Jocuri de putere

Aseară puneam o întrebare pe FB: de ce niște unii sunt ”de stânga” și niște alții, de pe aceeași scenă politică românească, ”de dreapta”. Întrebarea mea de aseară avea un rost: criza democrației vine din dez-ideologizarea partidelor politice, care au ajuns niște mașinării pentru exercitarea puterii, și nimic altceva. Sunt doar partide ale puterii, și atât. Stânga și dreapta nu mai înseamnă nimic, sunt doar niște convenții, niște abstracții lipsite de conținut. Totul se reduce la jocuri de putere. Ultima guvernare cu vagi urme de identitate ideologică a fost cea a lui Adrian Năstase. Care a fost distrusă de admirația unora pentru ”the new labour”. Degeaba am încercat să le explic băieților că ”the new labour” nu înseamnă nimic nici măcar pentru Marea Britanie, că este o formulă cinică pentru a masca neo-liberalismul adoptat cu entuziasm de liderii politici, pentru că aducea bani și putere. 

Din 2004 a început un carusel al ”alianțelor” și al schimbărilor de ”identitate”. Prima alianță ”stânga-dreapta” a fost ADA, când PD+PNL era love, dar ce love! :D După care a urmat trecerea PD de la stânga la dreapta, urmată de scindarea PNL, formarea PDL, guvernarea PNL cu sprijinul PSD, după care guvernarea PDL cu PSD, urmată de scindarea PSD, și formarea UNPR, după care a urmat guvernarea PDL cu UNPR și UDMR(bine, ăștia n-au lipsit, precum nu lipsește martie în post, din nicio guvernare :D ), urmată de a doua venire pe pământ a alianței stânga-dreapta, USL, după care USL se duce pulii de suflet, și renaște ADA, care se pregătește să moară înainte de a renaște, PNL trece la popularii europeni. Nici nu trebuie să tragi la măsea pentru a fi turmentat de nebunia politică din România!

Și voi vreți să-mi mai pese de ce a zis Ponta, de pupăturile schimbate fățarnic de Antonescu și Blaga, de parașutismele Fecioarei din Pleșcoi, de trădările care dospesc la soare, de isteriile mediatice pro sau contra, de cinismul laș și puturos al ”societății civile”, de faptul că ăla de-și zice ”șef al statului” este un gunoi imoral și un mafiot ordinar? 

Politica este orice altceva, numai un perpetuu joc pentru putere, nu. Din păcate acest mod mizerabil de a face politică s-a întins ca râia. Puternicii Europei tocmai s-au pișat cu boltă pe votul cetățenilor europeni, și vor să-și tragă un șef de Comisie Europeană pe placul lor. Ăla de la Washington se vede un soi de ciocan, supt de unii, luat de alții peste bot, atunci când stăpânului nu-i place prestația ăluia de i-l suge. Alții își fac și ei ciocane pe măsură. Timp în care omul obișnuit este tratat ca un sclav, disprețuit și agresat în fel și chip.  Dar, ca de obicei, după acțiune urmează și reacțiunea. Și sclavii sunt, inevitabil, mai mulți. Mult mai mulți...

Poza unei pisici

Sigur, eu nu mi-s nici genial, și nici nu mă iau prea mult în serios. Dar tot scriu, și spun asta, de cel puțin un deceniu: lumea va trece de la globalizarea cu actori state naționale la globalizarea cu actori multinaționali, gen UE. Este drumul care duce la la lumea bipolară spre lumea multipolară, trecând prin scurtul și turbulentul episod unipolar al Americii. UE este cea mai bine poziționată pentru asta, dar niște lideri idioți și lipsiți de viziune se străduiesc s-o bage în căcat. 

Că va fi BRICS, că va fi Organizația Shanghai, că va fi Uniunea EurAsiatică(o copie la indigo a UE! :D ), o altă mare organizație a viitorului este pe cale să se alăture UE, în acest proces de schimbare a globalizării.  Nimeni și nimic nu vor putea schimba această evoluție. SUA trebuie să se gândească bine ce fac. Acordul Transatlantic de Liber Schimb nu este suficient în bătăliile viitorului. Acum nu mai e ca în filmele western: SUA sunt șeriful, și își fac poteră cu tot felul de slugi, unde și când vor ele. Lucrurile sunt serioase, și partenerii vor o perspectivă pe termen lung, din care să câștige și ei, nu doar să fie folosiți. Iar cu doar 300 de milioane de locuitori, SUA nu se pot compara cu UE, care are peste 500 de milioane, și va crește, pentru că are unde se întinde, BRICS are peste 3(trei!) miliarde, variantele alternative au și ele între 500 de milioane și două miliarde, și tot așa. 

Aglutinări de acest gen vor fi și în America Latină, și în Africa. Procesul este abia la început. Iar SUA nu-l pot împiedica. Important este să înțeleagă, și să accepte, că sunt unul dintre actorii unui proces complex, și de lungă durată, și nu cel care-l comandă. SUA nu mai sunt buricul lumii. Nu e o constatare plăcută, dar asta e! Totul este împotriva SUA: mărime, bogăție, forță economică și socială, creativitate, forță de atracție, acea soft power care a adus-o, la un moment dat și pentru puțină vreme, într-o postură de cvasi-lider global. 

Ce pot face SUA, și UE, alături de ele? Să ia cunoștință de realități, și să-și caute locul în această nouă arhitectură la nivel global. Dacă nu o fac, agitația internă a sistemului crește, până la punctul de rupere. Cu pagube uriașe pentru toată lumea. Și fără nicio garanție că după rupere se mai poate construi ceva coerent. 

Dacă plecăm de la această mică observație, putem citi din altă perspectivă multe dintre evenimentele din ultimii ani, inclusiv criza din Ucraina, care este una ce nu privește doar Rusia, ci și Europa. Este răspunsul disperat al SUA la creșterea influenței UE și a blocului eurasiatic, care îi limitează libertatea de mișcare la nivel global, și, ceea ce este esențial, îi reduc renta care îi revenea din poziția de hiper-putere. Dolarul este pe punctul de a-și pierde rolul dominant pe piața globală, iar puterea militară nu produce, ci doar consumă resurse. Profund polarizată și inechitabilă, societatea americană este principalul pericol pentru SUA, în acest moment delicat. SUA se vor prăbuși din interior. Iar UE, care îi importă modelul social, le vor urma, dacă liderii Uniunii nu se trezesc. 

Nu-i așa că e mai frumos să fi postat poza unei pisici?  

Dacă avem noroc...

Știu, luna asta nu am mai scris pe blog. Sincer, nu prea au fost multe de spus, deși am trecut printr-o campanie electorală. Ceea ce aveam de spus despre Europa și despre viitorul ei am cam spus. Și din păcate am avut dreptate în ce am spus. Schimbarea nu are cum să se petreacă, atâta vreme cât una votăm și alta decid o mână de derbedei, care își bate joc de tot, servind interese care nu au nimic în comun cu interesul cetățenilor.

Acum ni se tot arată pisica ”extremismului”. Nu, UKIP și FN nu au cum schimba prea multe la Bruxelles. Mai rău decât existența deputaților lor în PE este Consiliul European, o instituție opacă, profund nedemocratică, unde ce spune Germania este sfânt. Acolo se va decide cine va conduce Comisia Europeană, și ce se va întâmpla în următorii cinci ani cu viața noastră. 

