Popor de manelişti

După ce mai acum vreo săptămână citeam pe undeva că anul ăsta salariile angajaţilor de la "Dacia" urmează să fie mărite cam cu trei sute de lei net(nu e o sumă prea mare, totuşi!), azi văd un miting ca la mama lui, al aceloraşi angajaţi. Unde se strigă din toţi plămânii "Jos băsescu!" şi "Jos Guvernul!"  şi unde se protestează împotriva noului Cod al Muncii, împotriva creşterii preţurilor, inclusiv la benzină, şi în general, băieţii le cam fut muma'n cur la toţi! Ceea ce este firesc: are cineva care trăieşte din ce munceşte sau din ce-a muncit vreo bucurie în ţara asta?

Două mici amănunte: băieţii nu zic nimic de patronii lor de la Renault, aşa cum nici patronii lor de la Renault nu par foarte deranjaţi că muncitorii hăulesc prin cele pieţe, în loc să tragă la şaibă, deci 1-0 pentru Sarkozy! Şi al doilea amănunt: în piaţă la Mioveni se cânta de mama focului o manea, "Internaţionala!" Aia cu: "Hai la lupta cea mare!" Popor de manelişti, dom'le!

PS: o readucere aminte a versurilor nu strică...

PPS: o proastă de la Realitatea Tv, Cristina Şincai, se miră ca vaca, apropo de demonstranţi: "Uite, maică, deşi lucrează la privaţi, protestează împotriva guvernului!" De parcă politica tembelă a Guvernului nu-i atinge decât pe angajaţii de la stat! P'ăia de la privat nu-i atinge creşterea preţurilor administrate? Bulibăşeala din sistemele publice de educaţie şi sănătate? Lipsa infrastructurilor? Ei nu cotizează la stat, şi banii lor nu sunt risipiţi de Nuţica?

Fata morgana

Democraţia lui lăzăroiu

Pentru sebastian lăzăroiu democraţia se rezumă la libertatea de a huidui. Şi dovada supremă că traian băsescu nu e un tiran este faptul că n-a pus jandarmii să le spargă protezele amărâţilor ăia care-l huiduiau, la Iaşi şi la Focşani. Nimic însă despre faptul că şeful lui încalcă legi şi Constituţie, că e doar preşedintele unei găşti de afacerişti lacomi, că se substituie premierului, că decide el şi doar el ce e bine şi ce e rău pentru noi, că împarte societatea în buni şi în răi, că învrăjbeşte societatea, că a scos practic ţara din UE, că etichetază pe toată lumea, că foloseşte serviciile secrete şi justiţia împotriva adversarilor politici, că oamenii sunt ascultaţi cu anii, că li se inventează vini, şi sunt purtaţi pe la DNA, ca să li se distrugă credibilitatea, astea nu se pun? Aşa o arăta o democraţie, după mintea idiotului de lăzăroiu?

Societatea făcută bucăţi

Nu pot să nu vă semnalez excelentul articol al prietenului Dan Mihalache, "Logica lui Stalin şi Mao Tzedun. Care ne oferă, odată în plus, argumente în favoarea tezei că traian băsescu şi regimul politic instaurat de el funcţionează în logica luptei de clasă.  Doar că în secolul 19 şi în prima jumătate a secolului 20 lupta claselor(pentru că ăsta este, în fapt, termenul corect) îşi avea rostul şi motivaţiile ei, cât se poate de raţionale, şi acolo unde s-a mentinut în zona raţionalităţii, legitimitatea ei.

Lupta claselor a fost una pentru democraţie, pentru egalitate, echitate şi justiţie socială. O clasă, clasa muncitoare, produsul capitalismului industrial, dorea o reprezentare politică pe măsura importanţei sale economice, sociale şi chiar numerice. Şi a folosit toate mijloacele acceptabile din punct de vedere legal, şi unde n-au existat, a impus existenţa lor, pentru a se afirma. Când şi-a atins obiectivele, lupta claselor şi-a pierdut raţiunea de a exista. Nu cred că mai există partid de stânga din lumea democrată care să mai facă apel la lupta claselor.

În ţări subdezvoltate, precum România postbelică, sau Rusia ţaristă imediat după Revoluţia bolşevică, lupta claselor nu era decât un paravan, o justificare pentru răfuielile dintre diversele elite interne, care se înlocuiseră unele pe altele, mai mult sau mai puţin violent. Ce relevanţă avea lupta de clasă în anii '40-'50 în România, când 80% dintre români erau în mediul rural, iar clasa muncitoare a devenit majoritară abia în anii '80, când PCR renunţase deja la conceptul luptei de clasă? 

Regimul politic băsescian foloseşte mijloace şi obiective ale luptei de clasă din comunism, mijloace şi obiective oricum pervertite şi care nu au nimic în comun cu interesele cetăţenilor, ci cu acelea ale elitelor conducătoare. În fond, este modul de a acţiona al liderilor totalitari, care învrăjbesc diversele grupuri sociale, şi în interiorul grupurilor sociale, diversele categorii, unele împotriva altora, ceea ce rezultă fiind o societate făcută bucăţi.

O astfel de societate are o capacitate redusă de a se solidariza(lupta claselor a fost un succes pentru clasa muncitoare tocmai pentru că membrii ei au fost solidari), exact ce-şi doreşte un lider totalitar. Acum niciun grup social nu mai este suficient de solidar pentru a mai pune probleme unei puteri abuzive. De asta îl şi doare în pulă pe băsescu de huiduielile de azi. Ştie că ele nu se vor transforma în nimic care să-i pună probleme reale. Nu strada îi este adversarul cel mai de temut. Singurii care îi pot pune probleme sunt politicienii. De asta preconizata alianţă între PSD şi ACD nu-i pică bine. Pentru că o majoritate parlamentară îl poate suspenda şi trimite la judecata străzii. Abia atunci vor conta huiduielile de azi. De asta va face tot ce poate pentru a împiedica formarea ei.

Acum, în termeni mai generali vorbind, ne vom întâlni din nou cu lupta claselor. Atât în China, cât şi în Occident. Sigur, în occident post-capitalismul va destructura clasa de mijloc, cei mai mulţi membri ai ei intrând în rândul unei clase populare extrem de întinsă numeric, şi puternic subreprezentată politic. Care, mai devreme sau mai târziu, îşi va cere drepturile, şi dacă nu le va obţine pe căi democratice, va folosi şi alte căi, mai puţin ortodoxe. În China va fi vorba de lupta de clasă clasică, pentru că abia acum putem vorbi despre o clasă muncitoare chineză. Sigur, nu Partidul Comunist actual va fi organizatorul ei, al clasei muncitoare. Nu, el va comanda represiunea. Aşa că n-ar fi rău să recitim istoria ultimilor două sute de ani. Vom avea la ce medita...


PS: dacă vreţi să înţelegeţi de ce ne merge cum ne merge, şi de ce avem societatea civilă pe care o avem, citiţi aici o mostră de stupizenie absolută!   

Tupeu de javre ordinare

Participarea lui băsescu, a elenei udrea şi a altor oranjgutani la ceremoniile de la Iaşi, dedicate Unirii Principatelor Române, este o culme a tupeului unor javre ordinare, care se pişă pe români şi pe viaţa lor.  Cum e posibil să existe o jigodie precum simirad, cu un discurs total iresponsabil, care să le bată obrazul celor care-l contestau pe băsescu? Cum e posibilă punerea aia în scenă ceauşistă, cu aplaudacii pedelişti, care i-au izolat pe băsescu, udrea, baconschi şi pe restul de oamenii nemulţumiţi? Parcă asistam la mitingul lui ceauşescu, din 21 decembrie!

  

Modernizarea statului a devenit o marotă, o idee fixă, care ţine loc de justificare pentru haosul administrativ din ultimii doi ani, când România a încetat să mai fie o democraţie funcţională, fiind lăsată la mâna capriciilor şi demenţei unui om care nu mai are  nicio legătură cu realitatea. Nu poţi face "reforme" împotriva oamenilor şi a intereselor lor, dar mai ales împotriva voinţei lor. Este forma supremă de dispreţ. Este tupeul unor javre ordinare, care cred că pot face tot ce vor, că li se cuvine totul şi că nu au de dat socoteală nimănui.  Iar atunci când li se cere să dea socoteală, râd cu aerul unor hiene mulţumite.

Mă îndoiesc că băsescu a înţeles ceva din ceea ce s-a întâmplar azi la Iaşi. Răspunsul lui va fi un soi de pedeapsă pentru "nerecunoscătorii" care l-au huiduit. Îşi va pedepsi şi mai rău "supuşii", pe care îi tratează ca pe nişte slugi. Vor urma noi tăieri de programe sociale, noi reduceri de salarii şi pensii. Şi noi contracte grase şi profitabile pentru gaşca portocalie. Reacţie tipică javrelor ordinare! Şi se vor găsi în continuare nişte jeguri umane şi intelectuale care să-i pupe în cur şi să le spună cât de geniali şi de seducători sunt, şi că s-ar alege praful de biata ţărişoară dacă n-ar fi ei, iubiţii şi stimaţii conducători.  O ţară de mâna a doua, cu cetăţeni de mâna a doua, cu elite de căcat  nu poate arăta altfel decât arată acum România. Iar puţinele gestiri de demnitate, ca acela de la Iaşi, sunt doar excepţia care confirmă regula. 

PS: faptul că s-a huiduit în timp ce se intona imnul de stat nu e un capăt de ţară. Nu imnul era fluierat, ci acela care îşi bate joc de funcţia de şef al statului.  

Râmele nu învaţă!

Să recapitulăm: recalcularea se suspendă, dar ea îşi face efectul, pentru că pensiile recalculate rămân aşa cum sunt, şi aflăm că, de fapt, toate pensiile au fost recalculate, deci suspendarea n-are NICIUN efect! Soluţia Pulimii Sale  este doar aparent o soluţie, ea nu face decât să sporească haosul, pentru că şi dacă recalcularea se opreşte pentru pensiile care nu au apucat să intre în procedura de recalculare, vom avea câteva categorii de pensionari: cu pensii recalculate, cu pensii ne-recalculate, cu pensii recalculate greşit, şi care trebuie re-recalculate, şi cei care au avut inspiraţia să dea colţul după prima recalcuilare, că altminteri o făceau după a doua recalculare!  

Oameni buni! Cât de Tapalabă să fii să nu înţelegi că o democraţie nu poate exista dacă toate deciziile se iau după cum vrea pula celui care conduce, abuziv şi neconstituţional, ţara? Cât de râmă să fii să nu te revolte haosul şi arbitrariul din ţară? Cât de lipsit de demnitate să fii să îi mai accepţi pe nenorociţii ăştia în fruntea ţării?

Chiar nu am pe nimeni în familie în situaţia asta, a pensionarilor militari, deci nu pot fi bănuit de conflict de interese. Dar nu se poate să nu tresar, gândindu-mă că oricând un dement poate face fix ce vrea cu salariul meu, cu pensia mea, cu libertatea mea, cu viaţa mea! Ce facem, ne întoarcem de unde credeam că am scăpat în 1989?

Am ajuns într-o fundătură. Sistemul politic românesc NU mai îndeplineşte condiţiile de apartenenţă la UE şi la NATO. Nu ştiu ce i-a supărat pe francezi, şi pe ce visau ei să pună mâna din economia ofticoasă a României. Dar faptul că sunt cel puţin alte 12 state, cele mai multe fără interese păcătoase în ţara asta, care ne resping spune ceva: suntem un paria. şi suntem un paria pentru că nu mai respectăm valorile clubului din care facem parte. În Schengen sau nu, ne aşteaptă vremuri grele. Şi vom primi palme peste bot fără număr, până când vom înţelege că nimic nu justifică renunţarea la democraţie. Dacă vom înţelege. Dar n-am auzit ca râmele să înveţe ceva în scurta lor trecere prin viaţă...

Dumnezeule mare!

