Ce noutate!

Ce noutatate: Pulimea Sa a comis un act de violenţă împotriva copilului din filmuleţul pixelului albastru! Păi flăcăul(mă rog, nu mai e flăcău de mult, dar aşa e vorba!) o ţine tot într-o violenţă: su uită de capul în gură dat arabului care-şi apăra sărăcia, şi nevoile, şi evaziunea undeva prin piaţa Crângaşi, de uciderea câinilor comunitari, de felul în care a tăiat, dintr-un condei, salariile bugetarilor cu 25%, dar mai ales felul violent în care impune o transformare radicală a statului, care va face din România cea mai inegalitară, mai săracă şi puţin performantă, dar şi cea mai nedemocratică ţară europeană.

traian băsescu dă zi de zi labe peste bot întregii naţiuni. Faptul că şi-a luat-o de la el, la modul propriu, un puşti, e doar un fapt divers, care nu are consecinţe. Cealaltă violenţă, instituţionalizată, practicată de băsescu, violenţă care a dus la creşterea fricii în rândul românilor la un nivel similar cu cel din anii negri ai ceauşismului, este cea care produce consecinţe grave.

Ce-i de tot râsul în povestea asta? Păi, faptul că Pulimea Sa nu va fi deranjat de nimeni pentru o violenţă cât se poate de concretă, comisă împotriva unui copil, lucru sancţionabil peste tot în lume, inclusiv în Românica. În schimb ăia de la CNA i-o trag lui Mircea Badea, pentru că ar fi sugerat că violenţa poate fi folosită pentru rezolvarea unor conflicte între indivizi, sau cam aşa ceva. A, da, şi pentru că l-a făcut(nu el, lipsa de caracter a pupinului l-a făcut ce-a zis Badea că e) pupinbăsist pe pupincuristul Radu Moraru. 

Să-ţi bagi...orice în ea de ţară, de naţie, de justiţie! Bă, care mai puteţi, fugiţi dracului din ţara asta, mâncând pământul!  

Marea ipocrizie

O nefericită din Marea Britanie a făcut o criză de nervi într-un mijloc de transport în comun, proferând, zice-se, injurii rasiste, de genul "Plecaţi de unde aţi venit!". Ca de obicei s-a găsit un nene cu telefonul, care a înregistrat o parte din "spectacol", fără să rezulte de unde a pornit scandalul şi dacă nu cumva tipa răspundea la o provocare. Oricum toţi s-au înjurat ca la uşa cortului!

Urmarea: după publicarea pe YouTube a înregistrării, tipa a fost arestată de vigilenta poliţie engleză. Care face pe mortu'n păpuşoi ori de câte ori presa britanică se dezlănţuie împotriva românilor. Vezi Doamne, libertatea de exprimare! Da, dar ea e selectivă? Dacă injuriile rasiste aparţin jurnaliştilor, e libertate de exprimare, dacă una în tramvai îşi varsă oful(incorect politic) e crimă, şi trebuie arestată? Păi, cine face mai mult rău: jurnalistul, care manipulează şi asmute opinia publică împotriva unor etnii, sau ăla care spune ce are pe suflet câtorva oameni? Şi nu doar în Marea Britanie se întâmplă asta: campanii de presă rasiste, anti-româneşti, sunt prezente şi în Franţa, Italia, Danemarca. 

Ce-mi place mie ipocrizia! 

Să ne trăiască iubiţii conducători!

Încep să înţeleg strategia de viitor a guvernului băsescu-boc şi mai ales logica programului lui legislativ: Codul Muncii, Legea Asistenţei Sociale, privatizarea sistemului de sănătate. Mi-a deschis ochii nenea ăsta: şomerii sunt tot mai mulţi, pentru că muncitorii au devenit inutili, "graţie" progresului tehnologic. Înainte îi răreau bolile sociale şi războaiele. Acum, de când nişte ticăloşi au inventat sistemele de asigurări de sănătate, medicina a făcut progrese, iar războaiele sunt mai puţine, şi nici nu se mai moare pe capete în ele, oamenii nu vor să mai iasă din sistem. Şi atunci trebuie făcut ceva.

Ei bine, iubiţii noştri conducători sunt în avangardă, când e vorba de găsit soluţii pentru reducerea excedentului de forţă de muncă. Cum economia capitalistă nu mai produce suficiente locuri de muncă, ce şi-au zis ei: tot Doamna cu Coasa e soluţia. Ia să nu mai aibă românii acces la medicamente, la spitale, la medici(pe care îi alungăm din ţară!), ia să nu-şi mai permită să meargă la şcoală, să mănânce decent, să nu se mai poată încălzi, salariul să fie atât de mic încât să nu poată trăi din el, iar pensiile să fie o bătaie de joc, şi să vezi cum mor pe capete, scade şomajul şi se echilibrează bugetul.

Acum, toţi în cor: "Să ne trăiască iubiţii conducători!" 

Cine mama dracului e Guşă?

Mă, cine mama dracului e Guşă ăsta? Pentru cine joacă? Ale cui interese le reprezintă? Chiar nu interesează pe nimeni traiectoria acestui ţâşti-bâşti, care a apărut de nicăieri, pentru a deveni secretar general al PSD, după care, ce să vezi, se alege praful de partid, o ţine tot într-o încăierare? S-a dus la PD şi la băsescu, a plecat de la PD şi de la băsescu, şi-a făcut o comedie de partid, PIN, la care nu se uită nici dracu, lucru care dovedeşte înalta-i genialitate politică, a fost "strateg" de campanie al "Prostănacului"(chiar şi-o merită Geoană!), văd că trage acum clopotele la UNPR, e un soi de mama Omida, spune cine o să fie sau cine n-o să fie arestat, se pupă şi cu ruşii, şi cu americanii, a făcut  şi face afaceri cel puţin bizare, dar mai presus de orice, e de la Cluj!

E doar un mitoman, sau lucrează la ordin? Deşi, sincer, oricât de perverse ar fi "serviciile", un lucru l-au învăţat bine: nu pui pisicii clopoţei, dacă vrei să prindă, totuşi, şoareci. Sau poate că între timp savanţii britanici(vestiţii şi inevitabilii savanţi britanici!) au dovedit că şoarecii sunt surzi, deci pisicile pot avea şi clopoţei. Cert este că individul face valuri şi este amestecat în tot felul de mizerii, fără ca nimeni(a se citi DNA, ANI şi altele ca ele) să fie interesat de el şi de afacerile lui. Straniu, nu?  

Castrarea democraţiei

Ce pizda mă-sii poate fi de breaking news în faptul că derbedeul ăla de la Cotroceni a căzut la pace cu tripleta BVB, al cărui exponent, Vasile "Buldogul" Blaga, primeşte binecuvântarea prezidenţială pentru funcţia de preşedinte al Senatului? Poate doar în imaginaţia prompteristelor o fi ceva excepţional. Pentru restul e batista pe ţambal în PDL şi unirea tuturor pentru victoria în alegerile de anul viitor. Dacă nu câştigă alegerile, câştigă un sejur la mititica! Ghiciţi ce aleg!

Bozgorii, hiene politice perfecte, au câştigat, în schimbul susţinerii lui Blaga, postul de secretar general al Guvernului. Butoiul cu miere este al lor acum, şi vor şti să se folosească de el. Credeţi-mă, au băieţii o şoală a corupţiei în ei, de dau clasă primitivilor noştri!

