Marea Revoluție Confuză, anti-capitalistă, naționalistă, verde și suveranistă...

 

 

Se aud tot mai des afirmații, și în stradă scandări, care trimit la o situație revoluționară în România, la începutul unei Noi Revoluții. Să admitem că am fi în pragul unei noi revoluții. De ce am ajuns aici, și ce schimbări radicale ar presupune această revoluție, dar mai ales ce ar schimba ea? Deocamdată nu văd un efort coerent și consistent pentru înțelegerea cât de cât momentul și mai ales a consecințelor lui. Ne mulțumim să dăm vina pe corupția politicului, pe proiectul Roșia Montană, pe explorarea gazelor de șist, pe ruși sau pe cine ne cade la mână.

 

Onest vorbind, revolta românilor, tăcută sau zgomotoasă, era de așteptat, și este de mirare că a trecut atâta vreme până să se manifeste. Iar ea are cauze complexe, de unde și modul confuz în care se exprimă nemulțumirile, lipsa unor revendicări clare, și faliile adânci existente între diversele grupuri de nemulțumiți.

 

Dacă privim cu atenție în urmă, și ne privim critic, nu dogmatic, trecutul, dacă ne eliberăm de sub tirania unui anti-comunism primitiv, nu putem să nu găsim tulbutătoare similitudini cu momentul aprilie 1964. Care nu a însemnat doar reacția PMR față de planul Valev, ci mai mult decât atât. În aprilie 1964 am spus ”ajunge!” unui model de societate impus din afară, care nu răspundea nevoilor românilor. A fost o revoltă anti-comunistă, precum cele din RDG, din Ungaria și din Polonia? Evident, nu! A fost mai degrabă o revoltă anti-sovietică, și cât se poate de întemeiată. Nu poți impune modele politice, economice și sociale nepotrivite unei națiuni, doar pentru că tu ai parul mai mare.

 

Or, ceea ce au făcut rușii în anii 50, declanșând reacția identitară din anii 60, fac acum americanii, pe de o parte, și un amestec de birocrați de la Bruxelles cu lideri naționali din țări precum Germania, Olanda, Franța sau Marea Britanie: impun României, tot cu parul, un model care le folosește lor, și mai deloc românilor. Că rușii au făcut-o cu SovRomurile și cu consilierii, iar ăștia o fac cu FMI, cu multinaționalele sau cu comisarii europeni, este doar un amănunt.

 

Dacă în CAER și în Tratatul de la Varșovia am nimerit, pentru că așa a fost să fie, nu pentru că am ținut noi să aderăm, în UE și în NATO am intrat de bună-voie. Efectele au fost însă aceleași. Suntem obligați să punem interesele ”organizațiilor” din care facem parte înaintea intereselor noastre. Iar, ca de obicei, interesele organizațiilor se confundă cu interesele liderilor lor: sovieticii, în trecut, acum americanii, nemții, francezii și britanicii. De aici frustrările tuturor, nu doar ale românilor. Din păcate, UE supune România unui regim discriminatoriu suplimentar, care accentuează frustrările. 

 

Iar capitalismul sălbatic impus pe aceste meleaguri, în numele ”anti-comunismului” nu face lucrurile mai ușoare. Acesta s-a transformat într-un imens mecanism de jaf și de spoliere a României și a românilor. Deocamdată furia celor din stradă nu este anti-capitalistă cu program, vizate sunt, practic, două proiecte-simbol, nu cele mai periculoase și mai semnificative, prin consecințe: Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist. Din păcate nu suntem capabili să producem alternative, ca în anii 60, pentru că nu avem, ca atunci, spațiu de manevră. Dacă în anii 60 avea în spate sprijinul chinezilor, în conflict cu sovieticii, și o parte a Occidentului, care avea interese în slăbirea CAER și a Tratatului de la Varșovia, acum cine ne-ar sprijini? Chinezii, care sunt legați de americani prin munții de dolari existenți la Beijing? Americanii, împotriva UE? De ce ar face asta, și mai ales de ce cu România? 

 

Pur și simplu nu avem ce face. Mecanismele de spoliere nu pot fi oprite, indiferent cine ar avea puterea la București. Ce poate face un guvern de la București? Cel mult poate face mai puțin dureroasă belirea, mai suportabilă, dar în niciun caz nu o poate opri. Este tragedia tuturor popoarelor colonizate, iar românii sunt un popor colonizat. 

 

Ne mai putem întoarce la suveranism? În ciuda a ceea ce face Viktor Orban în Ungaria(apropo, ce face el nu pune în discuție fondul, ci doar forma mecanismului spolierii, Ungaria fiind și ea o colonie, ceva mai gureșă, dar colonie!), răspunsul este nu. Ne folosește anti-capitalismul la ceva? Câtă vreme nu există o alternativă viabilă la el, răspunsul este tot nu. Naționalismul este un drum care poate duce, cel mai propbabil, la o nouă păruială generalizată în Europa, și apoi în lume. Iar ”ecologismul” este un lux pentru o națiune săracă, ajunsă la capătul puterilor.

 

Ce rămâne din Noua Revoluție, clamată de ”salvatorii” care hăulesc pe străzi și în Piața Universității? În afara confuziei, nimic! Din păcate. Nu de o Nouă Revoluție avem nevoie. Avem nevoie doar de un proiect național, în care să-și găsească răspuns problemele care stârnesc acum frustrări, de la aspectele de mediu la nevoia de locuri de muncă și temperarea exceselor capitalismului. Proiectul ăsta nu se face în tradă. Dar așa ceva nu intră în programul Noii Revoluții...