sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nu credeam...



Nu credeam ca după nici două decenii de la căderea lui Ceauşescu voi ajunge să trăiesc într-o ţară condusă de unul şi mai rău ca el. Să nu ne lăsăm furaţi de peisaj: da, avem un Parlament, dar nimic nu-l mai deosebeşte azi de Marea Adunare Anţională, câtă vreme se legiferează prin asumarea răspunderii. Avem şi o Constituţie democratică. Dar drepturile şi libertăţile cetăţeneşti înscrise în ea sunt sistematic încălcate de putere. Nu mai avem Securitatea, dar avem şapte servicii secrete, iar DNA şi ANI se comportă ca o super-poliţie politică. Se ascultă telefoanele în draci, presa aservită lui băsescu şi PDL se comportă mai rău ca Scânteia din anii 50 şi calcă în picioare pe oricine se opune Iubitului Conducător şi înţeleptelor sale reforme.

Activiştii de partid portocalii se comportă ca nişte satrapi locali, taie şi spânzură peste tot în ţară. Şi, spre deosebire de perioada ceauşistă, acum statul şi banul public sunt jefuite cu nesimţire, fără perdea. 

Iubitul Conducător e mai toată ziua pe micile ecrane, luminându-ne cu înţelepciunea lui, certându-ne, şi spunându-ne că ne duce către viitorul de aur al omenirii, capitalismul multilateral dezvoltat. Asta în timp ce clanul din jurul lui adună bani peste bani şi favoruri peste favoruri. Avem până şi o Elenă, accesorizată cu Vuittoane, care funcţionează pe post de geniu al răului pentru Iubitul Conducător. 

De ce trebuie să ne ajungă din nou cuţitul la os? De ce trebuie să ne fie din nou frică? De ce trebuie să se audă din nou "Jos dictatura"? De ce nu mai funcţionează mecanismele obişnuite de corecţie într-o democraţie? De ce trebuie să evocăm din nou "explozia mămăligii"? De ce nu învăţăm nimic din trecut?    

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu credeam ca după nici două decenii de la căderea lui Ceauşescu voi ajunge să trăiesc într-o ţară condusă de unul şi mai rău ca el

Dicolo e Basexu & co, eu iti urez tie sa traiesti (dar numai tu) in 10 decembrie 1989: frig in casa, fara alimente de prima necesitate la magazin sau in camara, cu energia electrica oprita in fiecare seara, cu apa rece la robinet, cu cerere la telefon depusa de 3 ani, cu bani la CEC depusi pentr Dacie de 5 ani, cu lista de asteptare de 7 ani la orice articol electrocasnic uzual (frigider, nu video sau ce vrei tu sa minti, astea nici nu stii cum aratau daca nu aveai pile la partid) , cu granitele inchise si cu botnita stransa puternic in jurul gurii, fara vreo perspectiva si fara vreo speranta, eventual anuntat ca in 10 ianuarie iti vor demola casa ta, in numele socialismului, ca sa faca blocuri pentru bobor. Sa te vad eu postand pe blog in acel an, ca atunci iti tremura curul si sa mazgalesti noaptea cu creta pe trotuar ceva contra regimului.

Ipocrit si mincinos!

Karakas spunea...

Ceausescu guverna pentru romani, apara interesele lor, in final, chiar si atunci cind aplica medicamentul cu gust rau.

Apare insa din ce in ce mai pregnant ca Basescu a uitat de poporul in numele caruia a cistigat postul la cirma tarii. Si tot asa apare ca e o unealta in mainile institutiilor cercurilor neo-conservatoare externe Romaniei.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...