vineri, 7 decembrie 2012

Concluzii, subiective și inutile, la o campanie electorală cuminte

 
 
Prima dintre concluzii: normalitatea este a dracului de plictisitoare! Dar asta a fost o campanie electorală NORMALĂ, într-o țară care are deranjate multe etaje, ăia care au făcut ileotronica știu despre ce vorbesc! De ce normală? Pentru că s-a adaptat perfect tipului de lege electorală în vigoare. În pofida scorului covârșitor în favoarea USL, și a câtorva blaturi, s-a luptat la baionetă, mai puțin în ziare și pe sticlă, și covârșitor în stradă. Faptul că măcar o lună la patru ani aleșii potențiali dau piept zi de zi cu realitățile românilor simpli e de bine, credeți-mă!
 
Campania asta e normală pentru că au dispărut din peisaj micii, berea, chiftelele, cârnații, pungile cu alimente. Acum vedem și noi cât de puternice au fost argumentele, și nu portofelele, competitorilor. Cei care au avut ceva de spus cu adevărat au fost înțeleși de electori, sunt sigur de asta. Pentru că în lipsa stimulentelor, cetățenii cu adevărat interesați au intrat în dialog cu candidații, au dezbătut, fie și măcar o idee dintre cele prezentate de candidați, și-au spus păsul. Nu e puțin lucru.
 
A doua concluzie: nu prea au fost bani în campania asta, sau oricum mai puțini decât erau până acum. Iar este de bine. Parlamentarii vor avea mai puține obligații față de finanțatori. Teoretic asta ar duce la mai puțini bani publici furați pentru plata obligațiilor față de oamenii cu banii de campanie.
 
A treia concluzie: cu mici și hilare excepții, ”societatea civilă” a stat dracului în banca ei, nu a mai ieșit ca păduchele în frunte, cu tot felul de cretinisme. Oamenii știu ce le poate pielea oamenilor politici. Alegerea va fi deci pragmatică: ”o fura, dar mai face și altceva, ceva pentru alegătorii lui. Deci e bun! Dau cu ștampila în el!”
 
A patra concluzie: toate partidele trec acum printr-o schimbare de generații. Asta produce nu puține valuri în interiorul lor și destule nedumeriri printre votanți. Este prea devreme să spunem că e de bine sau de rău. Întrebarea este alta: noii-venii sunt profesioniști ai politicii în suficientă măsură, încât să redea Parlamentului un minimum de prestigiu, sau îl bagă și mai tare în căcat, ca imagine și eficiență? 
 
A cincea concluzie: faptul că o lege electorală tâmpită aduce mai mulți deputați și senatori în viitorul Parlament e de bine. Democrație reprezentativă fără reprezentanți nu prea merge. Cu cât crește numărul celor aleși, de la nivel local până la Parlament, cu atât mai bine. Cetățenii trebuie să-și asume responsabilități în spațiul public. Deja se formează dinastii politice, și mie asta nu-mi place. 
 
A șasea concluzie: băsescu este o pacoste pentru toată lume, amici și inamici, și principalul ferment al anarhiei politice. Asta face extrem de actuală, și urgentă, schimbarea Constituției. Unde trebuie lămurite clar atribuțiile fiecăruia dintre cei care își dispută puterea în stat. Normal ar fi ca Parlamentul să fie instituția politică dominantă.
 
A șaptea concluzie: cei care vor câștiga alegerile au o imensă responsabilitate, și nimeni nu va vrea să o împartă cu ei. ARD și-a pus la adăpost liderii la vârf, stă în opoziție și se gândește la reconstrucție în următorii doi ani, în pregătirea prezidențialelor. Din păcate pentru ei, prezumtivul lor candidat la prezidențiale, MRU, este un total anti-talent politic, lipsit de calități și de carismă. Le trebuie urgent un nou candidat, și o strategie de preluare a puterii cu câteva luni înainte de alegeri, câtă vreme la Cotroceni este încă băsescu.
 
Guvernul USL are în față doi ani de infern economic, iar băsescu va fi cel care va turna gaz peste foc. Dacă vrea să câștige prezidențialele, trebuie să fie profesionist 110%! Ponta trebuie să se gândească bine pe cine numește miniștri, iar liberalii să fie mai puțin lacomi când e vorba de bani publici. Știu ce spun!
 
A opta concluzie: anti-corupția ca temă, și ca armă, electorale, a murit! Acum șomajul, puterea de cumpărare, calitatea vieții, sistemele publice de educație și sănătate sunt în top. Era vremea!
 
Acum, că am dreptate sau nu, voi decideți. Eu așa am văzut lucrurile. Și, exceptând ieșirile de cuc din ceas ale lui băsescu, am trăit cea mai liniștită campanie electorală. De ce să vă mint: mi-a plăcut! Nervii mei nu mai sunt atât de toleranți cu prostiile din campaniile electorale.
 
PS: boului care-mi trimite sms electoral pentru Biriș îi spun că nu am suficienți bani să câștig bani cu el, cu Biriș! Dacă asta vrea să facă, în Parlament fiind, mai bine NU!

4 comentarii:

Karakas spunea...

Man, trebuie acceptat controlul medical si inclusiv psihologic pentru candidatii la funtii inalte in stat!

cineva spunea...

Din punctul de vedere al iesirilor nebunului din deal nu pot zice ca a fost plictisitor deloc pentru ca de fiecare data cand a iesit mi-a iritat nervii infiorator! In rest ai dreptate.

Anonim spunea...

Gata, am gasit care e motivul pentru care se intampla ceea ce se intampla. Cititi mai jos Balada Frustratului care explica intreg fenomenul.

BASHINICA E TURBAT
TOATA LUMEA A AFLAT
CA TOT ASCUNDE DISCRET
RUSINOSUL SAU SECRET

SE AUDE-N BATATURA
CA TIRANU N-ARE P*W*LA
CICA ARE-O PWTZULICA
CAT O P*W*T*Z*A DE FURNICA

DE-AIA IESE MEREU BEAT
SI URLA CA UN FRUSTRAT
CA EL E MASCULU TARE
CARE NU SE INCOVOAIE

ESTE GREU MAI BASHINICA
SA O AI CAT O FURNICA
INSA ASTA-I TREABA TA
LASA-NE NU NE-NCURCA

DU-TE MAI LA TINE-ACASA
SI NU NE MAI TRAGE-N PLASA
O AI MICA, RAU DE TINE
STIM CA NU TI-E TOCMAI BINE

DAR NU ESTE VINA NOASTRA
CA AI P*W*L*A DE NAPASTA
DU-TE CU FRUSTRAREA TA
SI NU NE MAI ENERVA

CA DE NE MAI MUSTI DE KUR
RISTI SA MAI ORGANIZAM UN TUR
SI SA TE MAI SI SCOPIM
SA RAMAI DE TOT INFIRM!

acuvio spunea...

Votaţi pe 9 Decembrie? Votaţi ARD? :)