duminică, 7 februarie 2010

Zăpocalipsa de peste Marea Baltă

Extremiştii "şcolii austriece"

Se naşte în România un curent extremist de dreapta, de un radicalism care se poate transforma cât se poate de repede în violenţă. Oricine este bănuit de simpatii de stânga este catalogat drept cârpă, târfă, bun de ucis cu tancurile. Pentru demenţii ăştia, mă refer la unii dintre cei care comentează la Bogdan Glăvan pe blog, dar şi la alţii, care, apropo, îşi zic "liberali", Stiglitz este un mâncător de căcat, iar Krugman un dobitoc. Pentru ei statul este un duşman, impozitul o prostie, un furt. "Frate, eu am bani, m-am scos! Restul, să crape! Eu am bani, mă! Vă fut muma-n cur la toţi! "
Idolii ăstora sunt Mises, Hayek şi în general economiştii din "şcoala austriacă". Bine, e drept că tot Austria a dat lumii şi un pictor ratat, care halea "comunişti" pe pâine. Trecem! Dar a găsi într-un curent de gândire economică(nici mai bun, nici mai prost ca altele) fundamentele unei ideologii extremiste, e deja o derivă care te obligă să te gândeşti la Marx şi la Stalin. Aşa cum Stalin nu avea nimic în comun cu Marx, folosindu-l drept pretext pentru un regim totalitar, aşa şi demenţii ăştia nu au nimic în comun cu "şcoala austriacă", ci o folosesc drept pretext pentru legitimarea urii faţă de gândirea de stânga, oriunde s-ar exprima ea. Dar cine se mai încurcă în amănunte în România? Oricum era de aşteptat evoluţia asta. Elitele româneşti, cu rare excepţii, au fost fascinate de conducătorii autoritari, au refuzat să apere democraţia şi elitismul lor e, în fond, tot un totalitarism. Şi ne mirăm că se uită toţi la noi ca la tâmpiţi!
Noi nu trăim în secolul ăsta. Nu-l înţelegem. Pentru noi valorile europene sunt nişte fleacuri. Ţara asta nu are nicio raţiune de a exista în lumea civilizată. Sunt ţări africane mai civilizate şi mai normale decât noi. Cei care au plecat din România nu au plecat pentru că aici este prea mult stat, ci pentru că nu mai există stat! Şi nici nu vor mai veni înapoi!

Zăpocalipsa

Prieteni, ninge zdravăn! Nu prea e de scos nasul afară din casă! Mai ales vântul deranjează. Aşa că am făcut fotografii în jurul casei. Nu prea multe, şi nici cine ştie ce. Dar destul de expresive pentru a vedea cam ce se întâmplă. Sigur, nicio legătură cu titlul, care se referă la modul apocaliptic în care fătucile de la ştiri prezintă un fenomem normal, până la urmă. E iarnă. Ninge, ce dracu să facă? Doar că enervarea noastră vine din convingerea că suntem îndreptăţiţi să facem orice, că nimeni şi nimic nu ne pot atinge libertatea de a face orice, oricând. Cum, nu putem circula, pentru că ninge? Tragedie! Huo! Jos guvernul, parlamentul, primarul, gunoierul! Nici Cel de Sus nu scapă fără vreo două de dulce.
Uite că cineva e mai tare ca noi. Viscolul. Ăsta nu vine din est? Futu-le muma-n cur de ruşi! Ăştia au fost de când îi ştim duşmanii noştri! Pe ei, pe mama lor! Avem scut! Nici în cur nu ne mai doare! Să punem tunurile pe ei!
Staţi blând! N-am luat-o pe ulei! Eram sub impresia celor citite pe unele bloguri şi forumuri, după epocala şi istorica realizare a Preşedintelui nostru pentru alte coordonate isterice, aceea de a avea un scut anti-rachetă. Ăsta nu e bun şi la deszăpezire? Nici nu previne viscolul? Hopa! Avem o problemă! Nu putem să vorbim cu americanii, să-l reproiecteze pentru lupta cu zăpada? Că rachete iraniene s-ar putea să nu treacă pe aici în următoarea sută de ani, dar de nins şi de viscolit ninge şi viscoleşte anual.
Aşadar, ninge şi viscoleşte. Ei, şi?

sâmbătă, 6 februarie 2010

Cutia cu vechituri

Poate vă plac. Poate vă aduc aminte de vremea când muzica şi industria muzicală nu se confundau...

Trecători în furtună

Estul Statelor Unite este atins de o uriaşă furtună de zăpadă, care are toate şansaele s-o depăşească pe aceea din 1922, ce pare să fie un soi de absolut în materie. Am câteva fotografii din presa americană. asta mi-a plăcut în mod special. Cele două personaje se reflectă în granitul şlefuit al Monumentului Războiului din Vietnam. Cei al căror nume este scris în granit au fost şi ei nişte trecători în furtună.

O decizie isterică

Tapalabă e indignat de modul în care România, românii şi politicienii au primit vestea instalării scutului antirachetă, pe care o consideră o "decizie istorică". Eu aş zice că e o decizie isterică. Şi banală, în acelaşi timp. Să mă explic: un sistem de arme rămâne ceea ce este: un sistem de arme. Nici nu ştiu în ce măsură el ne aparţine, în sensul că decizia de a-l folosi ne revine. Mai degrabă suntem gazde. Şi plătim pentru privilegiul de a fi sluga altora. Mă rog...
O decizie istorică ar fi fost aceea de a se ajunge la dezarmarea nucleară. Dar suntem departe de acest moment. Explicaţiile sunt simple: puterea militară a fost întotdeauna şi un instrument de politică externă. Cei care au proiectat arma nucleară şi au construit-o au făcut acest lucru motivat ideologic, şi vizau obiective limitate: să pună capăt războiului şi Holocaustului, fiindcă mulţi dintre fizicienii şi inginerii care au lucrat la Proiectul "Manhattan" erau evrei. Conştienţi de pericolul unei asimetrii în domeniu, unii dintre ei s-au adresat conducerii statului american, propunând oferirea acestei arme şi principalelor ţări din coaliţia antihitleristă. Ştim ce s-a întâmplat, ştim cum au fost integrate armele nucleare în doctrinele militare ale ţărilor deţinătoare de astfel de arme, ştim şi despre eşecul diverselor tratate privitoare la neproliferare.
Cu timpul s-a dezvoltat o doctrină a descurajării, bazată pe arme nucleare. Mulţi se vor fi întrebat de ce ţări precum Iranul, Coreea de Nord, Libia, Africa de Sud, India, Pakistan, Israel, s-au străduit să-şi introducă în arsenale arma nucleară, câtă vreme erau actori marginali în marele joc al Războiului Rece? Răspunsul este, cel mai adesea, din motive de nesiguranţă. Israelul, din teamă de arabi, fiind incapabil să ajungă la o soluţie negociată cu ei, binomul India-Pakistan, din cauza conflictului care mocneşte din momentul retragerii puterii coloniale, Marea Britanie, iar Libia, Iranul, Africa de Sud, Coreea de Nord s-au confruntat cu presiuni externe în direcţia "schimbării de regim".
Din păcate, accesul unora dintre aceste ţări la tehnologii nucleare a fost însoţită şi de proliferarea mijloacelor de ducere la ţintă. De fapt, rachetele sol sol cu rază medie şi lungă de acţiune pot fi o pacoste mult mai mare decât armele nucleare. Pentru că pot fi dotate cu încărcături chimice şi biologice, mult mai uşor de fabricat decât o armă nucleară. Dar asta nu descurajează pe nimeni, sau nu ca o armă nucleară.
Ce anume justifică găzduirea în România a elementelor aşa-zisului scut anti-rachetă? Cine sunt potenţialii agresori? Iranul? Nu poate, şi nici nu cred că va putea rezolva singur problemele pe care le implică fabricarea unei arme nucleare, suficient de mică pentru a fi montată pe o rachetă din cele existente în arsenalul său. Poate face o "armă murdară", care doar să contamineze zona adiacentă ţintei, numai că preţul plătit pentru atac ar fi atât de mare, încât Iranul nu-l poate suporta, şi ştie acest lucru.
Iranul nu este o ţară iraţională şi imprevizibilă. Puterea nu este una unipersonală, este mai fragmentată decât se crede, şi deciziile se iau prin construirea unui consens. Consensul în privinţa dotării cu arme nucleare nu există, indiferent ce spun unii şi alţii. Există un consens în privinţa construirii unei capacităţi de procesare a uraniului în scopuri comerciale.
Pericolul ar fi altul. Ca o putere regională cu veleităţi globale, în jocurile de putere la nivel global, să ofere Iranului acele tehnologii care îi sunt necesare construirii armelor nucleare, ca un răspuns la nerespectarea de către parteneri a acordurilor semnate. De exemplu, construirea unor scuturi acolo unde nu s-a negociat. Asta ne va ţine ocupaţi, fără îndoială!
Răspunsul ruşilor nu este, cum cred unii, recent publicata "doctrină militară a Federaţiei Ruse." Răspunsul lor este cu mult mai periculos: coborârea pragului nuclear. Cu alte cuvinte, ei sunt gata să introducă armele nucleare încă de la începutul eventualelor ostilităţi, când, de fapt, armele nucleare sunt arme de ultim recurs. De ce fac acest lucru? Pentru că nu mai au zona tampon formată din ţările foste socialiste, şi nici Ucraina nu mai face parte din aceeaşi tabără cu ei. Şi atunci vor pune între ei şi eventualii agresori un deşert nuclear. Care, ghiciţi unde va fi!
În acest caz scutul este egal cu zero! Dacă folosesc arme nucleare lansate cu rachete cu rază scurtă de acţiune, practic timpul de răspuns al armelor defensive nu este suficient de scurt. Adică interceptorii din România nu ar face mare brânză.
Ce vreau să spun? Scutul ăsta seamănă cu metoda Coue: ne vom tot spune"avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic!" că vom ajunge să şi credem asta. Şi când vom consta că nu e suficient, va fi prea târziu.
Nu am înţeles de ce au ales americanii acest moment să facă propunerea României, când sunt în faza finală a unor negocieri de dezarmare nucleară pe care Washingtonul le consideră prioritare. Sigur, până în 2015, când ar trebui montate interceptoarele, mai e ceva timp. Se pot întâmpla multe, inclusiv renunţarea la desfăşurarea sistemului. Sau respingerea în Parlament a Acordului. Că opinia publică resimte o profundă durere în cur de scut, drept pentru care nu va scoate un diftong. De unde se vede că are sensul istoriei!
Aşa că zbaterea lui Tapalabă este ridicolă. "In dezbaterea foarte romaneasca despre amplasarea elementelor scutului american pe teritoriul Romaniei, mutarea accentelor, apetenta pentru zvonistica in detrimentul informatiei certe s-ar putea explica in mai multe feluri: avem de-a face cu o presa superficiala si politicieni provinciali, pierduti in subiecte minore si nerelevante; avem de-a face cu o actiune deliberata de minimalizare si ocultare al unui suces inregistrat de administratia Basescu; avem de-a face cu un anti-americanism latent, bine-camuflat, exprimat prin subminarea unui proiect militar major.
Romania nu putea refuza oferta americanilor, este perfect adevarat. Dar asta nu-i diminueaza cu nimic succesul militar, politic si diplomatic. Putea sa-si dezamageasca masiv partenerii strategici, asa cum s-ar fi intamplat daca, in 2006, si-ar fi retras trupele din Irak, cum propunea Guvernul Tariceanu. Putea sa-i dezamageasca prin vizite secrete la Moscova. Daca asa ar fi aratat politica Bucurestiului, e greu de crezut ca Romania mai era astazi aleasa sa participe la programul american antiracheta.
Iar esential in ce priveste Romania este ca a intrat, dupa decenii de ambiguitate si dublu discurs in politica externa, pe harta marilor decizii strategice, semn ca este privita ca un partener consecvent si de incredere al Statelor Unite. Este si meritul lui Traian Basescu? Indiscutabil, da. A pariat corect in primul mandat pe o relatie privilegiata cu Statele Unite, iar astazi Romania are de castigat, nu alte state din Balcani sau Europa Centrala, si ele membre NATO. Astazi, ca tot vorbim de ambiguitate si dublu discurs, putem citi, cred, in alta cheie vizitele secrete pe care Mircea Geoana, vicepresedinte CSAT in aprilie 2009, le facea la Moscova."
Sigur, cehii sunt nişte idioţi siniştri, vânduţi ruşilor, de vreme ce au respins oferta americanilor. Sigur, pentru că n-am sărit în sus de bucurie aflând de acest succes epocal al Marelui Conducător, dovedim anti-americanismul nostru latent, exprimat prin subminarea unui proiect militar major. A dracului pielea pe noi: nici nu s-a anunţat bine proiectul, că noi am şi început să-l subminăm, pentru că nu am făcut mitinguri de recunoştinţă şi de slavă în cinstea momentului istoric demn de un Preşedinte pentru alte coordonate istorice. Sau isterice?
Doamne, de ce n-ai făcut prostia dureroasă? Tare mi-ar fi plăcut să-l văd pe Tapalabă zbătându-se în chinuri.

vineri, 5 februarie 2010

Degeaba în lanul de maci

În extazul general, şi generat de anunţul că România are, în fine, scut antirachetă, extaz ilustrat de intervenţii de genul ăsta, ne-a scăpat o ştirucă, o ştirişoară, o(mă rog, nu mă duce mintea la un diminutiv şi mai diminuant): aceea că ieri au început la Istanbul lucrările consiliului miniştrilor apărării ai ţărilor membre NATO. De ce s-au întâlnit ei? Pentru că onor organizaţia are ditai gaura-n bugetul investiţiilor pe 2010(deja?!) şi trebuia să găsească de urgenţă 640 de milioane de dolari. În aceeaşi ordine de idei, s-a propus o reformă a finanţării Alianţei.
Evident, totul se învârte în jurul Afganistanului, unde forţele angajate au urgentă nevoie de elicoptere, de antene medicale(un soi de spitale mobile de front, care să fie dispuse mai aproape de zonele de operaţii, probabil pentru a nu implica transport cu elicopterul) şi de echipamente destinate descoperirii şi distrugerii DEA(dispozitive explozive artizanale). De altminteri, elicopterele sunt cea mai mare problemă în Afganistan, din cauza climei şi a condiţiilor de relief. Se pare că praful din zonă este extrem de abraziv, şi generează probleme motoarelor şi sistemelor de transmisie. cele mai potrivite sunt elicopterele de fabricaţie rusă şi sovietică. Dar cum ciumeţii din Est le-au dat la gunoi, să te duci acum cu mâna întinsă la ruşi, după ce te-ai dat rotund cu superioritatea ta tehnologică, e umilitor.
Războiul absolut inept din Afganistan înghite bani cu nemiluita, şi nu rezolvă nimic. Nimeni nu ştie care sunt criteriile după care se poate judeca victoria în război(care victorie are fix profilul unei înfrângeri, dar asta o ştiu cel mai bine englezii şi ruşii), care este strategie de retragere, şi, mai ales cât de departe sunt dispuşi aliaţii să meargă.
Fiind un război de joasă intensitate, dar mai ales fiindcă trupele NATO sunt formate din soldaţi de profesie, opiniile publice din ţările membre nu se manifestă foarte vehement împotriva războiului. Nici măcar acum, în plină criză, nimeni nu s-a deranjat să spună conducătorilor că se cheltuiesc bani aiurea în Afganistan. Mai toţi cetăţenii din ţările NATO au ce au cu cheltuielile parlamentarilor. În Marea Britanie a fost un scandal imens când s-a aflat că nu'ş ce parlamentar şi-a decontat un film porno din bani publici, în timp ce cheltuielile în Afganistan sunt obscen de mari, de ordinul miliardelor de lire sterline, ba, mai mult, din banii ăia se şi fură cu voioşie! Acelaşi lucru şi la noi: trimitem încă 600 de militari în Afganistan, de ce, nu ni se spune, cât costă, la fel, dar toată lumea s-a băşicat că se cheltuiesc 20.000 de dolari pentru participarea la lucrările Uniunii Interparlamentare, că şi alea sunt angajamente ale României, nu doar aventurile militariste.
Rezumând, aştept ca generalul izmenelor să ne spună şi nouă ce angajamente ne-am luat la Istanbul, cât ne costă şi de unde luăm banii. De la Educaţie? De la Sănătate? Mai dăm afară 100.000 de bugetari? Pentru ce luptăm noi în Afganistan? Să ne asigurăm că ăia nu-şi pierd locul de lider mondial în producţia de opiu? Să nu rămână pieţele fără droguri? Să apărăm democraţia? Care democraţie? Să se simtă bine Ossama?
PS: cum vedeţi, ştirea este luată din presa franceză. De ce? N-am găsit-o în presa românească. Poate nu ştiu eu să caut. Sau poate avem ziarişti prea proşti...
PPS: aflu că generalul izmenelor a lipsit de la Istanbul. Şi mai aiurea.

