În atentatul terorist de azi, din Spania, cade și teoria ”lupului singuratic”. La Barcelona au fost trei atacatori: unul a fost împușcat, ceilalți doi, reținuți. Așadar, e vorba de o acțiune planificată. Ăia nu s-au întâlnit pe stradă, și și-au zis: ”Hai să punem de-un atentat! Acum!” Deci, prin serviciile de informații spaniole, cineva a greșit. Sau pur și simplu a dormit, n-a văzut semnele. Am mai spus, o mai spun: prea multă încredere în tehnologie strică. Sistemele de IA, care fac profiluri și evaluează gradul de risc al ”candidaților la martiriu” pur și simplu nu funcționează. Pentru că grupusculele astea nu sunt omogene, nu au aceleași motivații, componența lor variază rapid, au un grad ridicat de autonomie în alegerea țintelor și a momentului acțiunii.
Grav este că nimeni nu revendică nimic, după astfel de atacuri lașe. Terorismul nu mai este un instrument pentru atingerea unor obiective de natură politică, economică sau socială. A devenit un scop în sine. ”Vă omorâm pentru că vă omorâm!” Poveștile cu Internaționala Teroristă sunt pentru proști. Nu există așa ceva. Totul a pornit ca un nou front în confruntarea dintre Marile Puteri, în timpul Războiului Rece, carne de tun în războaie calde, locale, duse prin interpuși. Și unii, și ceilalți, au construit astfel de organizații ”teroriste”. Pe unele le-au lăsat de izbeliște, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de folosire. Pe altele le-au dezvoltat, le-au transformat în actori cvasi-statali, vezi ”rebelii moderați din Siria”, care au deschis SUA teritoriul sirian, pentru a-și instala Washingtonul baze militare.
Și lăsații de izbeliște, și dezvoltații, s-au autonomizat, au început să aibă idei proprii. Iar cei lăsați de izbeliște-care nu știu să facă și altceva!-au o mare problemă: finanțarea. De unde și ieșirea din ”ideologie” și intrarea în banditism pur și dur.
Finanțarea cea mai simplu de accesat este cea din Europa, via imigranții stabiliți aici, care-și au problemele lor de integrare, de marginalizare, de lipsă de perspective. Unii dintre frustrații ăștia au putut fi manipulați, și le furnizează atât resurse financiare, cât și mână de lucru. Iar un atentat crește cota respectivelor grupuri teroriste, și ajută la obținerea de fonduri. ”Bă, nu dați banii de pomană! Existăm și acționăm!” Dar nu mai mult decât asta. Nu, nu pregătesc cine știe ce mișcări sociale sau puișori de ”revoluții”. Știu că n-ar cum, și nici nimic de oferit, fie și la nivel de ”vorbe”, adică ideologii de substituție. Atentatele sunt un soi de baluri însângerate, urmate de strângere de fonduri.
Poate sună aiurea ce scriu eu. Dar în lipsa unor cereri limpezi, structurate, nu există o altă explicație pentru tipul ăsta de ”terorism”. Că ISIS revendică atentatele este doar un mod de a vârî și ea capul în poză, de a dovedi că mai există. Pe de altă parte cei care i-au inventat pe iepurași nu renunță așa ușor la ei. Mai sunt utili ”cauzei”, fie și numai pentru a face acceptabile măsuri de restrângere a drepturilor și libertăților cetățenești. Evoluția în Occident este clar spre un soi de ”democrație dirijată”.
”Terorismul” are viitor câtă vreme statele au nevoie de el. Ăsta este crudul adevăr. Fără implicarea statelor, cu resurse și cunoștințe în pregătirea ”insurgenților”, în infiltrarea lor în teritoriul ”inamicului”, fără finanțarea lor, astfel de organizații ar muri rapid. Sunt ținute în viață, și activate atunci când apare o miză cu adevărat importantă. Iar acum miza este slăbirea statelor formale, instituționale, bazate pe mecanisme democratice în funcționarea lor, și înlocuirea cu acel ”stat profund”, sau ”paralel”, stat al unor interese private, în puternic conflict cu ceea ce numim interesul public. În Franța atentatele au destabilizat profund scena politică, au făcut posibilă ascensiunea lui Macron și a partidului lui, născut pe ruinele vechiului sistem politic.
Atentatele au lăsat urme și în sistemul politic german, și în cel belgian, și vor avea impact și în cele britanic și spaniol. Mă tem că se pregătește ceva și în Italia. Ce finalitate ar putea avea? Păi, să zicem, refondarea UE și apariția unui stat federal european, care, nu-i așa, să relanseze democrația și să combată mai bine ”terorismul”. Zic și eu...
Până atunci însă numărăm morții și răniții, și asistăm la ipocrizia cinic-grețoasă a omagiilor aduse victimelor de unii care au pe mâini sângele lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu