miercuri, 4 iulie 2012

Chestii, socoteli



Cineva gândeşte strategic pentru USL, şi nu gândeşte rău deloc! Dacă mâine sau vineri băsărica este suspendată, în maxim treizeci de zile ar trebui să aibă loc Referendumul de destituire. Adică fix pe cinci august! Care cade într-o duminică! Cei mai mulţi dintre care l-ar mai putea vota pe băsescu sunt tai-tai prin vacanţă! Perdanţii anilor băsescu sunt la post, cu ştampila ciulită! Şi mai hotărâţi ca oricând să-i dea în cap cu ea! 

Cineva scria că un băsescu simplu cetăţean se va pune în fruntea campaniei electorale a PDL, şi va trage partidul după el. Eu cred că băsescu simplu cetăţean va face cărare la Procuratură, unde are multe de dat cu subsemnatul. Şi mulţi se vor topi de plăcere la vederea spectacolului! 

Probabil că vom avea alegeri parlamentare şi prezidenţiale cuplate, undeva la începutul toamnei. Ceea ce este foarte bine. Măcar vom avea premizele pentru ca 2013 să fie, politic vorbind, unul liniştit. Pentru că economic va fi iadul! Încep plăţile împrumutului făcut pentru realegerea lui băsescu!  

Ce va fi, vom mai vedea. Sigur e un lucru: cei din USL au un calendar precis, se ţin de el şi până acum le-a ieşit. Sper să le iasă şi de aici înainte. 


4 comentarii:

ANONIMUS spunea...

Am urmarit marele miting al "servicistilor",culmea ca multimea i-a ignorat cu dispret.Erau mai multi reprezentantii mass-mediei decat reprezentantii"dreptei".Sa nu fi stiut ce-i asteapta arata clar ca "savantii"cu parere de rau sunt prosti de bubuie, daca n-or fi naivi si virginali ca bobocii?!Ar trebui sa se trezeasca.M-am distrat la Antena 3 cand Dl.Antonescu urmarea calm si blajin pe Radu Tudor si d-na Deac care ii freca spunandu-le ce sa faca si saracul de el nu putea sa spuna nimic.O asemenea viteza de executie n-am vazut.Bravo lor.De abea astept cand reprezentantii justiei vor venii cu maldarele de dosare impotriva Tiranului si Sinistra Camarila.Daca o fac ar trebui imediat demisi si inlocuiti cu oameni onesti care sa-i cerceteze.Neobrazarea si inganfarea i-a lovit crunt.Acum zbiara ca apucatii ca patesc ce l-ea facut
fostei opozitii.N-au bun simt si putina decenta,sau macar teama ce vor patii de la populatie.?!

Anonim spunea...

Asa este, avem premisele ca 2013 si anii urmatori sa fie foarte linistiti. La fel de linistiti ca, de exemplu 2002. Nimeni nu va indrazni sa se opuna alesilor neamului aflati la putere. Orice zbatere, orice zarva, orice glas razlet se va potoli cu un simplu telefon al puterii la institutia statului subordonata si incalecata.

Nu vom mai avaea parte de nicio condamnare spectaculoasa, toti coruptii si hotii vor fi brusc albiti. Singurii care vor face carare vor fi, asa cum spui, basescu si ai sai.

Si, e la fel de adevarat ca se va dezlantui iadul economic. Pentru ca va fi de achitat nu nota de plata a lui basescu, asta a fost achitata deja, ci nota de plata pentru lovitura de stat data de USL.

Totusi, e bine ca va incepe iadul economic. Stii de ce? Pentru ca "boborul" o sa doreasca sa simta mirosul sangelui de politician jertfit. Iar cei de la putere vor fi cele mai facile tinte. Ma indoiesc ca dupa 2013 va mai exista vreun USL sau PSD. Pentru ca pur si simplu conducatorii lor vor fi calcati in picioare in piata publica, de poporul indobitocit de foame si de hotiile care abia incep.

Deci, bucura-te, cat inca crezi ca esti pe val.

Anonim spunea...

"Cineva scria că un băsescu simplu cetăţean se va pune în fruntea campaniei electorale a PDL, şi va trage partidul după el."

Da, am vazut-o si la Petreanu. Sa vedem de unde o sa-si faca campanie. Ca pe jos prin tara nu prea cred ca are curaj...

Vasile spunea...

Oricum, "pieţele" nu vor lăsa nesancţionată devierea. Deja au anunţat că ele vor stabilitate, fondurile europene au fost tăiate, cursul se duce în sus.
Pe asta va miza Băsescu. Va zice: Dacă voi fi demis, urmează sancţiuni economice, UE şi Washington nu vor tolera aservirea justiţiei, bla-bla.
Cu alte cuvinte, fără mine muriţi!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...