Eu zic să mai așteptăm cu concluziile pe marginea Brexitului. Un vot este un vot. Și pentru ieșire s-au pronunțat circa 35% dintre cetățenii cu drept de vot din Marea Britanie. Cam pe acolo sunt și voturile celor care nu vor să iasă. Nu știm motivele celor care n-au venit la vot. Așadar e greu de susținut afirmația că majoritatea britanicilor vrea asta. Nu, e doar o minoritate: cea care a votat pentru ieșire.
Nu cred că dintre votanții favorabili ieșirii din UE sunt mulți cei care cunosc cu adevărat costurile deciziei lor. Iar beneficiile se dovedesc a fi, deocamdată, doar o Fata Morgana, și asta fără ca Bruxellesul să se întrebuințeze încă, și să le facă viața grea.
Englezii cred că pot reuși singuri în globalizare, e drept, și în siajul SUA. Doar sunt pudelul favorit al Washingtonului, cel mai fidel ajutor de șerif al Americii. Ce uită ei este faptul că nici SUA nu sunt singure în globalizare. A trecut de mult vremea globalizării cu state naționale drept actori. Acum actorii sunt mari blocuri economice, politice și militare. Da, e adevărat, sunt etape și etape în procesul de globalizare. Etapa neo-liberală, ale cărei reguli le-au scris SUA, împreună cu Marea Britanie, în anii 80(Consensul de la Washington), s-a cam terminat.
Nu se mai joacă după vechile reguli. Apariția BRICS a schimbat paradigma globalizării. Sigur, acum BRICS par să traverseze o perioadă proastă. Doar par. Au capacitatea de a se regenera, de a se relansa. Ele sunt pe val acum. Propaganda anti-rusă și anti-chineză este una, realitățile, alta. Rusia și China au trecut mai bine prin criză. Se mișcă repede, se restructurează, sunt dinamice. Și nici nu traversează o criză a democrației reprezentative, precum Occidentul. Criză care costă. Enorm. Brexitul este în primul rând un produs al acestei crize.
UE este un astfel de actor al noului val de globalizare. Dar are aceeași slăbiciune, comună întregului Occident: criza democrației. UE nu suferă de prea multă, ci de prea puțină, democrație. Între Europa condusă cu biciul de Germania, și Rusia sau China, nu sunt, practic, diferențe. Deciziile cetățenilor nu mai contează nicăieri, nici măcar în SUA. Ori vi se pare că dacă niște unii își aleg șeriful sau procurorul/judecătorul, ei pot să influențeze cu ceva politicile interne și externă ale Statelor Unite? Să ne liniștim! Este doar o iluzie bine întreținută!
Marea Britanie crede că are Commonwealthul, care compensează pierderile de piață rezultate din plecarea din UE? Eu zic să se mai gândească. S-ar putea să aibă o mare și neplăcută surpriză. Britanicii pot să-și construiască un soi de UE al lor cu statele respective, și să devină un actor colectiv al globalizării?
Cert este un singur lucru: UE trebuie să se reformeze. Cu sau fără Marea Britanie drept membru. Iar reformă înseamnă concomitent și mai puțin Bruxelles, și mai puțin Berlin. Printre altele. Înseamnă renaționalizarea unor decizii, o altă arhitectură instituțională, reinventarea modelului social-eșecul lui a dus la Brexit, în principal-și mai multă solidaritate între națiuni. Nu, tehnocrația nu rezolvă probleme care nu pot fi rezolvate decât pe politic. Ea doar le agravează pe cele existente, și crează altele noi. Așa că e bine să ne lăsăm un timp de gândire, și să luăm decizii cumpănite, cu gândul la viitor.
2 comentarii:
Nene Costică:
Citesc cu plăcere - mă relaxez! - articolele d-tale aici.
Comparativ cu gunoaiele din presa vestică… ori cea mioritică, d-ta ai un punct de vedere.
Nu dictează nimeni ce scrie ori gîndește cetățeanul Constantin Gheorghe; de profesie liberal de stînga.
Acuma, că tot te-am uns cu undelemn precum cu mirul sfințit… ia să mai și critic nițel, că nu-i moartea pasiunii, nu?
Citez:
“…pentru ieșire s-au pronunțat circa 35% dintre cetățenii cu drept de vot din Marea Britanie. Cam pe acolo sunt și voturile celor care nu vor să iasă…”
Cam cu un milion trei sute de mii mai mulți.
Nu chiar p-acolo, nu?
E un număr oareșcum impresionant. Luxemburgul are juma’ de milion de cetățeni. Vaticanul… vreo 800, cu Papa și gărzile lui cu tot.
Să continui cu exemple?
Să disprețuiește votul a un milion trei sute de mii de cetățeni, zicînd… “e tot p-acolo” e nedemn de un liberal. Probabil e acceptabil într-un articol de Der Spiegel… dar aici?
“…Nu cred că dintre votanții favorabili ieșirii din UE sunt mulți cei care cunosc cu adevărat costurile deciziei lor. Iar beneficiile se dovedesc a fi, deocamdată, doar o Fata Morgana, și asta fără ca Bruxellesul să se întrebuințeze încă, și să le facă viața grea…”
Asta sună deja a amenințare. Foarte frumos pentru o uniune democratică. URSS, gen.
Vă facem viața amară, intrăm cu tancu… errr, vroiam să zic, vă punem la colț, vă dăm tarife de vă cocoșați, nu vă mai cumpărăm nimic, vă trimitem refugiații din Calais, alea.
Aha.
Marea Britanie e a doua economie din Europa - după Germania. E ușor să ameninți că le dai mUE… ceva mai delicat s-o și înfăptuiești.
BRICS… mă lași?
Rusia și China… da, e cum spui. Dar ce concluzie tragi tu vizavi de Comunitatea Ioropeană?
“…tehnocrația nu rezolvă probleme care nu pot fi rezolvate decât pe politic. Ea doar le agravează pe cele existente, și crează altele…”
Tu vorbești dintr-o țară cu guvern tehnocratic?!?
Nu pun lince la artole de alte vederi, că intru în spam.
Vrei…? bag.
Și acum, la 3 ani de la moment, se confirmă faptul că mulți britanici indigeni și cei făcuți britanici provenind din alte nații, au votat brexit pe ideea de a se împiedica intrarea altor nații în Regat pe piața forței de muncă, deoarece își simțeau și își simt încă amenințate nu atât locurile de muncă, cât locurile de muncă, cele bine și foarte bine plătite, și înălțimea salariilor. Un român e dispus să muncească pe bani mult mai puțini decât un britanic, chiar de 2-3 ori mai puțini, iar asta face ca multe situații să fie aranjate între angajații de prin companii, cei care au acces la sistemele de recrutări. Introducerea softurilor ultrasofisticate care evaluează candidații la recrutare nu îi împiedică întrucât, la final, decizia care alege acel procent de 1% sau mai puțin de-atât din numărul aplicanților la un job bine și foarte bine plătit, este luată tot de un factor uman.
Și dacă, prin absurd, s-ar reface un referendum de brexit, cred că rezultatul va fi același. Desigur, dacă nu ar fi altfel influențat.
V.M.
Trimiteți un comentariu