Generalul Izmenelor, care, în Senat, are mai mulţi oşteni decât bozgorii, a rămas cu buzele umflate şi de data asta, semn că Pulimii Sale i se rupe de el şi de partidul lui de 0,00001% intenţii de vot.

Şi pentru ca lucrurile să fie oable, CCR a decis că Guvernul poate face fix ce vrea cu deciziile definitive şi irevocabile ale justiţiei, iar bugetarii care au de luat bani de la stat pot să-şi pună pofta în cui. Se vede treaba că întâlnirea informală a judecătorilor CCR cu Iubitul Conducător şi Mare Machitor, de săptămâna trecută, le-a băgat indivizilor minţile în cap, că au înţeles marile comandamente ale momentului şi şi-au însuşit critica Marelui Cârmaci. Oricum, sub băsescu CCR s-a transformat într-o instituţie odioasă, care nu-şi mai are rostul în România. A ajuns o anexă a Cotrocenilor, şi nu e singura instituţie care a căzut victimă Pulimii Sale.

Uitam: Senatul a adoptat o lege care precede castrarea chimică a pedofililor recidivişti. O fi bine, n-o fi bine, vom vedea. Dar o lege pentru castrarea bugetofililor nu adoptă ei? Că poate aşa vor fi bani şi pentru profesori, şi pentru medici, şi pentru săraci şi infirmi.

Până una-alta, singura castrare, la care am fost cu toţii complici, este cea a democraţiei. Cu restul, mai vedem... 

Lovitura de stat merkozyană

Apocalipsa după euro vine până de Crăciun! Ne-o spune Jacques Attali, fost şerpaş al lui Mitterand, fost şef al BERD şi unul dintre cei care sunt vârâţi până peste cap în jocul subteran al fiarei merkozyene, care vrea să pună gheara pe conducerea UE şi să o facă un soi de CAER, în care ei, francezii şi germanii,  comandă, restul se supune.

Boii ăia de englezi, care cred că dacă sunt o insulă, se pot descurca mai bine de unii singuri, participă şi ei la jocul ăsta mediatic, turnând gaz peste foc: MAE englez este pregătit să repatrieze englezii, în caz de violenţe în Europa, pe motiv de prăbuşire a euro.

Toată nebunia asta apocaliptică nu este decât o perdea de fum, la adăpostul căreia se petrece un soi de lovitură de stat merkozyană, care presupune punerea între paranteze a întregului eşafodaj constituţional european, prin schimbarea tratatelor europene, şi introducerea de reguli care golesc de suveranitate naţiunile membre.

Să fim serioşi! Nu se prăbuşeşte niciun euro! Germania şi Franţa ar avea cel mai mult de pierdut! Iar dacă acum Germania are proasta inspiraţie să declanşeze un al treilea război pe continent, pentru că aşa vrea muşchii ei, să conducă Europa, să-i impună viziunea ei contabilă asupra viitorului, ei bine, va fi ştearsă definitiv de pe hartă. Nu va mai exista! Nimeni nu va mai avea milă de nemţi.

De fapt, pauza de democraţie în Europa s-a terminat! După modelul hegemonilor sovietici  şi americani, pe fiecare continent câte o naţiune mai răsărită visează să aibă alte naţiuni supuse, să trăiască din renta pe care o oferă poziţia de hegemon. Simplu. Cei doi tâlhari, cuplul franco-german, şi-au zis că împreună pot reuşi ce n-ar reuşi pe cont propriu. Şi se pare că le merge. Englezoii mizează pe relaţia lor specială cu americanii, şi nu le prea pasă de Merkozyland. Italia şi Spania sunt prea ocupate să iasă din rahat, pentru a mai protesta împotriva raptului de democraţie, celelalte ţări sunt deja dependente de cele două puteri, iar Rusia stă şi se gândeşte la următoarea mutare pe drumul spre refacerea URSS.

Orice s-ar zice, trăim vremuri interesante, şi nu ne plictisim. Cel mult poate să ne ia dracu. Dar cui îi pasă?

Vă vine să credeţi?

UPDATE: am pus pe celălalt blog imagini cu noul monument, cel din faţa Palatului Copiilor.

Drăguţa cârtiţă flămândă m-a făcut curios, apropo de monumentul din faţa Palatului Copiilor. Despre ce-am găsit acolo, mai târziu, pe celălalt blog al meu. Acum e vorba despre nebuniile urbanistice ale lui Piedone. Cum ar fi plantarea a sute de becuri, în vârful unor pari, pe partea dreaptă a dealului Văcăreştilor. O dileală completă! Cum dileală sunt amenajările din tot sectorul. Bani aruncaţi de pomană. Fără gust, fără simţ estetic, fără utilitate. Dar a făcut, săracul. Noi suntem nişte monştri nerecunoscători!

De ce a fost huiduit Severin?

Să fim serioşi: nu este Adrian Severin singurul ipocrit din politica românească, aşa că nu e nimic neobişnuit ca, bănuit fiind de corupţie, să conferenţieze despre corupţie. Nu e nimic neobişnuit nici ca, adunare publică fiind, cetăţeni indignaţi de ipocrizie să-i zică ceva de...bine! 

Lucrurile vin de se complică în momentul în care aflăm că cele două duduci, care l-au interpelat zgomotos, fac parte din Noua Românie, grupusculul de extremă dreapta condus de Mihail Neamţu. Motiv să mă întreb, la modul foarte serios: de ce a fost huiduit Severin: pentru că e corupt(lucru nedovedit până acum, în niciun fel), sau pentru că e evreu?  Pentru că dacă a fost huiduit ca evreu, atunci avem o problemă cât casa. Nu pentru că nu ştiu ce au să ne facă şi să ne dreagă evreii(că nu ne fac şi ne dreg!), ci pentru că extremismul şi anti-semitismul îşi fac intrarea  oficială pe scena publică, şi gravitează în jurul actualei puteri. Dezvăluindu-i adevărata natură.

PS: dacă tot erau prin zonă, duducii şi duducile puşi, puse, pe hăulit, puteau hăuli şi în faţa Guvernului, al cărui secretar general a făcut infinit mai multe pagube, inclusiv de imagine, decât bănuita "corupţie" a lui Severin. Dar ce, sunt proşti? Nu de la Guvern, via IICCMER, via ICR, vin sinecurile lui Mihail Neamţu?  

Zeul cu ştampila

Se citea fericirea pe faţa lui boc, când a văzut ce interesaţi erau "jurnaliştii" de demiterea madamei ăleaia, care a fost şefa SGG. Acum toată lumea măcăne pe tema asta, şi lasă dracului discuţiile pe marginea Bugetului. A fost un sacrificiu ritual, pentru îmbunarea "zeului cu ştampila". Zeu de care îi doare în cur pe guvernanţi, până când apar la orizont alegerile. Atunci ar face orice să îl îmbuneze, să-i intre în graţii.

Praf în ochii proştilor. Ca şi suspendarea primarului de la Cluj, ca şi multe astfel de sacrificii rituale. PDL aruncă lest, în încercarea de a decola. Numai că nacela e atât de plină de javre, lichele, hoţi, ticăloşi, că balonul nu va mai decola în vecii-vecilor. Chiar dacă românii au memoria scurtă, şi uită repede astfel de "accidente de parcurs". 

A, şi mai avea boc un motiv de fericire: acela că nu mai e pe nicăieri în Europa stânga la guvernare. Sigur, europenii, se ştie, sunt masochişti: le cer guvernanţuilor să-i belească, să le ia banii, să le distrugă locurile de muncă, nu mai vor protecţie socială, educaţie, acces la cultură, sănătate, cum le promite odioasa stângă. Ei vor să muncească mai mult, pe bani mai puţini, să li se încalce drepturile şi libertăţile, să trăiască în state poliţieneşti, urmăriţi şi ascultaţi de servicii. Totul pentru bună-starea patronilor, care, se ştie, au grijă de ei, şi creează, din profitul lor tot mai mare, locuri de muncă pentru...roboţi!

Multă lume proastă!

DNA are minte de ardelean

S-o luăm băbeşte: în 2009, vara, în pregătirea campaniei electorale, un nene vorbeşte la telefon cu un alt nene, şi-i oferă, în schimbul a un milion de iepuroi, dreptul de a pune la conducerea unor instituţii şi companii ale statului oamenii pe care îi vrea nenea cu biştarii. Asta dacă un al treile nene, nume de cod "Prostănacul", iese preşedinte al Republicii Absurde România. Cooperativa "Ochiul şi Timpanul" îi înregistrează pe cei doi, şi-i dă(chiar îi dă?) pe mâna DNA. Sau aşa ar fi trebuit. Mai mult, nenea interesat de târg sare cu banu', da' nu direct, ci sub forma unui contract de finanţare a unei cercetări de piaţă, semnat cu un institut ce aparţine inamicului public numărul unu, cunoscut sub numele de cod "Arestatul de serviciu".    

Acum, pentru frumuseţea poveştii, să zicem că SRI i-a dat pe cei doi târgoveţi pe mâna DNA. Ce face Danel? După lege, presupun că trebuia să prevină înfăptuirea unei ilegalităţi. Dar trece vreme, trece şi campanie, se realege cu brio şi Pulimea Sa, şi la fix doi ani de la acele "fapte", se dă în vileag şmenul! Sau ce zice DNA că e şmen.

Mă, voi sunteţi proşti, sau vă bateţi joc de noi? Ce pula noastră aţi păzit până acum? Aţi cujetat, ca nişte ardeleni cinstiţi şi ageri? V-au trebuit doi ani şi mai bine pentru a ieşi public cu nişte bănuieli? C-o fi, c-o păţi! Aşa? Hai sictir!   

Ngâ, ngâ...

The Last Day on Earth, ZORAN VELIMANOVIC

După ce au făcut tot ce era omeneşte posibil să facă pentru a băga economia europeană în căcat, acum politicienii, economiştii şi "pieţele" se scarpină în cur şi se miră că zona euro a intrat din nou în recesiune. Ngâ, ngâ...Pentru scuipatul care le curge în colţul gurii nu s-a inventat o onomatopee.  

Dincolo de Caragiale

Mircea Geoană n-a ratat, de când a ieşit în politică precum păduchele în frunte, niciun prilej de a se face de râs. Manifestarea aia de azi, de la Dăbuleni, trece dincolo de Caragiale, şi intră direct în cartea de psihologie, la capitolul "halucinaţii colective, prostie în grup". Aşa ceva nu se comentează, se savurează în cele mai negre clipe ale vieţii, când nu mai găseşti motive să nu-ţi pui juvăţul de gât...

O lume "post" ceva...

Nu prea ştiu ce înseamnă post-suveranism. Un sociolog american, Daniel Bell, spunea că atunci când nu ştim să definim un fenomen, îi punem în faţă sufixul "post", şi ne-am scos! E evident că avem serioase dificultăţi în a înţelege ce se întâmplă, de unde ni se trage beleaua. Sau, atunci când credem că, în sfârşit, am înţeles ceva, realitatea scoate limba la noi şi ne dă cu "sâc!"

Ca de obicei, din peisaj nu lipsesc pescuitorii în ape tulburi, şi fanaticii care vor dispariţia statului, din diverse motive, ce-i drept. Evident, cu riscurile de rigoare, acum se redistribuie puterea la nivel global, proces însoţit de redistribuirea bogăţiei. Grav este că gândirea dogmatică a ucis orice încercare de a construi modele alternative la actualul model de globalizare, care, pe de o parte, şi-a atins limitele, iar pe de altă parte a ajuns să nu mai poată fi gestionat, instituţiile bănuite că ar face asta: ONU, FMI, BM, G 8, G 20, sunt şi ele în diverse crize, de legitimitate, de idei, de autoritate, şi consumă toată energia pentru a gestiona crizele interne, lăsând globalizarea la mâna "pieţelor". Acestea din urmă, un soi de Dumnezeu al nostru, al tuturor, au dovedit doar că sunt decervelate, că generează mai multe probleme decât rezolvă, că au ajuns un pericol mortal şi pentru economie, şi pentru democraţie. 

Colac peste pupăză, politicul a ajuns o pacoste! Iar apelul la tehnocraţi, pentru a suplini lipsa de credibilitate a politicienilor, nu este decât un semn al decadenţei democratice, un mod de a fugi de răspundere. Nu putem ignora faptul că demonizarea politicului a fost programată, pentru ca nişte unii să-şi poată face de cap, fără sula statului între coaste. Acum, când au nevoie de de un sistem stabilizator, de o autoritate, care să aibă suficientă credibilitate, pentru a gestiona şi problemele lor, nu puţine, aceşti nişte unii, adică "pieţele", constată că nu au la cine apela. Vremea naţionalizării pierderilor lor s-a dus. Pur şi simplu nu se mai poate! Ce mai rămâne? Deocamdată, nu mare lucru! Ce va fi? Dracu' ştie! 

Tot ce putem face este să speculăm. Adică să explicăm trecutul, să ne lamentăm despre prezent şi să sperăm că viitorul va mai fi. Măcar astea să le facem inteligent. Deşi sunt puţini şi cei care fac astea. Unul dintre cei inteligenţi este profesorul Bertrand Badie. A avut ieri o discuţie cu cititorii "Le Monde", discuţie pe care o puteţi citi aici. Eu citez câteva lucruri, pe care le consider interesante. 

Despre economie: " Dans la ligne ultralibérale, nombreux ont été ceux qui ont voulu hisser l'économie au-dessus de tous les autres secteurs de l'action sociale ; ils ont érigé la science économique en science causale et technique, capable de définir, hors du politique et au-delà des logiques délibératives, les lignes de conduite les plus indiquées, ce qui enlevait au politique sa fonction, son droit de décider, d'empêcher ou de modifier. Cette conception très technique et très scientifique de l'économie vient en quelque sorte ruiner l'idée de souveraineté dans son essence démocratique. Elle libère l'acteur économique de toute contrainte politique, elle en fait un expert dont les choix doivent s'imposer par-delà même les exigences de la démocratie. Cette conception très contestable de l'économie dérive de la vieille idée de la primauté des marchés : elle est fortement contestable, mais surtout, elle s'impose de plus en plus dangereusement comme substitut à la démocratie et à la souveraineté."

Despre suveranitate: "Si on distingue le contexte européen, on doit prendre tout d'abord en compte un double processus d'intégration politique encore limitée et d'intégration monétaire achevée. Cette simple distorsion dans les temporalités explique que la gestion même de la monnaie unique conduit par à-coups à des choix politiques antisouverainistes dont l'arbitraire et les incertitudes correspondent au défaut d'institutionnalisation politique.

