastră: nu ne putem baza pe ”popor” în treaba asta, ca și în multe alte momente în care interesul național a fost în cumpănă.
Un ultim moment din istoria acelor ani, parte trăit, parte cunoscut indirect: eșecul pomeniților talibani aduși la putere și cu largul concurs al ocupantului sovietic, a fost crearea unei altminteri improbabile alianțe între oameni ai regimului comunist și oameni ai vechiului regim, care, poate, nu s-au iubit, dar s-au respectat, alianță care a facilitat curățarea statului de talibanii care-l parazitau, și a permis enunțarea, și conlucrarea pentru implementarea lui, noului interes național. Care, iarăși dacă suntem onești, cuprindea valori și obiective din vechiul proiect național, cel din interbelic.
Mă tem că acea experiență va fi irepetabilă. Pentru că nu mai ai cu cine, în lumea cretinizării digitale în masă...

Niciun comentariu:

Declarație de principii.

Susțin actuala putere și mă căiesc pentru tot ce am scris rău despre Iubiții Conducători! Am greșit, și din necunoaștere, și din rea credinț...