Dominația PPE este un poericol infinit mai mare decât fanfaronadele liderului UKIP sau neo-gaullismul FN. PPE a devenit o mafie politică, este o adunătură profund coruptă, care a golit de conținut democrația în UE. Dovadă ultima ”achiziție” a PPE, PNL. Este incredibil gestul lui Crin Antonescu, care, fără mandat din partea partidului, a semnat vinerea trecută afilierea la PPE. Repet și aici ce am scris pe FB prietenilor din PNL:

” Prieteni liberali! Vouă nu v-a mai rămas nicio fărâmă de demnitate? Vă vinde Antonescu voturile cui vrea pula lui? Ce sunteți voi? Cum acceptați să vă scuipe între ochi un om care vă tratează ca pe niște gunoaie? Partidul nu trebuia să știe că el a semnat vinerea trecută afilierea la PPE? Cine i-a dat mandat s-o facă? Asta ați vrut: să vă afiliați celor care s-au pișat pe votul vostru în iulie 2012? Vă reamintesc: până și în PCR exista ”democrație internă de partid”. Lucrurile se discutau. Erau și oameni care cârâiau. La voi cum de e umanitatea asta? Strâns uniți în jurul Iubitului Conducător? De ce? De ce meritau cei din ALDE afrontul ăsta? 

Oricum ar fi, cred că mulți veți avea probleme când vă uitați în oglindă. Aici nu e vorba nici de Ponta, nici de băsescu, de Udrea sau de altcineva. Este vorba de liberalism și de viitorul PNL. Voi nu aveți nicio responsabilitate? Mai gândiți-vă!”

Urmează și alte episoade absolut grețoase: băsescu va decide în numele învinșilor din România, și va vota cum vrea PPE și madam Merkel. Practic, duce PPE zestrea de voturi a ”dreptei”, adică PDL+PMP+PNL+UDMR. Astfel, speră el, PPE îi va oferi un post în conducerea partidului, care să-i ofere imunitate în fața justiției din România. Voința cetățenilor a ajuns marfă pe taraba acestor derbedei care ne conduc. 

Văd că pentru unii rata mare a absenteismului vine ca o surpriză, iar cetățenii sunt certați că nu trec pe la urne. De ce ar face asta cetățenii? Pentru a da legitimitate derbedeilor? Pentru a vedea cum le sunt ignorate interesele, cum deciziile liderilor europeni adâncesc sărăcia și polarizarea socială, sărăcia, excluderea, cum drepturile și libertățile le sunt restrânse unele după altele? 

Din păcate nu putem fi optimiști. Nu, tot răul nu va fi spre mai bine, ci doar și spre mai mult rău. Și asta dacă avem noroc...

Nu oricine te scoate din căcat...

În criza ucraineană nimeni nu-i inocent. Doar că unii au mers mult prea departe. Tipul de propagandă folosită de americani e precum injecția cu care te anesteziază stomatologul, când îți extrage un dinte: funcționează pe termen foarte scurt. După ce trece efectul, începe distracția. Ei bine, anestezia a ținut cam până în momentul masacrului de la Odesa. Acum încep durerile. Adică pozițiile susținătorilor Washingtonului și Kievului se nuanțează, apar delimitările, etc. Joe Biden vine acum să alinte durerile aliaților SUA. Nu prea are cum. Nimeni nu înghite să fie folosit, și să se aleagă doar cu ponoase. În fond, nu americanii trebuie să trăiască în vecinătatea rușilor.

Las la o parte tâmpenia aia cu gazele. Rusia nu înseamnă doar gaze pentru Europa. Iar SUA nu au cum lua locul rușilor pe piața gazelor. De fapt, criza ucraineană este folosită de Washington pentru a slăbi Europa. După modelul folosit la destrămarea URSS: exacerbând naționalismele și regionalismele. Uitați-vă la valul de cereri separatiste care lovește toată Europa. Eu m-aș întreba serios cum vom răspunde cererilor celor din Ținutul Secuiesc. Care se vor situa pe poziții de confruntare cu statul român, cât de curând, indiferent de de concesii vom face.

SUA nu mai este un prieten pentru Europa, ci un adversar. Care deocamdată nu se declară pe față așa. Dar dacă lucrurile conduc spre o confruntare cu doi competitori strategici, UE și China, SUA nu vor ezita să arunce Europa în haos, pentru a o ține ocupată, și a se putea concentra pe China. Iar țările foste socialiste sunt instrumentul lor anti-european. Instrumentând criza ucraineană, și folosindu-se de rusofobia lor, pentru a împiedica occidentul să facă o alianță cu Moscova. Știți cum e: nu oricine te scoate din căcat îți vrea binele. Poate ne mai gândim...

Prioritățile României

Că tot începu campania electorală, și nu prea văd decât abordări superficiale, ca pentru Leo de la Strehaia, am comis cele de mai jos. Sigur, ca de obicei, mă întreb: ce știu eu? 

1 Prioritățile în plan politic

General: România se află, din punct de vedere politic, într-un moment de tranziiție politică, de schimbare de generații, la nivelul tuturor forțelor politice. Clasa politică, liderii afirmați imediat după decembrie 1989, ies încet, încet din scenă, și se afirmă o nouă generație de lideri, tineri, cu viziuni diferite de cele ale predecesorilor, chiar dacă se revendică de la curentele ideologice clasice. Inevitabil, această tranziție este însoțită de o oarecare instabilitate politică, atât în interiorul partidelor, cât și la nivelul alianțelor politice și al guvernării, în general. Lucrul cel mai îngrijorător, în acest proces, îl reprezintă lipsa dialogului politic, pentru că nu mai există un arbitru imparțial, rol oferit prin constituție Președintelui României. Trebuie să spunem clar și răspicat: pretenția domnului Băsescu de a fi președinte-jucător, de a-și privilegia cu orice preț, și cu orice mijloace, formațiunile politice în care a investit, PDL și acum PMP, a generat mare parte din problemele de pe scena politică. Principalul handicap în acest proces de tranziție, de schimbare de generație politică, este faptul că principalul instrument al luptei politice este conflictul. Totul este abordat conflictual, indiferent de temă. Acest lucru golește de conținut democrația, care tinde să devină una de fațadă, și îndepărtează oamenii de politică. Fără sprijinul oamenilor actul politic devine o imposibilitate.

De aici cred că derivă și prioritățile în plan politic:

1 Recâștigarea încrederii cetățeanului în capacitatea politicului de a rezolva problemele de pe agenda publică;

2 Recâștigarea încrederii cetățeanului în instituțiile politice: Parlament, Guvern, Președinție, Administrație Centrală și administrații Locale, în procesul electoral;

3 Spațiul politic trebuie să devină unul al asumării responsabilităților, nu unul al orgoliilor și al bătăliilor personale, cum este, din păcate, acum;

4 Reideologizarea și responsabilizarea forțelor politice, recrutarea, pregătirea și promovarea noilor elite politice, ținând cont de schimbările din structura societății. Din păcate aceste schimbări sunt cunoscute superficial, și politicul se adresează adesea în gol, iar mulți cetățeni rămân nereprezentați;

5 Revizuirea și raționalizarea prevederilor constituționale, ținând cont de toate problemele apărute în ultimii zece ani de la ultima revizuire. La începutul anilor 2000, în organizarea FMI, s-a desfășurat o mare Conferință dedicată noii generații de reforme, inclusiv în spațiul politic, iar printre recomandări era și aceasta, a revizuirii periodice a prevederilor constituționale. Autorii propunerii au avut dreptate. Schimbările sociale s-au accelerat, și trebuie să ținem cont de ele;

6 Schimbarea sistemului electoral, revenirea la votul proporțional pe listă. Sistemul parlamentar trebuie să rămână bicameral, în care Senatul devine o cameră a regiunilor, în acord cu schimbarea organizării administrative a țării, prin regionalizare. Este evident că numărul aleșilor trebuie redus, dar la dimensiuni raționale. Una dintre slăbiciunile actuale ale parlamentarismului vine și din rata foarte mare de înlocuire a parlamentarilor, care produce multe rupturi în procesul de legiferare, pentru că noii veniți nu au clară istoria unor proiecte legislative și nici interes să legifereze.

7 Una dintre marile probleme ale României o reprezintă, în plan legislativ, supralegiferarea. Este momentul să începem să raționalizăm, să simplificăm și să facem mai simplu de înțeles pentru cetățeni, cadrul legislativ. Avem prea multe legi, aquisul comunitar se suprapune cu legislația internă, și creează un cadru propice actelor de corupție. Același lucru se impune și la nivelul UE.

8 Fără a supraestima amploarea corupției, în general, și a corupției politice, în special, problema există, și trebuie rezolvată. Mă tem că abordarea este cumva eronată. Nu putem face din Justiție singurul instrument de combatere a corupției. Nu este treaba Justiției să se bată cu politicul, și să învingă politicul, pentru că ajungem din nou la un regim totalitar. Partidele trebuie să înceapă curățenia în propriile rânduri. Abordări de genul ”Corupții noștri sunt buni, corupții altora sunt răi!” au făcut mult rău. Pe de altă parte o definiție prea vagă a corupției, ca acum, deschide poarta abuzurilor și folosirii anti-corupției, respectiv a justiției, drept instrument al luptei politice. Și asta duce, ca și altele, la lipsa de sprijin popular pentru acțiunile anti-corupție. Cetățenii nu vor să participe la o luptă pe care o consideră ca nefiind a lor, ci a unor politicieni avizi de putere. 

2 Priorități economice 

General: din punct de vedere economic, România trebuie să-și propună ca, folosindu-se de oportunitățile oferite de statutul său de țară membră a UE, să reducă decalajele de dezvoltare față de Occidentul European. Asta presupune:

1 Un proiect național de reindustrializare a României, pe două căi. Prima, prin facilitarea dezvoltării capitalului național, creșterea capacității sale de a investi. Măsura anunțată, a neimpozitării profitului reinvestit este o măsură în acest sens. A doua măsură se referă la crearea condițiilor pentru creșterea investițiilor străine, care să suplinească lipsa sau slăbiciunea capitalului autohton. Și pentru una, și pentru cealaltă dintre căi, este nevoie:

A)     De dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin construcția de autostrăzi, modernizarea transportului feroviar și rutier existent;

B)     De creșterea calității pregătirii forței de muncă. Prin migrația forței de muncă din motive economice, lipsa forței de muncă devine o problemă critică pentru o creștere economică susținută și sustenabilă;

C)     De folosirea rațională a fondurilor europene;

D)     De reducerea fiscalității, mai ales taxarea muncii. Sperăm ca de la 1 iulie să reducem CAS plătit de angajatori. De asemenea se pregătește renunțarea la circa 70 de taxe plătite de actorii economici;

E)     De reducerea birocrației, pentru a stimula investițiile și înființarea de noi afaceri;

F)      De stimularea sectorului de cercetare-dezvoltare;

2 Dezvoltarea pieței interne, prin facilitarea accesului la credit și prin creșterea puterii de cumpărare. Creșterea salariului minim este o astfel de măsură.

3 Dezvoltarea și transparentizarea pieței muncii. România are o problemă cu munca la negru, care deține un procent prea mare din piață. Este un mediu propice corupției, și sustrage resurse necesare dezvoltării;

4 Combaterea activă a evaziunii fiscale și creșterea încasărilor bugetare;

5 Cheltuirea rațională și transparentă a banului public, corecta ierarhizare a investițiilor din bani publici;

6 Dezvoltarea și modernizarea sistemului energetic, mai ales prin dezvoltarea energiilor neconveționale și verzi, fără a duce însă la creșterea prețurilor și reducerea competitivității economiei românești;

7 Crearea unor alternative de aprovizionare cu resurse fosile, ținând cont de declinul rezervelor naționale de petrol și de gaze naturale. Exploatarea platoului Mării Negre este o soluție. Fracturarea hidraulică nu, și există o puternică opoziție internă în această privință. Opinia generală este aceea că tehnologia nu s-a maturizat, prezintă încă mari riscuri. Comparațiile cu SUA sunt greu de susținut în Europa, care este mult mai dens locuită, există riscuri mult mai mari de poluare a mediului, mai ales a surselor de apă, iar în România se adaugă riscul seismic.

8 Dezvoltarea învățământului tehnic și a sistemului de pregătire a forței de muncă prin ucenicie;

9 Dezvoltarea sectorului IMM, mai ales în domenii de înaltă tehnologie, și cuplarea lor cu economia națională globalizată;

10 Dezvoltarea agriculturii, a exploatațiilor medii și mici, a sectorului de procesare și a celui bio, protecția calității pământului, irigații, desecări, capacități de stocare;

11 Stimularea intrării întreprinderilor românești pe noi piețe, pentru a contracara saturarea piețelor europene, unde merg aproape 75%-80% din exporturile românești;

12 Reducerea datoriei publice, pentru a degaja mai multe resurse pentru investiții publice și private, și pentru creșterea puterii de cumpărare, păstrarea echilibrelor macroeconomice, a disciplinei financiare, creșterea încasărilor bugetare, prin mai buna colectare a veniturilor bugetare.

13 Regândirea rolului și locului statului în economie, creșterea capacității sale de planificare strategică, de generare de proiecte de investiții, realizabile prin parteneriat public-privat;

14 Coordonarea cu Bruxellesul, creșterea contiubuției României la definirea politicilor publice în domeniul economic la nivel european. Crearea condițiilor pentru aderarea la euro și definirea momentului optim din punct de vedere economic pentru aderare.  

3 Priorități sociale  

1 Combaterea activă a sărăciei, care, alături de polarizare economică și socială, sunt principalele probleme sociale ale României, cu influențe determinante asupra politicului și economicului;

2 Creșterea calității serviciilor publice de educație și sănătate, reformarea lor, aducerea lor în concordanță cu nevoile și așteptările cetățenilor;

3 Protecția copiilor, bătrânilor și femeilor, categoriile cele mai afectate de tranziție și de criză;

4 Combaterea activă a șomajului, mai ales a șomajului în rândul tinerilor;

5 Combaterea excluderii sociale, a discriminărilor de gen;

6 Extinderea drepturilor și libertăților individuale, adaptarea lor la noile realități;

7 Corectarea disparităților sociale din familiile uniparentale, combaterea abandonului școlar din motive economice, a violenței sociale;

8 Integrarea socială a rromilor;

9 Reactivarea CES, dezvoltarea dialogului social.

4 Priorități de politică externă și militară    

1 Întărirea profilului României în NATO și în UE;

2 Definirea unei politici externe europene, care să țină cont de realități și de noul cadru instituțional și de noul context din Europa și din plan internațional;

3 Rezolvarea problemelor generate de dualismul politicii externe, de existența a două centre de decizie, de analiză și sinteză, la Guvern și la Președinție;

4 Îndeplinirea angajamentelor privitoare la participarea noastră la efortul comun de apărare în cadrul NATO;

5 Aderarea la Schengen;

6 Încheierea monitorizării MCV;

Cea mai bună dintre lumi

Se presupune că pedeapsa privativă de libertate trebuie să-l schimbe în bine pe cel condamnat. Dar, pentru Dumnezeu! Pentru a își face efectul scontat, cel condamnat TREBUIE să înțeleagă ce i se întâmplă, și de ce. Ce speră animalele alea care l-au condamnat cu executare, și celelalte, care trag de timp, pentru a da o soluție, acum, că Jean Pădureanu este în închisoare, de la un om bolnav de demență senilă, care nu mai știe cine este? Ce efect ”educativ” mai are pedeapsa? Sau ce efect mai are asupra unui condamnat care trage să moară, bolnav de cancer în stagiu terminal? 

