Visând la viitor la căpătâiul unui dictator.

Mă tem că nu înțelegem de ce se mai duce lumea la mormântul lui Ceaușescu, în Ghencea. Nu e neapărat nostalgie. Este mai degrabă o formă de protest. Un fel de a le aminti oamenilor că democrația nu e doar despre vorbe, ci și despre fapte. Societatea actuală pare blocată în dispute stupide, în războiul fiecăruia cu fiecare. Democrația pare impotentă. Pentru că nu poate să facă mai nimic din ceea ce făcea dictatura ceaușistă de dezvoltare. Să fim atenți: admirația pentru Rusia și China de aici vine, și nu doar în România. Dacă a zis Putin că face pod în strâmtoarea Kerci, l-a făcut. Dacă ai noștri au zis că fac pod peste Dunăre la Brăila-Galați, de vreo două decenii fac fix nimic, în afară de a mișca aerul din jurul gurii celor care promit. Să amintesc despre metroul din Drumul Taberei? Sunteți deștepți, înțelegeți despre ce vorbesc. 

Evident, dictatura de dezvoltare are limitele ei. Cea din ceaușism și le atinsese. Dar fiind vorba despre o dictatură, deci un model închis, nimeni nu a avut curaj să spună sunt slăbiciunile, și care direcțiile de evoluție. Am crezut că democrația va schimba asta. Nu a schimbat nimic. Am trecut de la un model închis la un alt model închis, capitalismul neo-liberal. Și, ca și în ceaușism, nimeni nu prezintă un proiect de evoluție, pentru a-i depăși limitele și slăbiciunile. Ca și România în ceaușism, funcționează deja în virtutea inerției. S-a salvat doar prin extinderea piețelor, după căderea comunismului. Acum Trump încearcă un plan ”nou”, revenirea la protecționism, într-un moment în care interdependențele generate de globalizare fac imposibil apelul la protecționism. Pentru că protecționismul nu rezolvă problema de fond: cea a creșterii aberante, și insuportabile, a inechităților. 

Este aberant să spui, precum Macron, că ascultând ”masele”, rezolvă problema ”vestelor galbene”. Cum adică, ruptura elitelor de realitățile Franței este atât de mare, încât președintele o ia cu traista în băț prin țară, ca un soi de jidov rătăcitor cu mașină blindată și pază înarmată, pentru a afla ce-l doare pe onor cetățeanul francez. Chiar nu înțelege că revolta de acum este rezultatul acumulării frustrărilor timp de decenii, în care, puțin câte puțin, statul providență a fost demantelat. Cât timp va fi necesar pentru a-l reconstrui, dacă asta cer francezii? Sunt gata elitele politice și economice să accepte revenirea la Statul Providență? Sunt gata să-și asume partea lor din costurile refacerii pomenitului stat? Ei bine, nu cred că vor accepta să dea satisfacție vulgului. 

Același lucru se petrece și cu UE, care a ajuns și ea sursă de frustrări și inechități. Rusia și China au problemele lor. Iar peste toate tronează ceața din mintea americanilor. Incapacitatea lor de a exercita leadershipul la nivel global, sterilitatea gândirii prospective, reducerea instrumentelor de politică internă și externă la par, toate astea nu ne pot liniști. 

Nu mai aduc în discuție starea noastră, deși de la ea am plecat. Nu ne-a interesat nici atunci ce se întâmplă. Ne-am rezumat la a-l da jos pe Ceaușescu. Nu ne-a păsat ce punem în loc. Și am ținut-o tot așa: să-l dăm jos pe Iliescu, după aia pe Constantinescu, după aia pe Năstase, pe băsescu, Ponta, pe Iohannis, acum, la pachet cu Dragnea. Suntem născuți în zodia ”Jos!”  Ceaușismul, cea mai prolifică perioadă, în materie de creație, materială și spirituală, din întreaga istorie a României, Nu ne-a schimbat ADN, ca nație. Noi suntem dărâmători, nu constructori. Construcția implică solidaritate, lucrul împreună. Nu suntem capabili nici de una, nici de cealaltă. Ce credem noi c-a fost solidaritate în ceaușism n-a fost decât frică, trăită în comun. De asta pomenita solidaritate s-a destrămat în minutul următor fugii lui Ceaușescu de pe sediul CC al PCR. 

Răspunsurile la problemele noastre nu au cum veni din trecut. Cu toate astea vedem cum se naște un soi de neo-legionarism, de radicalism de o violență incompatibilă cu un sistem politic democratic. Curentul vine din ceaușism, dar își are rădăcinile adânc înfipte în stalinism. Evoluția noastră nu este singulară. Democrația redusă doar la libertatea de da din gură este clar un eșec. Cetățeni și elite, toți se întorc cu fața la totalitarism, ca la Marele Salvator. Nu va fi așa ceva. Vor fi doar suferință și mai multă, drepturi și libertăți fundamentale puse între paranteze, violență politică și socială. Și un sistem economic muribund, care nu se mai hrănește decât din violență. Un parazit, care va muri odată cu gazda, anume umanitatea. 

Așa că ”Jos Dragnea!”