duminică, 2 august 2015

Puțin optimism




Puțin optimism nu are cum să ne strice. În timpul ocupației sovietice, în anii 50, nimic nu mișca în ministerele și în instituțiile românești fără aprobarea consilierilor sovietici. Acum grecii încearcă deliciile acestui stalinism 2.0. Toate ministerele și instituțiile sunt supervizate de ”comisarii” creditorilor, și dacă ăia spun ”nu”, apoi ”nu” rămâne!
Cum se vede, proastele obiceiuri nu pier. Doar se adaptează contextului. Esența lor totalitară nu se schimbă, fie că vin de la răsărit, fie că vin de la apus. Grecia este terminată, ca națiune suverană. E sub ocupație, indiferent ce-ar încerca unii sau alții să facă. N-au scăpare. De fapt, nicio națiune care nu face parte din nucleul dur al UE nu are scăpare. Fie că se luptă, precum grecii, fie că se predau înainte de a începe lupta, ca noi, deznodământul este același: anihilarea, supunerea totală. Rușii n-au avut curajul, sau nu au au putut, să meargă până la capăt cu supunerea națiunilor din lagărul socialist. Noii staliniști nu au scrupule, și nici limite. URSS trebuia să păstreze aparențele, era lupta între cele două sisteme. Actualii ocupanți nu sunt legați de nicio limită, de nicio obligație. Lor nu mai are cine să li se opună.
Nu pot spune că știu ce va urma. Dar simt că lucrurile nu au cum să se termine bine. De obicei urmează crize de identitate, instabilitate politică și socială, schimbări violente, naționalism și extremism cât cuprinde, confruntări între centrul sistemului și periferii. Avem modelul destrămării URSS. UE nu este un nou URSS, veți zice. Poate nu, sau poate da. Dar între UE și URSS există multe similarități. Ne putem gândi că lucrurile se pot dezvolta azi similar cu cele întâmplate în URSS, în anii 80.
O certitudine: UE, așa cum este ea acum, nu va prinde anul 2020. Procesele centrifuge, instabilitatea instituțională, conflictele interne se amplifică. Există doar două evoluții posibile: destrămarea, sau refondarea. Niciuna dintre ele simplă, și oricum s-ar dezvolta lucrurile, fie către refondare, fie către destrămare, nimeni nu câștigă. Nici măcar cămătarii care au preluat conducerea Uniunii. De fapt, ei vor fi marii perdanți. Ceea ce n-ar fi tocmai rău, dacă destrămarea UE nu ar aduce cu ea și mai multă suferință socială, și mai multă violență.
Ce n-a reușit Războiul Rece reușește acum reunificarea Germaniei. Opoziția francezilor și englezilor față de reunificare se dovedește corectă, și profetică. Dar e prea târziu să se mai facă ceva. Lucrurile vor merge din rău în mai rău. Pentru toți.

Niciun comentariu: