miercuri, 23 iulie 2008
marți, 22 iulie 2008
Canta un marinar Asculta mai multe audio Diverse »
Să se ştie, să nu se spună că fabulăm, sau că Badea a dat în mintea copiilor, jucându-se cu vaporaşe de hârtie în cadă. Cât despre "tonomatul "Ciutacu, am o curiozitate: Victore, chiar ţi-ai cumpărat tonomat? Îmi place ideea! Nu comentez costumaţia. Mă depăşeşte...

Dacă vreţi să înţelegeţi tâlcul acestei caricaturi, citiţi Raportul Rasmussen. Acolo veţi găsi, printre altele, faptul că 49% dintre cei intervievaţi cred că jurnaliştii vor încerca să-l ajute pe Obama, iar 30% cred că un jurnalist prietenos este mai valoros decât capacitatea candidatului de a strânge mai multe fonduri pentru campanie.
La noi Traian Băsescu a fost şi rămâne produsul jurnalismului partizan. Nici acum, când incompetenţa şi reaua sa credinţă, incapacitatea de a produce proiecte şi de a genera consens naţional sunt de notorietate, jurnaliştii de casă ai lui Traian Băsescu nu se potolesc. Nu se aşteaptă nimeni să se dezică de el, nu le cere nimeni să-şi pună cenuşă în cap, dar un dram de regret şi de bun simţ parcă era normal să vedem la ei. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere...
Vă mai amintiţi valurile de lături aruncate de tot felul de lătrăi din presă şi din „societatea civilă” în capul celor care s-au opus privatizării monopolurilor de stat în domenii sensibile precum producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, a apei, a gazelor, a transportului în comun, a telecomunicaţiilor? Vă mai amintiţi cum fanaticii „capitalismului” ne spuneau că statul e ăl mai de căcat administrator, că numai capitalistul poate să scadă preţul serviciilor şi să le crească volumul şi calitatea? Ei bine, v-au minţit! Cum au făcut mai peste tot în lume! La scară globală o maşinărie infernală de manipulat opinia publică a reuşit să facă acceptabil transferul acestor monopoluri publice în mâini private, care s-au pus pe jefuit consumatorii. Vă invit să citiţi cu atenţie acest articol al lui Martin Wolf, apărut în mai mult decât liberalul şi seriosul Financial Times, care, chiar dacă se referă la starea scandaloasă din Marea Britanie, ne priveşte şi pe noi. Pentru că elemente din modelul britanic se regăsesc şi în România, care a copiat, de unde a putut sau i s-a impus, fără prea multe bătăi de cap, şi fără să se gândească la consecinţe, instituţii şi modele de reglementare a monopolurilor care oferă servicii publice, rezultatul fiind un ghiveci legislativ şi instituţional. Care ghiveci serveşte doar interesele monopolurilor, şi deloc pe cele ale consumatorilor. Aşa se face că plătim apa, energia electrică, gazele, telefonul, la preţuri mai mari decât în ţările bogate din occident.
luni, 21 iulie 2008

