duminică, 9 decembrie 2012

Semnificația unui vot

 
 
 
Nu e nimic populist în ceea ce am să spun. Este o opinie, luați-o ca atare. Votul de azi are o singură menire: aceea de a pune capăt băsismului, un regim politic contra naturii democratice. Nu-mi fac iluzii în privința USL, dar fie și numai gândindu-mă la faptul că băsismul a născut o nouă societate civilă, care începe să se ia în serios, cred că useliștii nu prea mai pot ataca atât cașcavalul, banul public, cât și democrația, cum au făcut-o băsiștii și ciracii lor.
 
Sigur, rămâne băsescu, și rămân serviciile, ANI, DNA, CSM, CCR și încă vreo câțiva indivizi prin diverse instituții. Pot face rău în continuare. Dar la fel de bine pot fi puse cu botul pe labe și obligate să să se supună voinței cetățenilor suverani, și nu celei a bețivului paranoic de la Cotroceni.
 
Sigur, nu mă aștept să curgă, de mâine, lapte și miere. Dar e suficient să știu că se dezlipesc de pe trupul Bugetului câteva lipitori de genul Nelu Iordache, că se schimbă prioritățile în cheltuirea banului public, că investim cu cap, că, în sfârșit, ne apucăm de investit ca lumea banii europeni.
 
În fond, sper că am învățat ceva anii ăștia de plumb ai băsismului, și anume că nu avem nimic de așteptat de la politicieni, dacă nu ne implicăm, dacă nu suntem conștienți de drepturile și libertățile noastre, de puterea pe care o avem.
 
Rămâne de vezut ce va face băsescu. Nu sper că rațiunea va învinge hormonii, în ceea ce-l privește. Dar poate fi constrâns să revină în cadrul constituțional. La nevoie, orice mijloace sunt bune!
 
Dacă azi trecem peste greutățile pe care ni le face vremea, și ieșim la vot, înseamnă că avem șanse să schimbăm România în bine. Nimic nu se poate face fără sacrificii. Și a merge câteva minute prin frig și ploaie, pentru a ne face datoria civică, nu este chiar un sacrificiu. Poate doar un pretext pentru un vin fiert, băut cu conștiința datoriei împlinite...   
 

Un comentariu:

AristotelCostel spunea...

I-a zburat rahatul pe la ureche... bețivului.

Cum ar fi fost modificata constitutia fara... udmr?