marți, 11 august 2015

Scene de familie. Cu legionari și alte alea.


V-am mai povestit despre bunicul dinspre partea mamei, artificier și aprig muntean, de undeva de pe lângă Câmpulung Muscel. N-a fost nici comunist, nici țărănist, nici liberal. Cred sincer că-i ura pe toți politicienii în egală măsură. S-ar fi potrivit de minune în peisajul social din ziua de azi. Avea familie mare de ținut: cinci fete și cinci băieți! Nu existau televiziuni de știri, se vede treaba!
Ca artificier își risca viața de câteva ori pe zi. Totul era de un primitivism incredibil. Singura măsură de protecție a muncii era Biblia. O rugăciune bine spusă la vremea ei făcea toți banii! Evident-da, evident!-crâșma ținea loc de divanul psihiatrului. Și de loc de spovedanie. Bine, ce s-o mai lungim: era consumator fruntaș. Dar cu măsură!
Și prin anii de apogeu ai mișcării legionare, cred că nu cu multe luni înainte de intrarea legionarilor la guvernare, un vecin al bunicilor, curelar pe la București, s-a întors în sat, unde a înființat un cuib. Mândru de uniforma lui cu diagonală, și de pistolul atârnat la cingătoare, individul se învârtea în jurul uneia dintre surorile mai mari ale maică-mii. Ăl bătrân să nici n-audă!
Într-o seară, după o primă tură pe la crâșma din sat, se cinstea cu un țoi de țuică la masă, în curte. O masă din aia mică, rotundă, la vreo două-trei palme de pământ. Apare individul la gard, și-o strigă pe Mărioara. Nu-l văzuse pe ăl bătrân, ascuns fiind de niște tufe de crizanteme, undeva mai jos de casă, curtea fiind în pantă bine.
Ăl bătrân răstoarnă masa, urlă la Mărioara, c-o omoară dacă iese din casă, și se repede la gâtul amorezului. Îl salută scurt cu un ”Fu tu ți Dum nă ză ii mă tii!” spus din toată inima, și mai să-l strângă de gât! Ăla scoate pistolul. Mă îndoiesc că l-a impresionat prea tare pe bunicu, care, altminteri, avea și el armă, o pușcă de vânătoare. Cu care își zburase vreo două degete de la picioare. Nu s-a aflat niciodată ce și cum...
Bunica, săraca, a sărit să-i despartă. Putea să și-o ia, agățată, cum era, de țeava pistolului ăluia. După plânsete, înjurături, istericale, chirăituri și încurajări ale vecinilor, atrași de panaramă, cei doi se despart, nu înainte ca legionarul să-i promită bunicului că-l aranjează el. N-a fost să fie. A avut grijă Antonescu să-l aranjeze, după rebeliune. Asta e, ghinion, cum ar zice un clasic în viață. De huzur. Se pune că bunică-meu a fost anti-fascist? Că a suferit de pe urma dictaturii legionare?
Bun. Începe războiul. Cel mai mare din cei cinci frați ai mamei este chemat în cizmele statului și trimis la dracu în praznic, prin stepele Rusiei. Se întoarce într-o permisie. Era înainte de Stalingrad, pe la sfârșitul verii lui 42. Discuție între tată și fiu, la pomenita masă rotundă și scundă, în spatele aceluiași tufiș de tufănici. Cu țuica în nas, că, de, nu discuți politică pe stomacul gol.
Fiul, impresionat de forța armatei germane, de tehnica militară, de disciplina nemților. Acum, era explicabil, pentru unul care făcea războiul echipat ca vai de el, într-o armată în care căruța cu cai era culmea rafinamentului tehnologic în materie de transport. Tatăl, mai sceptic, din motive numai de el cunoscute. Oricum, bunicul paria pe ruși, fiu-său, pe nemți. Discuția se anima, la asta contribuind, evident, și trăscăul. La un moment dat, în chip de concluzie, ăl bătrân ia sticla, i-o sparge de scăfârlie admiratorului lui Hitler, și-i zice: ”Bagă la cap! Rușii câștigă! Și-o să-i vedem și p-aici!”
Unchiu-meu a supraviețuit celor patru ani de război, la fix să vadă că profeția lui taică-său s-a împlinit. Se pune că bunică-meu a fost comunist? Că s-a dat cu rușii? N-aș zice! Mai degrabă avea sensul istoriei. Și o doză foarte mare de bun-simț în judecarea realității. În fond n-a fost decât un om obligat să ia greutățile vieții în piept, și să nu se bizuie decât pe sine și pe puterea sa de a îndura. Ceea ce nu e puțin lucru.
Și-a petrecut ultimii ani ai vieții îngrijind livada ceapeului, veșnic cu cuțitul de altoit în buzunar. Livada aia este semnul trecerii lui prin viață. Supraviețuiește și azi, deși nimănui nu-i mai pasă de ea, agățându-se cu încăpățânare de solul stâncos al locului. Îi seamănă bunicului. Mi-e dor de cireșul amar de lângă pârleazul ce dă în ulița pe care se află casa lor, pus de el. Cred că bate suta de ani...

5 comentarii:

Nicolae Nicu spunea...

Hm. E mică lumea, într-adevăr...
Scuze, domnule Gheorghe, vorbeam cu mine. Dar, să nu uit: uneori să nu răspundeţi la provocări nici cu bun simţ. Nu spun pentru că aici aţi da ceva din casă, dar, ca şi la fotbal, jocul greşeala aşteaptă. Şi, cînd ea se încăpăţînează să nu vină, o provoacă. Da, cuiva pare că îi lipseşte ceva piese la dosarul dvs. Ce-o mai face, frăţioare, şi azi cu ele?! Ei, uite d-aia eu nici de-al dracu' nu i le-aş da! Să-l fac să treacă la munca în echipă şi să le dau gaură în buget dacă le trebuie.

p spunea...

O scena tipica, poveste veche..
Un ruman ii da cu o sticla in cap altui ruman -propriului fiu ! - in urma unei controverse despre cine-i mai tare:nemtii sau rusii..
Nu altfel se vor fi petrecut lucrurile pe vechi..Pe vremea de dupa Stefan cel Mare de pilda rumanii si-au tras peste scafarlie si peste cocoasa unii altora -pe atunci cu spata de otel, nu cu glaja de sticla - pe motiv de cine-i mai tare dintre turci, poloni ori riga ungureasca.
Mai apoi lucrurile au continuat pe acelasi fagas..Rumanii s-au incaierat intre ei cu spor si pe motivele ca cine-i mai tare intre otomani, habsburgi, taristi, frantuji, nemti.
Si asa mai departe..De la cine-i mai tare dintre haitele politice pana la cine-i mai tare dintre Steaua si Dinamo, Bruce Lee si Van Dame, Batman sau Spiderman, disco (never) sau rock (forever).
Bataia intre rumani pe motivul ca cine-i mai tare (si deci cui sa-i suga obielele) poate ca este una dintre tarele identitatii rumanesti..Din interbelic io am retinut de la bunicu-meu ca niste rumani s-au batut cu alti rumani.Ca si dupa razboi, dealtfel..Cand niste rumani au omorat alti rumani...
Totusi..
Ca ai zis despre bunica-tu ca umbla cu brisca de altoit in buzunar, mi-ai trezit o umbra de simpatie..Poate imi fac vreme sa povestesc si eu cateva lucruri despre bunica-meu (care si el umbla cu o brisca de altoit in buzunar).
P.S.
Si eu am mai tot timpul la mine o brisca de altoit.Nu o tin in buzunar ci in borseta, la un loc cu o rola mica de banda de altoit.Acuma, din august pana cam la jumatea lui septembrie e vremea altoirilor in verde, in ochi dormind.Am altoit o tura de peri, mai trebe sa altoiesc unor amici niste cais pe pruni si corcodusi.

p spunea...

Bunicu-meu era taran intr-un sat din Ardeal.Vechi sat iobagesc, atestat documentar de pe la mijlocul sec. XIII (anii 1200 si ceva), sat care a apartinut mai pe urma de domeniul feudal de la Dăbâca..Un colt de lume unde efectele randuielilor feudale s-au prelungit pana in sec XX, daca nu cumva se vor mai fi facand simtite pana in ziua de azi..
.
Pana dupa 1918 majoritatea pamantului din sat apartinea grofului.Dupa primul razboi si reforma agrara din 1921 groful a plecat in Ungaria (optant), nu inainte de a-si vinde restul de terenuri.O parte dintre terenuri, moara si curţile grofului au fost cumparate de la grof de o ruda mai de departe, careia i se spunea in neamul nostru ˝Matuşa Doamna˝.Pe la 1910 plecase in America impreuna cu barbatul.El lucra 2 schimburi (16 ore pe zi) intr-o fabrica din Detroit, ea facea mancare pt. romanii care lucrau acolo, tinea un fel de cantina cu mancare rumânească.Dupa primul razboi s-au intors si au cumparat o parte din averea grofului..De care avere mai apoi nu prea au avut parte impreuna.Dupa intoarcerea din America barbatul Matuşii Doamna s-a amorezat de morăriţă (clasic), averea a fost impartita la divort, unul dintre copiii lor a fost mai pe urma omorat de jendarii unguri in vremea ocupatiei Ardealului de Nord.
.
Dar asta era ramura avuta a familiei extinse..Bunicu-meu era din ramura saraca a neamului..Cu mai multi copii, si pamant relativ putin primit dupa reforma din 1921 strabunicii mei erau printre cei saraci din neamul lor..Pe vremea aceea era obiceiul printre cei mai saraci sa-si dea copiii la lucru de la varste fragede.Fetele de obicei erau trimise la Bucuresti unde lucrau ca menajere si bucatarese in familiile bune.Acelasi obicei era si la romance si la unguroance, perioada de munca petrecuta la Bucuresti, unde imvatau bunele maniere, se transforma la intoarcere intr-un atu la maritis.
.
Baietii saraci erau trimis la munci agricole.Se numea ˝sa-l dea de sluga˝.Era vorba despre un fel de angajare.Copilul lucra la o familie avuta (nu conta ca rumânească, ungurească sau săsească), primea masa si casa iar parintii primeau o suma de bani pt. muncile copilului.Asa ca de la 9 ani (era cam prin 1930) l-au dat ˝sluga˝ la o familie de saşi dintr-un sat avut.Satele sasesti aveau pamant mult, nu prea duceau in spate consecinte le randuielilor feudale iobagesti.Pe vremea aia ˝sluga˝ la munci agricole insemna cam acelasi lucru cu ˝calfa˝ la mestesugarit.Slujba lui de la 9 ani era sa aiba grija de vaci.De dormit, vara iarna, dormea in fân, in soprul de deasupra grajdului.
.
Dupa anii petrecuti ca sluga la sas, bunica-meu a ramas cu foamea cumplita de a avea pamantul lui, cu obiceiul de a dormi in sopru atunci cand vitele erau gata sa fete, si cu o niciodata ostoita foame de unt.Din laptele vacilor sasul facea calupuri de unt pe care le impacheta frumos in hartie cerata si le vindea la oras.Iar untul era numai pt. vanzare, nu pt. consum..

p spunea...

Despre politica din interbelic, bunica-meu nu stia mare lucru.Centrul universului era satul.Exact prin mijlocul satului trecea axa lumii.Fecior fiind, evenimentele de interes erau sarbatorile, evenimentele calendarului agricol si fetele care aveau zestre cu mult pamant.L-am intrebat odata despre legionari.Nu stia mai nimic despre ei.Mi-a spus ca a vazut odata 3 cadavre intrate in descompunere (miroseau adica) la marginea drumului, intr-o zi cand a mers la targ la oras.Am dedus ca erau legionari executati ca represalii dupa asasinarea lui Calinescu.
.
Tinea minte o poezioara de propaganda electorala citită pe foaia unui un ziar in care si-a impaturit odata slanina: ˝Nu votez cu-Argetoianu / C-a zis că pe ţăranu /Să-l mânce cioarele/ Că-i put picioarele ˝..Si daca citise poezioara aceea, asa si ramasese cu impresia ca Argetoianu -cel cu legea conversiunii datoriilor agricole -era un dusman al taranilor.
De votat, vota cu taranistii, din pricina ca se regasea in denumirea partidului (avea o constiinta foarte clara ca el e taran si-si asuma asta ca pe un titlu de noblete).
De fapt era un reprezentant tipic al primului val al civilizatiei, civilizatia agricola (cum zicea Toffler) si perpetua un dispret (probabil transmis milenar pe cale orala) fata de vanatori-culegatori.Avea tot felul de povesti si snoave despre vanatori-culegatori.De pilda mereu ne spunea o poveste din care noi copiii trebuia sa invatam ca indeletnicirea suprema este agricultura.
.
Cica pe vremuri umbla odata Saracia pe pamant..Si cum umbla ea asa, i se facu foame..Cautand sa manance ceva, a intalnit un taran care-si lucra ogorul..Si l-a intrebat ˝Ce faci aici?˝
˝Iaca , ar pamantul cu plugul˝, i-a raspuns acela
˝Si dupa aceea?˝ l-a intrebat Saracia
˝Dupa aceea seman grau˝
˝Si apoi pot sa-l mananci?˝ zise Saracia, roasa de foame..
˝ Ei nu, zice taranul.Apoi astept sa creasca graul, la vară il secer cu secerea, il îmblătesc cu îmblaciul, apoi cern boabele de pleavă. Apoi iau boabele de grau, le duc la moara si fac faina..Apoi iau faina, o duc acasa si nevasta o framanta cu apa si drojdie, facand-o aluat.Apoi aluatul il bag in cuptor si iese painea.Abia apoi poti manca˝˝ zice taranul..
Auzind acestea, Saracia isi zise ˝Aoleu, aici nu-i de mine, langa taran..Daca pentru a manca taranul trebe sa lucre atat de mult, inseamna ca eu o sa mor de foame langa el˝..
Si Saracia pleca de langa taran, urmandu-si drumul, roasa de foame..
Si ajunse pe malul unui rau, langa un pescar..˝Ce faci aici?˝ intreba Saracia..
˝Iaca prin peşte˝
˝Si ce faci cu el?˝
˝Il pun pe carbuni,il frig si-l mananc˝
˝Asa repede?˝ mai zise Saracia..˝Atunci aici e de mine, ca aici nu trebe sa astept aproape un an de zile ca sa mananc˝Si de atunci cica Saracia a fugit de taran si sta mereu langa pescar..
.
Mai tarziu m-am gandit ca poate ceea ce povestea nu erau decat ecourile peste milenii ale mutatiilor determinate de primul val al civilizatiei agricole.
.
Poate va urma, despre cum i-au luat comunistii pamantul, livada, caruta, caii si hamurile bunicului meu, fost sluga de copil la un sas in soprul caruia a visat repetat sa aiba si el pamantul lui, dupa cum cerea tipicul civilizatiei careia i-a apartinut.Civilizatia rumânească a Primului Val.

T spunea...

Frumosse amintiri. E timpul lor.