În vremuri de dileală planetară.

România este un delir continuu. O țară care nu doar că și-a pierdut busola, ci și rațiunea de a fi. Nu produce decât conflicte și comedie de prost gust, obscenități și ucide speranța. De asta episodul Vlad Voiculescu nu are nicio semnificație, practic. Este cel mult un accident de parcurs. Cei care l-au înșurubat pe el la Ministerul Sănătății vor avea grijă să-i urmeze tot un om al loc, care le asigure accesul deplin la banii sistemului public de sănătate. 

Cîțu n-a câștigat nimic, USR n-a pierdut nimic. România n-a câștigat nimic, dar poate pierde totul. De fapt, aproape că a pierdut totul. În lipsa de reacție a cetățenilor ei. Care, în euforia produsă de ”moartea” PSD, nu realizează nici acum că, de fapt, prima a murit capra lor. Se spune că nu e bine să te bucuri de răul altora. Dumnezeu mă va ierta, probabil, pentru bucuria cu care îi văd tăvălindu-se în chinuri pe toți cretinii care tremurau de nerăbdare să voteze dreapta, care să le tundă veniturile. Și nu doar pe acelea ale ”bugetarilor”. Scăderile de venituri vor fi peste tot. Inclusiv, și mai ales, în sectorul privat. Cu tot ce înseamnă asta pentru economie, pentru bugetele de la sănătate și pensii. Inclusiv pentru javrele alea care administrează Pilonul II de pensii. Dacă își închipuie cineva că este la adăpost, că pe el nu-l interesează lucrurile astea vulgare, că el e bazat, se descurcă, tocmai ce se îndreaptă un bocanc spre dantura lui!  

Suntem toți în aceeași barcă. Ar trebui să facem un minim efort comun să o ținem dracului pe linia de putere. Nu facem așa, pentru că nu știm s-o facem. Pentru că nimeni nu știe cum să organizeze solidaritatea națională. Toți ne pricepem la generarea de conflicte, și avem  în mână ”burghiul” cu care dăm găuri în carena ”navei”. 

Cât privește pandemia”, abia acum mi se face frică. Într-un an de zile, dreapta neo-fascistă a reușit să pună la pământ sistemul public de sănătate. Problema este că NU avem un sistem privat, care să suplinească în parte pierderile din sistemul public. Și ăia cu bani sunt morți, chiar dacă au bani de tratamente la Viena! Niciun spital privat din România nu poate face tot ce face un spital public. De obicei un spital privat este construit în logica maximizării profitului, deci specialități care nu implică proceduri complicate, spitalizări de lungă durată, aparatură scumpă. Înjurăm camioanele ATI ale lui Arafat. Dar măcar există. În privat NU există nici măcar unul! 

O țară făcută bucăți, o societate dezarticulată, fragmentată, o guvernare impotentă, lipsită de proiect, de coerență. Un conflict care se naște la granițele noastre. Și o uriaș nepăsare față de viața noastră, față de viitor. România în vremuri de dileală planetară.