Lovitura de stat civică

Postez aici un articol publicat la sfârşitul anului trecut(2007, n.m.) în "Prezent". O fac, profund decepţionat de incapacitatea Curţii Constituţionale de a-şi asuma misiunea de a fi paznicul legii fundamentale. De aici înainte se poate întâmpla orice!

Meditând mai profund la sensul ascuns al evoluţiilor de pe scena politică românească, avem tot mai acut sentimentul că România este victima unui experiment. Un experiment care are ca scop rafinarea metodelor de „schimbare de regim”, în ţări care, formal, nu pot fi obiectul unor astfel de intervenţii: sunt, cel puţin formal, democraţii, recunoscute ca atare, au sisteme politice pluraliste, ţin regulat alegeri, care pot fi catalogate drept libere şi echitabile, mai mult, au economii şi societăţi „deschise”şi fac parte din aceleaşi sisteme de alianţe politice şi militare cu promotorii schimbărilor de sistem. Cu toate astea, la un moment sau altul, în ţara-ţintă ajunge la guvernare un partid sau o alianţă de partide care se opun intereselor promotorului schimbării de sistem sau duc o politică pe care promotorul o consideră contrară intereselor lui.

De ce a fost aleasă România pentru acest experiment? Dintr-un motiv simplu: există condiţiile necesare atât camuflării experimentului, cât şi relativei sale reuşite. Camuflajul: reforma clasei politice şi lupta împotriva corupţiei. Condiţiile pentru reuşită: ura populaţiei împotriva clasei politice. Mecanismul acestui experiment este fascinant, şi dacă ar mai trăi, George Orwell s-ar simţi umilit de imaginaţia celor care au scris scenariul! Este un mecanism plăsmuit de o minte rafinată, pusă în slujba Răului, dar care pretinde că serveşte Binele. Şi asta îl face şi mai periculos pentru democraţie, pentru că nu mai poţi distinge între prietenii şi duşmanii ei. O parte a acestui mecanism ni s-a dezvăluit, involuntar, bănuim, ca urmare a eşecului moţiunii de cenzură introdusă de PSD. Şi ceea ce vedem nu ne place deloc. 

Am scris, nu o dată, că aceia care se folosesc de instituţiile statului pentru a-şi reduce la tăcere adversarii politici îşi asumă un mare risc: acela de a le decredibiliza şi de a le face incompatibile cu democraţia şi statul de drept. Nu ne-am închipuit însă că lucrurile vor ajunge atât de departe. Dacă nu a putut demite guvernul Tăriceanu II cu ajutorul complice al unei părţi a PSD, Traian Băsescu a trecut la planul B: demiterea ministru cu ministru. Sistemul a funcţionat în cazul miniştrilor apărării şi comunicaţiilor, Atanasiu şi Naghy( personal, îl regret pe domnul Naghy, era competent şi extrem de civilizat, dar din păcate a fost distrus, ca om politic, de paranoia unui iresponsabil), nu există motive să nu funcţioneze şi în alte cazuri. Ca de obicei, complice i-a fost DNA, pe care Monica Macovei a structurat-o ca pe o veritabilă „poliţie politică”, iar membrilor ei li s-a acordat un statut de imunitate şi de impunitate. Mai mult, ca să le garanteze acest statut, Ilie Botoş, care a deţinut funcţia de Procuror general adjunct al Parchetului Naţional Anticorupţie, şi care ştia ce şi cum în domeniu, a fost schimbat din funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înlocuit cu o ilustră necunoscută din provincie, doamna Kovesi, executant obedient al ordinelor Monicăi Macovei şi, după plecarea ei din guvern, ale şefului statului. 

Când noul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a cerut destituirea procurorului Doru Ţuluş, pentru modul execrabil în care a gestionat secţia de care răspunde în cadrul DNA, răspunsul a fost că ministrul s-a ales cu dosar penal şi este pe lista lui Băsescu. Asta dovedeşte că, de fapt, DNA nu se sinchiseşte de nimeni, nu recunoaşte nicio autoritate a statului şi are mână liberă să facă orice abuz, câtă vreme procurorii îl servesc pe Traian Băsescu şi interesele sale politice. Până aici nimic nou: statul de drept se dovedeşte, ca de obicei în România, o formă fără fond. Dar a intervenit episodul Traian Decebal Remeş. Şi odată cu el o parte a experimentului schimbării de sistem de care vorbeam. 

Nu mai este o noutate faptul că DNA ascultă pe cine trebuie şi pe cine nu trebuie, cu sau fără mandat, cu sau fără motiv. Mai mult, avem indicii că există o practică periculoasă: oamenii aflaţi pe o listă cu demnitari sau înalţi funcţionari ai statului, care ocupă funcţii considerate „vulnerabile” după criterii pe care le bănuim: robinetul cu bani publici, sunt ascultaţi non-stop. Fără mandat şi fără să existe indicii că se comit abuzuri. Cantitatea uriaşă de înregistrări poate oferi oricând suficient material pentru a „construi” probe împotriva lor, dacă se primeşte ordin. 

La cererea DNA, care îi avea în vizor atât pe Mureşan, cât şi pe Ciorbă, acesta din urmă a fost urmărit intens o bucată de vreme de fosta „doi şi un sfert”. În multul material filmat, procurorii descoperă cu oroare faptul că au ratat momentul unui flagrant, care ar fi pus, pentru prima oară în ultimii 17 ani, cătuşe unui ministru. Motiv pentru care îl strâng cu uşa pe Ciorbă, care avea antecedente de colaborare-de nevoie!- cu Parchetul. Omul nostru este „cablat” şi trimis la Mureşan, să poarte o discuţie din care să rezulte că în plicul dat de Mureşan lui Remeş sunt bani, respectiv 15.000 de euro. Discuţia are loc, dar, din motive care ne scapă, nu poate fi folosită în justiţie. Din acest moment lucrurile iau o turnură halucinantă. Deşi se cere aprobarea lui Traian Băsescu pentru cercetarea celor doi, Remeş şi Mureşan, iar acest lucru se face public, împotriva lor începe un război mediatic, care ia forma unui veritabil linşaj. Şi lumea nu înţelege de ce. 

În primul rând, apar probe dintr-un dosar care practic nu există, de vreme ce nu a început oficial cercetarea penală, cu riscul ca aceste probe: înregistrări audio şi video, să fie respinse de judecători. DNA, SRI, RTV se trezesc în vâltoarea unor scandaluri publice, urmate de anchete parlamentare. Chiar şi argumentul că nu mai există Comisia de la Cotroceni, suspendată de Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă, pentru a-i înlocui cu magistraţi pe actualii membri, este fals. În fond, schimbarea durează maximum o lună, şi oricum Traian Băsescu poate da aviz şi fără Comisie. Îi permite Constituţia. Toată lumea se întreabă cum au ajuns în presă înregistrările DNA, pentru că toţi cei care le-au avut neagă că le-ar fi dat pe „surse”. 

Vă propunem un scenariu. O copie a acestor înregistrări a ajuns la un partid politic, prin intermediul unor „cârtiţe” uitate de un ministru de interne recent scos din schemă şi de un şef de serviciu secret aşişderea, serviciu căruia DNA i-a cerut să-l fileze pe Ciorbă. Cum era riscant ca partidul cu pricina să fie sursa „scurgerilor de informaţii”, ele sunt pasate unui ONG prieten. Care organizează o vizionare rezervată unor jurnalişti aleşi pe sprânceană, foşti bursieri ai respectivului ONG. Este vorba de „Freedom House”, în principiu mai presus de orice bănuială. Asta dacă nu luăm în calcul imensa experienţă a respectivei organizaţii în manipulare mediatică şi în propagandă. 

În România, „Freedom House” a dat naştere unei adevărate caracatiţe de ONG-uri, care au ocupat spaţiul public şi au căpătat o aură de „promotoare ale democraţiei”, de „luptătoare” împotriva corupţiei, de „reformatoare” ale clasei politice. Vă mai aduceţi aminte de „Coaliţia pentru un Parlament Curat”? Era formată din organizaţii care, în timpul guvernării PSD au „inventat” şi susţinut Alianţa Dreptate şi Adevăr: Pro Democraţia, Societatea Academică Română, APADOR-CH, Fundaţia Soros, GDS, Agenţia de Monitorizare a Presei. Acum Coaliţia a făcut pui: Coaliţii pentru Universităţi Curate, Justiţie Curată, Europarlamentari Curaţi, Consilii Judeţene curate. 

Iată cum funcţionau lucrurile în 2004: „Coaliţia pentru un Parlament Curat a alcătuit o reţea de reporteri care vor documenta, monitoriza şi raporta într-o forma succintă informaţiile despre corupţie, conflict de interese, traseism politic şi colaborare cu Securitatea ale fiecărui candidat. O reţea paralelă de referenţi va verifica soliditatea acestor informaţii şi va alcătui listele. Cele două reţele vor lucra separat, în deplină confidenţialitate, adică reporterul pentru un judeţ nu va şti cine este referentul sau şi invers. Numele membrilor ambelor reţele nu vor fi făcute publice, pentru a le proteja de orice fel de influenţe… În anul 2004, aproape o sută de parlamentari care nu corespundeau criteriilor Coaliţiei pentru un Parlament Curat şi fuseseră ţinta campaniei negative a acesteia nu au reuşit să reintre în Parlament. Acest succes trebuie continuat prin eforturi susţinute la nivel central sau local. Mai mult decât o alianţă, deschisă oricui militează pentru integritate în politică, Coaliţia pentru o Guvernare Curata este un model de acţiune. Toţi cei care aşteaptă ca Europa să îi elibereze de jugul corupţiei autohtone au de fapt arme la îndemână şi sunt singurii care pot face ceva. Acţionaţi singuri, paşnic dar decisiv, prin mijloacele societăţii civile.” 

