Rușii au început bombardamentele în Siria. Sincer, nu e tocmai o veste bună. Mă așteptam la măcar o sclipire de inteligență din partea lui Obama, pentru a găsi o soluție decentă situației din zonă. Americanii au o idee fixă: că toți trebuie să le sugă pula, că dorințele lor sunt lege pentru întreaga lume. Rusia vine acum să le strice distracția.
Adevărul este că americanii nu vor recunoaște în veci faptul că au scăpat de sub control situația din zonele în care intervenit pentru că așa le-a tunat lor. Problema cu care se confruntă nu e doar Siria. Azi au trebuit să intervină direct în Afganistan. Unde talibanii sunt proaspeți ca niște trandafiri în roua dimineții, și ocupă locul lăsat de trupele americane și de cele ale NATO. După enorm de multe miliarde de dolari cheltuite, armata afgană se dovedește a fi o ficțiune. Nu vrea, practic, să lupte. Singurii care ar mai vrea s-o facă sunt tadjicii, dar ăia își apără sărăcia, și nevoile, și neamul. Restul abia așteaptă să le ofere flori talibanilor, în semn de bun (re)venit.
Cum știm, talibanii își au ”spatele” în Pakistan. Iar Pakistanul are în spatele lui China. Războaiele prin intermediari sunt un deliciu al geo-politicii, nu-i așa? De fapt, și în Siria este tot un astfel de război. Dar cu mult mai grav decât în Afganistan. Pentru că, în fond, tu, american, poți accepta să pierzi Afganistanul. Dar nu poți pierde Orientul, și nici nu poți să-ți pui aliații, Israelul și Arabia Saudită, într-o situație periculoasă.
Problemele care generează crizele ce trebuie gestionate acum NU au soluție militară. O știe toată lumea. Inclusiv Putin. Dar Putin joacă în alt film, mizele lui sunt altele. Dacă și le atinge, reușind în același timp să se debaraseze de ISIS-care este o amenințare pentru republicile ruse din Caucaz-cu atât mai bine. Dar Siria este doar o monedă de schimb în jocul lui privind vecinătatea apropiată-incluzând aici Crimeea și estul Ucrainei-și stabilirea unui statul mai apropiat de adevărata pondere a Rusiei în viața internațională.
Siria nu se va pacifica folosind și mai multă violență. Washingtonul plătește acum pentru faptul că și-a pus adversarii cu spatele la zid. Și dacă e să fie ”care pe care”, nimeni nu se mai împiedică de amănunte. Rusia a propus de acum trei ani o soluție pentru Siria-care implica și retragerea lui Assad!-SUA au tratat lucrurile cu dispreț. Asta e: vor avea de gestionat și mai mult haos, dar și posibila confruntare armată cu Rusia. Nu mai e doar o joacă pe calculator.
În timpul Războiului Rece existau limite ale confruntării între cele două blocuri, nu se călcau pe bătături prea tare, știau unde să se oprească. Acum nu mai sunt reguli. Iar faptul că în toată povestea se implică și China-altă țară călcată pe coadă de aroganța iresponsabilă a americanilor!-complică și mai mult lucrurile. Avem la ce ne gândi, nu?
PS: aflu, nu fără amuzament, că prin ISIS e o rudă a lui Boc, de vreme ce tocmai ce le-au fost tăiate salariile luptătorilor! Mișto, nu? Idealuri, alea, alea! Pe dracu! Mercenari ordinari, care merită uciși fără milă!
3 comentarii:
Acum sincer, exista vreo solutie decenta prin care poate fi oprit ISIS? adica una care nu implica forta? Nu cred. Monstruozitatea aia trebuie lichidata. Si asta nu se poate decat prin forta.
E adevarat ca, de principiu, crizele ar trebui sa fie rezolvate altfel decat prin mijloace militare. Se poate negocia orice, doar ca nu cu ISIS. Si, asa cum se vede, in zona nu se prea stie cine-i amic si cine-i inamic. Prea multe puncte de vedere diferite, prea multe orgolii, prea multi "observatori" ai unor prea multe sisteme de referinta, fiecare dintre aceastia sustinand ca al lor e cel corect si universal valabil.
Pana cand se vor armoniza pozitiile va mai curge multa apa pe Dunare. Si multa cerneala. Deja a inceput circul mediatic.
Alles eine LÜGE! - die echten Kriegsursachen von 1939
https://www.youtube.com/watch?v=3ptV0AxE_mo
UNFASSBAR!!! US Hauptziel IST kRIEG in Europa
https://www.youtube.com/watch?v=xi7M_P2ldsQ
USA wollen Krieg um jeden Preis
https://www.youtube.com/watch?v=KSfnQm7gE7s&feature=youtu.be
Das Reich des Guten - Die unerzählte Geschichte über die USA
https://www.youtube.com/watch?v=a4umjiczAMc
poti alege subtitlul. vei intelege mai multe inclusiv ca perioada 1913-2015 este o sg partida de sah care inca va continua.statul mondial il vor in 2020. pina acum a fost cerut si de papa de 2 ori si s-a publicat in toata presa lumii!!!1
Ai o obsesie dom'le. Rușii au început bombardamentele.... Mă așteptam la ... De la Obama.
Tot vina lui Obama e? Știi ce e ăla non sequitur?
Trimiteți un comentariu