Pleşu şi Liiceanu, pe TVR 1. Biblie, credinţă, speranţă, bla, bla, bla! O pierdere de vreme şi o plictiseală de se sinucide până şi musca. Nimic despre omul concret, cu problemele lui. Nimic despre România, cu ale ei: degradarea democraţiei, performanţă guvernamentală zero, integrarea în Africa a unei ţări membre a UE, nimic despre milioanele de români care au ales să plece din ţară, pentru că aici nu mai au niciun rost şi nicio şansă. Discuţia despre sexul îngerilor în Constantinopolul asediat!

Aşa e, coane Pleşu! Cu luciditatea nu faci nimic, iar cu speranţa trebuie să ai răbdare. Şi dă-o în pizda mă-sii de colectivitate: în România fiecare este pe cont propriu. Voi doi vă descurcaţi al dracului de bine. Ca indivizi. Împreună, voi şi toţi care vă credeţi elite sunteţi jalnici! Sunteţi ultimii care aveţi îndreptăţirea să daţi lecţii. Pentru că toată "ştiinţa" voastră este cunoaştere inutilă. Şi este inutilă pentru că nu propune nimic, doar vă satisface egourile supradimensionate. Este o formă de dispreţ, prin lipsa de finalitate. E nimic!

Atât de tânără, şi deja monument istoric?

Elite şi inegalităţi

Doar remarc: în timp ce alţii, începând cu The Economist şi cu ăia de la Forumul Mondial de la Davos descoperă inegalitatea şi pericolele ei (vorba vine descoperă, ştiau asta de o lungă bucată de vreme, doar că acum austeritatea o face extrem de periculoasă, şi deci băieţii încep să se agite), în România nu doar că ea este elogiată, pentru că, nu-i aşa, foamea este cel mai bun medicament pentru vindecarea leneşilor care stau cu mâna întinsă la stat, ci şi a devenit obiect al politicilor guvernamentale, printr-un soi de redistribuţie pe invers: se ia de la săraci şi se dă la bogaţi.

O carte despre care am scris şi eu acum câteva săptămâni, "The Spirit Level", apărută în 2009(şi englezii au un timp de explozie similar cu acela al ardelenilor când le spui un banc!), dar care a început să facă valuri abia la sfârşitul lui 2010, după ce guvernul Cameron s-a apucat să taie în stânga şi în dreapta cheltuielilor sociale şi în rândul bugetarilor, e la originea acestui interes subit pentru inegalităţi, în societăţi care le considerau nu doar naturale, ci şi morale. Dar de când cu bonusurile super-nesimţite ale bancherilor care şi-au dus afacerile la marginea falimentului, fiind salvate de bani publici, luaţi de la destinaţia lor firească, de asigurare a unor servicii publice esenţiale, presiunea opiniei publice în favoarea moralizării capitalismului a crescut brusc şi viguros.

Sigur, ni se spune, în acelaşi The Economist, că o fi lumea condusă de vreo 6000 de lideri care contează, dar ei sunt la mâna "popoarelor".  Care îi pos schimba, cu votul. Zău? Hai să fim serioşi! Suntem deja în post-democraţie, iar votul este deja o marfă, care se tranzacţionează ca orice marfă, după cerere şi ofertă. Dacă era să funcţioneze teoria, acum nu băsescu trebuia să fie la Cotroceni. De ce l-au votat atâţia imbecili? De ce nu cârteşte nimeni? De ce supotă toate popoarele abuzurile guvenelor şi elitelor economice, chiar şi în marile democraţii? Pentru că sistemul democratic nu mai poate fi folosit împotriva elitelor abuzive. Schimbarea se petrece doar atunci când unii lideri intră în coliziune cu interesele celor care au plătit alegerea lor.

Câtă vreme boc şi ai lui servesc, la ordinele Pulimii Sale, interesele celor care au plătit alegerea lor, nimic nu se va schimba în România. De asta nici nu le pasă de Constituţie, de deciziile Justiţiei, de nimic, practic. Ne iluzionăm cu revoluţiile făcute de ăia care stau pe Facebook sau pe Twiter. Dacă flăcăul ăla care a tuns-o din Tunisia nu călca pe coadă nişte interese din partidul său, se dădea şi acum cu Ferrariul ăla galben canar, luat de poporul revoltat în coarnele motostivuitorului. 

De ce am ajuns aici? Păi, din cauza inegalităţilor, care acţionează şi la nivelul elitelor, indiferent de culoarea lor.  De peste trei decenii baza de recrutare a elitelor se reduce abrutp. Din pricina banilor. Când o campanie electorală costă cât costă(numai în SUA alegerile parţiale din toamna lui 2010 au costat peste un miliard de dolari, cu o medie de cincizeci de milioane pe cap de senator sau reprezentant ales), e greu de crezut că un om provenit din clasele piopulare poate ajunge în vârful sistemului, dacă nu este cumpărat de un cerc de interese. 

Inegalităţile nu sunt periculoase doar din punct de vedere economic. Poate ele sunt mai periculoase la nivel politic, pentru că pot duce la noi forme de totalitarism, cu consecinţele pe care le cunoaştem deja. Dar câtă vreme totalitarismul, excepţie făcând comunismul, a fost un mediu extrem de propice pentru cei bogaţi, de ce nu? Asta explică şi virulenta resurecţie a "anti-comunismului".  În rest, acelaşi optimism tembel al celor de la The Economist, care cred şi acum că piaţa rezolvă totul.

În loc de PS, un comentariu din The Economist, de la un cititor mai sceptic, ca să zic aşa: "The second, and more important, way is that to become rich in the first place, they typically have to do something extraordinary." I suppose destroying world economy and plunging most of us into economic hardships by financial fraud and shenanigans is indeed an "extraordinary" act." Ooo, da!

Ideogramă(2)

Ideogramă(1)

Magazinul sătesc

Fotografia de mai sus este făcută în 1936, într-un magazin cu de toate din Alabama. Şi îmi aduce aminte de magazinul din satul bunicilor mei, la vreo douăzeci de kilometri de Piteşti, Ţuţuleşti. Toată lumea îi spunea "La MAT". De fapt, în clădirea aia se afla şi o cârciumă soardidă, care mirosea a alcool ieftin şi a mahorcă, care aparţinuse fostului Monopol al Alcoolului şi Tutunului, care a existat, dacă nu greşesc, până la naţionalizare, dacă nu şi câţiva ani după. Acolo găseai celebrele "Adio, şi n-am cuvinte!" şi "Te-am zărit printre morminte!", băuturi din cereale, secărica şi ceva care aducea cu absintul, de un verde bizar.  

Acolo beam, la masă cu bunicul, sirop de lămâie, sau de vişine, de Râureni, turnat din sticlele alea care există şi acum, amestecat cu apă minerală puturoasă, cu sulf, bună pentru orice, numai pentru asta nu. Inutil să vă mai spun că nici frigiderul, nici gheaţa nu se inventaseră pentru cârciumarul nostru, drept pentru care şi untura de peşte devenea ceva acceptabil.

Trebuie să spun că bunicul avea momentele lui de consumator fruntaş, altminteri era om cu frica lui Dumnezeu şi a bunicii, Mama Seana, femeie aprigă şi care nu prea tolera abaterile de la dreapta cale. Aia care te aduce drept acasă, fără halte de ajustare pe la MAT. Dar cum brutăria la care lucra bunicul, mă rog, lucra e un fel de a spune, el doar ducea pâinea acasă abonaţilor la brutărie, cu o căruţă transformată, care arăta ca un soi de copârşeu pentru balene, pe roţi, era la numai vreo douăzeci de metri de crâşmă, Tata Badea cădea destul de des în ispită.

Nu-l păzea de ispită nici faptul că peste drum de locul pierzaniei era casa popii Marinache, care îi privea sever din capul scărilor pe păcătoşii care deschideau mai des uşa crâşmei decât pe cea a bisericii. Iar ca tacâmul să fie complet, gard în gard cu casa popii era Căminul Cultural, care avea o privelişte minunată spre crâşmă. Şi toate acţiunile organizate acolo se terminau invariabil cu o beţie cruntă, fie că era vorba de flăcăii satului, fie de părinţii şi bunicii lor. Asta e, MAT a fost un mediator între generaţii mai eficient decât oricare altul!

Magazinul ăla chiar era unul general. În afară de posterul cu Coca Cola, care lipsea, nu era nicio diferenţă între magazinul din fotografie şi cel din satul copilăriei mele. Saci cu făină, veselă, lăzi cu marmeladă,  alături de lăzi cu cuie, felinare, lanterne, baterii, lenjerie, îmbrăcăminte, opinci şi cisme de cauciuc, butoiul cu gaz lampant lângă butoiul cu ulei, sare pentru animale, conserve, caiete, cărţi, ghiozdane, săpun de rufe "Cheia", sodă caustică, sticle de lampă, bomboane ieftine, zahăr candel, înşirat pe sfoară, lumânări, stămburi, fineturi, lopeţi, casmale, coase, cozi de lopată, lanţuri, camere şi cauciucuri de bicicletă, fitil de lampă, cartoane cu ouă(magazinul era al Cooperaţiei, şi avea şi plan de achiziţii, în general cumpăra ouă şi orătănii diverse, inclusiv bibilici!)  A, şi uitam nelipsitele zepeline, hârtia de prins muşte, care atârna de tavanele ambelor stabilimente.

Apropo: bunicii aveau şi ei vreo câteva bibilici. Era păsări al căror rost în gospodărie nu-l înţelegeam, şi pace! O raţă avea locul ei în lanţul trofic, lângă varză. Sigur, trebuia să te cam fereşti de oul de raţă, dar în rest era o fiinţă la locul ei. Găina, nu mai vorbim! Chiar şi o gâscă, dacă ai timp de ea. Dar bibilica?! A, dacă reuşeai să vopseşti un ou de bibilică, erai campion la Paşti, la ciocnitul ouălelor. Totul era să găseşti oul, că bibilica are prostul obicei că ouă prin tot felul de cotloane, şi uită şi ea unde a "produs"!

Magazinul era locul de socializare al femeilor din sat, şi un soi de loc de pândă. Din când în când mai ieşea din magazin câte una şi arunca o privire în crâşmă, să vadă în ce stare e "al ei". Era important să evalueze corect starea de îmbibare a consortului, pentru că, nu-i aşa, cineva trebuia să-l care acasă, dacă depăşea norma. Nu erau puţine zilele în care soţii beau cot la cot, unul de plăcere, celălalt din solidaritate!

A nu se înţelege că ţăranii stăteau doar în cârciumă. Nu! Munceau din greu, fie la CAP, fie în gospodăriile lor. Şi nu era o fericire munca aia, pământul era prost, neproductiv, greu de arat, greu de semănat, apa în sat era o problemă, până când s-a construit Combinatul Petrochimic de la Piteşti, şi au săpat ăia puţuri de adâncime, au montat un turn de apă, o sferă argintie în vârful unui par înalt, ancorat cu cabluri, şi au tras nişte conducte pe câteva uliţe.

Dar cârciuma ţinea loc de distracţie. Prin anii şaptezeci, după ce satul a fost electrificat, iar televizorul s-a banalizat, cârciuma a intrat în faliment, practic. O parte dintre muşterii, cei mai tineri, s-a mutat la oraş, Piteştii aveau nevoie de mână de lucru. Bunicii lor se stingeau, unul câte unul, şi părinţii lor fie îi urmau la oraş, fie se mulţumeau cu una mică în faţa televizorului. Cârciuma era plină doar o dată pe an: când era târg în comună, pe terenul de forbal, cum zicea bunica, din spatele ei. Aud că şi terenul ăla a fost distrus, a fost "retrocedat", arat, apoi lăsat în paragină. De crâşmă am uitat să întreb. Presupun că e tot acolo, cu magazinul. Evident, plin cu sclipiciurile "societăţii de consum". O avea şi afişul cu Coca Cola, semn că americanii ăia de care vorbeau în şoaptă amicii de pahar ai bunicului meu au venit. Lor nu le mai foloseşte la nimic venirea lor. Trist e că nici nouă...

băsescu a inventat apa caldă!

Pulimea Voastră,

E bine că v-a dat Ăl de Sus gândul cel bun şi aţi înţeles că o ţară în care deciziile instanţelor, rămase definitive, nu se aplică, nu e o ţară normală şi nu mai are un stat de drept. E bine şi că v-aţi învins mahmureala şi aţi ieşit public cu o poziţie privitoare la subiectul recalculării pensiilor militarilor. Dar, Iubite Conducător, nu e cazul să-i dai un şut în cur celui care, refuzând aplicarea deciziei ÎCCJ, încălcând astfel Constituţia(pe care a jurat, boul dracului!) şi legile ţării,  şi să-i ceri demisia? Hai, ce poate fi atât de greu?

Dar ce, eşti prost s-o faci? Păi, se duce pulii de suflet şandramaua guvernamentală! Unde mai găseşti unu' ca boc? Sau ca Generalul Izmenelor? Şi dacă se schimbă guvernul, se schimbă şi domiciliul Pulimii Voastre, de la Cotroceni unde s-o nimeri? Aşa că ne-ai dat raţia de populism pe luna asta. Îţi mulţumim, Măreţ Cârmaci! Hai, pa!  

PS: nu era mai bine să faci declaraţia la Cotroceni, cu steagurili în spate, precum Iliescu şi Constantinescu, şi nu împingând un caddy, cu emblema hipermarketului în spate? Nu de altceva, dar prea e ca la ceauşescu: biroul tău, întrega ţară!

Afară ninge viscolit...

Fantoma trecutei veri

Reforma statului, sau asomarea lui?

Haosul administrativ este total în România. O guvernare despre care dacă spui că-i cretină îi aduci in omagiu, a reuşit să pună în discuţie întreg edificiul statului de drept. Reforma statului, în numele cărteia se fac toate imbecilităţile cu putinţă, se îndreaptă cu paşio mari către asomarea lui. Am ales deliberat cuvântul, pentru că el descrie starea statului român acum: ameţit, incapabil să mai reacţioneze, în aşteptarea loviturii de graţie, care să-l trimită în nefiinţă. Cine i-o va da, cum şi când, sunt doar amănunte. Important este să ştim de ce.

Nu cred că statul român trăieşte peste puterile sale reale. Nu cred că doar atât poate oferi statul român cetăţenilor lui. Nu, statul român poate mai mult, doar că este prost condus, de o ceată de ageamii şi de hoţi. Restul sunt poveşti. Bine administrat, cum a mai fost, ce-i drept, mult prea puţin timp, în trecut, statul român a fost performant. Încăput pe mâna unor buni administratori, care să-l trateze drept ceea este, adică un instrument în slujba interesului public, nu o vacă de muls pentru acoliţii puterii, indiferent cum se numeşte ea.

Înclin să cred că refuzul guvernului de a respecta decizia ÎCCJ în privinţa recalculării pensiilor militarilor este lovitura de graţie dată statului de drept în România. Este ultimul dintr-o serie lungă de refuzuri ale Executivului de a ţine cont de hotărârile Justiţiei. Românilor li se spune: "Bă, dobitocilor! Vă puteţi pişa pe ele de hotărâri judecătoreşte! Facem doar ce vrem noi! Nu vă convine, valea! Pe alte meleaguri sau la cimitir!"

Sigur, elitele telectuale ale ţărişoarei fac pe mortu'n păpuşoi. Ele nu sunt interesate de asta. Au altele mai bune de făcut, ca de exemplu să pape banii statului  prin tot felul de sinecuri, sau să "reziste" prin cultură, cum făceau şi pe vremea lu' ceauşescu. De fapt ăsta este unul dintre motivele pentru care noi am ieşit din comunism cu paru', cehii, polonezii şi ungurii cu Masa Rotundă. Popoarele alea au avut pe cine urma.  A avut cine le construi o alternativă. Noi, nu.

Aşa că nici acum nu are cine construi alternativa. Pentru că un stat e mai mult decât un regim politic, iar alternativa nu înseamnă doar înlocuirea unor administratori politici ai statului cu alţii. Alternativa la statul actual nu se poate construi doar din bâzdâcurile Pulimii Sale şi din isteriile lui boc, din ifosele lui Antonescu şi puştismele lui Ponta. Un stat este o operă colectivă, şi dacă cetăţenii sunt excluşi de la efortul constructiv, ca acum, când schimbarea se face împotriva lor şi a intereselor lor, sub pretextul unei raţiuni mai înalte, care ascunde doar prostia şi nepriceperea guvernanţilor, eşecul este garantat.

Oricum, România arată tot mai mult ca un stat eşuat. Doar la clasa întâi orchestra cântă valsuri vieneze...

Modernizarea prin sărăcire

Zelul reformist şi modernizator cuprinde întreaga ţară. După exemplul Măreţului, Iubitului, Înţeleptului, Genialului, Atoateştiutorului Conducător, Pulimea Sa, tot mai mulţi dintre ciracii săi se ocupă de modernizarea statului, după principiul: "n-avem bani, tăiem servicii!"

Ultima ispravă de agest gen aparţine lui Liviu Popa, chestor, şeful IGPR, care vrea să desfiinţeze posturile de poliţie din mediul rural, pentru că întreţinerea lor e un lux! "Noi, la ora actuala, ne permitem luxul sa avem 2.834 de posturi de politie si sunt comune in tara cu 500-700 de locuitori. Si postul de politie trebuie incalzit, trebuie apa, trebuie curent, trebuie toate cele. Iar aceste fonduri le vom reloca spre ceea ce inseamna benzina si piese la masini, ca sa avem o politie 24 din 24 de ore in strada. Pentru ca nu avem astazi cum sa normam munca la trei oameni, care e media fericita, in asa fel incat sa avem politie 24 din 24".

Ba, mai mult, nenea ăsta(care înţeleg că a stat şi prin Anglia) crede că sunt oraşe în România care n-au nevoie de poliţişti: "In Marea Britanie, mai nou se comaseaza politii ale oraselor, tocmai pentru a avea la dispozitie logistica pe un audit foarte serios pentru toata situatia. Sa stiti ca, din punctul meu de vedere, sunt orase care nu ar avea nevoie de politie, orasele mici. Nu va suparati, in judetul Bihor sunt zece orase. Valea lui Mihai e oras, e o comuna mai mica decat comuna mea. Dar e oras si acolo am cinci oameni care imi stau de serviciu si care nu fac nimic, trebuie sa asigur paza acolo, am la servicii de patrulare zece oameni, iar la mine in comuna sunt trei oameni - o comuna cu noua sate, cu o problematica deosebita."

Acum înţeleg care este strategia de combatere a criminalităţii, promovată de Pulimea Sa şi de idioţii din dotare: să-i sărăcească pe români până într-atât încât să nu mai fie nimic de furat în ţara asta. Şi dacă nu mai e nimic de furat, nu mai avem nevoie de poliţie, că n-or să mai fie hoţi, sau nu aici. Iar ăi bogaţi au suficienţi bani să-şi angajeze câţi arnăuţi vrea muşchii lor. 

Păi treaba asta e cu bătaie lungă:  pentru săraci nu e nevoie nici de şcoli(că de unde bani pentru a merge la şcoală?), nici de spitale, nici de şosele sau autostrăzi. Vă daţi seama ce economii uriaşe se pot face aici? Câţi bugetari pot fi concediaţi? Oricum cei bogaţi se duc să se trateze la Viena, Paris sau Munchen, îşi trimit copiii la studii în Elveţia, Franţa, Marea Britanie şi SUA. Cei săraci? Dă-i în pizda mă-sii! Dacă nu s-au specializat în vânzări anterioare, să sufere! 

Viitor de aur ţara noastră are! Cetăţenii ei la fel, dar nu aici! Aici vom avea statul subminimal, statul celor bogaţi, unde sărăcia este agent modernizator. Suntem deschizători de drumuri. Spre Congo...

The Dark Side

Frig

Fractali

Daţi-i Nobelul lui Franks!

Ce vă spuneam eu mai acum câteva luni? Că musiu Franks o să ne arate deştu' şi o să dea vina pe noi pentru că economia nu merge? Ei bine, uite că iepuraşul a prins glas, şi ne bate obrazul. Fin, că doar nu se cuvine să-i bagi direct în pizda mă-sii pe ăia care îi jupoi de ultimul bănuţ. "Absenţa creşterii economice este marea dezamăgire acum când ne apropiem de finalul acestui acord. La fel de adevărat este că reformele ar fi putut merge mai repede, însă chiar şi aşa au făcut ajustări foarte importante, s-au implementat politici corecte şi s-a revenit pe calea disciplinei fiscale".  

Acum, stau şi mă întreb: individul chiar credea că măsurile impuse prin Acord României puteau duce la creştere economică? Pentru că dacă totuşi crede, şi nu e cinic, înseamnă că e bou, unul mult mai mare decât boc. Măcar boc are scuza imbecilităţii. Franks nu, că el e mare sculă pe basculă, licenţiat al fabricilor americane de diplome, care scot genii economice pe bandă rulantă, ce conduc lumea, nu-i aşa?

După ce a pus două ţări pe butuci, Argentina şi România, cred că a venit vremea să primească un Nobel pentru economie. Păi cum altfel?

Zodia precarităţii

România este o ţară precară, cu un stat precar, condus de nişte inşi precari, cu o cultură precară, cu o educaţie precară, cu o morală precară, în care totul este sub semnul precarităţii: viaţa cetăţenilor, pensiile şi salariile, legile şi Constituţia, justiţia, economia, munca, totul.  

Logică şi coerenţă

Adică fix ce lipseşte actualului guvern, în mai tot ce face, excepţie industria parandărătului. Azi a fost scandal monstru pe tema modificării Codului Muncii. Iar sindicatele promit un spectacol de sunet şi lumini, inspirat după "clasicii" greci rămaşi întregi după hârjonelile recente cu poliţia.

Dacă citeşti expunerea de motive pentru modificarea Codului, realizezi cu ce cretini ai de-aface în Guvern. Care va să zică, ni se spune că o oarecare rigiditate a pieţei muncii a avut efecte negative asupra mediului de afaceri, care n-a creat suficiente locuri de muncă, şi deci modificarea se impune. Logic ar fi ca după modificare să se întâmple ceva pozitiv în domeniu, nu? Ei bine, nu! Cu vreo trei pagini mai încolo, la Secţiunea a 4-a, Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), pe toate coloanele e un mare zero! Nici creşteri ale încasărilor din impozitele pe venit şi pe profit, nici ale celor din contribuiţiile sociale: sănătate, pensii, şomaj, tot tacâmul. Şi atunci, de ce ziceau că-l modifică?  Nu pentru a scoate la lumină munca la negru şi pentru a crea noi locuri de muncă? Numai că aceste creşteri nu se reflectă în buget nici acum, nici peste cinci ani. Coerent, nu?

Şi atunci, nu pui mâna pe cursul scurt de fabricare a cocteilului Molotov şi te apuci de experimentat?

Nu-i mai daţi Viagra lui băsescu!

Paranoia cuprinde încet-încet Cotrocenii, unde se proiectează deja scandalurile anului 2012. Nu-mi aduc aminte ca Preşedinţia României să fi fost proiectată pentru asta. Dar cu un dement ca băsescu acolo, te poţi aştepta la orice, dar chiar la orice!

Ia citiţi voi ce-i trece Pulimii Sale prin minte, pentru momentul în care trebuie să se formeze noul Guvern. Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că-l citez pe Lăzăroiu: ăsta nu e, ca şi boc, decât o goarnă a lui băsescu:

" •Nici o combinatie nu e exclusa in 2012. Ei (n.r. PSD si ACD) incearca sa excluda combinatiile din 2012. Dar, repet, nu-i lasa Constitutia sa faca asta. Nu stiu daca-i buna sau proasta, dar Constitutia actuala impiedica o asemenea prefigurare si excludere a unor partide din majoritati.