Președinta ÎCCJ este un criminal în serie, și ar trebui judecată și condamnată ca atare. Pentru că legând cariera judecătorilor exclusiv de numărul de condamnări, a transformat judecătorii în plutoane de execuție. Nu poți să îți bați joc de oameni, chiar dacă au greșit. Judecătorii nu sunt îngerii exterminatori ai unui Dumnezeu răzbunător și crud, numit ”justiție”. Nu de așa ceva avem nevoie. 

Ceea ce se întâmplă acum în Justiție ilustrează felul în care o putere a statului, ieșită de sub orice fel de control al societății, ajunge tiranică și distruge democrația. Independența justiției nu trebuie să se transforme într-un instrument de dominație a societății. 

Mă tem că lucrurile au scăpat deja de sub orice fel de control. Pentru că deja cei care controlează Justiția și o folosesc în scop de control social nu se mai ascund, și au început să lichideze orice împotrivire din interiorul sistemului. 

Din păcate acest proces de transformare totalitară a Justiției nu ar fi fost posibil fără intervenția și sprijinul unor guverne străine, care se folosesc de sistem pentru a controla România, a distruge economia românească și a promova interesele economice ale finanțatorilor lor naționali. 

Este fața hidoasă a ipocriziei ”democratice”. Nu, democrația nu mai există nici în UE, nici în SUA. Sunt doar ritualuri, în care nu mai crede nimeni. Nici n-am ști cum să definim actualul regim politic. Sigur este doar că el ne duce, încet, încet, către un nou totalitarism. Justiția nu face decât să dea o brumă de legalitate represiunii îndreptate împotriva celor care ies din rând. Corupții condamnați sunt un soi de momeală, de soporific social, pentru acceptarea represiunii. Uitați-vă cât de larg este definită acum ”corupția”. Practic, oricine poate poate fi acuzat și condamnat pentru fapte de ”corupție”, dacă vrea cineva, pentru că, de fapt, nu se judecă faptele celui ”acuzat”. Contează doar comanda dată judecătorului, și nimic altceva. 

Altminteri trăim în cea mai bună dintre lumi...

Șeriful, potera și restul lumii

Eu cred că vremea dominației occidentului se apropie de final. Rusia, și împreună cu ea, China, încep să traseze linii roșii. Vor aduce și pe alții alături de ei, în efortul de a îndigui, la rândul lor, expansiunea occidentului. Era inevitabil să se întâmple așa. Pentru că, place sau nu cuvântul, occidentul, condus de gândirea primitivă și simplificatoare a SUA, a gestionat prost globalizarea, instrumentul său de dominație. 

Mulți cred că acum China se va îndrepta împotriva Rusiei, revendicând ”Siberia”, după modelul Crimeea. Nici vorbă! China se îndreaptă spre extinderea zonei economice maritime, revendicând tot felul de insulițe din zona Mării Chinei, pentru a dispune de rezervele de hidrocarburi existente, și pentru a asigura securitatea rutelor de transport. O confruntare cu SUA și aliații săi în Pacific ar lipsi China de aceste rute de transport. De asta investesc în portavioane și submarine nucleare, în alte nave militare mari. Dar pun bani și în dezvoltarea rutelor alternative, precum TransSiberianul, care ar duce mărfurile chineze direct în inima Europei. 

Lucrurile vor fi mai limpezi după consumarea vizitei lui Putin la Beijing. Ea vine după vizita lui Obama în zonă. Președintele american a ocolit China, o decizie pe care o va regreta curând. Departe de a fi o veste bună, atât pentru Europa, cât și pentru SUA, focusarea atenției Rusiei pe zona Pacificului promite o schimbare masivă a raporturilor de forțe în zonă. Rusia și China sunt acolo la ele acasă. SUA sunt departe de casă. Rusia are relații excelente cu India, și poate construi o apropiere a Indiei de China. Aceste trei state pot face extrem de costisitoare, și la limită imposibilă, încercarea SUA de a domina zona. Nici Japonia, nici Australia, nu pot ajuta prea mult  SUA, în cazul unei confruntări deschise. Și nimeni nu poate garanta că țări precum Indonezia, Coreea de Sud sau Filipine vor fi loiale până la capăt. 

Lucrurile sunt mult mai complicate, iar modul nepermis în care le simplifică americanii nu e dătător de speranțe. La asta adăugăm lipsa de interes a UE pentru jocuri geo-strategice la nivel global. UE nu are nici interes, nici mijloace pentru așa ceva. Iar dacă americanii cred că pot face cu Germania, Franța sau Marea Britanie, luate individual, ce nu fac cu UE, chiar nu înțeleg pe ce lume se află! 

Occidentul european consideră Rusia actuală un partener natural, din motive extrem de pragmatice, care nu au legătură cu ideologiile. Relația lor cu Rusia este total dezideologizată, spre deosebire de relația SUA cu Rusia. Dacă nu ar fi existat isteriile anti-ruse(puternic susținute, și induse, de SUA), UE ar fi avut o politică explicită și coerentă în relația cu Moscova. Dar s-a mișcat încet, permițând SUA să construiască ceea ce eu am numit ”banana anti-rusă” în estul Europei, un soi de tampon între Europa occidentală și Rusia, care servește interesele americanilor, deși este formată din țări membre ale UE. Mă refer la țările baltice, la Polonia, Cehia și România, pentru că, între timp, Ungaria a dezertat din acest grup, iar Bulgaria nu dă prea multe dovezi de entuziasm în a susține isteria anti-rusă. 

Cred că unul dintre motivele intervenție americane în Ucraina a fost tocmai slăbirea coeziunii ”bananei”, și dezertarea unora precum Ungaria. Washingtonul speră că fluturând ”pericolul rus”, reface unitatea ”bananei”, pe care, în paranteză fie spus, o folosește nu doar împotriva Moscovei, ci și împotriva Bruxellesului. ”Fuck Europa!”, nu-i așa, madam Neuland? 

SUA au ales să ducă prea multe războaie, pe prea multe fronturi simultan.  Plecând de la premiza, falsă, că toți aliații îi vor fi fideli, și le vor urma fără crâcnire. Ei bine, nu-i așa. Și cu cât criza din Ucraina se prelungește, cu atât lucrurile devin mai greu de controlat pentru Washington.