Dans ces conditions, on ne s'étonnera pas que, d'une manière ou d'une autre, la pression régionale vienne reduire les souverainetés nationales, comme ce fut le cas récemment pour la Grèce et pour l'Italie. Si on se place maintenant d'un point de vue plus global, c'est-à-dire à l'échelle mondiale, la souveraineté se trouve défiée de manière permanente par le jeu de l'interdépendance croissante qui vient de plus en plus lier les économies entre elles, empêcher toute délibération souveraine, ou tout du moins les rendre vaines. Nous sommes clairement entrés, de ce point de vue, dans un monde post-souverain, mais tout l'enjeu est alors de savoir comment cette interdépendance sera régulée et gouvernée, c'est-à-dire comment sera réinventé un politique capable de se construire au-delà de la souveraineté tout en respectant le droit de chacun de participer réellement à la délibération globale."

Despre stat şi rolul lui: "Evidemment, le problème essentiel est celui de repenser la régulation, et donc le lieu même où le politique est en mesure de se construire de manière efficace. Nul ne s'étonnera que dans le contexte de la mondialisation, les paramètres de la régulation aient changé : l'essentiel de celle-ci ne peut plus se faire à l'échelle des Etats, dès lors que ceux-ci agissent isolément et donc conformément aux définitions anciennes de la souveraineté. Aujourd'hui, une régulation efficace de la mondialisation ne peut se faire que de manière intégrée, inclusive et collectivement délibérée, unissant l'ensemble des entités constitutives du jeu mondial...On a cru ensuite que le multilatéralisme régional était une solution intermédiaire, plus réaliste que les formes globales de délibération : on a vu récemment ce qu'il en était. Entre les contre-performances essuyées par l'Union européenne, atteignant la plupart des autres formes de construction régionale, et la montée des nationalismes et des particularismes, les grandes organisations de ce type sont aujourd'hui en panne. On a enfin nourri l'illusion que le multilatéralisme sélectif, la diplomatie de club, l'un et l'autre incarnés par le G8 et le G20, seraient d'efficaces substituts. On a appris ces deux dernières années l'incapacité de ces instances à produire une régulation qui ne soit pas uniquement rhétorique. Pâle reflet d'une connivence entre les puissances faute de mieux, la diplomatie de club ignorait en fait que mondialisation voulait dire d'abord inclusion et ne pouvait prétendre réguler en ne réunissant que les oligarques. Il n'y a donc pas de choix, la régulation de demain ne pourra être que multilatérale, globale, inclusive, ouverte aux acteurs sociaux..."

Despre politică, democraţie, rolul politicienilor: "On voit bien en effet d'où peuvent venir les "fuites" : techniciser la gouvernance globale revient à la dépolitiser et à marginaliser tant le rôle du débat politique que des choix électoraux. De même, construire une gouvernance globale sur l'informel, les "contacts", "sommets", "clubs", débouche sur un appauvrissement institutionnel dont la démocratie est nécessairement victime. Enfin, le jeu de cette gouvernance, en étant de plus en plus centré sur un petit nombre de dirigeants et d'experts, creuse quotidiennement un fossé, qui déjà aujourd'hui est énorme, entre le politique et la société.

Ce scepticisme, voire cette rancœur, nourris dans toutes les opinions, à l'encontre d'un politique dont elles se méfient, même qu'elles dénoncent, conduisent à une montée de l'abstention, de l'apathie politique, au rejet des partis, détournent les électeurs du jeu démocratique et les aspirent dans des formes nouvelles, soit de réinvestissement communautaire, soit de populisme, soit d'exacerbation des nationalismes.

Il est donc clair que face à tous ces dangers, un travail important de réinvention de la démocratie doit être accompli, au risque, si rien n'est fait, de voir s'aggraver ce fossé et de placer les modes techniques de substitution en position d'institutions gouvernementales nouvelles...C'est incontestablement une régression voulue et ressentie du politique face à l'économique. Mais d'un certain point de vue, c'est plus encore : c'est une dévalorisation explicite du jeu démocratique. Plusieurs responsables européens ayant rappelé, notamment à propos de la situation en Grèce ou en Italie, que les réformes comptaient plus que les élections. Au-delà encore, les événements grecs et italiens ont authentifié la victoire de l'expert sur l'homme politique, et ont mis au moins implicitement la responsabilité de la crise sur l'incompétence du personnel politique.

C'était peut-être oublier bien vite que les nouveaux dirigeants grecs et italiens étaient tous issus, soit de la Commission européenne, soit de la Banque centrale, soit du FMI, et qu'ils y avaient exercé des fonctions importantes à l'époque même où se mettaient en place les schémas ultra-libéraux qui ont contribué à forger la crise d'aujourd'hui. Peut-être est-ce là l'amorce d'une sorte de recyclage des modèles libéraux que l'on essaie de voiler à travers une rhétorique discrètement régulationniste qui sera à nouveau issue d'un jeu d'élites, et non plus du suffrage populaire...

Je suis pour ma part convaincu que l'histoire moderne de l'homme politique trouve aujourd'hui sa fin. Il est présentement défié par une dépolitisation croissante, par une régression de la confiance politique, par un affaissement du militantisme et par une revanche brouillonne et bruyante de l'expert. Ce type de défi peut conduire à des formes déjà répertoriées : montée du populisme ou affirmation de mouvements sociaux qui se veulent extérieurs au politique.

Ou les classes politiques seront capables de relever ce défi, donc de se transformer, c'est-à-dire de s'adapter à la mondialisation, de repenser les conditions du débat politique, de se réconcilier avec la société, et la profession politique s'en trouvera alors profondément modifiée jusqu'à l'ouverture d'une nouvelle séquence de son histoire ; ou, au contraire, les classes politiques resteront sourdes à ces mouvements tectoniques, et on risque alors d'assister à une radicalisation des crispations sociales que j'ai décrites, pouvant conduire à des bouleversements éventuellement violents : ce serait alors aussi l'ouverture d'une autre séquence.

je ne confondrais pas déficit de souveraineté et déficit de démocratie. Si la mondialisation est venue nier les principes classiques de souveraineté, elle ne peut nullement être tenue pour antagonique de la démocratie. Dans un cas, celui de la souveraineté, il faut définir le cadre d'un monde post-souverain et interdépendant ; dans l'autre, celui de la démocratie, il faut au contraire rehausser les conditions d'exercice de celle-ci et les adapter à un monde globalisé.

Je n'accepterais pas pour ma part de parler d'un monde "post-démocratique". L'équation est donc simple : la gouvernance globale doit gérer les interdépendances tout en faisant en sorte que celles-ci soient conduites en incluant les peuples et les sociétés au lieu de les laisser entre les mains de l'expert. Les événements d'aujourd'hui nous montrent précisément que les jeux les plus autoritaires, que les artifices de puissances, que les décisions gouvernementales, restent entièrement à la merci des choix effectués par les sociétés : que la société grecque récuse les décisions prises dans les sommets, et celles-ci perdent toute leur efficacité, quel que soit le grade des experts qui ont été "internationalement nommés".

Il est donc évident que pour l'efficacité même de la gouvernance mondiale, les sociétés, leurs représentants, les forces qui les structurent doivent être présents tant au niveau de la délibération qu'à celui de l'exécution. Il est certain alors que la nouvelle démocratie s'étendra au-delà des frontières nationales, ce qui n'est pas une idée neuve, mais que la résistance des Etats tend sans cesse à différer."

PS: nu vă panicaţi! La Românica asta e de bază!

