Dacă-și închipuie cineva că BOR a scăpat cu demisia prelatului de la Huși, și cu întoarcerea lui Pohomaci la cele lumești, nu știe pe ce lume trăiește. Astea două cazuri sunt începutul calvarului pentru BOR.
Nu știu cu religia, nu mă bag. Trăiesc în România, însă, spre marele meu ghinion. Bine, puteam fi în Somalia. Sau în Siria. Ăla ghinion! Dar, păstrând proporțiile, ghinion! Și, ca trăitor pe aici, mai știu ce și cum cu homosexuali în sutană, care apar așa din senin, precum denunțătorii de bine la ușa Kodruței, când trebuie ras vreunul, cu mustață, cu tot.
Acum problema BOR este Alianța pentru Familie. Mai precis, Referendumul. Campania împotriva Bisericii Ortodoxe are un obiectiv clar: eșecul Referendumului. Cu orice preț! Și dacă mai pot slăbi încrederea românilor în Biserică, e bașca!
Campania împotriva ei este profesionist condusă. Are scopuri clare, cum spuneam, și mijloace pe măsură. Iar informațiile despre popi și scârbavnicele lor obiceiuri, sexual-financiare, provin, evident, de la SRI, la fel și logistica media. Să nu ne ascundem după deget: și BOR, ca ABSOLUT toate instituțiile, de stat sau civile-inclusiv ”societatea civilă”-sunt infectate cu ”acoperiții” acestei instituții ticăloase, scoasă de sub orice fel de control! Dezvăluirile vor veni în cascadă. Ce-or avea hienele alea prin sertare, numai Dumnezeu știe. Dar se pare că și El e acum ofițer de informații! Cei 27 de înalți prelați despre care scrie ”presa” SRI chiar sunt câți zic ei. Li s-a dat un avertisment. Dar sigur nu se vor opri la avertismente.
Nici măcar miza introducerii prevederii despre ”familia tradițională” nu mai există. S-a mărit enorm. Este vorba despre înăbușirea unei reacții identitare naționaliste, reacție care poate fi structurată și amplificată de dezbaterile legate de Referendum. Unora le ajunge ce se întâmplă în Ungaria și Polonia. România lipsea din acest ghiveci, să fie masa bogată! Deci gata cu distracția!
Reacția identitară e inevitabilă. Și nu compromiterea BOR o va opri! Ea, criza, va fi, pur și simplu! Cu sau fără partide sau forțe civice, care s-o canalizeze. Precedenta reacție identitară, cea din anii 60, a fost recuperată și canalizată împotriva URSS de PCR. Care și-a rezolvat astfel niște probleme de legitimitate, printre altele, și și-a cumpărat vreo două decenii de liniște și de stabilitate socială, bazată pe dezvoltare economică. Acum situația este mai proastă ca în anii 60, în absența coagulantului. Nu văd niciun partid care să poată face asta, și nici BOR nu e în stare de așa ceva. Culmea ar fi ca tot securiștii pe stil nou, care o combat acum, s-o recupereze, în folosul lor! Chiar ar fi de tot râsul!
Rămâne o singură întrebare: cine a dat ordin SRI să se amestece în ghiveciul Referendumului, și de ce. Întrebare care poate suna și așa: totuși, pentru cine lucrează SRI? Cui îi este loială instituția? Dar astea sunt întrebări care nu vor avea răspuns niciodată.
4 comentarii:
SRI se subordonează lui Doroș, de aceea îi cînta în strună.
Costica G, se vede ca nu esti dus la biserica , hai thalent redus di stanga caci cu dreapta faci ..pi tini di pupincurist psd ist. Ai auzit de SRI ,gata ai dat cu bata-n ghiveciul prostilorpsd ! ha,ha
Tot ce se scrie este foarte logic. Dar stim cu totii ca sunt si fapte ca acelea in care unii preoti au fost "cantareti", au incalcat taina spovedaniei. Unii au fost si cred ca mai sunt si-acum colaboratori de nadejdie ai securitatii; cu voie sau nu!. Un alt fapt, indubitabil, este ca de fiecare data cand apare o problema importanta care tine de natia noastra si progresul ei apar tot felul de dovezi, unele prafuite, de la sertarele bine incuiate ale securitatii. Santajul este arma cea mai puternica daca ai material; si SRI are!
Nu stiu sa-ti raspund la intrebare, dar problema pe care o expui, total just, fara nicio umbra de indoiala, are legatura stransa, chiar pare din acelasi trunchi cu problema disparitiei de pe site-ul Academiei a apelului nemuritorilor, din februarie 2017. Si ala a disparut la interventia directa a unui consilier cotrocenist. Si era chiar despre pierderea identitatii nationale si nu numai. Asa ca, stim cine mai lucreaza la asta, adica si Iohanis (nu ca ar fi de mirare!), alaturi de SRI si toate loazele politice si culturale vandute. Nu stim cui se subordoneaza, dar, daca o credem pe raposata (Odihneasca-se in pace!) Zoe Petre am avea si raspunsul. Pare insa. ca in ultima vreme lumea a devenit mai pudibonda, sa nu vorbim despre pumni, sa nu ne luam de vandutul Iohanis si nici de cei ce-l secondeaza, sa-i pupam in cur pe americani ca ne-a permis sa-i scapam pe bani ce ne indatoreaza in veci, de fierul vechi, asisderea si vesticii si mai ales sa nu vorbim de SRI si de DNA, ca-i apuca plansul...parca am fi in anii` 50, doar ca pe invers (drace!, o fi un atac la LGBT?! Sorry!).
Trimiteți un comentariu