Într-o reacție la atacul de luni noaptea, președintele SUA, Donald Trump afirmă că tinerii din Manchester au fost uciși de niște ratați. Sau poate a folosit alt termen: ”losers”. Adică perdanți. Și atunci s-ar putea să aibă dreptate.
Terorismul nu rezolvă nimic. N-a rezolvat nimic, niciodată. Trecem peste etica, morala, legitimitatea folosirii lui ca instrument pentru atingerea unor scopuri, oricât de morale și de legitime ar fi ele. Să ucizi la întâmplare oameni, să distrugi vieți, destine, nu poate fi acceptat și nici măcar înțeles. Nu avem ce accepta și nici ce înțelege dintr-un act terorist.
Cu toate astea va trebui să ne aplecăm extrem de atent asupra motivațiilor celor care recurg la astfel de instrumente. Pentru că dacă nu înțelegem ce exprimă ele, cu adevărat, nu avem cum le preveni. Represiunea nu rezolvă, singură, această problemă. Oricâte mijloace și puteri ai acorda forțelor de represiune. Iar prevenția nu o poți limita doar la urmărirea unor indivizi pe care îi consideri-după criterii cel mai adesea arbitrare, și nu de puține ori superficiale-cu risc de radicalizare.
Să fim cinstiți: oricare dintre noi, într-un context care nu are nicio legătură cu acelea considerate de risc, se poate radicaliza. Fără să fim nici fanatici religioși, nici adepții cine știe cărei ideologii extreme. Nu, pur și simplu se rupe filmul, la un moment dat, și acumularea cantitativă a frustrărilor personale, în context social, duce la saltul ”calitativ”.
Să ne întrebăm de ce nu sunt mai mulți cei care aleg terorismul pentru a-și exprima frustrările. Un răspuns ar fi acela că, deocamdată, resturile statului social reușesc să funcționeze pe post de calmant, asigurând o relativă pace socială. Dar suntem la limită. Când statul social va înlocuit definitiv de statul represiv, ne așteaptă Iadul. Când tu, câștigător al globalizării, bine înfipt în ”sinergia faptelor, predici tot mai insistent ”moartea” săracilor, când polarizarea socială și economică ți se pare firească, și vrei s-o accentuezi, când distrugi orice forme de solidaritate socială, promovezi războaie între generații și categorii sociale, la ce să te aștepți?
Deocamdată am găsit o explicație comodă pentru atentate: islamismul militant. Dar dacă nu e vorba despre el? Dacă este altceva, și nebuni precum ăia din ISIS își asumă, din considerente de imagine, aceste acte scelerate, din motive de imagine? Dacă este vorba despre cu totul altceva? Dacă din mediul ăsta de cultură, format din frustrați din cauza nedreptăților și inechităților economice și sociale, se vor naște monștri care ni-i vor face simpatici pe ”extremiștii islamiști”?
Mă tem că noi suntem problema, nu extremiștii islamiști. În fond, cu puțin efort, organizații precum ISIS pot fi distruse cu instrumentele acțiunii polițienești. Nu e nevoie de războaie în toată regula, cu avioane, rachete de croazieră și alte bazaconii de înaltă tehnologie. Forțele speciale sunt suficiente. Dar împotriva lăsaților în urmă din toate societățile noastre nu ai ce folosi, dacă se produce o explozie socială.
Eu zic că avem la ce ne gândi. Dacă vrem să rezolvăm problemele astea. La care, culmea, trecutul ne demonstrează că avem soluții. Ce nu costă cine știe ce, pe deasupra. Poate și ăsta e un motiv pentru care nu le folosim. De ce să investești în protecție socială și în educație, când poți investi de zeci de ori mai mult în armament, cu care să combați ”vrabia” terorismului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu