Est, Vest, capitalism, dezvoltare.

Poate greșesc. Dar poate nu. Oricum, după 30 de ani de la Glorioasa Revoluție Capitalistă și Antisocială din Estul Europei, am dreptul să mă gândesc la ce a fost în neregulă cu ”lagărul socialist”, și de ce s-a dus dracului șandramaua peste noapte.

Părerea mea-cât se poate de subiectivă!-este că Occidentul a procedat în stilul lui nu doar pragmatic, ci și extrem de cinic. Primul Război Mondial l-a zdruncinat zdravăn, și i-a pus problema reconstrucției, pe fondul tulburărilor sociale născute în siajul războiului. SUA erau departe, nu ieșiseră cu totul din faza de consolidare a puterii la nivel global (de fapt abia începeau procesul, lucrul confirmat de reticențele lor în a se angaja în război, alături de Franța și Marea Britanie, împotriva Germaniei, câtă vreme atâția americani erau de origine germană sau din Imperiul Austro-Ungar!), iar starea tuturor națiunilor era atât de precară, încât nu puteau suporta prețul reconstrucției. Despăgubirile impuse Germaniei prin Tratatul de Pace erau oricum mici în comparație cu nevoile.

Și atunci ideea a fost: se descurcă fiecare cum poate! Revoluția bolșevică din Imperiul Țarist le-a picat cum nu se poate mai bine! Scăpau de o grijă! Să nu ne amăgim: deși puterile occidentale au intervenit, mai mult din inerție, și la fel de ipocrit, în Războiul Civil din Rusia, și dacă schimbau soarta lui, Rusia tot pe cont propriu rămânea în procesul de reconstrucție. Deschid o paranteză: vi se pare că România Mare a primit ceva ajutor în această direcție? Evident, au considerat că reîntregirea este suficientă, să ne descurcăm cu ce avem. Nu ne-am descurcat!

Între timp efortul bolșevicilor, de industrializare forțată a Rusiei acum Sovietice a început să le dea idei occidentalilor. Mai direct, mai pe căi ocolite, au participat la efortul sovietic de industrializare și modernizare, prin transferuri de tehnologie, prin vânzarea de echipament industrial, și altele, inclusiv, dacă nu greșesc, prin pregătirea de specialiști. Pe fondul crizei din 1929-1933 s-a cristalizat convingerea că Rusia sovietică poate fi o piață de rezervă, un fel de amortizor în caz de viitoare crize.

Se va vedea acest lucru chiar în timpul următorului război. Adevărat ieșire din Marea Depresie a avut loc, în SUA, prin 1943 sau 1944(depinde de autor! :D ), și la asta armamentul, tehnica de luptă și alimentele vândute sau închiriate URSS au jucat un rol important. Să nu uităm că sovieticii au primit(și parțial plătit, într-o formă sau alta) circa 20% din necesarul pentru susținerea efortului de război din SUA, cu o mică, dar importantă contribuție engleză.

Când s-a pus, din nou, problema reconstrucției Europei, americanii aveau deja altă viziune, dar și statutul de putere globală, pe care doar URSS li-l putea pune în discuție. Un URSS extins peste o mare parte a Estului Europei, dar pe cont propriu în ceea ce privește reconstrucția. Știu, Plan Marshall, aia, aia. Să fim serioși! Estul oricum nu era pe listă, iar URSS cu atât mai puțin! Au considerat că le ajunge ce-au primit la marea decupare din 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris! Și, de unde URSS avea suficiente greutăți cu finanțarea propriei reconstrucții, mizând pentru asta pe stoarcerea țărilor ocupate, s-a trezit că trebuie să contribuie la reconstrucția lor! Cum nu se poate mai nasol!

Și așa a părut o ”Lumea a doua”, din competiția dintre Occident și URSS. Estul Europei s-a dezvoltat, poate nu la potențialul pe care l-a avut, URSS, la fel, s-a modernizat în ritm accelerat, și, minune, iar s-a dovedit a fi o piață de rezervă pentru Occident! Pentru că modernizarea Estului, a URSS inclusiv, s-a făcut tot cu ajutorul Occidentului: transferuri de tehnologie, vânzări de utilaje, de licențe, pregătirea de specialiști. Occidentul n-a fost piață pentru Estul comunist, invers, da. Și o piață semnificativă!

Anii 1980 au impus o decizie radicală în raporturile Est-Vest, pe fondul unei crize de fond a capitalismului, criză care a culminat în 1987. Criza aceasta s-a reflectat și în Est, din motive evidente. Și atunci decizia Occidentului a fost clară: experimentul capitalismului de stat, accelerator de modernizare în Est, încetează, iar Estul trebuie să salveze Vestul, devenind o piață de rezervă și un bazin de forță de muncă înalt calificată, și ieftină. Oricum Estul lucra de cel puțin două decenii în lohn pentru Vest!

Și, cu sau fără Malta, cu sau fără ”revoluții”, care de catifea, care sângeroase, ca la noi, lumea a doua a dispărut, înghițită de interesele Occidentului. Restul poveștii o cunoaștem, o trăim împreună. Aderarea Estului la UE nu a compensat pierderile produse de transformarea de sistem de după 1989. Nu există un Plan Marshall pentru ele. Fondurile europene nu sunt așa ceva, ele folosesc doar țărilor dezvoltate din Occidentul European, iar resurse naționale pentru reconstrucție nu există. Dezvoltarea lor este ceva de genul satelor lui Potiomkin: fațade luminoase, care ascund întinse pungi de sărăcie și subdezvoltare, sate și orașe abandonate, și zeci de milioane de estici emigranți economici în Vest.Rusia se reconstruiește singură, bazându-se pe resursele naturale uriașe, pe existența unei mâini de lucru relativ calificate, și pe un sistem de educație pe care nu l-a făcut zob, ca noi. Dezvoltarea Rusiei a început mult mai devreme, după Revoluția bolșevică, și a durat mai mult. Nu-i plâng, se descurcă. Pentru că n-au renunțat la capitalismul de stat, iar acum sunt pe cale să-l dea spre administrare unora care știu ce și cum cu economia. Vremea oligarhilor a trecut! Ușor, ușor, ies din scenă, iar statul rus recuperează ce a pierdut în siniștrii ani Elțîn.
China este un alt caz, care merită discutat separat. Pentru că a ajuns, în nici trei decenii, de la o șandrama economică, la competitorul strategic, economic, politic și militar al Occidentului, culmea, tot prin acceptarea statutului de rezervor de forță de muncă, dar fără să renunțe la capitalismul de stat.

Deocamdată atât. Voi reveni asupra subiectului. pentru că e important de știut ce mai putem face, pentru a ieși din subdezvoltare.