duminică, 19 iulie 2015

De ce a respins Ciolannis Codul Fiscal?



Răspunsul scurt ar fi: degeaba! Pentru că, mai devreme sau mai târziu, Codul Fiscal va fi promulgat, indiferent de circul ăsta penibil, care ne face să părem și mai idioți decât suntem, ca națiune. Și, slavă Domnului, suntem idioți! 

Ar fi însă greșit să ne oprim aici cu constatările. Ciolannis știe că nu are ce face, și va trebui să-l promulge, după ce Parlamentul îl va retrimite spre promulgare. De ce a ales să-l respingă? Care sunt forțele care l-au împins să ia o decizie care-l costă deja foarte mult, în termeni de imagine publică și de încredere în capacitatea sa de a servi interesul național? 

Un prim grup de forțe sunt de natură externă. Eu nu m-aș grăbi să arăt cu degetul spre FMI, deși a mârâit și el-mai mult din solidaritate cu alții-la ideea reducerii TVA, în principal. Tartorul principal trebuie căutat la Bruxelles, via Berlin. Motivația Comisiei Europene este aceea că procesul de reducere de taxe și de impozite în anumite țări este ”dumping fiscal”. Și așa ceva nu este permis! Mai ales pentru că se pregătește, mai mult ca sigur, o fiscalitate unitară la nivel comunitar. Și interesul este pentru taxe și impozite mari, fără de care statele bogate ar avea mari probleme de ordin social. 

Țări precum Grecia, Bulgaria, România, Italia, Spania, Portugalia, nu mai au ce instrumente să folosească pentru a stimula economiile lor, câtă vreme nu mai pot folosi politicile monetare-dictate acum de Banca Centrală Europeană-iar transferuri, prin intermediul bugetului comunitar, nu se fac, deficitele, prin intermediul MTO-impus de Germania-sunt drastic limitate, deci adio dezvoltare prin împrumuturi, și tot așa. Ce mai rămâne?  Reducerea taxelor și impozitelor, pentru atragerea investițiilor străine. Sigur, metoda e cam dubioasă, dar alta nu e. 

Nu știu cât de cunoscută, în România, este intenția lui Mario Renzi, premierul Italiei, de a promova un ambițios proces de reducere a taxelor și impozitelor, ca o continuare a celui promovat de Berlusconi, în 2008, și anulat de omul Bruxellesului, Mario Monti, fost comisar european, ajuns premier în 2011, după ce Merkel a forțat demisia șturlubaticului premier italian, care i-a zis ceva de fizic, în stilul Bunga-Bunga! Și grecii, în felul lor, tot pentru impozite mici pledau, din motive aproximativ identice: relansarea economiei. 

Sigur că o astfel de evoluție nu convine apărătorilor Dreptei Credințe a Austerității. Rațional, n-au niciun motiv. Irațional, da, este vorba despre delir de putere. Cum își permit niște unii precum românii-și alte națiuni de mâna a doua- să pună la îndoială autoritatea Germaniei și a preoților Templului de la Bruxelles? O vorbuliță la urechea urechistului  de la Cotroceni, și s-a rezolvat!

Mai ales că cererea externă se mulează pe intențiile lui Ciolannis de a dărâma guvernul Ponta, și de a instala la Palatul Victoria mult visatul lui guvern. Metoda este simplă, și ține de primitivismul politicii românești: cu cât mai rău pentru cetățeni, cu atât mai bine pentru partidul ”meu”! A folosit metoda băsescu, de ce n-ar folosi-o și Ciolannis? 

Ce urmărește? Împiedicarea construirii Bugetului pentru 2016, care să cuprindă și prevederile din Codul Fiscal. Crede că întârzierea aprobării Bugetului de Stat poate fi un subiect gras de campanie electorală, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cazul în care reușește să schimbe guvernul, PNL să construiască el Bugetul, și să ia măsurile anunțate de PSD și compania, acelea care privesc salarizarea bugetarilor. Calcule meschine și egoiste, care îl dezonorează pe primul om în stat, care-și dovedește micimea sufletească, printre altele. 

Codul Fiscal în sine, nu produce nici bogăție, nici deficite, nici altceva. Este un document mai degrabă tehnic, de care avem nevoie pentru a face cât de cât predictibil mediul de afaceri. Bogăție se produce cu muncă inteligentă, cu bună guvernare, și cu respect față de lege și de cetățeni. 

Atrag însă atenția că ne amăgim crezând că reducerea taxelor și impozitelor este suficientă pentru a menține și accelera creșterea economică. Decizia de a investi într-o țară ține de mulți parametri, iar taxele și impozitele reduse nu sunt în capul listei, ci la coada ei, pe principiul că ”nouă nu e frică de taxe și impozite, fiindcă știm să ne ferim de plata lor!”  Dacă vrem să ne dezvoltăm sustenabil, să reducem decalajele de dezvoltare, trebuie să facem mai mult decât să reducem niște taxe și impozite. Pentru asta ne trebuie un proiect de țară, și un efort național pentru punerea lui în practică. Dar cine să le facă, dacă Președintele României se ține de astfel de jocuri idioate de putere?

4 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...

Din foarte modesta mea experienţă în domeniu, ştiu că mai nici un şef, indiferent de la ce nivel organizaţional, nu avizează favorabil "din prima" o propunere bugetară, cît de necesară şi rezonabilă ar fi. Chestiunea asta este aşa... un fel de "scrofolositate" la datorie a şefului, un exerciţiu reflex al autorităţii, crede el, şi, pasămite, o etalare a grijii lui nestrămutate faţă de resurse. Pînă la proba contrară a DNA-ului, după cum se mai întîmplă. Aşa că, nici în privinţa Codului Fiscal şi, respectiv, a lui Ohaniss, nu văd de ce ar fi altfel. Oricum, e logic să gîndim că, într-o suburbie ca România, nici "şeful" nu este de capul lui... Ceea ce, să ne înţelem, sînt două circumstanţe excepţional de agravante!

Asterisc spunea...

Cred că toate cele spuse în articol sunt, probabil, adevărate. Dincolo de realitate, trebuie să subliniem două lucruri: 1) președintele nu se pricepe la economie și fiscalitate 2) toată argumentația respingerii codului fiscal este realizată de un conslier prezidențial. Astfel privind lucrurile, ar rezulta că puterea de discernămînt a unui singur om (consilierul) este mai puternică decît a unui întreg Parlament! Astfel privită democrația, înseamnă că un om bate votul cîtorva sute de parlamentari! Sau cel puțin întîrzie (cu mult timp) decizia legislativului!

pacos spunea...

Normal ar fi fost sa promulge Codul. Doar ca ma uit acum la toate discutiile pe tema si nu mai inteleg nimic: cifre diferite, evaluari diametral opuse, de parca primul ministru si presedintele au acces, fiecare dintre ei, la alte cifre. Si asta e absolut uluitor.

Unii se fac ca uita faptul ca tocmai ei au semnat memorandumul cu UE si arunca pisica moarta in curtea Cotrocenilor. Vandut strainatatii, ce mai... Ceilalti uita ca au cerut exact aceste masuri si ca le-au votat. In unanimitate. Eu, contribuabilul, aflat la mijlocul acestei nebunii, ma uit si ma crucesc.

Vin unii si spun ca se vor majora salariile bugetarilor. Si nu cu 10-20%. Se vehiculeaza niste sume de nu-ti vine sa crezi. Se reduc taxe si impozite. TVA 19%. Superb. Doar ca nimeni nu spune, cu toata gura, de unde dracului s-au gasit acum si se vor gasi in viitor banii astia multi, sa stim si noi. Ca daca nu tiparim banii (desi la dezinflatia asta s-ar putea face si asta) trebuie sa-i luam de undeva. Problema e de la cine-i luam. Si mi-e teama ca tot eu, contribuabilul, voi plati toate astea. Prin cine stie ce taxe si impozite majorate. Si nu doar cu 10-20%. De care acum nu pomeneste nici dracu.

Fara nicio legatura cu Codul Fiscal, cu taxele, impozitele si alte asemenea: cineva de la Transporturi a avut ideea, geniala, sa imparta autostrada Comarnic-Brasov in bucati. Excelenta treaba. Doar ca finatarea vine, ati ghicit, de la buget.

Nicolae Nicu spunea...

E ordin, pesemne, de la împărăţie ca în mai toate statele suferinde ale imperiului să se promită prostimii marea cu sarea acum, vara, cald şi bine la iarnă, la anul şi tot aşa. Promisiunile şi chiar mituirea socială pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale nu costă păgubos. În schimb, apele contagiate de mişcarea în front a Greciei se mai liniştesc cumva. Precedentul elen le este dictatorilor imperiali şi slugoilor lor interni un rău deja făcut. Frica păzeşte pepenii. Atîta doar că pepenii sînt delicatese de sezon, perisabile şi degrabă trecătoare...