Victime colaterale

 

 

Ceea ce am văzut și auzit zilele acestea, de când au ieșit în public subiectele ”Roșia Montană” și ”câinii maidanezi” am asistat la revărsări de ură, de intoleranță și de fanatism. Taberele aflate în conflict, unele apaudate de tot felul de decervelați drept expresia afirmării ”noii societăți civile”, nu au nici cel mai mic apetit pentru dialog și pentru căutarea unor soluții reciproc avantajoase. Pentru toți combatanții democrația este o necunoscută, sau, în cel mai bun caz, o noțiune lipsită de sens.

 

Strategia folosită de aceste tabere-dar și de altele, în cazul altor subiecte controversate-aceea a stimulării fricii, de generare a temerilor de tot felul, a făcut și face o mulțime de victime colaterale, începând cu instituții fundamentale pentru democrație, precum Parlamentul. În aceste condiții dialogul este imposibil, deși el este mimat cu destul talent de reprezentanți ai părților aflate în conflict.

 

România a apucat pe un drum periculos, care nu se poate termina decât cu o explozie de violență. Tragic este că această violență este pregătită și stimulată cu bani europeni și americani, dedicați, o, ce ironie! implementării democrației. ”Democrația” lor este, de fapt, un alt sistem totalitar, un soi de dictatură a unei minorități extrem de active, dar lipsită de luciditate, de proiect, de viziune, care acționează doar pentru a demonstra finanțatorilor lor că există și fac ceva pentru banii pe care îi primesc. Iar stăpânilor lor li se fâlfâie de rezultate, câtă vreme pot justifica, la rândul lor, banii primiți de la tot felul de donatori, cei mai mulți de bună credibță, dar manipulați abil, pentru a fi mulși de bani. Așa s-a creat un soi de filieră bănoasă a ”protestului”, care mimează angajamentul în favoarea unor cauze ”bune”, doar pentru a continua să primească bani.

 

Această ”nouă societate civilă” NU rezolvă nicio problemă, mai mult, generează altele noi pentru societățile în care se manifestă. Ne place sau nu, nu există alternativă la politic în democrație, decât cu prețul renunțării le democrație. Nu ne plac actualii politicieni? Foarte bine! Data viitoare alegem alții, mai buni. Dar politicianul nu este Zâna Măseluță, și nici Peștișorul de Aur, să îndeplinească tot felul de dorințe tembele. El are atâta putere câtă îi dăm noi, și ea este limitată.

 

De fapt, noi, simplii cetățeni, trebuie să fim raționali și să știm ce poate, și ce nu poate politicul, într-un sistem care, fără a fi perfect, ne oferă suficiente libertăți și oportunități pentru a ne afirma nevoile și interesele. Dar democrația nu este un sistem individualist, și nici inegalitar. Toți avem aceleași drepturi, libertăți obligații. Dacă refuzăm acest egalitarism, ca în cazul acestor demonstrații, ne întoarcem la dictatură, la tentația unei minorități de a-și impune, la nevoie cu forța, viziunile și interesele, și de a-i elimina pe toți cei care i se opun.

 

Mi se pare că am ajuns într-un mare impas, și din care nu putem ieși decât împreunîă. Doar că noi am uitat de mult ce înseamnă și ce presupune acest ”împreună”...