Modelul actual după care operează SUA, în care Washingtonul este șeriful, și tot felul de slugi ale lui potera, nu are cum funcționa. Potera este eterogenă, și nu toți cei care o compun se află acolo pentru că vor. Și nici nu-i prea trage inima să-și pună pielea la saramură pentru americani. O astfel de construcție poate avea în fața ei o alianță de parteneri egali, care este hotărâtă să se bată, este motivată și solidară în fața amenințării. SUA să nu se mire dacă va rămâne la un moment dat singure. Știu și eu, potera poate decide că e mai bine pentru ea fie să stea deoparte, fie să treacă de cealaltă parte.

Lucrurile astea sunt, până la urmă, banale. Nimeni nu spune că o lume multipolară este soluția ideală. Dar lumea unipolară de acum sigur nu poate dăinui prea mult. Depinde de noi felul în care se va face schimbarea, pașnic sau violent. Optimist fiind de felul meu, aș paria pe violență. 

    

Imperiul amenințător

Cu riscul de a fi taxat drept anti-american(e plină țara de idioți, așa că...), trebuie spus clar un lucru: noi am așteptat investiții americane, și am primit obiele americane. ”Investițiile americane” sunt un mit. Singurul lucru în care investesc concret americanii sunt bazele militare. Restul investițiilor sunt mijloace de jaf, prin intermediul monedei lor, dolarul, care domină, deocamdată, lumea finanțelor. Investiții concrete, care să ducă la crearea de locuri de muncă, n-o să vedeți de la ei. De la alții, da. Americanii golesc de substanță multe economii, pe care le colonizează cu dolarul. Iar banii americani mai degrabă distrug locuri de muncă, decent plătite, prin intermediul condițiilor absurde ale FMI, unul dintre principalele sale instrumente de dominare a lumii, alături de dolar.

SUA au ajuns un imperiu militarist, care nu poate supraviețui decât jefuindu-și posesiunile. Nu confundați SUA de acum cu acelea din anii 40-50. Acele State Unite, care au făcut lumea să renască, după război, nu  mai există. Națiunea binevoitoare s-a metamorfozat, a devenit națiunea amenințătoare. 

Dacă în anii 50 dominația americană era dorită, și acceptată, acum este urâtă, și începe să fie respinsă, sub diverse forme. Puterea absolută din ultimii treizeci și mai bine de ani a corupt absolut lidershipul american. Washingtonul nu mai înțelege lumea, nu mai acceptă diferențele. În locul Cominternului stalinist, avem un soi de Internațională Liberală( liberalism în sens  reaganian), la fel de totalitară, în esența ei, ca și stalinismul. Când nu mai înțelegi lumea, vrei s-o transformi în ceva cunoscut. Lumea nu se va transforma după chipul și asemănarea SUA. 

Reacția americană la crizele identitare și la reacțiile de respingere, generate de poziția ei, va fi tot mai violentă. Pentru că SUA nu mai conving, ci doar domină. Ce se va întâmpla în cazul Rusiei este pilduitor. În mintea unor demenți de la Washington planul este distrugerea Federației Ruse, impunerea în fruntea bucăților rezultate(după model iugoslav) a unor slugi ale SUA. Concomitent se desfășoară o acțiune de ”înconjurare” a Chinei, vezi și vizita lui Obama în Asia, unde sunt vizitate doar țări supuse americanilor, unde este încurajată confruntarea cu China. 

Ne așteaptă o perioadă de gravă instabilitate la nivel global. Și eventuala victorie americană-care ar avea un preț uriaș-va fi cea mai proastă veste pentru umanitate. Ar fi scufundarea definitivă în totalitarism. Pentru că, de fapt, toate problemele vin din faptul că SUA au încetat să mai fie o democrație., Și lucrul ăsta nu are cum fi schimbat decât de americani. Din păcate, americanii nu pot schimba nimic. Puterea nu le mai aparține de mult. Lor nu le-a rămas decât un ritual golit de conținut: mersul la urne. Nu sunt singurii, ce-i drept, care nu mai dispun de puterea de decizie. Dar națiunea lor este aceea care poate face-și face!-cel mai mult rău umanității. Dar cui îi pasă de asta?

Sărbători fericite!

O moșie, două spălări de bani

Pot să mă întreb de ce” Afacerea Nana” a ajuns atât de sensibilă și de periculoasă pentru băsescu, încât amenință public un senator al României? Pot! Pot să-mi dau un răspuns? Pot!

Să nu fiu greșit înțeles. Tot ce spun acum NU se sprijină pe nicio informație din interior. Eu urăsc sincer serviciile secrete, pentru rolul lor nefast în golirea de conținut a brumei de democrație din România și mai ales pentru sprijinirea derbedeului de la Cotroceni. Lupta cu corupția e una, atingerea adusă interesului național, alta. 

Așadar, mie mi se pare că ”Afacerea Nana” este, conștient sau nu, o dublă spălare de bani. În ce sens? Italianul care a vândut pământul se prea poate să-l fi cumpărat cu bani murdari din Italia. Mă tem că multe astfel de afaceri, care-i implică pe italieni, sunt spălătorii de bani. Ceva-ceva a mai răzbătut prin presă, prin Banat au fost și niște asasinate, repede uitate. Mă rog, SRI și compania sunt ocupate cu căcaturi. Treaba lor.

Pe de altă parte băsescu și familia vor să spele niște bani. Și atunci cumpără moșia de la Nana. Cu bani curați, împrumutați de la CEC. Cu banii murdari se plătesc ratele, că nu vă închipuiți că Ioana Băsescu va câștiga lunar suficient încât să plătească ratele. La dracu! Notariatele mor pe capete! Au trăit cât a existat febra imobiliarelor. 

Italianul are cum justifica banii, că sunt albi: a făcut o afacere, iar banii vin dintr-un împrumut bancar, deci sunt sub controlul statului. Nimeni nu-l întreabă pe musiu de unde a avut banii pentru a cumpăra pământul. Pe de altă parte nimeni n-o întreabă cu adevărat pe Ioana Băsescu de unde are bani pentru rate. Aș putea paria că, de fapt, nici nu va ține mult pământul. Se va găsi, ca și în cazul Elenei Udrea, cu terenul din Floreasca, un prinț cu Lamborghini și lor de muncă la tejgheaua unui butic, să-l cumpere cu vreo trei milioane de iepuroi. Și uita așa toată lumea este fericită. Ce, pe pulărăul care a cumpărat terenul Fecioarei din Pleșcoi l-a întrebat cineva de unde a avut banii? Doar Blejnar nu era tâmpit să-l caute la conturi! :)

Rămâne un singur lucru de aflat: dacă italianul și familia băsescu s-au întâlnit întâmplător, sau nu. Eu aș paria pe nu, vezi Rădulescu și Fuia. Dar nu vom afla niciodată. SRI veghează la liniștea augustei familii. În schimb aș băga mâna în foc că pe soțul lui Vrânceanu Firea nu-l prinde Paștele acasă.  

Programul proștilor: ”Jos Europa!”

Văd că e un parampon împotriva UE, ceva de speriat! Orice idiot care a guvernat prost, și acum se așteaptă la șuturi în cur din partea cetățenilor recunoscători, se gândește cum să spargă UE. Momentul este al dracului de bine ales, în paranteză fie spus! Putin apreciază! Și savurează fiece cretinism anti-european!