joi, 4 februarie 2010

Ciripeaua dă să moară?

Nu am înţeles la ce foloseşte Twitterul. N-ar fi o nenorocire. Poate sunt prea prost. Dar văd că nici utilizatorii nu prea mai înţeleg ce şi de ce cu ciripeaua. Aşa zice un studiu. Înainte de a mă înjura, daţi o tură pe aici. Dar cred că poza de mai sus spune suficient.

Patria şi Iubitul Conducător

Reacţia elitelor acestei ţări în privinţa "scutului" este halucinantă! Nici măcar o brumă de demnitate, un scâncet de protest faţă de modul total anti-democratic în care s-a luat decizia, care, se pare că a contrariat, prin servilism, până şi pe americani, care, slavă Domnului! ştiu ce înseamnă un pupincurist de clasă, doar până acum au tot fost linşi! A venit de dimineaţă o tanti cu propunerea, şi, ce şi-a zis băsescu: "o vizită la Obama merită şi umilinţa asta!" Aşa că a convocat de ochii lumii un CSAT, şi a dat pe goarnă "minunea!"
Acum lipsesc mitingurile de adeziune, în care poporul recunoscătior să aducă prinos de recunoştinţă Iubitului Cârmaci, care, prin înţelepciunea lui, ne-a condus sub al Americii scut. Dacă vrea să inte în istorie(o singură ofertă!), Boc ar trebui să organizeze aceste mitinguri. Cu Patapipi şi Mihăieş, cu Liiceanu, cu toţi pupincuriştii lui băsescu, cântând în cor: "Te iubim, Măreţ Conducător!"
Pentru Dumnezeu! Am luat o decizie în cel mai metransparent şi nedemocratic mod, punându-ne, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, pe lista ţintelor Rusiei. Pentru că povestea cu Iranul e pentru proşti. Ce nedumereşte e altceva: la cererea miniştrilor de externe suedez şi polonez, care doreau ca Rusia să retragă armamentul nuclear tactic din vecinătatea ţărilor europene, ruşii au răspuns cu o cerere similară, privitoare la retragerea armamentului nuclear tactic american din Europa. Un zvon(?) spune că la bazele militare americane din România a staţionat(staţionează) astfel de arme.
Pe de altă parte ruşii şi americanii discută intens pentru a ajunge la un nou acord de tip START, de reducere a armamentului nuclear. Poate că acordul cuprinde acest târg în legătură cu armele tactice, poate nu. Dar nu cred că, în acest context, grăbindu-ne cu anunţul, le-am fost de ajutor americanilor, cu toată "încântarea" Ambasadei americane. Lucru ce poate fi citit în reacţia presei internaţionale.
În concluzie, vai de capul lor de politicieni români şi de "elite" intelectuale. Rămâne cum am stabilit: suntem o ţară de căcat!