Nu întâmplător am citat din documente ale Coaliţiei pentru un Parlament Curat. Adrian Năstase a fost învins de maşina de zvonuri a „societăţii civile”, zvonuri amplificate de membrii ei „conspiraţi” din presă. PSD a fost demonizat cu aceleaşi instrumente ale serviciilor secrete, pentru că, să nu uităm: Fredom House primeşte peste 75% dintre fonduri din bani publici, fonduri guvernamentale, a fost condusă până în 2005 de un fost director al CIA, James Woolsey, iar actualul şef, Peter Ackerman, este specialist în domeniul schimbărilor non-violente de regim, iar teza sa de doctorat are un titlu sugestiv: „Strategic Aspects of Nonviolent Resistance Movements”. 

Acum a venit rândul PNL să fie tratat la fel ca şi PSD, să fie identificat cu „tiranul” care trebuie doborât cu „mijloacele paşnice ale societăţii civile”. Inclusiv cu „prezumţia de vinovăţie”, inventată de doamna Alina Mungiu-Pippidi, altă bursieră Freedom House. Acuzată de Financial Times că a fost selectată de Departamentul de Stat să primească fonduri pentru acţiuni clandestine în Iran, organizaţia se apără, spunând că pentru ea „instrumentele schimbării sunt cele neviolente, specifice rezistenţei civice, care foloseşte tactici precum boicotul, protestele de masă, blocade, greve şi nesupunerea civică pentru a delegitima guvernările autoritare şi a le eroda sursele sprijinului, inclusiv loialitatea apărătorilor lor înarmaţi.” Au trecut pudic cu vederea un instrument pe care îl folosesc cu mare succes în România: linşajul mediatic! 

Toate Coaliţiile citate mai sus au în centrul lor Freedom House, sunt iniţiate şi conduse de oamenii ei, iar ca mijloace de acţiune, linşajul mediatic este prima alegere. Cei aflaţi pe listele lor negre sunt executaţi public cu mijloacele „stalinismului epocii digitale.” Iar când linşajul nu este suficient, intervine DNA, condus tot de oameni care au ajuns acolo cu sprijinul direct al „Freedom House”, care i-a furnizat Monicăi Macovei pretextul pentru a schimba vechea conducere. Nu ne-am mirat să aflăm că unul dintre ziariştii sub acoperire ai reţelei Coaliţiei este cel care a adus în TVR de la „Freedom House” filmul flagrantului ratat în cazul Remeş. Numele lui nu spune nimic, ca profesionist, pentru că s-a afirmat doar în scandalul „cenzurii din TVR”, declanşat între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din 2004, scandal care îl viza pe Adrian Năstase. Este vorba de Alexandru Costache, şi pentru acel gest a primit drept recompensă o, aţi ghicit! bursă „Freedom House” pentru jurnalism. Iar filmul este dat pe post cu aprobarea Rodicăi Culcer, alt soldat credincios al oastei civice „Freedom House”, şi ea aprig combatant al Coaliţiei pentru un Parlament Curat şi duşman al PSD şi al liderilor lui neobedienţi Cotrocenilor, precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase. 

De altminteri, nici Ion Iliescu n-a scăpat de linşajul mediatic al „societăţii civile”, în cazul „mineriadelor” şi al Revoluţiei din 1989. Iar Freedom House se iţeşte şi din spatele ONG-urilor care fac presiuni asupra doamnei Kovesi să urgenteze trimiterea lui în judecată. Un lucru nu înţelegem: indiferent cât de coruptă ar fi politica românească, ce anume justifică subminarea democraţiei prin astfel de acţiuni iresponsabile? Ce anume îi face să creadă pe autorii acestui experiment scelerat că pot controla experimentul, că nu vor da naştere unui nou monstru totalitar în România? Şi mai ales, este Traian Băsescu soluţia de înlocuire? Faptul că a condamnat comunismul şi are un permanent discurs anti-sistem nu este suficient pentru a fi un lider al noii Românii, purificate de corupţie şi de reziduurile comunismului, pentru că este un individ corupt şi un reziduu al comunismului! Nu cumva experimentul are un ţel mai ambiţios? Cum ar fi patentarea loviturii de stat civice perpetue? De ce nu? Dacă iese banul…

PS: este o postare de pe blogul meu, din februarie 2008. Trebuie citit în acel context. Din păcate el este valabil și azi. Iar afirmațiile mele poste sunt mai îndreptățite acum, după instalarea ”Guvernului străzii”, după o lovitură de stat civică.