Bordelul european nu are nevoie de paturi noi, a se citi instituții noi, tratate noi, noi cedări de suveranitate. Alea care există, poate nu perfecte, sunt suficiente și, culmea! funcționează. În această materie mai binele ar fi clar dușmanul binelui. Atunci e cazul să schimbăm curvele, adică pe aceia care îl conduc. Nu cu indivizi de la extreme, că n-am făcut nimic! Oricum mi se pare de-a dreptul aiuritor să vrei pielea UE, și în același timp să-ți pui curul într-un fotoliu de parlamentar la Bruxelles!

Știu, e nașpa cu extinderea. Dar să mă scutească domnii nemți, franțuzi și supuși ai Coanei Mari de ipocrizie! Extinderea n-a fost un act de caritate. I-a durut în cur de suferințele estului fost socialist. Extinderea a fost exclusiv în avantajul vestului. Și cele câteva zeci de mii de țigani care bântuie pe străzile occidentului sunt un preț insignifiant, față de avantajele uriașe ale extinderii pieței comune europene cu vreo 150 de milioane de consumatori.

Ce-mi place mie la apostolii noului curent, ”Jos UE!” este că habar nu au ce vor pune în loc. Nu mai spun despre faptul că niciunul nu a pus pe hârtie costurile dezmembrării UE. Pentru Dumnezeu! Mustăria funcționează de peste 60 de ani! Gradul de integrare este foarte mare. Lumea s-a obișnuit fără granițe, cu regulile comunitare, până și cu mult hulitul Euro. Ce nu-i place cu adevărat cetățeanului european? Păi, în primul rând austeritatea stupidă, apoi renunțarea la modelul social european, polarizarea socială, discriminările în creștere, deficitul de democrație. Ar mai fi. Dar astea sunt consecința ticăloșirii curvelor. Nu țin de paturile bordelului.

Concluzia: lăsați dracului mustăria așa cum e, că n-are nimic, și schimbați administratorii ei. Altminteri vom sta pe un morman de ruine și ne vom mira ca boii de ceea ce ni se întâmplă!

Cum să ratăm subdezvoltarea

Dacă și anul ăsta campaniile electorale vot fi despre ruși și alte bălării anti-comuniste, cum văd că se ambalează ”dreapta”, condusă acum, tacit, de un Antonescu tot mai isteric și mai incoerent, am belit-o scurt. Rușii în Crimeea sunt infinit mai puțin periculoși decât proasta guvernare specifică actualei clase politice, care ar vorbi despre orice, numai despre problemele de pe agenda publică, nu.

Am vorbit și în 2004 despre ruși, și în 2009, vorbim și acum. Timp în care crâncenii rusofobi i-au lăsat pe diverșii oligarhi ruso-ucraineni să zburde prin economia și politica românești, sub ochii duios-aprobatori ai SRI, care nu i-a văzut pe ăia care alergau cu valiza cu bani după Stolojan, dar urlau că a trădat Geoană, că s-a dus la Moscova. În paranteză fie spus, nu cred că este cineva mai dedicat în România cauzei americane ca Geoană. Așa că a-l face pe ăsta agentul rușilor ține de demență. Dar la proștii loco ciupengăria serviciilor a prins. 

În timp ce noi plângem și ne rupem cămeșa pe noi de frica rușilor, economia României este acaparată de occidentali, cu sau fără bani rusești în capital, care scot aproape tot profitul din țară, plătesc cele mai mici salarii din europa, au monopolizat piața și elimină orice posibilă concurență autohtonă, sărăcind crunt populația. Emigrația din motive economice se ambalează iar. Suferim grav de pe urma lipsei forței de muncă de calitate, calificată.

Am mai spus, și mă repet, pentru că o consider o problemă esențială: fondurile europene nu sunt soluția pentru problemele noastre. Aproape nicio firmă românească nu mai câștigă contracte finanțate din aceste fonduri. Tot ce înseamnă infrastructuri este făcut de firme occidentale. În România nu se mai produce nimic, nici măcar ciment și pietriș! Dacă cineva își face o făbricuță de produs lactate, totul vine din import. Industria autohtonă nu produce nimic în domeniul utilajului alimentar. Ambalajele sunt din import. Practic, cu fondurile europene primite, România dezvoltă Occidentul și se sărăcește pe sine.

Așa că în loc de discuții tâmpite, despre cine îi suge pula cu mai mult talent Unchiului Sam, vreau să văd o dezbatere despre aceste probleme. Vrem-nu vrem, alternativă la NATO și la UE nu avem. Și n-am văzut politician român care să pună problema ieșirii din cele două organizații. A face din asta o problemă ține de nebunie!

Marea noastră problemă este cum să ne dezvoltăm, în aceste condiții, în care avem tot mai puține resurse, iar monopolul firmelor străine pe piața internă ne golește de substanță economică? Nu avem decât o singură soluție: să construim entități economice autohtone, prin diverse forme de stimulare, scoase de sub controlul Bruxellesului, care să se adreseze piețelor non UE. Este singura formă prin care putem face rost de finanțe și de alte resurse pentru a ne dezvolta în acord cu nevoile noastre. Dacă nu facem ceva, ne ratăm viitorul, și rămânem veșnic în subdezvoltare.

Un an crucial pentru democrație

Am să fiu scurt. Din motive care îmi scapă-poate fi o coincidență, sau poate nu-anul 2014 a devenit unul crucial pentru democrație, atât în România, cât și la nivelul UE, dar și relațiile internaționale. Poate am să detaliez. Acum vreau să amintesc doar de situația României.

Lupta pentru supraviețuire politică, pe care o duce cu disperare traian băsescu, ia forme din ce în ce mai periculoase. Combaterea corupției e una. Nimeni nu contestă faptul că în România corupția este o problemă. Dar constat că instrumentele cu care este combătută fac din România o țară totalitară. Pentru cei care nu înțeleg despre ce este vorba, le reamintesc ce spunea băsescu: anume că în 2014 Justiția trebuie să câștige bătălia cu politicul. Cu alte cuvinte, Justiția trebuie să elimine, până se mai poate, cât mai mulți dintre adversarii săi politici. În schimb primește privilegiul de a face tot ce dorește, inclusiv să închidă gura criticilor ei. 

Acum, din ticăloșia lui băsescu, România NU mai este condusă de cei pe care îi alegem noi, ci de cei pe care îi alege el. Adică de o Mafie sinistră, trădătoare a interesului public-și național-formată din oameni din SRI, din DNA, din ANI, din judecători numiți în puncte cheie. băsescu își închipuie că o va putea controla și după ce nu va mai fi la Cotroceni. Îi dau o veste extrem de proastă. Băieții s-au autonomizat, lucrează pe cont propriu, el e servit doar așa, pentru păstrarea aparențelor. 

Încă nu este foarte clară agenda acestei Mafii. Un punct de pe agendă este însă clar, și am mai spus asta: acum lucrează la instalarea unui succesor convenabil ei, pe post de Președinte al României. Și nu o poate face fără să câștige bătălia cu politicul, adică bătălia cu cetățenii și cu urnele de vot. Oricât de mult s-ar fura la urne, tot nu au cum să-și legitimeze alesul, dacă cetățenii sunt porniți să dea  sancțiune cuiva. Și atunci cea mai bună metodă este îndepărtarea cetățeanului de urnă, stimulând scârba de politică, pe de o parte, prin atacuri în cascadă ale DNA și ANI asupra unei zone a spectrului politic, pentru a prezenta o altă zonă, respectiv Mișcarea Poponară, drept salvatoare, și mobilizând, prin mijloace specifice(găleata, pufoaica, punga cu ulei și făină) grupuri marginale, dispuse să-și vândă votul.