•Stiti foarte bine cum se fac majoritatile: Presedintele cheama partidele care au intrat in Parlament la consultari, el are dreptul sa nominalizeze un candidat la functia de premier, iar candidatul respectiv isi cauta o majoritate. Daca in majoritatea asta se va nimeri si PDL si Partidul Poporului, este o realitate pe care va trebui sa o acceptam. Daca PDL nu va vrea sa faca in nici un caz o majoritate cu PP, nu va fi majoritate.

•Daca Alianta PSD - ACD va lua majoritate in Parlament, presedintele e obligat sa numeasca un candidat la functia de premier din cadrul acestei aliante, dar nu si numele. Partidele nu-i pot impune numele candidatului respectiv, deci ramane in continuare alegerea presedintelui. "

Recunoaşteţi stilul consacrat: "Aşa vrea pula mea!" Cu alte cuvinte, "Bă, idioţilor! Indiferent de ce votaţi voi, dacă pula mea îl vrea pe boc din nou la Palatul Victoria, îl va avea, vă place sau nu! Majorităţile nu se fac la vot, se fac la un şpriţ, la Golden Slitz!"

Acum, Lăzăroiu să fie atent ce-şi doreşte: o mişcare "civică", plecată de jos, le-a tras-o şi lui ceauşescu, şi altora ca el, şi ăluia din Tunisia, mai acum vreo trei-patru zile. I se poate întâmpla şi Pulimii Sale, când nici nu se gândeşte. Şi o să-i fie dor de vremea când i se cânta sub fereastră  "Ieşi afară, javră ordinară!". Că de la blocarea unor benzinării la blocarea unor instituţii saltul nu-i foarte mare. E doar o chestie de direcţie, şi sunt mulţi care pot întinde un deget acuzator către Cotroceni.

Aşa că dacă vrea să-şi termine liniştit mandatul, şi voi odată cu el, poate că ar fi indicat, băi Lăzăroiule, să nu-i mai daţi şefului vostru "Viagra" citirilor elucubrante ale Constituţiei. Şi poate judecă dracului situaţia cu mintea, multă, puţină, câtă mai are, şi nu cu coaiele. Nuţica e deja impresionată, nu e nevoie de noi demonstraţii de "bărbăţie". Şi când n-a rămas categorie socială pe care să n-o fi adus-o la exasperare, şi la sapă de lemn, faci ciocul mic, şi te dai umil servitor al interesului public,  altminteri ţi-o iei în freză de nu te vezi!

Şi nu ne duce pe noi în ispită...

Nimic nou!

Vă mai amintiţi luptele depunătorilor la CEC pentru un autoturism "Dacia" cu statul, pentru a fi despăgubiţi? Ei bine, cazul lor a avut un precedent. În Germania nazistă, unde s-a inventat şi sistemul "carnetului de economii" pentru cumpărarea unui autoturism. După război deponenţii s-au luptat 12 ani cu firma VW, pentru a fi despăgubiţi. 





" Quant à la distribution de la voiture, elle est organisée par le régime nazi (le Front du Travail) selon un système de carnets d'épargne avec timbres. Au terme du quatrième carnet, le travailleur aura acquis 198 timbres, soit un versement de 990 Reichsmark. Plus de 300 000 commandes seront ainsi enregistrées avec leurs versements (soit plus de 300 millions de Reichsmark), qui ne seront bien sûr jamais honorées… Toutefois, un compromis sera trouvé après la guerre entre Volkswagen et les cotisants spoliés, mais au terme de douze ans de procès."

Reîntoarcerea la simplitate

Nu ştiu de ce, dar povestea asta mi se pare pilduitoare pentru felul nostru aiurea de a ne raporta la nevoi. Este povestea unei maşini, Renault 4, care a apărut pe piaţă în 1961 şi a cărei fabricare a luat sfârşit în 1992. Deci timp de peste treizeci de ani a găsit cumpărători, şi atunci când Franţa se bucura de binefacerile celor treizeci de ani glorioşi, şi atunci când şocurile petroliere semnau moartea unor mamuţi din industria auto. A fost o maşină simplă, chiar rustică, în anumite variante. Motorul pleca de la 600 de cmc şi nu depăşea un litru. Nu avea pe ea tone de echipamente de "siguranţă", iar confortul era de-a dreptul spartan. Asta nu a împiedicat firma Renault să fabrice circa 8.135.000 de exemplare.  

Este cel de-al treilea cel mai fabricat automobil din istorie, după Buburuza celor de la VW şi după Fordul cu mustăţi, modelul T. Ce au în comun toate aceste automobile? Simplitatea, preţul scăzut, costurile mici de întreţinere şi au răspuns unor nevoi reale: acelea de a duce la destinaţie posesorul, în condiţii decente de siguranţă şi de timp.

Dacia Logan nu s-a născut din nimic. Este continuatoarea logică a acestor modele simple şi abordabile ca preţ, care se adresează claselor populare şi celor care ţin la banii lor şi NU fac din maşină un indicator de standard social. Când văd câţi tâmpiţi înjură Dacia Logan şi firma Renault, şi se dau rotunzi cu maşinile lor scumpe şi pline de potenţiale defecte, care înseamnă tot atâtea vizite la serviceuri scumpe, mă apucă disperarea. Pentru că suntem victima unui sistem care crează nevoi artificiale, şi stimulează risipa de resurse.

Sigur, acum un automobil nu mai poate fi conceput fără airbag sau ABS, spre pildă. Dar în rest, dincolo de aerul condiţionat, ce-ţi mai trebuie? Nu-ţi poţi regla manual scaunul? Nu poţi deschide fereastra decât apăsând pe un buton? Şi întrebarea asta este valabilă pentru toate produsele de care ne folosim zi de zi. De ce ai avea nevoie de un frigider cu ecran tactil, cuplat la Facebook? Sau de un cuptor cu microunde cuplat la Internet? Eşti atât de tâmpit încât nu te poţi uita în frigider să vezi ce ai şi ce-ţi lipseşte? Îţi trebuie un sistem automat de inventar?

