duminică, 10 iulie 2011

Ce ne facem când trepanaţii ajung să conducă România?



Prieteni, recunosc! Din când în când Pulimea Sa are dreptate! Da, sistemul educativ românesc produce tâmpiţi! Cea mai bună dovadă o reprezintă Mihai Giurgea şi ceata de postaci care-l aplaudă ori de câte ori mintea îi mai băşeşte câte o "analiză" cretină.  Cum este asta.

La Giurgea este un amestec de tâmpenie dăruită de Mama Natura(nimeni nu-i perfect!) cu tâmpenie dobândită în sistemul educativ. Cu tâmpenia naturală te naşti, asta e, ghinion! Tâmpenia dobândită este cea care mă îngrijorează. Înseamnă că există în ţara asta oameni care gândesc precum dementul ăsta, şi i-au potenţat tâmpenia, i-au direcţionat-o, i-au cultivat-o. 

O tara trebuie condusa ca o firma.

În firme nu exista vot universal. Ar fi aberant! Cine baga bani intr-o firma, ala si decide. Iar puterea lui de decizie este in funcție de câți bani baga. Ce poate fi mai simplu si mai corect? Gândiți-va ce aberant ar fi, daca in firme ar funcționa de mâine votul universal...

Cine trebuie sa voteze?

Simplu: toți aia care baga bani la bugetul de stat. Adică inclusiv firmele, care acum n-au drept de vot pentru ca sunt persoane juridice si nu sunt cică, cetățeni. I-auzi! Dar banii lor sunt la fel de buni ca ai cetățenilor! Când le luați banii, nu va mai puneți problema cetățeniei! Ei, uite de aia firmele își iau catrafusele si se muta in alte tari: pentru ca acolo nu sunt jupuite cu taxele in favoarea unor dobitoci cerșetori, ca in România...

Cine nu are drept de vot?

Bugetarii. Cine sunt bugetarii? Toți aia care trăiesc din banii statului. Nu doar funcționarii publici. Ci si studenții, elevii, sau firmele care trăiesc din contracte de stat. Fie ca sunt firme de partid, fie ca își câștiga corect licitațiile: aici nu contează corectitudinea, ci doar sursa banilor. Legea le considera firme private, dar eu tot la bugetari le bag. Toți ăștia sunt in final angajați ai statului. Statul e o afacere ca oricare alta, iar angajații nu trebuie sa aibă nici un cuvânt de spus intr-o afacere.

A, da: si sa nu-i uitam desigur pe asistații social, pe cerșetorii autentici. Sau știți ce? hai sa-i uitam: pentru ca nimeni nu are dreptul sa fie asistat social. Protecția sociala o sa dispară in curând, la fel ca dinozaurii. Cerșetoria de stat este o relicva a gândirii socialiste din secolul 20. In curând, oricum n-o sa mai existe asistați social. O sa existe doar oameni rentabili, sau oameni morți."

Veţi spune că îmi pierd vremea cu nebunu'. Nu e chiar aşa. Nebunul ăsta are un proiect. Oferă unor nemulţumiţi de felul în care funcţionează statul ţapi ispăşitori şi o ideologie, anti-democratică şi nazistă în esenţa ei.  

Cineva demontează inepţiile lui Giurgea: "ce înseamnă să pornești de la o supoziție ineptă (două, de fapt), pe baza căreia să construiești un raționament aparent corect, dar în realitate supus dictaturii inepției, ca rezultat al superficialității…

In firme nu exista vot universal»
1. ba da, firmele se conduc universal. fiecare acționar are drept de vot. făcând o paralelă între firmă și stat, cetățenii statului sunt acționarii firmei, nu angajații ei. iar acționarii firmei au toți, fără excepție, drept de vot.
2. aspectul cantitativ: într-o firmă, numărul de voturi ale unui acționar depinde de numărul de acțiuni deținute. și asta pentru că firma este o entitate economică. entitate economică » drept de vot în funcție de participarea economică. dar statul NU este o entitate economică, ci una socială (incluzând economicul și alte lucruri). și fiecare cetățean este „la fel de social”. trebuie să aibă exact același drept de vot absolut toți cetățenii.
democrație? drepturile omului? poate n-ar strica înțelegerea corectă a lor! în niciun caz nu se poate invoca democrația pe baza unor considerații nedemocratice, de genul legării dreptului de vot de avere. pentru că este negată însăși esența democrației."

Reacţiile lui Giurgea şi ale câtorva trepanaţi fac toţi banii! Ce ne facem însă când trepanaţii ajung să conducă România?

sâmbătă, 9 iulie 2011

Cântecele verii

Ce nu ştiam?



Ce nu ştiam, şi am aflat "graţie" inestimabilei contribuţii a lui Funebriu la căcarea steagului? Nimic! Ştiam care este calitatea sistemului de educaţie publică. Ştiam slăbiciunile lui. Ştiam cât NU învaţă loazele! Ştiam ce e în mintea lor. Ştiam că se copiază la bac, cum se copiază COPIOS la ORICE examen, la ORICE nivel! Până şi în sistemul de pregătire a magistraţilor a fost scandal, deci unde-i problema? Ştiam şi ce profesori şi educatori avem. 

Dacă boul cu pricina este geniul ăla organizatoric de ni-l vând ăi de-l pupă în cur, şi reîncarnarea lui Spiru Haret, aşteptam de la el nu circ mediatic, ci soluţii. Bun, ne-a arătat că viitorul patriei depinde de nişte semi-oligofreni. Aşa, şi? Ce urmează?

Păi, nimic! Nimic în afară de o motivare pentru a aplica reţetele cretine de reorganizare ale unora din afară, gen FMI, BM, chiar UE, care se află la originea "reformelor" care au făcut din sistemul educaţiei naţionale o legumă. Acum ni se cere amputarea părţilor putrede, pentru a salva, chipurile, partea bună. Aşa ceva nu mai există! TOT sistemul este putred, pentru că asta s-a vrut.

Aşadar de la toamnă vor fi şi mai puţine şcoli generale, şi mai puţine licee, şi mai puţine Universităţi, facultăţi, catedre, şi mai puţini profesori şi educatori. În mediul rural şi în oraşele-ruină, atinse de dezindustrializare,  deşertul educaţional va fi aproape total. Puţinele vârfuri pe care le va mai produce educaţia românească vor fi cumpărate de occident, unde situaţia educaţiei se împute, ca şi la noi.

Aşadar, unde sunt soluţiile boului de Funebriu? Constatări putem face şi noi. El e în fruntea sistemului, la el sunt comenzile. Şi ce face imbecilul? Discreditează sistemul, în loc să repare ce e de reparat! Foarte bine!

Se va întâmpla ceva după acest eşec? Nu, pentru că nu există un plan de viitor. Noi nu ştim pentru ce viitor ne pregătim copiii. De ce? Pentru că nu ne interesează. Noi supravieţuim, nu trăim. Şi când e vorba de supravieţuire, mâine este foarte departe, apropape că nu există. Şi dacă nu există, de ce să ne mai pierdem vremea şi să irosim energie gândindu-ne la ceva ce nu există?

Anihilarea rezistenţei



Episodul "bacul picat în masă" este unul care face parte dintr-o agendă ascunsă, şi în esenţa ei totalitară, a actualei guvernări. El se adaugă "pensiilor şi salariilor nesimţite", "hoţilor de vameşi şi de poliţişti de frontieră", "graşii bugetari care stau în spatele slabilor privaţi", "liderii de sindicat care sunt şefii mafiilor din vămi", şi altele asemenea.

Cred în continuare, acum mai mult ca oricând, că România este subiectul unui experiment scelerat, de aceeaşi amploare cu experimentul "comunist", din cea mai neagră perioadă a sa, stalinismul. Obiectivul comunismului stalinist a fost acela de a anihila orice rezistenţă la schimbare, indiferent din partea cui venea. Să nu uităm că printre victimele stalinismului românesc s-au aflat şi oameni de stânga, comunişti sau social-democraţi, nu doar ţărănişti, liberali, sau legionari.

Stalinismul a pus în discuţie toate instituţiile şi sistemele vitale ale unei naţiuni: educaţia, armata, justiţia, ordinea publică, cu o excepţie: serviciile secrete. Să nu ne lăsăm prostiţi: între vechile servicii secrete din perioada interbelică şi Securitate a existat cel mai mare grad de continuitate. Fără informaţiile deţinute de servicii şi fără expertiza oamenilor din sistem, comuniştii n-ar fi putut face tot ce au făcut în anii '40-'50.

Acel experiment avea drept finalitate instaurarea unei ordini de tip imperial, cu relaţii centru-periferie, cu tot tacâmul. Şi actualul experiment are exact aceeaşi finalitate: stabilirea unor noi relaţii de tip imperial. Care nu mai sunt justificate ideologic, ci doar economic.

Globalizarea a ajuns să fie contestată. Este un proces în regres. Evident, de ceea ce se temeau promotorii lui n-au scăpat: într-o formă sau alta, statele naţionale au fost adversarii cei mai puternici, chiar şi în condiţiile în care "Consensul de la Washington" le-a slăbit foarte mult şi le-a golit de conţinut. 

De ce s-a întâmplat aşa? Pentru că a existat un suficient de puternic ataşament al cetăţenilor faţă de stat, iar ataşamentul lor are o explicaţie: sistemele de protecţie socială şi serviciile publice. Pentru a rupe, pentru a distruge acest ataşament, statul trebuie golit de conţinut, transformat într-un infern pentru cetăţean.

Ceea ce se întâmplă acum în România: ni se demonstrează, de către cei care trebuie să gestioneze statul, că el, statul, este un sistem aberant, care trebuie redus, dacă se poate, la zero. Cetăţeanul NU trebuie să mai depindă de stat, mai mult, trebuie să-l urască până într-atât încât să-şi cumpere(ăia care au cu ce!) servicii de sănătate, de educaţie, de pază şi protecţie, pensii, asigurări, de la privaţi, întâmplător transnaţionale intrate în competiţie cu statele naţionale pe această piaţă a serviciilor. 

Distrugând statul, de fapt se doreşte distrugerea unui organizator al coeziunii naţionale şi sociale, al solidarităţii naţionale şi sociale. O adunătură de indivizi care se încaieră precum chiorii pentru puţinele resurse rămase în domeniul public este o pradă sigură pentru noii imperialişti. Care nu mai sunt state, ci entităţi economice globale. 

România, cu elitele ei politice şi intelectuale care şi-ar vinde şi pe mă-sa pentru un pumn de bani, este locul ideal pentru un astfel de experiment, de anihilare a rezistenţei. Cred sincer că liderii politici care ne conduc şi elitele intelectuale care cântă în strună puterii politice au fost deja cumpăraţi, într-o formă sau alta. Iar asta s-a petrecut cu complicitatea serviciilor secrete, care se uită doar după "terorişti", şi fac treburile murdare ale puterii, plus un gheşeft pentru ele.

Care a fost reacţia populaţiei la toate schimbările legislative din ultimii doi ani, schimbări care au adus atingere unor drepturi şi libertăţi fundamentale? Dansul pinguinului? Ce s-a întâmplat după ce s-au desfiinţat atâtea spitale? Nimic! Bozgorul de la Sănătate ne-a râs în nas, băsescu l-a sprijinit, şi gata! 

Ce zicea acum vreo câteva seri Funebriu? Că în ultimul an n-a fost nicio zi de grevă generală în Educaţie, semn că Legea Educaţiei este cea mai cea! Pe dracu! Frica şi-a făcut efectul, şi la angajaţii din Educaţie, ca şi la cei din Poliţie sau Justiţie, ca şi la cei din Sănătate şi din alte servicii publice. În sectorul privat nici dracu' n-a mai auzit, de ani buni, de mişcări de protest. Din când în când îi mai aleargă nişte unii pe "manageri", că nu şi-au luat salariile, dar şi atunci nu mai mult de o oră, să nu le taie ziua de lucru! În rest,  tăcere!

Practic, rezistenţa a fost anihilată. Este şi motivul pentru care mai sunt tolerate încă vreo câteva voci critice. Formal, România trebuie să pară o democraţie, deşi nu mai are prea multe în comun cu asta. Şi nu vă aşteptaţi la o resurecţie a spiritului naţional, ca în anii '60. N-are cine o mai face...

PS: nu ştiu ce mă face să cred că şi episodul cu "bacalaureatul lui Funebriu", şi cel cu "ambulanţa care răpeşte copii pentru a le preleva organe" face parte din acelaşi plan. Cineva se asigură că, în caz de Doamne-Doamne, Internetul nu mai poate fi folosit pentru organizarea rezistenţiei, tocmai pentru că e decredibilizat cu astfel de gâlme.

Asta nu-l scuteşte pe Funebriu de nişte explicaţii. Cum ar fi motivul pentru care refuză să-şi echivaleze studiile. 

A, să nu uit: ce va face de data asta CNA: amendează A 3, sau îi întrerupe emisia pentru zece minute? Oricum i se pregăteşte retragerea licenţei. Dar nu se poate aşa, din prima... 

vineri, 8 iulie 2011

Un tupeu năucitor



Avem un ministru al Educaţiei de tot căcatul. Şi moral, un zero barat! Nu discut cariera lui de cercetător. Dar nu are ce căuta în fruntea Ministerului Educaţiei. Capacitatea lui administrativă tinde spre minus infinit.

Şi este laş. Acum aflăm de ce nu vrea să-şi echivaleze studiile: a picat examenul de bacalaureat în Franţa, care este un examen scris. Unora dintre cei picaţi li se oferă o a doua şansă: un examen oral. Pe care l-a luat, de vreme ce a putut urma cursuri universitare. Dar eşecul rămâne consemnat.  

Un om stăpân pe el spunea asta din prima. Dar să faci circoteca pe care a făcut-o el din examenul  de bacalaureat, cu trecutul lui, este semn că tupeul lui Funebriu tinde spre plus infinit. De fapt, toţi ăştia de ne guvernează au o singură calitate: un tupeu de-ţi taie respiraţia şi te năuceşte!

Şi dovedesc că pentru a conduce o ţară de proşti nu e nevoie decât de tupeu...

Lăzăroiu, idiotule!


Lăzăroiule, idiotule, pe ăsta l-ai ratat! E din trustul cerşetorilor, cu loc de muncă cu normă întreagă şi vad bun, pe Calea Victoriei. Are contract de muncă? Plăteşte CAS? E cu dările la zi? Sau v-aţi plictisit deja? Bă, mai lăsaţi-ne cu gargara voastră!

Primăria de Galben


Explicaţii şi mai multe fotografii, aici.

joi, 7 iulie 2011

Cu mucii în fasolea NATO



Scurt, deşi e foarte important: în România a trecut aproape neobservat summitul de la Soci, Federaţia Rusă-NATO. Ce a apărut în presă a fost legat de presupusa burzuluială a lui Medvedev la adresa lui băsescu. Dar ruşii sunt, de fapt, fericiţi: traian băsescu le-a furnizat pe tavă un eşec, care să sune a avertisment pentru NATO.  Şi-a ales prost momentul pentru declaraţii tălâmbe!

Nu e vorba doar de scutul anti-rachetă. Eu cred că ruşii nici nu-şi fac prea multe probleme din pricina lui. Dar joacă pe cartea asta într-un moment în care NATO are nevoie mai mult ca oricând de Rusia, pe cel puţin cinci mari dosare: Iran, Palestina(care promite să îşi declare statalitatea în septembrie, la Adunarea Genearală a ONU, vezi turneul lui "Bibi" Netanyahu prin Estul "sălbatic"), Afganistan(unde ruşii asigură rute de aprovizionare sigure, nu ca acelea din Pakistan, precum şi dotare pentru armata afgană), Siria şi mai ales Libia(unde NATO patinează şi se face de râs!). 

Ei bine, de succesul summitului de la Soci depindea poziţia Rusiei faţă de aceste dosare. Ruşii au spus "niet"  în bloc, şi s-a terminat distracţia. Evident, au marşat pe declaraţiile lui băsescu, dar mai ales pe decizia acestuia de a accepta scutul în România. 

Sigur, nu pun eşecul exclusiv în spatele lui băsescu.  Cauzele lui sunt mai profunde, şi mai complexe. Declaraţia lui băsescu e ce se vede. Iar cei din NATO nu au motive să ne mulţumească pentru că am ales cel mai prost moment pentru a da cu mucii în fasole! 

Izolarea României este aproape totală. În NATO suntem ăia cu caii, şi atât. În UE suntem puşi la gazeta de perete, la rubrica "Aşa NU!", cu vecinii suntem aproape la cuţite, excepţie bizara relaţie cu Budapesta, alt ciumat, şi cu Serbia, şi mai ciumat. China ne spune de la obraz că suntem tâmpiţi, Rusia ne face semnul ăla obscen, şi ne dă de înţeles că frigul, şi gazul care-l face suportabil, vin de la ei, frigul, gratis, gazul, la preţuri de "favoare".   

Dar avem noi preşedinte mascul feroque? Avem! Altceva nici nu trebuie!

Are sens, dar e inuman!


Guvernul acordă bani din fondul de urgenţă, aflat la dispoziţia premierului, pentru renovarea unor capele mortuare. Toată lumea se întreba de unde urgenţa. Acum am aflat: nu mai sunt bani pentru programul naţional de cancer. Aşa că, în loc să facă rost de bani pentru bolnavii de cancer,  boc şi ai lui se pregătesc pentru un val de cadavre. Un copârşeu îl cumperi doar o dată, şi nu trece de 1500 de lei. Un tratament, standard, la trei săptămâni, costă 3000 de lei. Iar unii se încăpăţânează să trăiască, făcând în ciudă guvernanţilor. Aşadar, pentru economii, tăiem medicaţia şi decontăm copârşeul...

PS: cu riscul de a fi mârlan, MUIE, Vass! Cine se uită acum la A 3, înţelege! Şi sunt blând!  

Turismul de toacă



Madam udrea s-a scos! Un puhoi de turişti va da năvală, ca muştele la (cenzurat!), la Festivalul Internaţional de Bătut Toaca şi de Tras Clopotele!   Voi realizaţi lovitura? I-am umilit pe greci, pe franţuzi cu Avignonul lor, pe italieni, mă rog, tot ce înseamnă crema industriei turistice mondiale. Ăsta era şpilul:  un concert pentru toacă şi trei clopote în dungă, în boc major, pentru un popor minor!  

băsescu şi boc au făcut un schimb de băşini



Supremul Cur fu azi la Umilul Cur, la locul de odihnă al acestuia din urmă, la Guvern adică. În cel mai democratic mod cu putinţă, niciunul dintre adoratorii şi sclavii celor două Cururi, plătiţi toţi din bani publici, n-a catadixit să spună pulimii în ce a constat schimbul de "opinii" dintre cei doi. Drept pentru care fiecare speculează după cum îl duce capul: c-o fi vorba de evaluarea miniştrilor, pe motiv de proastă absorbţie de fonduri europene, c-o fi înfiinţarea unui Minister al Prăduirii Fondurilor Europene, c-o fi un schimb de băşini, plaja de dat cu presupusul e foarte largă.

Pe mine nu mă duce capul să speculez, pentru că nu mă interesează cei doi şi tâmpeniile lor. Nu aşa se guvernează o ţară. Când un preşedinte se întâlneşte cu premierul, fie şi într-o ţară semi-bananieră ca a noastră, întâlnirea are o agendă, care, OBLIGATORIU, se dă publicităţii. Şi măcar un comunicat de presă despre felul în care s-au desfăşurat discuţiile, dacă au fost luate decizii, şi care sunt ele. Că pentru asta sunt acolo: să servească, transparent, interesul public.

Chestia asta cu "datul pe surse" este o formă primitivă de manipulare a opiniei publice, iar boii din presă se lasă manipulaţi. Nu mai vreau informaţii pe "surse" când este vorba de demnitari ai statului, care-mi decid viaţa. Vreau informaţii clare, direct de la sursă, nu filtrate, nu manipulate propagandistic. M-am cam săturat de dispreţul unor idioţi, pe care nimic nu-i îndrepătăţeşte să ocupe demnităţi atât de importante în stat.

Aşadar, pentru mine există doar o explicaţie: băsescu s-a dus boc pentru un schimb de băşini.

miercuri, 6 iulie 2011

Numai ochi!

Mogul bun, mogul rău



Domnu' nea băsescu? Vreţi să vedeţi cum arată un mogul rău de presă? Citiţi asta! Ştiu că engleza dumneavoastră a făcut mari progrese, deci nu aveţi probleme în a înţelege ce şi cum. Şi după ce veţi citi, veţi vedea că adevăratul mogul rău de presă în România este Pulimea Voastră! Prietenii ştiu de ce!

Orice minune...



Dezbaterea publică despre rezultatele examenului de bacalaureat, despre cauze şi consecinţe în sistemul de educaţie, a încetat brusc, pentru că, nu-i aşa, au intervenit lucruri muuult mai importante: o tanti şi-a ucis mama, şi apoi s-a sinucis, iar veşnicul Constanda a obţinut în Justiţie un mizilic de vreo 165 de milioane de euro, despăgubiri pentru nimic, başca o tâlhărie şi obişnuitul tratament acordat în puşcărie celor bănuiţi de pedofilie şi homosexualilor. 

Astea sunt priorităţile societăţii, nu altele. Educaţia? Dă-o în pizda mă-sii! La ce ne trebuie nouă educaţie?! Trăiască faptul divers! Şi banu' obţinut prin şmecherii!

Cum se vede, orice minune durează nu mai mult de trei zile...  

marți, 5 iulie 2011

Când şi-a luat Isărescu bacul?

Isărescu, întrebat despre rezultatele la examenul de bacalaureat(ce o avea sula de la BNR cu prefectura lui Funebriu, doar domnu' Dracu poate şti, sau o minte de jurnalist "frenetic"), dă un răspuns năucitor:"Să nu credem că trecerea BAC-ului depinde numai de clasa politică. Am avea o problemă de fond dacă am gândi aşa. Trecerea BAC-ului ţine de foarte multe lucruri, inclusiv de modelele pe care le-am promovat. Am scos în faţă câteva cohorte de mitomani care nu au avut curajul să admită că au câştigat bani dintr-o oportunitate a tranziţiei. De unde să înveţe copiii aceştia?"


Mitomanul...

Nene Isărescu! Mitomanul e altceva, uite, gugăleşte şi mata pe DEX: e mincinosul patologic! Vezi că e unul la Palatul Victoria, boc îi zice!


şi mitocanul!

Poate vrei să zici de cohortele de mitocani care au invadat spaţiul public şi se transformă în exemple de urmat. Ca cum ar fi Încrucişătorul, Pulimea Sa, Supremul Cur, Preşedintele nostru, bre! Dacă la mitocan te gândeai, mai vii de-acasă! Apropo: ce zici, dacă făceai confuzia asta la bac, mai treceai?  

Trebuia să se întâmple şi asta!



Prieteni, bine aţi revenit în lumea minunată a ceauşismului şi a cultului persoanalităţii! Evident, lucrul ăsta trebuia să se întâmple într-un ziar-far al ceauşismului, singurul care a supravieţuit şi în capitalism, graţie anunţurilor mortuare: "România Liberă"!

Un nene, de care n-am auzit în viaţa mea, Cristian Curuş, ne spune de când ştia băsescu că juma' de promoţie la nivel naţional nu ia bacul.  "Preşedintele Traian Băsescu a făcut în ultimile luni o serie de afirmaţii care nu au fost nici măcar pe placul celor care l-au votat de două ori la rând, iar accentul a căzut tot timpul pe faptul că România nu îşi permite să fie (nostalgicii să citească „să redevină") un stat social. Adică statul nu-şi mai permite să-i intreţină pe cei care au încercat - unii au şi reuşit - să fenteze sistemul, pe cei care se gândesc să încerce să treacă pe lângă lege, pe cei care vor să ajungă sus pe repede înainte, sărind nişte etape intermediare logice.

Statul nu trebuie să-i mai tolereze nici pe cei 55,53% de elevi puturoşi care au picat Bacalaureatul pentru că au tăiat frunze la câini ca şi greierul, toată vară, aşteptând ca pe timp de iarnă furnica să le servească un „sufle" sau o copiuţă departe de ochiul negru al camerei de luat vederi din sala de curs. Preşedintele Băsescu spunea la finalul anului trecut că în Romania există două tipuri de oameni, cei „care nu au ce pune pe masă pentru că nu pot şi cei care nu au avut ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă că statul este responsabil pentru fiecare din ei".

Ei bine, elevii care au picat anul acesta bacalaureatul se înscriu în cea de-a doua categorie, a celor care au aşteptat până în ultimul moment ca statul să-i înţeleagă şi să le facă la final de liceu un cadou: subiecte uşoare, posibilitatea de a copia din stânga şi din dreapta, posibilitatea de a primi pe tavă rezolvările unor subiecte sau a întregii lucrări şi în final o notă de promovare onorabilă...Elevii care nu au reuşit să ajungă la o ruşinoasă medie 6 la finalul bacalaureatului sunt unii dintre acei cetăţeni ai României pe care statul nu trebuie să-i mai tolereze şi să nu le mai permită o serie de libertăţi asumate de ei - şi, mai rău, de părinţii lor - atâta timp cât nu ştiu cum să trateze sistemul cu respectul cuvenit...

Traian Băsescu spunea că „statul nu dă, el creează oportunităţi" şi atrăgea atenţia că românii au înţeles greşit capitalismul, în care statul are rolul de arbitru şi nu este cel care se ocupă de umplerea buzunarelor populaţiei. Tot preşedintele reamintea faptul că România are aproape 3 milioane de hectare de pământ nemuncite, în timp ce oamenii „stau la cârciuma satului".

Puse în contextul actual, declaraţiile lui Traian Băsescu indică direcţia: statul român trebuie să găsească echilibrul atât în sistemul de învăţământ, cât şi pe piaţa muncii. Astfel că, tineretul care nu a luat bacalaureatul trebuie să-şi recunoască propria capacitate şi să se gândească că există viitor şi cu o şcoală de meserii sau doar cu 10 clase. Aşteptăm toşi ca statul să creeze oportunităţile pe piaţa muncii pentru echilibrarea balanţei şi între corporatişti şi strungari."

Cum s-ar zice, din geniala gândire teoretică şi practică a Înţeleptului Machitor, făuritorul Societăţii Capitaliste Multilateral Dezvoltate şi al Statului Nesocial. Sau cam aşa ceva...

Bravo, musiu Turturică! Ţi-ai găsit locul în istorie: făuritorul cultului personalităţii băsiste. Derizoriu, dar de ce nu, dacă altcumva nu poţi?!

luni, 4 iulie 2011

Vinovaţi sau soluţii?



Este total descurajant ce se întâmplă în isterica noastră ţară: de câte ori avem o problemă, în loc să ne punem mintea la contribuţie, pentru a-i găsi soluţii, noi căutăm vinovaţi. Şi avem aşa un talent în a-i căuta acolo unde nu sunt, ceva de speriat!

Aţi ghicit, asta are legătură cu "dezbaterea" despre rezultatele de la examenul de bacalaureat. Cum spuneam, televizorul meu ar fi fost mort deja, dacă aş fi avut armă. Şi acum a trecut pe lângă o execuţie spectaculoasă!

Şi uite aşa, căutând vinovaţi în locul soluţiilor, ne căcăm pe noi de mai bine de două decenii...

Apă, paie şi bătaie, soluţia pentru o şcoală performantă



Prieteni, cum de nu m-am gândit? Uite ce simplă e soluţia la problemele educaţiei din România: 

 Bătaia în școală trebuie legalizată.

Când un elev sare cu cuțitul la profesor, ce faci? Ii scazi media la purtare? Ii faci “consiliere” psihologica? Pai o sa-ti rada in nas de bou ce ești! Dar daca pui biciul pe el, o sa-i piară cheful de ras. Si pe el, si pe părinții lui, ca nu e doar el vinovat. Poți sa-i biciuiești sub supraveghere medicala daca vrei, dar dezastrul din România nu se rezolva fără bici.

Ti-e mila de copil? zici ca e inuman sa-l bați? Ei, de aia nu mai are loc România in pușcării. De aia au ajuns pușcăriașii sa doarmă cate 4 in pat. Ca românilor le e mila de hoți. Si le e mila de hoți pentru ca, in realitate, poporul român chiar este un popor de hoți. Hoții sunt majoritatea. Legile ii favorizează, Constituția României ii protejează...

Salariile profesorilor trebuie blocate de mâine!

Când ai un angajat prost si hoț, nu-i mărești salariul in speranța ca o sa muncească mai bine. Ci îl dai afara in suturi! Asta merită sistemul de învățământ. Ce merita si Garda Financiara sau Vama: desființate! 60% din elevi căzuți la bac, e inadmisibil!

Sistemul actual e pentru șmecheri si numai șmecherii fac gură si îl mai apără. Știu ca exista profesori buni, profesori care muncesc pe gratis cu elevii după ore. Exista si elevi care trag din greu. Si tocmai de ei si de munca lor își bate joc sistemul. Asta trebuie sa înceteze imediat!

Se plâng sindicatele ca n-au salarii “ca-n Germania”? E timpul ca văicărelile astea sa fie retezate. Statul nu trebuie sa mai dea școlilor nici un ban – si asta chiar de mâine, ca tot e vacanta. Toți banii trebuie sa meargă numai către elevi. Sub forma de burse, de vaucere, de tichete – n-are importanta!

Iar profesorii n-au decât sa se asocieze, sa formeze scoli private si sa atragă clienți cum pot. Profesorii buni vor avea sute de elevi si vor câștiga imens. Profesorii slabi vor muri de foame. Daca la tine au venit doar 5 elevi, ce sa-i mai ceri sindicatului? Așa nu mai e nevoie nici de inspectori județeni (afara cu voi!), nici partidele n-or sa mai poată numi directori politruci (afara cu voi!)."

E ca'n agricultura socialistă: producţii record de lapte doar cu apă, paie şi bătaie!

Victorie!


Excepţionalul ministru al Transporturilor din România, doamna Anca Boagiu, reputată pentru chiloţeii ei tetra albi, care i-au atras privirea Încrucişătorului, semnează la Budapesta un acord care leagă ceva-ul lor de nimicul nostru: conexiunea autostrăzilor între Arad - Nădlac (RO) şi Csanádpalota – Makó – Szeged (H) şi, respectiv, între Cluj Napoca – Santăul Mare (RO) şi Nagykereki – Szolnok (H).

Prieteni, suntem o ţară de proşti?!

Calcule cretine



O turmă de cretini s-a repezit să îl pupe în cur pe Funeriu, că care a făcut el un mare bine învăţământului, spărgând buboiul cu bacul luat pe veresie. Cretini care spun şi că statul a cheltuit degeaba 240 de milioane de euro pentru elevii care au picat bacul. Elevi care costă 600 de euro pe an. Adică 2400 de euro patru ani de liceu.

Stau şi eu şi întreb: cine scoate genii, în lume, investind doar 50 de euro pe lună? Băi, imbecililor! Statul cheltuieşte mai mult cu întreţinerea unui deţinut! Bine că pe banii ăstia au stat într-o şcoală, şi tot s-o fi prins ceva de ei. Ce vreţi, să umplem închisorile cu ei? Atunci hai să le imputăm banii ăştia celor picaţi la bac. 

Toate calculele astea fac parte din obişnuita propagandă manipulatorie, menită să ascundă eşecul unei guvernări tembele, fără orizont, care nu ştie decât un lucru: să taie de la alţii, ca să aibă ce fura clienţii ei.

Supraveghetor la bac


Dihania are 8(opt!) ochi. În fotografie n-au încăput decât patru. Cred că Funeriu are o slujbă pentru ea: supraveghetor la bac.

duminică, 3 iulie 2011

Ascensorul social şi rezultatul la bac


Ascensor social(Guy Le Baube)

Nu sunt sociolog, cele spuse de mine acum nu au în spate cifre, statistici, focus grupuri şi alte alea. Nu, e ce se vede cu ochiul liber. Iar ce se vede, dincolo de pitorescul unor declaraţii ale elevilor care au picat cu brio la examenul de bacalaureat, este faptul că ascensorul social a început să coboare vertiginos.

Părinţii mei au făcut parte din prima generaţie care a experimentat ascensiunea socială prin educaţie, deşi au plecat sub proaste auspicii, născuţi fiind în anii '30 ai secolului trecut.  Au muncit şi au învăţat, şi-au făcut studiile la o vârstă la care alţii aveau deja carieră. Dar nu au renunţat. Şi toată viaţa lor au avut o singură obsesie: copiii lor să înveţe, să aibă o soartă mai bună. Şi au reuşit să ne convingă de legătura între educaţie şi poziţie socială. 

Eu sunt produsul obsesiei lor. Fratele meu, la fel. Şi ca mine sunt, poate sute de mii sau milioane de români care s-au ridicat prin educaţie, deşi părinţii lor proveneau din medii umile. La rândul meu, am reuşit să transmit această convingere fiului meu. Asta deşi după Marea Revoluţie Capitalistă din Decembrie soarta n-a fost tocmai clementă cu mine. Dar buna educaţie din anii comunismului m-a scosa din rahat, asta e!

Din păcate, la fel de mulţi oameni pentru care înainte de 1989 pornise ascensorul social, nu mai sunt în el. Este vorba despre clasa muncitoare, este vorba despre muncitorii agricoli. Uitaţi-vă de unde provin cei care au picat masiv bacul anul ăsta: din cele mai sărace judeţe, din zone în care a migrat masiv mână de lucru în străinătate.

Trebuie să facem această analiză, înainte de a trage concluzii. Dar nu pot să nu-l bag în pizda mă-sii pe un dobitoc, care pe Realitatea Tv le dădea sfaturi de genul: să mai lase cluburile de fiţe şi să pună mâna pe carte! Amărâţii ăia văd cluburile de fiţe în tabloide! Sunt respinşi de societate, nu-şi găsesc un rost în ea, nu văd niciun motiv pentru a învăţa, iar profesorii, umiliţi de o clasă politică imbecilă, nu le mai sunt modele, câtă vreme şi ei sunt nişte perdanţi, deşi au pus burta pe carte la vremea lor. Şi au ajuns, ca şi elevii lor, nişte perdanţi, într-un ascensor social în cădere liberă.

Ascensorul social nu va mai pleca în sus. Deloc. Cei care conduc lumea nu mai vor să aibă concurenţi. Elitele se recrutează deja dintr-un cerc de aleşi, tot mai strâmt şi mai ermetic. Şi doar în mod excepţional se deschide spre exterior. Iar educaţia va continua să se degradeze calitativ, fie că e vorba de sistemul public, fie că este vorba de sistemul privat. De acum înainte întotdeauna se va găsi un robot sau un calculator care să înlocuiască un om...

Sezonul soldurilor

A avut dreptate!



Ei bine, traian băsescu poate fi fericit! A avut dreptate! Şcoala românească produce tâmpiţi! Şi ce tâmpiţi! După rezultatele de la bacalaureat, putem spune liniştiţi că s-a dus pulii de suflet şi sistemul de educaţie. Sănătatea e şi ea pe butuci, sistemele de protecţie socială mai au puţin şi crapă, iar economia o să dea colţu' ca mâine! Succesuri după succesuri!

Dar e bine! Ne încadrăm în ţinta de deficit! Le-am dat o lecţie grecilor, italienilor, spaniolilor, portughezilor. Am arătat care este calea! Ura şi la gară!

vineri, 1 iulie 2011

O farsă tragică



Aproape nu mai contează amănuntele care au condus la deznodământul de azi: DSK a fost eliberat, sub un soi de control judiciar. A dracului coincidenţă, fix în săptămâna în care madam Lagarde a fost "întronată" în fruntea FMI. Cucoanei care l-a reclamat pentru viol i-au fost descoperite hectare de bube în cap, a apărut şi o înregistrare a convorbirii ei cu un traficant de droguri arestat, plus moravuri care nu au legătură cu Coranul, etc, etc, etc.

O veste bună pentru DSK, una nu tocmai bună pentru socialiştii francezi, care acum au şi un cadavru politic în braţe, şi trebuie să se descurce cu el, dar şi pentru Sarkozy. Veţi zice că nu ne priveşte, măcar nu direct. S-ar putea să greşim.

Până nu aflăm cine i-a vrut pielea lui DSK, nu vom şti ce se cloceşte acum în lumea finanţei globale. Cert este că suntem în plină linişte dinaintea furtunii. Pentru că nu vom scăpa de o recividă a crizei. De ce? Simplu: cauzele structurale care au generat-o sunt bine-mersi tot acolo, nu a dispărut niciuna. Doar că "elicopterul cu bani", pornit de americani în 2008,  a funcţionat ca o maşină de făcut ceaţă, şi ca un analgezic uşor: a ascuns faptul că ele, cauzele, sunt la locul lor, şi a calmat puţin jocul. Acum efectul calmant a dispărut, şi când se va risipi ceaţa, ei bine, atunci să te ţii!

Înclin să cred că această criză nu se poate rezolva doar cu bani. Nu este nici o criză a datoriilor publice, nici a statului, nici a politicilor sociale, ci o criză generală de sistem. Tipul ăsta de capitalism nu mai funcţionează! Şi nu e cazul să facem confuzia între el şi economia de piaţă! Capitalismul ăsta de acum este un cancer al economiei de piaţă. 

Ştiu, e prea mare ca să dea faliment. Cu toate astea, dacă nu falimentează el, ne ducem dracului cu toţii! Sigur, mulţi se vor întreba ce se va întâmpla fără sistemul financiar actual. De fapt, ceea ce trebuie să dispară este partea lui ultra-speculativă, care inventează zi de zi noi produse exotice, care sunt tot atâtea vehicule care răspândesc boala în corpul economiei. Sunt destule entităţi solide în sistemul financiar, pe care se poate construi ceva mai sănătos şi mai sustenabil.

Totul este să vrei să schimbi ceva. Dar cei dedulciţi la câştiguri fabuloase din nimic nu vor renunţa la bani şi la putere. Nu ştiu dacă DSK a pus piciorul în muşuroiul de furnici, şi de asta a păţit-o. Dar este clar că cineva a vrut să dea un avertisment oamenilor politici: "dacă nu vă putem cumpăra, sau costaţi prea mult, vă distrugem!"

Nu ştiu ce mă face să cred că mesajul a fost înţeles, inclusiv de Obama. Nu mai vorbesc de europeni. Rămâne de văzut dacă avertismentul îi privea şi pe chinezi.  O aă aflăm asta, mai devreme sau mai târziu... 

Spre viitorul luminos

Derusificare şi revizionism istoric





Cum avem o ţară mândră ca soarele pe cer, sau cam aşa ceva, Iubitul Nostru Conducător, în marea sa înţelepciune, a purces la rezolvarea ultimei probleme, care-l sâcâia ca o muscă ce se încăpăţânează să aterizeze  pe chelia-i multilateral dezvoltată: cea a istoriei recente. Şi ca orice produs al comunismului naţional-ceauşist, a apelat la rusofobie.

Acum vedem că în visele sale umede se închipuie un Ion Antonescu, călare pe un cal alb, care ordonă românilor să treacă Prutul, dacă li se pare că aici ţigările sunt prea scumpe! Şi dacă nu găsesc aşa ceva la Chişinău, să ştie că de la ruşi li se trage! 

În mintea lui traian băsescu graniţa dintre real şi imaginar este tot mai incertă. Asta toarnă gaz peste focul războiului româno-român, şi oferă adversarilor României prilej să o atace. Iar Rusia, din motive care ne sunt imputabile în cea mai mare parte, ne este adversar. Această adversitate nu o costă nimic, ea nu pierde nimic pentru că România, în lipsă de altceva, scoate limba la ea, ca un copil tâmpit. 

Ceea ce nu înţelege  traian băsescu este faptul că Rusia are o relaţie specială, croită astfel încât duşi cu pluta ca el să nu poată avea un drept de veto, cu UE şi cu NATO. Sigur, nu e o relaţie de iubire. Este o relaţie pragmatică,  care funcţionează pe un principiu simplu: divergenţele şi problemele trecutului sunt puse între paranteze, şi lăsate istoricilor. Pentru că atunci când îşi vâră politicienii picioarele în respectivele probleme, iese ce se vede acum între Bucureşti şi Moscova.  Vă închipuiţi că reconcilierea franco-germană ar fi fost posibilă fără punerea trecutului între paranteze?

Ne-am apucat, cu o furie demnă de o cauză mai bună, să rescriem istoria, dar nu doar istoria României(e a noastră, ne putem căca pe ea!)ci şi istoria altora, ajungând până la istoria umanităţii, din prea multă dragoste pentru curul lui băsescu.

Un cretin, care publică la "România Liberă", scrie asta: "Dacă există cineva care este responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial şi de milioanele de victime ale acestei conflagraţii acela este Stalin, care i-a lăsat mână liberă lui Hitler în Europa. Vina pentru „validarea fascismului'' trebuie căutată aşadar la Moscova, nu la Bucureşti. Şi tot acolo trebuie căutată şi neruşinarea."

Aşadar Franţa şi Marea Britanie sunt absolvite de orice vină. Nu a existat Munchenul, în 1938, şi nici Neville Chamberlain n-a existat decât în imaginaţia noastră.  Ruşii au refuzat pactul anti-Hitler propus de occidentali, nu invers, cum a fost în realitate. Occidentalii au fost de partea republicanilor în războiul civil din Spania, iar ruşii au luptat, cot la cot cu fasciştii, în tabăra franchistă, şi ei au bombardat Guernica, nu escadrila "Condor".

Şi mai zice individul: "ruşii încep să îşi piardă piciorul de pod din România. Coloana a cincea a intereselor ruseşti în România îşi pierde influenţa şi aceasta este cauza indignării şi agresivităţii Rusiei faţă de Băsescu, principalul „vinovat'' de derusificarea României."

Aşa, va să zică! Ăla de intervine în susţinerea intereselor economice ale marilor conglomerate ruseşti este "derusificatorul României". Mişto! Dar cine a rusificat România, câtă vreme trupele ruseşti au plecat de mai bine de o jumătate de secol, iar politica rusofobă a lui ceauşescu a dus relaţiile bilaterale aproape la fel de jos ca acum. Ne-om rusifica prin aderarea la UE şi la NATO? Mai ştii?

Multă lume proastă!

PS: dacă citeşti comentariile postacilor pe marginea acestui subiect, nu poţi să nu te întrebi "Românii au aflat că ţara lor este membră a NATO şi a UE?   

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...