De aici și importanța bătăliei juridice și civice din jurul candidaturii lui Mircea Diaconu. Pentru că o victorie a lui Diaconu va arăta limitele instituțiilor precum ANI și DNA, ar relativiza spusele lor, ar demonstra parțialitatea lor, deci le-ar afecta grav capacitatea de a influența alegerea, pe de o parte, iar pe de altă parte ar avea efect de descurajare, prin mobilizare civică. Există un mare potențial anti-sistem, și dacă se vor face ghidușii la urne este foarte posibil ca reacția civică să fie foarte violentă. 

Democrația controlată, pe care și-o dorește băsescu, și o pune în operă Mafia pomenită, este o armă cu două tăișuri. Cei care o folosesc trebuie să fie foarte atenți. Nu arunci o țară în aer doar pentru a scăpa pielea unui idiot corupt până în măduva oaselor, care pe deasupra e și laș, și nu vrea să dea socoteală pentru faptele lui.

O ultimă remarcă: reamintesc niște unora de prin servicii că au jurat credință României și poporului român, nu lui băsescu. Atât! Deocamdată...

    

Profilul viitorului candidat la Președinție

       

      Într-una din zilele astea a fost o dezbatere la România Tv, despre profilul viitorului candidat la președinție. Ce urmează e un soi de ghiveci: ce-am înțeles eu din dezbatere, și ce cred eu despre subiect. Întrebarea e însă: ce vor românii, în general, de la flăcăii și fetițele(una sigur în blugi și pe tocuri înalte-înalte) care se vor părui mediatic-populist pentru funcția asta? Scriu astea, conștient fiind de faptul că nu prea contează ce vreau eu. Contează cum își formează cetățenii intențiile de vot. Eu doar fac o listă de dorințe. Atât. Deci:

     Cred că, înainte de orice, un candidat, bărbat sau femeie, nu are importanță, în viziunea mea, trebuie să fie perceput de cetățeni ca fiind purtătorul unui proiect pentru România. Privind retrospectiv, și Ion Iliescu, și Emil Constantinescu au avut această calitate. Putem discuta despre aceste proiecte, despre cât de adecvate au fost ele la realitățile de atunci-și subliniez, DE ATUNCI!-dar să nu uităm că ele au fost, până la urmă, consensuale, și s-au finalizat cu aderarea României la UE și la NATO. Asta a asigurat României securitate și perspectiva dezvoltării economice și sociale. Poate nu cât ne-am dori, dar România s-a schimbat în bine datorită acestor proiecte de țară, cu toate lacunele lor.

      Plecând de la asta, este important ca viitorul președinte să fie convins de un un adevăr, probat în țările cu democrații consolidate: societățile consensuale sunt mai performante și mai prospere, mai echitabile decât cele conflictuale. Avem nevoie de un președinte care să știe să unifice națiunea, nu s-o dezbine, să construiască ori de câte ori este nevoie un consens pentru rezolvarea unei probleme de interes național. Asta nu înseamnă să renunțe la identitatea sa ideologică, ci să-și respecte adversarii și să-i trateze drept parteneri în servirea interesului național.

      Avem nevoie de un președinte implicat în problemele societății, care lucrează pentru rezolvarea lor cu toți actorii politici și sociali, nu de cineva care ne disprețuiește și vrea să arate tuturor că el este șeful, și noi supușii lui. ”Președintele-jucător” este un concept care a făcut mare rău României timp de zece ani. Și ne va fi greu să revenim la normalitate.

     Viitorul președinte trebuie să fie un democrat convins, cu o gândire democratică, nu cu un admirator al totalitarismului și cu o gândire totalitară. Un democrat privilegiază dialogul, ascultă pe toată lumea, ia decizii consultând societatea. Viitorul președinte trebuie să pună capăt acestui păgubos și periculos război româno-român, despre care a vorbit regretatul Octavian Paler.

       Viitorul președinte al României trebuie să nu mai folosească instituții fundamentale ale statului în scopul satisfacerii unor interese private, personale și de grup. Asta a făcut mare rău României în ultimii zece ani. Trebuie să respecte Parlamentul și Guvernul, dar mai presus de orice Constituția. Constituția nu este bună sau rea, ci aceia care o aplică de bună credință, sau de rea credință. Respectul Constituției trebuie să fie necondiționat. Citirea cu rea credință a Constituției, pentru a obține mai multă putere, nu folosește nimănui, și generează doar probleme.

       Viitorul președinte trebuie să-și aleagă mai bine colaboratorii, care să-l servească în relația lui cu societatea și cu toate partidele politice. Mi se pare inacceptabil ca un consilier prezidențial sau de stat să atace un partid politic sau altul, un lider sau altul, un grup social sau altul. Consilierii lui Traian Băsescu au devenit un handicap pentru el, pentru că, în loc să deschidă canale de comunicare, le-au închis, i-au redus marja de manevră și de negociere. Acest lucru nu trebuie să se mai repete.

       Viitorul președinte trebuie să fie un om cu reale sensibilități sociale. Nu poți să fii să proclami, în disprețul Constituției, moartea statului social, când România este definită drept stat social în legea fundamentală. De asemenea el trebuie să lupte pentru întărirea, nu pentru slăbirea statului, să-i respecte pe toți cei care slujesc statul, fie că sunt funcționari publici, fie că sunt militari, angajați ISU, medici sau profesori. Fără ei statul nu poate funcționa. Viitorul președinte trebuie să fie un exemplu de slujire a statului, nu un detractor al lui.

      Nu în ultimul rând, și mai presus de orice, viitorul președinte al României nu trebuie să mai fie omul serviciilor, mai mult, trebuie să demoleze sistemul ticăloșit construit de băsescu, sistem format din SRI, DNA, ANI, slugile din CSM, din ÎCCJ, din agenți de influențare din interior și din exterior, toți plătiți din bani publici, care acum servesc interesele grupului de nemernici care a pus gheara pe România și o jefuiește, mințindu-ne că așa luptă cu corupția.

       Sigur, eu pot să bat câmpii. Atunci să rezum: să fie oricum, numai ca băsescu, NU!             

Ce nu învățăm din istorie

După ultimele aventuri ale Obamezului pe pământ european, mi se pare mai evident ca oricând că SUA sunt bolnavul lumii, principala ei problemă. Nu sunt anti-american, dimpotrivă. M-am format într-o perioadă în care SUA au fost un reper, un model pentru România și români, când se făcea desprinderea de Moscova prin adoptarea necondiționată a tot ce era american în politică, în tehnică, în cultură. 

Dar aș fi ipocrit și mi-aș încălca principiile dacă nu aș recunoaște rapida degenerescență a puterii SUA în lume. Etablishmentul de la Washington nu realizează că imensa putere a Americii a ajuns să fie folosită de el împotriva intereselor SUA. Când ești o superputere și domini lumea, ai și responsabilități, nu doar avantaje. SUA au abdicat de la toate responsabilitățile lor, și-au pierdut busola morală. Puterea absolută corupe absolut. SUA sunt o putere absolută, coruptă absolut. 