Scutul democraţiei

Democraţia stabilă cu multe rachete se ţine
Hotărât lucru, Boc e un mare prost, un avorton politic şi un pupincurist jenant, a cărui coloană vertebrală e mai moale ca o meduză. Ca prim ministru al României, a dovedit cea mai mare inadecvare la post din întreaga istorie a României moderne. L-a întrecut până şi pe Ciorbea! Gheorghiu Dej a fost un premier exemplar! Citiţi şi vă cruciţi!
"Este un succes politic, diplomatic, militar si strategic al Romaniei. Spun asta in contextul in care vechiul amplasament al scutului anti-racheta din Polonia nu acoperea in intregime teritoriul Romaniei. Viza doar o parte din partea de vest a tarii si nu intreg teritoriul national. Astazi, prin noua formula propusa, inclusiv prezenta pe teritoriul Romaniei a unor vectori in cadrul programului, inseamna, scurt pe doi, garantii de securitate maxime la adresa Romaniei. In al doilea rand, tot teritoriul tarii va putea fi aparat de orice atac cu rachete de oriunde ar proveni ele si presedintele a spus foarte clar ca nu este indreptat impotriva Rusiei un asemenea mecansims ci este vizat in special Orientul Mijlociu. Inseamna garantarea stabilitatii democratiei in aceasta tara pentru o perioada lunga de timp de aici inainte. Si as spune ca este si un succes al politicii constante a Romaniei care a vazut in parteneriatul strategic cu Statele Unite o solutie diplomatica extrem de viabila. As spune ca beneficiile sunt maxime. El va fi efectiv din 2015, cand se vor amplasa pe teritoriul Romaniei, cand teritoriul Romaniei va fi protejat. Costurile sunt minime, beneficiile sunt maxime...Din punct de vedere al analizelor risc-beneficii, nu se pot compara. Avem atat de multe avantaje...Evident, in orice lucru exista un risc, si cand mergem pe strada exista riscul sa ne cada un balcon in cap. Exista intodeauna un risc in orice decizie pe care o iei, dar din punct de vedere strategic acest gest politic de astazi va fi unul care va aduce prosperitate pentru romani, pentru aceasta tara, prin stabilitatea pe care i-o confera."
Ce dracu să mai comentezi? D'aia e de căcat democraţia română, d'aia se cumpără voturile sau se falsifică alegerile, d'aia încalcă Pulea Vodă Constituţia, pentru că n-avem scut anti-rachetă. Dar acum, gata! Avem scut, avem democraţie stabilă! Cum încalcă Pulea Vodă Constituţia, pac! un Patriot în cur! Cum îl pune Boc pe Honorius să mai candideze, pac! alt "Patriot în cur!" Aşa? Mişto democraţie! Şi stabilă! Foarte stabilă! Extrem de stabilă! Cea mai stabilă!
Totul e să nu-ţi cadă în cap un balcon Topol M...

Pulea Vodă are scut

Avem scut anti-rachetă, ne-am scos! Pulea Vodă e triumfal, doar că răspunsul la cererea americanilor trebuia să-l dea Parlamentul, nu CSAT, după o şedinţă pe picior. Şi da, scutul anti-rachetă este îndreptat împotriva Rusiei, că iranienii pot bombarda cel mult cu ţestoase şi râme! Acum, că avem şi scut anti-rachetă, nu ne mai trebuie nimic! Dă-o în pizda mă-sii de criză! Vine "Patriotul" şi dă cu bombardeaua în datorii!

miercuri, 3 februarie 2010

Grecia şi viitorul statului bunăstării

"Vot canci" pe limba grecilor
Nu vreau să mă întind cu subiectul ăsta, dar este imposibil să nu observăm similarităţi între ceea ce se întâmplă cu Grecia şi cu România la cel puţin un capitol: drepturile sociale. Nimeni nu poate găsi o scuză responsabililor politici greci, fie de stânga, fie de dreapta, care, nu atât prin politicile economice şi sociale promovate(că ele derivau din politicile europene curente), cât mai ales prin laxismul cu care au fost aplicate, prin gestiunea aproximativă şi adesea frauduloasă a statului, prin corupţie şi iresponsabilitate, au dus ţara într-o fundătură. Idem, pentru România. Dar nici nu putem pierde din vedere ipocrizia responsabililor UE, care n-au pus piciorul în prag atunci când era momentul potrivit.
Acum refuzul de a ajuta Grecia să iasă din budă este tot un exerciţiu de ipocrizie. Pentru că TOATE ţările din eurozonă au sărit zdravăn din cadrul definit de criteriile de convergenţă. Numai că Grecia este suficient de mică pentru a putea fi folosită drept sperietoare pentru "delicvenţii" din grupa mare, care chiar ar pune în pericol euro, dacă ar avea şi mai multe probleme decât au acum.
Unii, mai ales cei din zona anglo-saxonă(Marea Britanie, în special) recomandă cu insistenţă Greciei să apeleze la FMI, ca noi, ca ungurii, ca balticii. Sigur, ei nefiind în zona euro, nu au probleme de imagine. Dar dacă o ţară care a adoptat euro recurge la ajutorul FMI, politica BCE este pusă sub semnul întrebării, la fel şi cea a Comisiei Europene. Ce palmă mai mare pentru stăpânii euro, decât recursul grecilor la FMI? Şi uite aşa grecii nici nu primesc ajutor din partea celorlalte ţări din zona euro, a CE şi a BCE, dar nici nu sunt lăsaţi să apeleze la FMI, din motive de prestigiu.
Mai e ceva: situaţia Greciei era cunoscută de multă vreme. Nimeni n-a scos un cuvânt, câtă vreme la Atena a fost dreapta la putere. Cum a venit stânga, cum a început toată lumea să vadă dezastrul. Motiv pentru unii să-şi pună întrebări, pentru că vizate sunt politicile sociale, de fapt, cred ei, se urmăreşte ceva la scară mai mare: demantelarea politicilor sociale europene. Cum vedeţi, şi la noi condiţiile FMI privesc reducerea prestaţiilor sociale. Ni s-a spus că suntem prea săraci ca să ne permitem un stat al bunăstării. Sunt atacate salariile bugetarilor şi pensiile publice, prestaţiile sociale, educaţia. Se încearcă, sub pretextul flexibilizării pieţei muncii, anularea mecanismelor de negocieri colective ale contractelor de muncă.
De ce? Un motiv important ar fi discreditarea modelului social european. Care a devenit, sub şocul crizei, extrem de atractiv pentru cetăţenii americani. Asta ar însemna creşterea impozitelor pentru cei bogaţi. Şi atunci, de ce să nu prezinte falimentul Greciei(României, ţărilor baltice) drept consecinţă a acestui model social? Iar FMI este instrumentul ideal pentru asta. Ce dacă este condus de un european, şi pe deasupra socialist, DSK? Nu el decide, el e un soi de spanac decorativ. Oamenii americanilor bogaţi decid. Ca şi la Banca Mondială.
Şi venim la ce ştie mai bine capitalismul: să privatizeze profitul şi să naţionalizeze pierderile. Acum, că proştii au salvat băncile şi bonusurile bancherilor, strângând cureaua, e cazul s-o strângă şi mai tare, ca să plătească datoriile socializate ale băncilor. Ura, ura, ura!

Ce mică-i lumea!

Sunt tentat să adaug "lumea proştilor!" În fond, dacă economia se globalizează, modurile de consum se globalizează, de ce nu s-ar globaliza şi soluţii sau argumentele proaste sau false, că nu-i tot una, cel puţin pe alocuri?
Ce-mi veni? Păi, laburiştii intenţionează să schimbe sistemul de vot în Marea Britanie, care este uninominal de tipul "primul intră". Nu contează că primul poate lua şi 1o% din voturi, iar restul de 90% rămân nereprezentaţi. Ei vor să introducă un sistem complicat, de genul celui în care există în Republica Irlanda. Adică, dacă într-o circumscripţie sunt 5 candidaţi, li se cere votanţilor să-i aşeze în ordinea preferinţelor, după care, dacă nu există niciun candidat cu numărul de voturi cerut pentru alegerea directă, urmează un transfer de voturi, eliminându-se mereu ultimul, până când cineva face 50% plus unu din voturile exprimate. Cu alte cuvinte tot o redistribuţie, ca şi în sistemul nostru, pe care portocalii îl vor schimbat după modelul "primul ia totul". Ce-i drept, nici pesediştii nu sunt străini de prostia asta, care deja funcţionează la preşedinţii de consilii judeţene.
Şi vine WSJ să se indigneze şi să argumenteze împotriva ideii de a schimba actualul sistem de vot din Marea Britanie, pe motiv că nu e cazul, de vreme ce funcţionează de mai bine de două sute de ani. O fi funcţionând, dar cum?
Întâmplarea face ca unii dintre laburişti, cărora li se adaugă liber-democraţii, al treilea partid, care, ca şi PNL, ia destule voturi(25% parcă, la ultimele alegeri), dar mandate mai ciuciu, au fost mai radicali şi cer un sistem proporţional pe liste, ca în Italia. Şi ce ne văd ochii?
"While advocates of proportional representation claim it is more democratic than first-past-the-post, this is an illusion. PR favors parties over politicians by giving the former the ability to rank their candidates on lists, thereby rewarding the faithful and punishing those who stray from the party line.
Proportional representation is, moreover, a recipe for Parliamentary gridlock, as large parties are continually held hostage to the demands of fringe parties, on whom they must rely for their majorities. That is, in fact, the goal of a PR system—if small parties can safely be ignored, then what is the point?"
Nu vă sună cunoscut? Mai ales asta cu eliminarea de pe liste a celor care nu sunt de acord cu linia partidului. Păi, dacă nu sunt de acord cu partidul, de ce ar intra în Parlament sub culorile lui? Doar pentru a se "alege"? Ce-am făcut noi cu "uninominalul"? Un măreţ grup de oportunişti, care au fost cumpăraţi cu neruşinare de majoritate, şi joacă scena "trezirii conştiinţei"?
Idiotului care scrie astea: "First-past-the-post has served the United Kingdom well for two centuries, while Continental Europe's experiments with proportional representation systems have, for the most part, met with failure or capture by special interests", i-ar recomanda o vizită în Republica Absurdă România. Şi după aia să vorbească!
Orice sistem poate fi "capturat" de interese speciale. I se pare că în Marea Britanie parlamentarii nu au fost cumpăraţi de afacerişti, pentru că sunt aleşi într-un anumit fel? Ei bine, ce mică-i lumea proştilor!

Victoria capitalismului în sănătate

Doi români se aleg cu fracturi, cam în acelaşi timp. Unul dintre ei, un tânăr din Vânători, judeţul Iaşi, lovit cu copita de o vacă, a murit în spitalul unde era internat, la Paşcani, pentru că nu a fost operat decât când era prea târziu. Motivul? Nu avea asigurare medicală. Sau cel puţin aşa motivează medicii care l-au lăsat să treacă "dincolo" faptul că nu l-au operat la timp, şi nici nu l-au transferat la Iaşi.
Celălalt român este o vedetă de televiziune, foarte bine plătită. Care a fost accidentată sâmbătă, de un teribilist, pe pârtia Bradul, din Poiana Braşov. Luni era deja operată, într-o clinică privată din Viena, medicii din Bucureşti recomandându-i să-şi caute de sănătate pe meleaguri mai prietenoase cu bolnavii.
Prieteni, eu zic că e cazul să ne bucurăm. În sfârşit, reforma a pătruns şi în sănătate. Mai mult, capitalismul victorios a alungat din sistem şi ultimele vestigii ale comunismului odios. Să sărbătorim, deci! Băiete, o colivă! Cu bomboană violet!

marți, 2 februarie 2010

Un cavaler al Apocalipsei

Bine, ştiu, poate că era mai bine să-l pun pe Boc cu coasa...

Poate numa'n cur!

Un cretin îi tratează drept şobolani pe funcţionarii publici şi-i înjură ca la uşa cortului pentru că au îndrăznit să facă grevă. Bun, înţeleg: toţi tâmpiţii şi nesimţiţii sunt la stat. Dar ce te faci, când clişeul ăsta este invalidat de cohortele de nesimţiţi de la privaţi, ăia care se laudă că-i plătesc pe şobolani din banii lor. Nesimţiţi care nu se uită la tine sau se uită cu curu' când îi intri în magazin, care te fură la cântar, care nu respectă programarea pe care o faci la clinica lui privată, care costă dublu ca în Occident, care te ţin cu lunile cu maşina prin service, care te jefuiesc când te împrumuţi de la el, care schimbă clauzele contractuale când vrea pula lui, care-ţi pune otrăvuri în mâncare, sau vinde produse expirate, care te omoară în microbuzele supraîncărcate, conduse de tot felul de maniaci, angajaţi la negru, care nu-ţi plătesc asigurările sociale şi te lasă fără pensie, şi lista binefacerilor "privaţilor"este lungă.
Se pare că tot funcţionarii publici sunt de vină, că nu-şi fac datoria. Care funcţionari publici? Ăia pe care îi înjurăm şi-i tratăm drept şobolani? Ăia pe care îi dăm afară pe capete? Poate numa'n cur, vorba ardeleanului!
Înainte de a da lecţii altora, să ne uităm dracului în oglindă şi să ne întrebăm dacă merităm să fim respectaţi de cei pe care noi îi dispreţuim profund şi-i tratăm ca pe slugi.
Nu ştiu cui foloseşte războiul ăsta dintre angajaţii la stat şi la privaţi. Nu e nimeni de vină că privaţii nu se organizează în sindicate şi nu se impun în faţa patronilor. Ei se "descurcă". S-a văzut cum se descurcă. Iar acum trăiesc un uriaş orgasm, văzând că moare şi capra ăluia de la "stat". Cum vă spuneam, o ţară de tâmpiţi!

O veste proastă

Ca să ne lămurim. Ori de câte ori se propune ceva în România, primul lucru pe care îl facem este să găsim argumente pentru a demonstra că acel lucru nu funcţionează. Şi, atunci când este vorba de politici publice, cum este şi asta cu impozitarea progresivă, scuza la îndemână este aceea cu statul incapabil să facă ceva. Ni s-a spus că de aia am introdus cota unică: e mai uşor de gestionat şi de "cules" decât cea progresivă. În practică s-a dovedit că nu este nici mai uşor de "cules", respectiv de administrat, pentru că la noi singura cotă de impozitare acceptabilă este cota zero! Şi că ăia care fac bani, fac în draci şi evaziune fiscală, iar, cu mici excepţii, singurii care plătesc la zi impozitele şi contribuţiile sociale sunt bugetarii, pentru că statul ia de la el, vorba vine!
Dar statul arată aşa cum arată, adică neputincios şi fără autoritate, pentru că aşa vrem noi să fie! Să nu ne deranjeze! Când furăm, facem evaziune fiscală, încălcăm legea...Ne-am obişnuit cu ideea că statul trebuie să facă şi să dreagă, dar pe de-a moaca! O veste proastă: nu se poate! Totul costă pe lumea asta! Aşa a fost şi în "comunism", aşa e şi acum.
Şosele, spitale, autostrăzi, căi ferate, totul costă. Se construiesc din taxe şi impozite. Tot mai mulţi români cred că ar trăi mai bine dacă totul ar fi privatizat. De acord. Privatizăm tot. Câţi dintre români îşi vor permite să cumpere de la privaţi servicii medicale, educaţie, dreptul de a circula pe şosele, etc, etc, cu actualele salarii? Şi crede cineva că capitaliştii vor avea o tresărire de umanitate şi vor renunţa la o parte din profit, pentru a le mări salariile la nivelul costului vieţii? Cât de tâmpit să fii să crezi asta?
Avem de ales: continuăm să mutualizăm riscurile pe care le gestionează acum statul, şi plătim mai puţin, sau credem că ne descurcăm de unii singuri, şi atunci vom avea vreo 200.000-300.000 de indivizi care se vor descurca, restul fie vor da colţul, fie vor pleca în lumea comunistă a Occidentului, unde statul este stat, chiar dacă el costă mai mult, dar unde pot trăi decent şi uman? După cum ştiu eu uniunea asta de triburi numită România, vom face, ca de obicei, cea mai proastă alegere. Adică vom alege să avem un stat de căcat, care să ne lase în pace, şi pe care să-l înjurăm când eşuăm cu descurcatul.
PS: poate este cazul să vedem şi cum gândesc chinezii. Ştiu, sunt nişte comunişti odioşi. Dar au un succes economic insolent, şi mulţi capitalişti cu sânge albastru îi pupă-n cur. Ce mai contează c-o fac de voie, sau de nevoie? Citiţi-l pe nenea ăsta. Şi poate traduce cineva articolul şi i-l dă şi lui Boc...

luni, 1 februarie 2010

Despre cota unică de impozitare

De ce a fost un lucru prost introducerea cotei unice de impozitare, dincolo de creşterea accentuată a polarizării sociale? Pentru un motiv pe care toţi îl trec cu vederea, în analizele în care ni se laudă senzaţionala măsură care a generat creştere economică în guvernările Tăriceanu: acela că nu a existat NICIO legătură între performanţa celor cărora le-au crescut dramatic veniturile şi venituri. Adică banii ăia în plus nu se regăsesc într-o creştere similară a productivităţii muncii.
Să zicem că cineva care plătea în medie 40% impozit pe venit(spun în medie pentru că, dacă nu mă înşel, cota maximă de impozitare, de 45%, parcă, se aplica de la o anumită sumă în sus, restul se impozita mai puţin), primeşte peste noapte, fără ca în activitatea lui să se fi schimbat ceva, un plus de 24% din venit. Practic, veniturile îi cresc cu un sfert. Care sfert poate însemna zeci sau poate sute de mii de euro. De ce? S-au sculat dimineaţă cu 25% mai deştepţi, mai creatori, mai eficienţi? Aşa, pur şi simplu?
Ni se tot spune că trebuie să legăm salariile de creşterea productivităţii. Perfect. Dar când am trecut la cota unică(trebuie spus şi că ea i-a penalizat pe cei cu venituri mici, ce plăteau un impozit mai mic!) nu ne-am gândit la legătura asta?
Să punem problema şi altfel: cota unică a avut efectul unui stimulent în privinţa creşterii productivităţii muncii? Poate demonstra cineva asta? Mă tem că nu.
Aşa că singura sa menire a fost să lase mai mulţi bani celor cu salarii şi venituri mari şi foarte mari, din sectoarele public şi privat. Altă raţiune nu există, în afara ambalajului ideologic, care nu "emoţionează" pe nimeni.

Ce se vede

Astea se văd de la ferestrele clădirii în care am biroul. Un amestec de vechi şi nou. Clădiri renovate excelent, altele mediocru. Clădiri noi, banale şi făcute doar pentru câştig, fără nicio grijă pentru context. Un părculeţ, făcut şi întreţinut de Ambasada Libanului. Bucureşti, de!
Astea se văd, într-o după amiază de iarnă, în care ninge cu fulgi mari, de la la ferestrele apartamentului meu. Calcane şi faţade scorojite, cu tencuiala căzută, pentru care nimeni nu are bani să le renoveze.

Banii, sau răbdarea?

Prieteni, în principiu, şi în ciuda înjurăturilor pe care mi le voi lua, eu cred că, dacă am avea un stat funcţional, proiectul Roşia Montană nu ar fi un capăt de ţară. Cum nu avem, mai bine lipsă. Dar nu despre asta e vorba. Ci despre altceva: despre trasul de timp al autorităţilor, care nu le spun canadienilor nici că-i laie, nici că-i bălaie. Până acum "instituţiile statului de drept"(asta, ca să-l enervez pe Badea!) puteau să-i trimită dracului la plimbare, cu cianura lor, cu tot! De ce n-o fac?
Păi, e simplu: de frica şpăgii! Aţi citit bine! În momentul în care se va spune "NU!" proiectului, cu ştampilă şi parafă, pe hârtie cu antet şi număr de înregistrare, se va declanşa iadul pe Pământ! Pentru că în acel moment ăia de vor să exploateze aurul vor da publicităţii lista celor mituiţi până în momentul respingerii proiectului. Care va fi lungă de te plimbi cu bicicleta pe ea, şi va cuprinde nume de neimaginat altminteri. Citeam pe undeva că banii canadienilor au poposit inclusiv la "22" şi la "România Literară!". Şi ăsta e mizilic! Să vedeţi câţi bani au poposit la politicieni!
De aceea mituiţii încearcă să joace un teatru ieftin: "nu e momentul, opinia publică nu e încă pregătită să accepte proiectul, trebuie încă puţin timp, pentru că, totuşi, reacţia oamenilor nu mai e aşa de virulentă. Uite, nici X, care era tare în clonţ, nu mai cârâie aşa tare. Şi acum, cu criza economică în gât, dacă le fluturăm perspectiva unor locuri de muncă, poate vor fi mai înţelegători Aveţi puţintică răbdare!".
Acum, e de ştiut: ce se va termina mai repede? Banii, sau răbdarea canadienilor? Eu aş paria pe bani! Şi abia aştept să citesc lista aia! Nu ştiu dacă sunt la fel de nerăbdători şi ţuluşii de la DNA...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...