China este acum o mare putere cu normă întreagă, de care toată lumea trebuie să ţină seama, fie că-i place, fie că nu. Japonia visa, în anii 30 ai secolului trecut, să instituie, mai cu vorba bună, mai cu baioneta, mai cu spiritul bushido, o zonă de co-prosperitate asiatică. Ştim cum s-a terminat încercarea Japoniei. China a reuşit acolo unde nu a reuşit Japonia, fără surle sau trâmbiţe, fără zdrăngănit de arme, fără maoism sau „comunism”, cu realism, determinare, şi o mare doză de pragmatism de inspiraţie europeană, recte folosind unele dintre reţetele părintelui Europei Unite, Jean Monnet.
Am scris despre posibilele dezvoltări interne din China, care a dovedit că şi capitalismul de stat( adică ceea ce, în cecitatea lor mulţi se încăpăţânează să numească „socialism” sau „comunism”) poate fi performant şi poate genera ritmuri înalte de creştere economică.
Am scris câteva lucruri despre acest subiect. Toate ţările din fostul „lagăr comunist” au avut de rezolvat, în perioada interbelică(URSS) şi apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial, o mare, fundamentală problemă: ieşirea din subdezvoltare şi prinderea din urmă a ţărilor dezvoltate. Ca urmare, regimul politic a fost determinat de obiectivul strategic al acelor naţiuni. Cu alte cuvinte, capitalismul de stat nu putea să rimeze politic decât cu o dictatură de dezvoltare.
Întrebarea fundamentală, în aceste situaţii, este cum ieşi dintr-o dictatură de dezvoltare, când obiectivul strategic a fost atins, sau este pe cale să fie atins. Pentru că există un moment în care dictatura de dezvoltare şi capitalismul de stat, din factori acceleratori ai dezvoltării, devin frâne ale ei.
Cu alte cuvinte, în ce ordine renunţăm la capitalismul de stat şi la dictatura de dezvoltare? Democraţie vs economie, veţi zice. Şi da, şi nu. Privind comparativ, URSS a făcut alegerea greşită, optând pentru democratizare înainte de deschiderea economiei şi transformarea capitalismului de stat într-unul privat. China a tras lozul cel mare, alegând ordinea inversă.
China a înţeles că succesul democratizării politice este direct legat de existenţa unei largi clase de mijloc, care să dea stabilitate politică şi continuitate creşterii economice. De aceea a insistat pe urbanizare, pe dezvoltarea clasei de mijloc, pe creşterea calităţii educaţiei, şi pe o liberalizare a aspectelor care ţin de viaţa privată a cetăţeanului. Statul şi-a ridicat treptat controlul asupra cetăţeanului, între nişte limite, care au ca drept criterii ultime menţinerea stabilităţii interne.
De fapt, cea mai importantă metamorfoză a suferit-o partidul Comunist Chinez, care s-a dezideologizat treptat, transformându-se într-un partid al puterii. Spuneam că aceste procese, anume crearea spaţiilor autonomiei personale, crearea clasei de mijloc şi mutaţia suferită de PCC lasă să se întrevadă un posibil scenariu care să finalizeze tranziţia de la capitalismul de stat şi dictatura de dezvoltare la economie de piaţă şi la democraţie. La un moment dat PCC se va scinda în trei mari forţe politice: un partid liberal, reprezentând interesele marilor capitalişti chinezi, un partid social-democrat, reprezentând în mare interesele clasei de mijloc, şi un partid de stânga, comunist, care să reprezinte interesele perdanţilor acestui proces de transformări structurale din China.
O confirmare a validităţii acestui scenariu am găsit-o astăzi în analiza lui Alexandre Adler, de la „Le Figaro”. El îl citează pe istoricul sino-american Minxin Pei, cel care rezumă strategia chineză de după evenimentele din piaţa Tiananmen, strategie rezultată ca urmare a discuţiilor din sânul PCC şi a influenţei lui Deng Xiaoping, la un program cu cinci puncte.
„1. Să fie evitate în viitor orice diviziuni inutile în sânul PCC. Într-adevăr, înainte de a ajunge în stradă, în 1989, agitaţia cuprinsese de mai bine de zece ani elitele puterii chineze. După Revoluţia Culturală maoistă, disciplina internă de partid era moartă şi PCC devenise un soi de parlament clandestin, în care exista o confruntare permanentă între diversele facţiuni. Cei mai liberali dintre ei începuseră, din 1986, să se sprijine pe studenţi.
Acum partidul este în întregime de-politizat şi reuneşte în jurul unui compromis centrist care face loc dreptei pragmatice, corupe stânga istorică făcând-o părtaşă la beneficiile privatizării şi cooptează principalii lideri regionali în sânul unui organism centralizat unic.
2. Niciodată perestroika! Partidul administrează, dar nu reformează.
3. Ca o compensaţie, un formidabil progres al libertăţilor civile şi personale, câtă vreme rămân deconectate de orice fel de componentă politică...
4. Evitarea unei politici externe agresive...
5. Accelerarea, prin toate mijloacele, a creşterii economice, cooptarea elitelor intelectuale şi urbane altădată prost plătite, pentru a nu mai fi receptoarele fireşti ale nemulţumirii sociale.”
Asta în condiţiile în care statul controlează în continuare domeniile economice strategice: bănci, telecomunicaţii, energie, transport şi apărare. Şi constituie cel mai important investitor, cu peste 60% din totalul investiţiilor.
duminică, 20 iulie 2008
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)

.jpg)
.jpg)
sâmbătă, 19 iulie 2008

Şi de ce nu? Traian Băsescu, în admiraţia lui pentru Ceauşescu, are toată îndreptăţirea să-şi fi dorit şi titlul de Prim Corespondent al Ţării!
vineri, 18 iulie 2008
joi, 17 iulie 2008

.jpg)
.jpg)
.jpg)
miercuri, 16 iulie 2008
Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.
Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...
-
În seara asta, spre bucuria bocilor, a mai ieşit un om din sistem. E tatăl meu, care a murit, aşteptând ambulanţa. A fost un om bu...
-
Un virus de mare porc! Bizar, acest virus al gripei porcine! E de porc, corcit cu un virus asemănător gripei aviare de tip asiatic, doar ...
-
Se naşte în România un curent extremist de dreapta, de un radicalism care se poate transforma cât se poate de repede în violenţă. Oricine...

.jpg)