O posibilă explicație a situației în care ne aflăm: proiectul nostru național a fost, după 1989, integrarea europeană și euro-atlantică. Am acceptat, în schimbul integrării, costuri umane și materiale uriașe, inclusiv transformarea României într-un deșert industrial. Și acum realizăm, cu oroare, că și aderarea la UE, și aderarea la NATO, au fost, sunt, două eșecuri monumentale, și traumatizante.
Aderarea la NATO nu ne garantează nimic, în materie de securitate externă, în afară de creșterea abruptă a costurilor și de transformarea în țintă, prin bazele americane prezente aici
și, mai ales, prin acceptarea elementelor active ale ”scutului anti-rachetă”. Armata nu este nici mai închegată, nici mai bine pregătită, și echipată ca vai mama ei.
Dar eșecul cel mai dureros este cel al aderării la UE. Decalajele de dezvoltare se adâncesc, nu se micșorează, fondurile europene sunt o amăgire, nu dezvoltă nimic, umilința obținerii lor este uriașă. Deschiderea pieței, după aderare, a măturat tot ce înseamnă actori economici locali. Practic capitalul străin are un monopol absolut asupra României, monopol car îi oferă rente uriașe. Suveranitatea României nu mai există, la București nu se mai pot lua decizii privitoare la probleme care nu țin decât de competența statului român. Răsturnarea, cu sprijinul propriilor servicii de informații, a unui guvern legitim, doar pentru a da Germaniei și popularilor europeni majoritatea comisarilor în Comisia Europeană, este încununarea acestui eșec.
Adăugați la astea exodul forței de muncă, circa patru milioane de adulți, care au fugit în căutarea unei vieți mai bune, care nu cu trei zile de vot le pansezi rănile provocate de dezrădăcinare! România de afară este chiar mai furioasă decât România rămasă aici.
Frustrările au fost canalizate, până acum, prin ura injectată în societate împotriva PSD și a pesediștilor. Dar asta este un anestezic care deja începe să treacă. Și frustrarea va da în clocot. Cum va fi potolită? Care sunt supapele de siguranță?
Eșecul nu este o bucurie pentru nimeni, indivizi, colectivități, națiuni. Te poți revolta, sau te poți retrage din spațiul public. Dar asta nu rezolvă esența frustrării: eșecul integrării.
Pacea socială costă. Dacă noi, ca români, nu vrem să plătim prețul ei, care înseamnă și reconciliere, și revenire la Constituție, și păstrarea funcționării democratice a statului, și creșterea nivelului de trai pentru toți, eșecul integrării se va transforma în dezastru. Și vom sta pe ruinele visului României Mari, meditând, dacă mai suntem în stare, la ce ne-ar fi putut uni, dar am respins, pentru că ne-am urât prea mult unii pe ceilalți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu