Nu este pentru prima oară când spun asta, în ultima vreme: îmi este tot mai greu să scriu despre realitățile României. Nu pentru că ele nu ar fi grave, și nu ar merita atenție, ci pentru că lucrurile s-au degradat în așa hal, încât o discuție despre probleme și soluții a devenit imposibilă. Spațiul public este dominat de teamă, de ură, de intoleranță, de tot felul de fanatisme. Toată lumea se luptă cu toată lumea. Țara și-a pierdut busola, oamenii nu mai cred în nimic, instituții, valori morale, etice, politice și religioase, toate sunt puse în discuție, contestate, dar nimic nu este propus drept alternativă.
Evident, nu lipsesc pescuitorii în ape tulburi, care o duc bine, mersi! Asta în detrimentul românilor. Care, ocupați cu supraviețuirea, nu mai au niciun interes să se implice în viața cetății. Recentele proteste, legate de proiectul Roșia Montană și de gazele de șist, nu anunță nașterea unei noi Societăți Civile, cum aveam naivitatea să cred la începutul anului 2012. Din păcate ele sunt doar cântecul de lebădă al celei vechi, fața ei urâtă, nedemocratică, totalitară. Alternativă nu se vede nici la acest capitol.
Înainte de a da vina pe politic, poate ne gândim la responsabilitatea fiecăruia dintre noi, când ne întrebăm cum am ajuns aici. Știu, e greu să admiți că ai greșit. Dar dacă n-o facem, lucrurile vor merge din rău în mai rău. Deocamdată nu se vede nimic promițător în direcțiua asta. Căutarea de țapi ispășitori este de-a dreptul frenetică, și la ea participăm cu toții. Când e vorba de căutat soluții e pustiu și rece! Și nici nu sunt semne că lucrurile se vor schimba curând.
Concluzii nu trag, pentru că nu e nimic de concluzionat...
Un comentariu:
Concluzia: ai muncit degeaba atatia ani. Astia sunt si mai redusi mintal si nu dau nimic de la ei.
Trimiteți un comentariu