Caprei merkozyene nu-i este bine

Planul american de  slăbire a UE merge ceas! Acum prădătorii au ajuns şi în reduta nemţească: obligaţiunile germane la zece ani s-au vândut vai mama lor! Motivul: randament prea mic. cu alte cuvinte: bă, băieţi, oţi fi voi mari scule pe bascule, dar a venit vremea să vă jumulim orătania! credeaţi că scăpaţi aşa uşor? Decartaţi!

Poate învaţă şi nemţii din înţelepciunea românilor( e drept, nici românii nu învaţă din înţelepciunea lor, dar asta e altă poveste!): "Aveţi-vă ca fraţii, că vă fut alţii!"

Subsidiaritatea, pe înţelesul proştilor

Mai nou, prin toate legile cu adresare socială, promovate de boc şi ceata lui de idioţi, cuvântul la modă este "subsidiaritate". Nu vă uitaţi în DEX, că vă uitaţi degeaba. Nu că nu ar exista cuvântul, ci pentru că guvernanţii îi dau cu totul alt înţeles. Pe scurt, cum gândesc portocaliii: "trecem toate cheltuielile cu educaţia, sănătatea, protecţia socială,  subvenţiile, în cârca administraţiilor locale, iar prin Legea Bugetului nu le dăm, ci le luăm bani. Aşa ne rămâne nouă mai mult de furat!"

Restul e onanie intelectuală, marca Sorin Ioniţă şi compania!

Galeria Marilor Ticăloşi Politici

Mizerabil modul în care a ieşit din scena politicii Mircea Geoană. La fel de mizerabil cum a intrat. Mi-e silă de mine, pentru că l-am sprijinit pe acest impotent în alegerile din 2009. Da, băsescu trebuia şi trebuie schimbat. Ruşinos că unui derbedeu politic românii nu i-au putut opune decât un carierist feroce, total lipsit de demnitate, caracter şi bun-simţ! Atât!

Idiotul, care nu poate să trăiască fără funcţii, va lua cu el din PSD nişte oameni. Treaba lui. Ca şi Generalul Izmenelor, va avea un partid cu 0,0000% intenţii de vot. Probabil că PDL va avea acum o majoritate liniştitoare în ambele Camere ale Parlamentului. Oricum, Geoană va intra, alături de General, de băsescu, de alţii ca ei, în Galeria Marilor Ticăloşi Politici.

Du-te-n pizda mă-tii, popor român!

UPDATE. O precizare se impune: înjurătura este semn al exasperărri, şi al neputinţei. Al exasperării, pentru că nu învăţăm nimic din ceea ce ni se întâmplă, al neputinţei, pentru că oricine încearcă să determine o fărâmă de revoltă faţă de tot ceea ce ni se întâmplă se loveşte de nesimţirea, nepăsarea, fatalismul, supuşenia, frica fără motiv ale covârşitoarei majorităţi a cetăţenilor acestei ţări. Cât despre înjurătueră, ea nu mă exclude, mă include, pentru că nu pot face mai mult pentru trezirea celor care se duc ca oile la tăiere. 

Azi s-a aprobat în Camera Deputaţilor Legea Eutanasierii Săracilor României. Dar pe coridoarele Parlamentului, şi pe prima pagină a ziarelor electronice sunt scene de isterie pentru că s-a adoptat şi-o lege care permite primarilor, după consultarea cetăţenilor, să eutanasieze câinii vagabonzi. Din cauza  prevederilor criminale ale Legii Asistenţei Sociale nu protestează nimeni, dar nimeni, nicăieri în ţara asta, deşi deja mor oameni sau se sinucid de sărăcie. Pentru posibila eutanasiere a unor nişte câini fără stăpân, da! 

Aşa că du-te-n pizda mă-tii de popor cretin! Îţi meriţi soarta!

Citiţi aici, aici şi aici jalea presei faţă de soarta maidanezilor. Până acum niciun cuvând despre soarta oamenilor.

PS: pe Realitatea Tv se dezbate, firesc, soarta maidanezilor!

Avem nevoie de comunicare!

Cum era butada aia: "O răceală netratată durează şapte zile, una tratată, o săptămână"?  Ei bine, se verifică! Cam pe sâmbătă ar trebui să scap şi eu de răceală! Până atunci trag nu doar de pe urma ei, ci şi de pe urma idioţilor care au demontat vechile ferestre, şi au montat termopanele în locul lor, ca şi de pe urma deştepţilor care s-au apucat să înlocuiască în subsol conductele de termoficare. Jumătate de apartament a devenit o peşteră!

Ieri după amiază(că fac şi ei un ban în plus!) trei meseriaşi s-au chinuit să astupe golurile în zid făcute cu ranga de ăia de la firma de termopane. Aşa că până aseară la zece am avut distracţie. Care se reia după-amiază, şi o să se repete şi mâine. Oricum, începe să arate a casă cât de cât civilizată: până ieri era un fel de Beirut în anii '80 într-un apartament.  

După principiul "de ce simplu, când se poate complicat?" la scara vecină au luat schelele şi nu au pus încă la loc aparatele de aer condiţionat. O să fie o plăcere pentru toată lumea, acum, iarna, să facă pe maimuţa, pe marginea pervazului,  pentru a remonta schimbătoarele de căldură, pentru că nişte unii n-au ştiut să comunice între ei.

Ştiţi ce? Experienţa asta cu anveloparea termică(sic!) mi-a dovedit, o dată în plus, că noi, românii, nu ştim să cooperăm, pentru că nu ştim să comunicăm. Fiecare are scuza la îndemână: "asta e treaba altuia! Eu îmi fac treaba mea, să şi-o facă şi ceilalţi!" Bine, frate! Dar nu-ţi trece prin minte că şi ăla are treaba lui, că nu e lângă tine, să vadă unde ai ajuns tu cu treaba ta, să ştie când să şi-o facă şi el pe a lui? E greu să-i dai un telefon, să-i spui că te pregăteşti să iei schelele? Montarea nu ia, pe schele, mai mult de un sfert de oră. Doar cuplezi o ţeavă, un circuit electric şi strângi patru şuruburi. Ce-o fi atât de dificil?

Chestia asta cu lipsa comunicării este specifică României, în orice domeniu vreţi voi. Şi să vrei, cu rare excepţii, greu găseşti în celălalt un receptor, un om care înţelege ce-i spui, te ascultă şi-ţi răspunde. În rest vorbele se lovesc ca de un zid şi ricoşează din interlocutor: pare că înţelege, dar, de fapt, el nici măcar nu a auzit ce-i spui. Când asta se petrece la vârful ierarhiei statului, rezultatul este proasta guvernare. Nu trebuie să vă mai spun eu ce şi cum. 

Pentru a schimba ceva în ţara asta, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să învăţăm să comunicăm. N-o facem, suportăm costurile lipsei de comunicare...

Când folkul era folk

Epoca de Aur, varianta de căcat

Prieteni, a renăscut "Epoca de Aur"! Cu toate ale ei! Dovada? EvZ de azi, care nu doar titrează pe prima pagină: "Cele treizeci de veşti bune din economia românească", dar le şi ilustrează cu un montaj demn de "Scânteia".

Sigur, creşterea economică anemică este una solidă şi sănătoasă, în viziunea bulinarilor. Sigur, ce contează că fix în momentul în care un tâlhar din banda celor trei firme de notare ne îmbunătăţea ratingul de ţară, investiţiile străine scădeau dramatic, la doar 25 de milioane de euro într-o lună,  Nokia îşi punea palma în cur şi-o lua spre alte meleaguri, mai profitabile, EvZ vede turme de investitori străini care dau buzna peste noi!

"Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru investiţii au crescut în ultimii ani, ajungând să reprezinte circa 5,5% din Produsul Intern Brut. În Uniunea Europeană, doar Polonia alocă mai mulţi bani ca procent din PIB pentru investiţii. Alocările bugetare în acest scop au ajuns în 2011 la 35,4 miliarde de lei. Aceşti bani au intrat în 25 de mari proiecte care au determinat crearea a peste 7.000 de locuri de muncă. De asemenea, guvernul a plătit ajutoare de stat în valoare de circa 110 milioane de euro pentru susţinerea investitorilor care doresc să-şi plaseze banii în România şi care angajează de la 50 de persoane în sus."

Acum, sincer: dacă statul a băgat în 2011 34,4 miliarde de lei în investiţii care au creat doar 7000 de locuri de muncă, mai bine ne ducem şi ne spânzurăm! 1,1 milioane de euro, costul unui nou loc de muncă? Păi, cât trebuie să investim pentru a reduce măcar cu 1% şomajul? Adică să se creeze 100.000 de noi locuri de muncă? 110 miliarde de euro? În care viaţă?

Am o singură curiozitate: cât de bine se câştigă din "consultanţă politică", de-a ajuns EvZ în mâna lui Dan Andronic? Sau se spală nişte bani? Danele, nu eşti deloc curios să afli ce şi cum? Hai, că se poate!

PS: am recitit articolul din EvZ. Dacă te iei după muşte, ajungi unde ştim cu toţii. Ălea 7000 de noi locuri de muncă au fost(vor fi) create de investitori privaţi, cu 1,25 miliarde de euro. E drept, din aceste 1,25 de miliarde, statul a dat, sub formă de ajutoare de stat, cam 30%, adică 337 de milioane de euro. Locul de muncă a costat DOAR vreo 180.000 de euro. Tot e foarte mult!

Şi uite aşa se naşte o nouă întrebare: până la urmă cele 34,4 miliarde de lei câte noi locuri de muncă au generat? De fapt, e întrebarea fundamentală! 

Democraţia, un calmant social. Deocamdată...

Înţeleg că în Spania Partidul Popular a câştigat majoritatea absolută în Parlament. Nu mă apuc de cine ştie ce analize sofisticate, pentru că lucrurile sunt simple: spaniolii s-au răcorit, după o primă tură de austeritate. Democraţia a funcţionat, deocamdată, pe post de calmant social. De altminteri, aceasta a fost intenţia socialiştilor spanioli, care au convocat alegeri anticipate: să calmeze jocul social, să detensioneze situaţia. Cred că şi mulţi dintre spanioli ştiu că acesta este un simplu joc, că în materie de "austeritate" nimic nu se va schimba, mai mult, că le va fi poate chiar mai rău cu dreapta decât cu stânga. Dar piticii de pe creier trebuie calmaţi.

Sigur, situaţia din Spania este de preferat celei din Grecia şi din Italia, în care la presiunile Merkozylandului guverne rezultate în urma alegerilor au fost schimbate nu pentru că au pierdut alegerile, nu pentru că au căzut la o moţiune de cenzură, ci pentru că aşa au vrut nişte unii, fără chip, dar cu foarte multă "putere de convingere".

Este o soluţie care exclude democraţia, şi, în loc să simplifice lucrurile, le complică, şi oricum accentuează frustrările şi nemulţumirea socială. Dar chiar şi soluţia democratică nu poate calma la infinit situaţia. Dacă, în pofida măsurilor luate de guvernele europene, renovate sau nu, situaţia economică nu se îmbunătăţeşte, iar costurile noii recesiuni le vor plăti doar cei care trăiesc din muncă, ca acum, o explozie socială de proporţii devine inevitabilă. Iar democraţia nu va mai fi un calmant social, că nu mai are cum.

Oameni şi câini

Vreţi să ştiţi cum este România? Legea Asistenţei Sociale, după ce a fost aprobată tacit în Senat(bravo, nea Geoană!), a primit doar o oră! pentru dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor. Soarta a milioane de români nu a meritat măcar tot atâta atenţie cât cea a câinilor vagabonzi, care a născut dezbateri aprinse, "societatea civilă"(s-o bagi în pizda mă-sii!) s-a inflamat, a făcut demonstraţii, scandal, tot tacâmul. Dacă moare un om din cauza sărăciei, asta e, a avut ghinion. E, dacă e vorba despre un câine, se schimbă lucrurile: ne dăm umani, europeni, alea, alea.

Ce nu înţeleg eu e schizofrenia Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale. Onor Guvernul nostru de căcat motivează schimbarea politicilor sociale prin acordurile cu FMI, BM şi CE, care sunt co-părtaşe la acordul de împrumut ce impune aceste schimbări. În acelaşi timp şi CE, şi BM pledează pentru alinierea României la practica europeană, unde costurile fiscale ale protecţiei sociale ating  5% din PIB. Asta nu le împiedică să forţeze, în practică, reducerea lor efectivă sub 2% din PIB. Ori îşi bat joc de noi, ori sunt ipocrite, şi se folosesc de România pentru tot felul de experimente sociale, românii fiind cobaii perfecţi, pentru că nu protestează.

În chip de concluzie un citat din interviul acordat celor de la "CriticAtac" de Elena Dumitru, fost Ministru al Muncii în guvernul Adrian Năstase: "Este stupid să credem că problema datoriilor publice, devenită acută doar după ce guvernele au decis să preia problema creată prin 2007-2008 chiar de bănci, s-ar datora programelor de natură socială. Deficitele bugetelor publice s-au născut din continua reducere a cotelor de impozitare a companiilor şi marilor venituri, din îngăduinţa cu care au fost tratate comportamentele evazioniste ale marilor companii. În fond, programele de protecţie socială doar au compensat parţial pierderile salariale în ultimele trei decenii.

Să ne amintim că în 1980, remunerarea muncii reprezenta cam 70% din PIB la nivel european. Astăzi, abia dacă mai trece de 50% din PIB. Nu ar strica să observăm şi că unul dintre marii specialişti ai lumii în problema inegalităţii sociale, profesorul A. Atkinson, a documentat împrejurările în care s-au întâmplat crizele bancare în ultimul secol în economiile relevante. Este teribil să vedem că în perioada 1910-1945, în condiţiile unor inegalităţi sociale evidente, au avut loc aproape 50 de crize bancare în lumea dezvoltată. La vremea respectivă, cei mai bogaţi 1% din cetăţenii acelor state mai dezvoltate câştigau mai mult de 14% din veniturile totale create în economie, iar schemele de securitate socială erau foarte modeste. În perioada 1945-1980, când s-a consolidat statul social, au existat doar 3 crize bancare limitate, dar cei mai bogaţi 1% câştigau doar 7% din veniturile create în economie.

Între 1980 şi 2010, pe fondul unui neoliberalism economic dezlanţuit şi în condiţiile unui asalt constant la adresa drepturilor lucrătorilor şi a statului social, numărul crizelor bancare a crescut iar aproape de 40. Astăzi, cei mai bogaţi 1% câştigă peste 18% din totalul veniturilor, mai mult chiar decât în perioada anterioară primului război mondial. Este de domeniul evidenţei acum că sistemele mature de asigurări sociale şi sistemele fiscale progresive acţionează ca stabilizatori automaţi în economie. Statul social a acţionat ca un adevarat sistem imunitar împotriva virusului crizelor bancare.