Faptul că tehnologiile de care dispunem ne permit aproape orice, nu înseamnă că avem nevoie de tot ce ne pot oferi ele. Pentru că pur şi simplu nu avem aceste nevoi.

Un concediu medical costisitor

Steven Jobs, şeful Apple, şi-a luat azi un nou concediu medical şi l-a însărcinat pe Tim Cook să conducă operaţiunile obişnuite ale firmei. Evident, acţiunile firmei au luat-o la vale pe burse. Sigur, se vor stabiliza, dar este un bun prilej să iasă la iveală şi faţa ascunsă a modelului de business al celor de la Apple, care au mizat aproape totul pe Jobs. Prea puternica personalizare a managementului, în afaceri, ca şi în politică, este extrem de periculoasă. Oamenii tind să nu mai vadă ceea ce este în spatele persoanei, şi anume organizaţia, instituţia, cu toate ale ei, în bine şi în rău.  

Probabil că au să urmeze vremuri grele pentru Apple, deşi are o serie de produse valabile, dar aşteptările erau atât de mari şi atât de intim legate de "geniul" lui Jobs, încât meritele firmei vor fi repede uitate pe burse, care sunt tot mai puţin cuplate la realităţile entităţilor care sunt listate, care privilegiază timpul scurt şi foarte scurt, şi urăsc timpul lung. Or, pe termen scurt  mai degrabă prezenţa lui Jobs în fruntea Apple a dus la creşterea incredibilă a valorii acţiunii. Acum urmează procesul dureros al trecerii la judecarea performanţelor firmei, în sine, dacă "pieţele" vor avea bună-voinţa să judece raţional. Dar mă îndoiesc de asta...

Susannah York

Am revăzut-o recent în rolul unei femei ofiţer în "Bătălia pentru Anglia". Nu-i pot uita ochii albaştri, şi frumuseţea. O frumuseţe extrem de caldă, de senzuală. A avut şansa să se afirme în anii 60, ani extrem de interesanţi, de productivi şi de creatori în cinematografie. Invazia britanică nu a însemnat doar afirmarea muzicii rock engleze peste ocean, ci şi a actorilor şi regizorilor englezi.

A jucat alături de Jane Fonda, altă actriţă pe care o iubesc, în "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?". Rol pentru care a fost nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin. L-a pierdut în favoarea lui Goldie Hawn, pentru rolul din "Floare de cactus".

Ieri Susannah York a pierdut bătălia cu o boală necruţătoare...

La despărţirea de ea nu găsesc o melodie mai potrivită decât "Baker Street". Şi poate acolo sus se va întâlni şi cu Gerry Rafferty.

Viermi şi alte cyber-târâtoare

Cum mai toată lumea care dispune de un neuron cât de cât vioi bănuia, viermele informatic care a provocat distrugerea unor baterii de centrifuge din programul iranian de îmbogăţire a uraniului este o coproducţie israeliano-americană(ce le place ăstora să fie slugile evreilor, ceva de speriat! Ne depăşesc în abjecţie pe noi, care, vezi Pulea Vodă, ştie ceva în materie de supt pula licuricilor). Cum a ajuns "viermele" la locul faptei? Prin intermediul unui soft, Step 7, folosit de iranieni pentru programarea unor automate industriale cumpărate de la nemţi, de la firma Siemens.

Contează mai puţin cum au fost infectate calculatoarele iranienilor. Putea fi un om cumpărat de americani sau evrei, putea fi un om de la Siemens, putea fi oricine. Se pare că, aşa cum scriu cei de la NYT, lucrurile au început în 2008, când Siemens a cerut unui laborator american, Idaho National Laboratory, să le testeze vulnerabilităţile automatelor programabile pentru controlul proceselor industriale, care au fost folosite şi de iranieni. Dacă atunci s-a produs infectarea, înseamnă că "viermele" doarme peste tot pe unde se folosesc astfel de automate. Ştiu şi eu, or fi prin centrale nucleare, prin rafinării, prin alte locuri periculoase. Şi dacă îi vine chef unuia care ştie despre ce e vorba să-l activeze, aşa, de amorul artei? Sigur este că atunci şi americanii, şi evreii, au avut acces la toate informaţiile posibile despre aceste automate, şi au putut finaliza arhitectura viermelui. Decizia politică fusese luată deja de Dubya.

Nu ştiu în ce măsură au reuşit evreii şi americanii să stopeze sau să încetinească programul nuclear iranian. În primul rând pentru că iranienii nu au pus toate ouăle într-un singur coş. Doi, pentru că nu sunt chiar tâmpiţi, tehnologic şi ştiinţific vorbind. Se vor descurca şi fără automatele programabile de la Siemens. Îşi vor face propriile automate, dacă nu cumva le au. Şi vor segmenta şi mai mult producţia de uraniu îmbogăţit, pentru a se feri de belele. 

Întrebarea este: ce s-ar fi întâmplat dacă o centrifugă, sau mai multe, aflate în regim de supra-rotaţie, că asta face viermele, accelerează mişcarea, fără s-o semnalizeze operatorilor şi fără să oprească automat bateria de centrifuge(şi sunt ultracentrifuge, pe la 18000 de turaţii pe minut!), îşi pierdea integritatea şi contamina nuclear zona? 

Acum, o întrebare mai generală: ce se va întâmpla dacă şi alţi băieţi cu imaginaţie, state sau persoane private, se cred legitimate(legitimaţi) să procedeze la fel împotriva celor pe care îi consideră adversari sau ameninţări la adresa lor? Ce facem, începem un război cibernetic la nivel global? Şi slavă Domnului,  chiar ne pot face pagube, dependenţi cum suntem de tehnologie! Ce facem, renunţăm la calculatoare? Ne întoarcem în timp?

Cred că s-a mai făcut un pas spre o confruntare generalizată în cyberspaţiu. Şi nu ştiu cine va fi învingătorul de data asta, pentru că nu e clar cine sunt băieţii buni şi cine băieţii răi.