Modul în care au gestionat perioada post Război Rece este lamentabil. SUA au generat mai multe probleme decât au rezolvat. Dar cel mai grav, pentru ei și pentru noi, e că țara care cheltuiește anul 700 de miliarde de dolari pentru armată nu este în stare să pacifice o țară precum Afganistanul, spre pildă. În aceste condiții sigur că ți se face frică atunci când te întrebi cum gestionează emergența Chinei ca mare putere, spre pildă. 

SUA nu mai înțeleg lumea, nu mai trăiesc în realitate. Sunt depășite de misiunea lor. Liderii politici și militari, intelectualii publici sunt niște mediocri infatuați și aroganți. Mai devreme sau mai târziu vor fi obligați să împartă puterea și responsabilitățile gestionării lumii cu alții: cu UE, cu Rusia, cu China. Aceste entități sunt mult prea puternice și prea bine structurate pentru a le organiza un EuroMaidan și a schimba puterea existentă cu niște marionete decervelate. Cu atât mai mult cu cât după lovitura de stat de la Kiev n-a urmat nimic, nu s-a rezolvat nicio problemă, ci, cum îi este obiceiul, SUA au generat doar și mai multe probleme, ca în Egipt, în Siria, în Libia, Tunisia, ca să enumăr decât ultimele gloriaase ”succesuri” americane.

Din păcate SUA nu sunt pregătite pentru a împărți puterea. Nu acceptă ideea unei lumi multipolare, care trebuie organizată, căreia trebuie să i se scrie regulile de funcționare, să i se organizeze instituțiile politice și de arbitraj, de rezolvare a conflictelor. 

Această criză a leadershipului la nivel global a accentuat efectele crizei economice și a dus neliniștea socială la cel mai înalt nivel de după 1989. SUA trebuie să re-învețe să folosească responsabil puterea pe care o au, și să țină cont și de interesele celorlalți. Până acum toate intervențiile SUA au fost expresia egoismului național, și au născut frustrări și resentimente. La fel precum rușii în anii stalinismului, americanii sunt acum obiectul urii mai peste tot în lume. Și, așa cum arată experiența acelorași ruși după renunțarea la violență în relațiile cu vasalii, ura nu se poate transforma în dragoste. Nici măcar după trecerea anilor și schimbarea generațiilor. Trist că nu învățăm nimic din istorie...

Dezastrul politicii externe românești

Tot pentru aceia dintre voi care nu mă urmăresc pe FB: ”Cel mai mare dezastru produs de băsescu în cei zece ani de ”domnie” este cel din domeniul politicii externe românești. România nu mai are, practic, politică externă. Toate încercările Guvernului de a construi politici specifice atât în relație cu UE, cu SUA, China, Rusia, ca să nu enumăr decât direcțiile esențiale de interes, sunt torpilate de traian băsescu. Tocmai când președintele chinez începea la Haga un turneu european, însoțit de 200 de oameni de afaceri, loc unde era și dementul nostru, bătând câmpii despre combustibilul nuclear uzat de la Cernavodă, care oricum este sub control mai bine decât o fac țări mai serioase decât a noastră, acesta se repede la China, și pune pe tapet o alegere de genul ori SUA, ori gălbejiții. Ceea ce se dovedește a fi atât o lipsă totală de control, cât și un afront la adresa unei țări care a ajutat România în efortul ei de a se desprinde de Moscova, alături de, surpriză, SUA! Dar când citești doar etichetele de pe sticlele cu băutură, așa reacționezi.

Mai acum câteva zile, plecat la Bruxelles, la nu știu ce paranghelie, băsescu ne arăta un dosar, semn că știe el ce și cum, și că nu-i trebuie să se sfătuiască pe teme de astea cu Guvernul. Pot pune pariu că era un documentar făcut de SIE, care SIE oferă astfel de materiale președinților României înainte de orice plecare afară. Lăsând la o parte pericolul informațiilor provenite din sursele externe ale SIE, care sunt relative, în materie de loialitate, ca să fiu politicos(dar așa se întâmplă peste tot în lume), SIE strânge informații din exterior, nu face politica externă a României. Este doar una dintre sursele care oferă elemente pentru structurarea politicii externe.

Întrebarea este cum se mai structurează politica externă românească, și mai ales, cine gândește în domeniu pentru președinte, premier, ministru de externe? Sub Pleșu, spre pildă, la MAE șefa planificării politice era o poetă, Elena Ștefoi, parcă. Evident, în aceste condiții marea problemă a lui Pleșu era neîndemânarea bucătarului de la bufetul ministerului, care nu știa să facă ouă Benedict.

Principala vulnerabilitate de securitate a României o reprezintă în acest moment dezastrul din politica externă, și voluntarismul lui băsescu în materie, care voluntarism a adus grave atingeri interesului național. Până nu va pleca băsescu de la Cotroceni, nimic nu se va schimba în materie. Și de plătit oalele sparte noi le plătim.

Lupta de clasă 2.0

Mă bucur pentru Mircea Diaconu, dar mai ales pentru reacția cetățenilor care au semnat pentru el. Asistăm la o reacție populară împotriva unui sistem ticăloșit. Este, practic, o revoltă anti-băsescu și o sancțiune dată sistemului ticăloșit și instituțiilor sale. Atât ANI, cât și DNA, au devenit instituții totalitare, puse în slujba unor scopuri private. Iar oamenii nu mai suportă asta. 

Este un avertisment pentru întreaga clasă politică, nu doar pentru tabăra băsistă. Lumea nu mai suportă mizeria politică, și dacă actualii politicieni nu ascultă vocea oamenilor, vor fi măturați de valul nemulțumirii populare. Când la Madrid iese pe stradă un milion de oameni, pentru a pune la zid întreaga clasă politică, e cazul să se schimbe ceva. Pentru că nu se știe câte milioane vor fi mâine la Paris, Londra, Roma, Atena sau Berlin. A face comparații cu EuroMaidanul nu are rost. Ăia de la Kiev erau doar niște instrumente în slujba unor interese care nu au nimic în comun cu interesele ucrainenilor. Adevărata revoltă din Ucraina abia de acum încolo vine. 

Ne place sau nu, lupta de clasă se întoarce. După 1989 bogații lumii au crezut că e momentul unei revanșe împotriva celor care trăiesc din muncă. Deținătorii de capital au făcut tot ce au putut-și au putut!-să destructureze clasa muncitoare și partidele ei. Dar au mers și mai departe, și au destructurat și clasa de mijloc. Eroare fatală. Pentru că acum se naște o nouă clasă, clasa populară-pe care nu Partidul Popular European o reprezintă!- mai întinsă, numeric vorbind, decât vechea clasă muncitoare, nouă clasă care nu se mai simte reprezentată de nimeni. Este însă radical anti-sistem. Deocamdată este confuză, ideologic vorbind. Dar și ideologia care s-o reprezinte pare a fi în durerile facerii. 

Mie, personal, îmi este tot mai frică de cecitatea actualilor lideri politici și a așa zișilor ”intelectuali publici”, care nu fac nimic pentru a schimba lucrurile. Mizeria lor morală merge mână în mână cu lăcomia capitalului, care crede că e Dumnezeu, și poate face orice vrea, oricui. 

Oamenii au început să-și piardă răbdarea cu ei. Violența socială este mai prezentă ca oricând. Și ce e mai rău abia acum vine. Totul este instabil în lume, conflictele între țări se acutizează, instabilitatea internă crește. Orice este posibil. Dar nu orice este bun pentru umanitate.