Dificultatea cea mai mare în acest moment este „domesticirea” capitalurilor vagaboande şi readucerea lor în serviciul economiei reale. Capitalismul financiarizat şi dereglementat poartă în acest moment un război de putere cu statele reprezentate de guverne. Noi nu am observat la vreme că, după ce au câştigat războiul cu „planul” atotputernic în economiile centralizate şi planificate (cu naivitate, am considerat că trăiam victoria democraţiei în faţa totalitarismului!), capitalismul financiarizat s-a năpustit asupra „reglementării”, ca staţie intermediară în drumul său către marele „inamic”: statele.

Care vor fi consecinţele asaltului împotriva statului social? Statele vor fi obligate până la urmă să admită că nu schemele de protecţie socială sunt vizate, ci chiar statele. Vor fi obligate să construiască şi consolideze structuri suprastatale capabile să impună reguli, precum şi reglementări care să readucă capitalismul la adevărul economic şi social. Din păcate, ca întotdeauna, peştele împuţit la capul financiar se curăţă tot de la coada socială. Democraţia este acum în dificultate şi decepţionează pe mulţi, însă tot mecanismele democratice vor degaja soluţiile corecte în timp. Cu o condiţie: să nu cedăm tentaţiei abandonării politicii în favoarea aşa numitei soluţii „tehnocrate”. Ar fi o cale care ar adânci criza şi ar face incontrolabilă evoluţia societăţilor.

Dacă democraţia reprezentativă se află în dificultate, contaminată de proximitatea prelungită a marilor arginţi, trebuie să pregătim instrumentele democraţiei directe, participative. Unii politicieni nu rezistă tentaţiei de a sustrage deciziei populare chestiunile economice şi fiscale. Cum ar veni, poporul este competent să decidă cu privire la viaţa şi opera viermilor de mătase, dar este complet incompetent să decidă cu privire la bani. Mai precis, cu privire la banii proprii. Ei, asta nu prea va merge, chiar dacă este un obiectiv preferat al pieţelor şi al actorilor politici preferaţi de aceastea."

Asta e România: o ţară care şi-a pierdut raţiunea de a exista. Şi care funcţionează după principii, dacă despre principii e vorba, din alte vremuri...

Responsabilizarea elitelor româneşti

Bântuie prin mediul universitar românesc un imbecil, Marian Preda, care, din inginer(o meserie respectabilă şi respectată, sunt şi eu inginer) a ajuns decan al Facultăţii de sociologie a Universităţii Bucureşti şi preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice din România. Foarte bine, cinste lui! Doar că omul nostru este doar un papagal sinistru, care ar merita să fie dat afară din Universitate cu şuturi în cur.  Pentru că una e faptul că un politician dus cu pluta, cam dictator de felul lui, traian băsescu, îndeamnă la nerespectarea legilor, a deciziilor Curţii Constituţionale şi la nerespectarea deciziilor Justiţiei. Pentru el există mecanisme de cenzură, inclusiv să i se dea cu ştampila de vot peste bot. 

Dar când un profesor universitar, care formează specialişti, face acelaşi lucru, avem o gravă problemă. Pentru că el induce în mintea studenţilor legitimitatea atitudinii politicianului cretin. Făcând un mare rău societăţii. Nu poţi nici măcar să gândeşti aşa ceva: "Să nu mai lăsăm în Parlament şi la Curtea Constituţională, şi prin tribunale mai nou, să treacă legi prin care se dau drepturi sociale. De unde? (...) Trebuie să înţelegem odată că un buget, bugetul unei ţări, are venituri şi cheltuieli şi punct. Şi are deficit şi excedent şi la noi din deficit în deficit se merge şi asta e o mare problemă"

Cine sunt acei "noi", care să nu mai lase să treacă prin Parlament legi care dau drepturi sociale? Există domenii în care Parlamentul nu trebuie să mai legifereze, domenii în care să nu se mai exercite controlul de constituţionalitate, sau cauze care nu mai pot face obiectul unui proces în Justiţie? În ce regim politic? Că într-o democraţie aşa ceva nu este posibil!

Este Preda atât de imbecil să nu ştie care este regimul pensiilor, ce nu sunt cheltuieli sociale, în sensul pe care îl dă el termenului? Sistemul de pensii, care este public, deci de solidaritarte între generaţii, este finanţat din contribuţiile celor care subscriu la el. Da, sunt momente în care bugetul de pensii este deficitar, şi se fac transferuri de la Bugetul de Stat. Dar au fost şi perioade în care transferul a fost invers, de la Bugetul de pensii către Bugetul de Stat, pentru a micşora deficitul bugetar. Este o problemă de conjunctură economică, de grad de ocupare a forţei de muncă, de nivel de salarizare, etc.

Pupincurst sinistru, Preda dă o limbă în cur Pulimii Sale, imitându-l, şi asmuţind tinerii împotriva pensionsarilor, pe motiv că pensionarii sunt mai bogaţi ca tinerii! "Cea mai mică pondere a săracilor este la persoanele vârstnice. Nu spun asta pentru a arăta că persoanele vârstnice sunt vinovate, dar pe ce ne centrăm noi? În orice stat civilizat există o clasă mijlocie, în statele occidentale, care, de obicei, este majoritară şi susţine un sistem social bazat pe colectare de taxe şi impozite şi pe redistribuiri. (...) În România această clasă la care se raportează sistemul este categoria celor în vârstă şi pensionarilor. (...) Dacă luăm procentele de pensionare în România pe 2009, 2010, cei mai mulţi pensionaţi au fost persoane cu vârste sub 60 de ani. (...) Deci persoane care pot să lucreze. Ok, dacă tot sistemul este centrat pe ceea ce vor, repet, de obicei, cei de peste 50-55 de ani şi care sunt pensionari, atunci să revizuim totul şi să stabilim ca plan pe termen lung prosperitatea pensionarilor. Numai că din urmă vin generaţii tot mai mici, care nu pot să mai susţină acest sistem".

 Las la o parte faptul că peste un milion de oameni au o pensie de doar 350 de lei pe lună. Las la o parte faptul că mai bine de 75% din pensiile din România sunt,  ca valoare, sub pensia medie, de vreo 750 de lei. Dacă pensionarii ar fi bogaţi, n-am vedea, lună de lună, spectacolul degradant al cozilor la ajutoare alimentare. Las la o parte faptul că structura cheltuielilor este diferită la tineri şi la bătrâni, cum şi faptul că sunt, în mediul rural, milioane de bătrâni care trăiesc practic fără niciun venit.

Individul nu se întreabă însă de ce sunt obligaţi oamenii să iasă anticipat la pensie. Dacă nu am avea cel puţin două milioane de români care lucrează în afara ţării, rata şomajului ar fi undeva între 25% şi 30% din populaţia activă. Cine mai angajează oameni peste 50 de ani? Şi cu ce salarii? Nu am văzut pe nimeni dintre "reformiştii" ăştia să se întrebe de ce economia României nu mai produce locuri de muncă. Când au s-o facă, vor avea surprize dintre cele mai neplăcute. 

Da, tinerii(unii dintre ei) pot fi mai săraci decât unii dintre pensionari. Dar poate se întreabă dobitocul şi de ce. Păi când dai, ca anul viitor, doar 2% din PIB educaţiei, sau tai un miliard de lei la rectificarea bugetară aceluiaşi minister, deşi mii de profesori sunt neplătiţi de luni de zile, ce şanse au tinerii ieşiţi din şcoală să se angajeze?  

Şi mă mai întreb: să nu ştie boul cu pricina că, în Occident clasa aia medie pe care o vrea el în România este consistent formată din bugetari, funcţionari publici, medici, profesori, poliţişti, militari profesionişti, etc, care au o stabilitate de lungă durată a veniturilor, şi prin urmare sunt sursa cea mai sigură de venituri la bugeteler de asigurări sociale?

Ce fac onor guvernanţii noştri? Un Cod al Muncii care precarizează situaţia angajatului, permite scăderea veniturilor, face din munca ieftină şi precară avantajul competitiv al României. Şi ce mai fac ei? Păi, distrug cea mai consistentă parte a clasei de mujloc, bugetarii, prin micşorarea drastică a veniturilor lor şi prin reducerea drastică a numărului lor. După care se miră ca tâmpiţii că au deficite la bugetele sociale! Altminteri profesori universitari! Decidenţi, şefi de comisii care propun reforme! Şi ne întrebăm de ce ne merge în felul în care ne merge, ne mirăm că suntem ţara cea mai săracă din UE? Cu astfel de elite nu avem cum progresa!

Elitele sunt blestemul acestei naţii! Schimbarea României trebuie să înceapă cu schimbarea elitelor ei. Nu este vorba de "oocidentalizarea" lor. Cunosc suficiente cazri de intelectuali care au trăit şi au muncit în Occident, fără să înţeleagă nimic din valorile lui, din modul lui de funcţionare. Este vorba despre responsabilizarea lor. 

Un tip care gândeşte astfel, şi care propune politici publice ce pot afecta viaţa a milioane de oameni, nu este un individ responsabil, este doar un politruc sinistru. Pe care îl doare în cur de consecinţele faptelor sale, pentru că ştie că are imunitate şi impunitate, că nu-l trage nimeni la răspundere.

Mi-e silă!

Linşaj mediatic pe A 3 în legătură cu transportul lui Vereştoy Chereştoi la Bucureşti. Să ne înţelegem bine: senatorul UDMR era accidentat. Era în spital, aşteptau să-l stabilizeze. Avionul, venit de la Bucureşti la Cluj pentru a lua un copil de 4 luni(apropo: cât spaţiu ocupă gâgâlicea aia?) cu arsuri, a aşteptat să vină şi senatorul. Toată lumea îl înjură pe senator, că e nesimţit. De ce e nesimţit? A luat el deciziile?  

Copilul nu era transportat dacă starea lui nu era stabilă. Era intubat, ventilat, probabil şi puternic sedat. Pus într-un dispozitiv special de transport, oricum nu pe targă, probabil într-un incubator. Că a stat o oră în plus într-o ambulanţă, dotată cu tot ce trebuia pentru resuscitare(că altceva nu-i puteau face nici în avion, dacă lucrurile mergeau prost pentru el) nu i-a pus cu nimic viaţa în pericol. Dacă era aşa, medicii puteau decide să se întoarcă la spitalul din Cluj(deşi probabil Clujul nu are secţie de arşi pentru copii atât de mici, de aceea l-au trimis la Bucureşti). 

Ideea de la care au plecat toţi idioţii din studioul A 3(vreo trei politicieni!) este că politicianul nu e om! Că el merită tot dispreţul celorlalţi. Dacă era ceva de criticat, apoi aveau ce critica: de ce Clujul nu are secţie de arşi pentru copii, de ce pe drumurile româneşti se întâmplă atâtea accidente, de ce un senator al României nu are încredere în spitalele şi medicii din Cluj, de ce, de ce, de ce.

Mi-e greaţă de stilul ăsta de a face politică şi de a duce o discuţie publică. E o mizerie, moral vorbind. Indiferent ce ar zice unii, şi indiferent cât i-am urâ pe politicieni.

Să faci într-un an cât alţii într-o zi...

Sunt răcit şi mă simt ca dracu'. La veselia generală participă, alături de viruşii care-şi fac de cap, flăcăii care lucrează la anveloparea blocului. Sincer, o lucrare ca asta explică, mai bine decât o mie de tratate savante despre guvernare, mizeria în care se scaldă ţara asta: management de tot căcatul. Totul este haotic, deşi, dacă-l iei pe fiecare în parte, e meseriaş, mai bun sau mai rău, în general mai bun decât mai rău. Dar ce te faci când se încalecă operaţii tehnologice, când piesele de tâmplărie sunt amestecate, şi pentru un geam faci o excursie de o juma' de zi până în Chitilisburg, la ore de maximă înghesuială pe şosele, când au aia dar n-au ailaltă, când oamenii sunt luaţi de la o lucrare şi trimişi la alta, că patronul e lacom şi a luat mai multe lucrări decât poate face cu angajaţii pe care îi are, şi aşa mai departe. 

De o mostră de inepţie am avut parte azi, când, târându-mă spre birou, am citit pe uşa de la parter a liftului că rămânem o săptămână fără căldură. Exact ce le trebuia mucilor mei! M-am resemnat cu gândul că trebuie să mă duc să-mi cumpăr calorifer electric, căci nu au montat la loc schimbătorul de căldură de la aparatul de aer condiţionat. La întoarcere am aflat de ce trebuie închisă căldura atâtea zile: se înlocuiesc conductele de agent termic şi de apă caldă. Iar minunata birocraţie românească impune ca noile conducte să treacă fix pe unde trec vechile conducte, altminteri ar fi modificare de proiect, care ar impune un morman de aprobări! Aşa e doar o reparaţie!

Atenţie! Nu e vorba de săpat sau de cine ştie ce altceva. Pur şi simplu se construia un traseu paralel, la vreo palmă de vechiul traseu, ţevile se prindeau de nişte grinzi din subsol, şi când noul traseu era montat şi izolat, se branşa la centrală, iar vechiul circuit era tăiat şi aruncat la fier vechi. În loc să avem căldura închisă vreo câteva ore, cel puţin trei zile de dârdâială sunt garantate. Nu-i mişto ţara asta?

Şi uite aşa lăsaţi de capul lor, şi cei mai buni meseriaşi sfârşesc prin a fi nişte Doreli, pentru că nu e nimeni să le organizeze efortul, să-i facă să tragă toţi în aceeaşi direcţie. Aşa se risipesc şi timp, şi bani. Aşa facem într-un an ce fac alţii într-o zi... 

Cui îi mai pasă de democraţie?

Pe scurt: scandalul Mircea Geoană a dovedit că şi PSD, respectiv USL, au învăţat că, în astfel de momente, orice e bun pentru a schimba agenda publică şi pentru a lua reflectoarele de pe tine. Drept pentru care au scos pe piaţă, chiar cu riscul de a masca scandalul de corupţie de la Cluj, pe care aproape că nu l-au speculat, suspendarea preşedintelui.

Să zicem că USL beneficiază de o conjunctură fericită, şi ajunge la momentul în care suspendarea se va tranşa prin vot, în Parlament. Întrebare: deputaţii şi senatorii coaliţiei vor avea voie de la stăpânire să voteze? Dacă nu, şi cred că ăsta va fi scenariul cel mai probabil, totul se va termina ca în filmele cu proşti, şi cu o nouă smetie peste ochi democraţiei. Dar cui îi mai pasă de democraţie?