luni, 14 aprilie 2014

O moșie, două spălări de bani



Pot să mă întreb de ce” Afacerea Nana” a ajuns atât de sensibilă și de periculoasă pentru băsescu, încât amenință public un senator al României? Pot! Pot să-mi dau un răspuns? Pot!

Să nu fiu greșit înțeles. Tot ce spun acum NU se sprijină pe nicio informație din interior. Eu urăsc sincer serviciile secrete, pentru rolul lor nefast în golirea de conținut a brumei de democrație din România și mai ales pentru sprijinirea derbedeului de la Cotroceni. Lupta cu corupția e una, atingerea adusă interesului național, alta. 

Așadar, mie mi se pare că ”Afacerea Nana” este, conștient sau nu, o dublă spălare de bani. În ce sens? Italianul care a vândut pământul se prea poate să-l fi cumpărat cu bani murdari din Italia. Mă tem că multe astfel de afaceri, care-i implică pe italieni, sunt spălătorii de bani. Ceva-ceva a mai răzbătut prin presă, prin Banat au fost și niște asasinate, repede uitate. Mă rog, SRI și compania sunt ocupate cu căcaturi. Treaba lor.

Pe de altă parte băsescu și familia vor să spele niște bani. Și atunci cumpără moșia de la Nana. Cu bani curați, împrumutați de la CEC. Cu banii murdari se plătesc ratele, că nu vă închipuiți că Ioana Băsescu va câștiga lunar suficient încât să plătească ratele. La dracu! Notariatele mor pe capete! Au trăit cât a existat febra imobiliarelor. 

Italianul are cum justifica banii, că sunt albi: a făcut o afacere, iar banii vin dintr-un împrumut bancar, deci sunt sub controlul statului. Nimeni nu-l întreabă pe musiu de unde a avut banii pentru a cumpăra pământul. Pe de altă parte nimeni n-o întreabă cu adevărat pe Ioana Băsescu de unde are bani pentru rate. Aș putea paria că, de fapt, nici nu va ține mult pământul. Se va găsi, ca și în cazul Elenei Udrea, cu terenul din Floreasca, un prinț cu Lamborghini și lor de muncă la tejgheaua unui butic, să-l cumpere cu vreo trei milioane de iepuroi. Și uita așa toată lumea este fericită. Ce, pe pulărăul care a cumpărat terenul Fecioarei din Pleșcoi l-a întrebat cineva de unde a avut banii? Doar Blejnar nu era tâmpit să-l caute la conturi! :)

Rămâne un singur lucru de aflat: dacă italianul și familia băsescu s-au întâlnit întâmplător, sau nu. Eu aș paria pe nu, vezi Rădulescu și Fuia. Dar nu vom afla niciodată. SRI veghează la liniștea augustei familii. În schimb aș băga mâna în foc că pe soțul lui Vrânceanu Firea nu-l prinde Paștele acasă.  

Un comentariu:

ANONIMUS spunea...

Pe de alta parte,afacerea pute pentruca aceasta cumparare este suspect de ieftina si s-a facut exact cu sceleratul.Sau s-a cumparat cu o suma mai mare netrecuta pe acte spre bucuria fiscului.Italienii au executat o comanda si se va vedea pana la urma cine a "bagat" banii si comanda.Nu-l vad bine pe scelerat odata terminata imunitatea si parca vad puhoi de doritori sa dea pe goarna adevarul pentru a intra in gratiile noului presedinte conform cutumelor de pe vremea lui Burebista la schimbarea domnilor...